Motive opţionale de refuz al executării. Cetăţenia persoanei solicitate. Recunoaşterea pe cale principală a hotărârii penale străine. Condiţii. Procedură. Substituirea, pentru pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat, a unei pedepse potrivit ...

Motive opţionale de refuz al executării. Cetăţenia persoanei solicitate. Recunoaşterea pe cale principală a hotărârii penale străine. Condiţii. Procedură. Substituirea, pentru pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat, a unei pedepse potrivit legii penale române.

Legea nr. 302/2004, art. 88 alin. 2 lit. c1, alin. 3, art. 116, art. 117

C. pen., art. 71, art. 64

Deşi art. 88 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 nu trimite expres la condiţiile de fond specifice recunoaşterii hotărârilor penale străine, examenul acestora se impune, din moment ce textul legal invocat nu afirmă expres recunoaşterea şi executarea automată şi necondiţionată a hotărârii străine de condamnare.

Constatând incidenţa condiţiilor recunoaşterii şi având în vedere că instanţa română nu se substituie instanţei străine de condamnare, astfel încât nu este abilitată să analizeze şi să dispună asupra vinovăţiei celui în cauză şi asupra pedepsei de executat, aceste aspecte fiind dezlegate anterior în faţa autorităţilor judiciare maghiare, chiar dacă nu există un text legal expres de trimitere la dispoziţiile art. 117 alin. 4 din Lege, acestea sunt aplicabile şi în ipoteza recunoaşterii hotărârii străine pe cale incidentală în procedura executării mandatului european de arestare. În caz contrar dispoziţia de recunoaştere ar rămâne lipsită de efecte juridice pe teritoriul României, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.

Observând că legiuitorul nu a stipulat expres că pedepsei aplicate în statul de condamnare ori restului de pedeapsă rămas de executat i se substituie o pedeapsă principală, ci a folosit termenul generic de „pedeapsă”, plecând şi de la natura pedepselor accesorii care decurg din pedeapsa principală privativă de libertate, pedepsei sau restului de pedeapsă i se substituie o pedeapsă principală şi una accesorie, potrivit dreptului român, chiar dacă instanţa străină nu a aplicat accesoria.

Prin excepţie de la regula după care hotărârile interne sunt executorii la data rămânerii lor definitive, necesitatea executării imediate a sancţiunii aplicate în statul membru emitent a impus ca, în cazul refuzului executării mandatului european de arestare urmat de recunoaşterea hotărârii străine de condamnare, dispoziţiile din sentinţă privind pedeapsa principală să fie executorii la data pronunţării hotărârii, potrivit art. 88 alin. 3 din Lege.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Tg.-Mureş, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş a sesizat această instanţă cu propunerea de luare a arestării persoanei solicitate S.I. şi predare a acestuia în baza mandatului european de arestare nr. 16.Szv.2857/2004 emis la data de 15 ianuarie 2010 de către Tribunalul Capitalei Budapesta, Republica Ungaria.

1. Asupra motivului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 88 alin. 2 lit. c1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Prin mandatul european de arestare nr. 16.Szv.2857/2004 emis la data de 15 ianuarie 2010, Tribunalul Capitalei Budapesta, Republica Ungaria, autoritatea judiciară emitentă competentă, a solicitat arestarea şi predare d-lui S.I. în vederea executării restului de pedeapsă de 4 ani, 7 luni şi 29 zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată persoanei solicitate prin sentinţa nr. 8.B.1316/2002/62 din 14 mai 2003 a Judecătoriei Sectoarelor XVIII şi XIX Budapesta, rămasă definitivă la data de 26 mai 2004 prin decizia nr. 28.Bf.8005/2003/18 a Tribunalului Capitalei Budapesta, Republica Ungaria, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, a infracţiunii de vătămare corporală gravă şi a delictului de abuz cu înscrisuri oficiale.

În faţa instanţei la data de 5 martie 2010, d-l S.I. s-a prevalat de motivul opţional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 88 alin. 2 lit. c1 din Legea nr. 302/2004, vizând cetăţenia sa, şi a refuzat expres să execute pedeapsa în statul membru emitent.

Actele dosarului confirmă cetăţenia română a d-lui S.I. şi pornind de la manifestarea  de voinţă a acestuia şi de la faptul că persoana solicitată locuieşte şi are familia pe teritoriul României, astfel că legăturile sale cu statul român sunt semnificative, executarea pedepsei privative de libertate pe teritoriul Republicii Ungaria este o măsură disproporţionată în raport de viaţa sa privată şi familială. Prin urmare, pentru protejarea propriului cetăţean, prin asigurarea unei mai bune reinserţii sociale, fără ca d-l S.I. să fie îndepărtat de mediul său familial, cultural şi social, vom da eficienţă motivului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare prescris de art.

