Recurs. Admisibilitate.
Codul de procedură penală, art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. „a”
Este inadmisibil recursul promovat împotriva încheierii pronunţate în apel, de respingere a cererii de suspendare a executării sentinţei de condamnare.
Prin încheierea din 19.10.2010, Tribunalul Mureş, în baza art. art. 365 alin. 3 Cod procedură penală, a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul K.K., având ca obiect suspendarea executării hotărârii atacate (sentinţa penală nr. 635/8 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria Tg-Mureş în dosarul nr. 13152/320/2010).
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de al doilea grad a reţinut, în primul rând, din actele şi lucrările dosarului că inculpatul a fost dat în urmărire generală prin Ordinul IGPR S/123317 din 18.02.2002, la solicitarea IPJ Covasna, Postul de Poliţie Ozun, deoarece a avut mandat de executare a pedepsei închisorii, iar la data de 19.06.2003 a fost dat în urmărire Internaţională, prin mesajul nr. 5765, astfel că există pericolul ca inculpatul să nu mai fie găsit ulterior eliberării.
În al doilea rând, inculpatul, cu ocazia ascultării sale în cursul urmăririi penale, nu a adus la cunoştinţa organelor judiciare adresele la care poate fi găsit, în concret, nu a indicat adresele la care face referire în declaraţia dată în apel, potrivit căreia din anul 2006, când a revenit în ţară până în anul 2009, a locuit în Sfântu Gheorghe, P-ţa --, apoi din octombrie 2009, s-a mutat în Miercurea Ciuc, str.-, nr. --, bl. -, sc. -, ap. -- la numitul V.L.
Faţă de cele expuse, instanţa de fond a procedat în modul arătat în dispozitivul încheierii descris mai sus.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul K.K.
Recursul inculpatului este inadmisibil.
Potrivit art. 385 ind. 1 alin.2 Cod procedură penală, încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
În speţă, inculpatul a formulat recurs împotriva unei încheieri prin care instanţa de apel, în cadrul unui apel peste termen, i-a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării sentinţei penale nr. 635 din 08.06.2010 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş.
În această situaţie, legea nu prevede că încheierile prin care se soluţionează cererea poate fi atacată separat cu recurs, astfel, sunt aplicabile disp. art.385 ind. 1 alin.2 Cod procedură penală, încheierea putând fi atacată doar odată cu decizia recurată.
Prin urmare, Curtea urmează ca în baza art.385 ind. 15 pct.1 lit.a Cod procedură penală să respingă ca inadmisibil recursul inculpatului K.K.
Curtea de Apel București
Recurs. Taxa de regularizare datorată Inspectoratului de Stat în Construcţii la terminarea lucrărilor. Momentul de începere a cursului prescripţiei de 5 ani. Legitimitatea promovării acţiunii în pretenţii.
Judecătoria Săliște
plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP)
Curtea de Apel Brașov
Revizuire. Cazul prevăzut de art. 394 lit b Cod procedură penală.
Curtea de Apel Brașov
Conflict negativ de competenţă. Instanţa competentă în soluţionarea unei cereri privind obligaţia de a face izvorâtă din prevederile Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Oradea
NULITATE RECURS INTRODUS DE PERSOANA JURIDICA