2. Asupra recunoaşterii sentinţei nr. 8.B.1316/2002/62 din 14 mai 2003 a Judecătoriei Sectoarelor XVIII şi XIX Budapesta şi a deciziei nr. 28.Bf.8005/2003/18 a Tribunalului Capitalei Budapesta, Republica Ungaria.

Principiile recunoaşterii şi încrederii reciproce impun autorităţii judiciare române ca, în caz de refuz al executării mandatului european de arestare, să recunoască hotărârea de condamnare pronunţată în statul emitent, dacă, bine-nţeles răspunde condiţiilor specifice acestei din urmă forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală, acordând astfel un grad ridicat de încredere calităţii hotărârii străine de condamnare şi obligându-se să pună în executare imediat pe teritoriul României pedeapsa pronunţată prin acea hotărâre.

Constată că, prin sentinţa nr. 8.B.1316/2002/62 din 14 mai 2003 a Judecătoriei Sectoarelor XVIII şi XIX Budapesta, modificată şi rămasă definitivă la data de 26 mai 2004 prin decizia nr. 28.Bf.8005/2003/18 a Tribunalului Capitalei Budapesta, Republica Ungaria, d-l S.I. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea unui cumul de infracţiuni: tâlhărie, prevăzută de art. 321 alin. 1, calificată conform alin. 3 lit. c din Codul penal maghiar; vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 170 alin. 1, calificată conform alin. 2 din Codul penal maghiar şi delictul de abuz cu înscrisuri oficiale, prevăzut de art. 277 alin. 1 din Codul penal maghiar. Din pedeapsa aplicată, au fost deduse perioada reţinerii şi cea a arestării preventive, din 14 iulie 2002 până la 14 mai 2003, rămânând de executat un rest de pedeapsă de 4 ani, 7 luni şi 29 de zile închisoare.

În fapt, în esenţă, s-a reţinut că, în noaptea datei de 14 iulie 2002, d-l S.I. şi complicii săi G.M. şi N.M., inculpaţi de gradele II şi III, aflaţi în stare de ebrietate, au pornit spre casă. La intersecţia străzilor Szabo Ervin şi Teleki din sectorul XIX Budapesta, au exercitat violenţe fizice împotriva părţii vătămate de cetăţenie română K.A.L. şi au luat de la acesta telefonul mobil în valoare de 29.000 forinţi, precum şi permisul de şedere nr. BA 11083 eliberat de autorităţile maghiare. Ca urmare a agresiunilor aplicate victimei, aceasta a suferit următoarele traumatisme: pleoapa stângă umflătură, hematom, deasupra arcului zigomatic stâng, un hematom mic, o zgârietură superficială a pielii în partea stângă a gurii, respectiv pe suprafaţa mucoasei buzelor mai multe plăgi, pe obraz o rană deschisă de aproximativ jumătate de centimetru, comoţie cerebrală. Leziunile au necesitat pentru vindecare mai mult de 8 zile de îngrijiri medicale.

Deşi art. 88 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 nu trimite expres la condiţiile de fond specifice recunoaşterii hotărârilor penale străine, examenul acestora se impune, din moment ce textul legal invocat nu afirmă expres recunoaşterea şi executarea automată şi necondiţionată a hotărârii străine de condamnare.

Întrucât, prin decizia nr. 28.Bf.8005/2003/18 a Tribunalului Capitalei Budapesta a fost modificată sentinţa Judecătoriei Sectoarelor XVIII şi XIX Budapesta, vom supune exigenţelor recunoaşterii ambele hotărâri.

Analiza condiţiilor prescrise de art. 116 din Legea nr. 302/2004 prin prisma particularităţilor cauzei duce la concluzia că acestea sunt întrunite cumulativ. Astfel: a) prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, România şi-a asumat obligaţia recunoaşterii hotărârilor provenind de la autorităţile statelor membre ale Uniunii;

b) în faţa instanţelor statului străin emitent, a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acest sens, în primul rând, cât priveşte faptul că, la judecata în apel, d-l S.I. nu a fost citat să se înfăţişeze, un asemenea procedeu nu este contrar Convenţiei europene, de vreme ce, aşa cum s-a specificat în mandatul european de arestare, legislaţia statului emitent –art. 408 din Codul de procedură penală maghiar, conţine remedii de rejudecare a cauzei în prezenţa celui judecat în lipsă, un asemenea remediu fiind revizuirea, iar, potrivit art. 122 alin. 3 din Lege, statul străin îşi păstrează dreptul să decidă asupra oricărei căi extraordinare de atac.

În al doilea rând, referitor la lipsa publicităţii şedinţei din 26 mai 2004, întrucât, în faţa instanţei de apel nu s-au adus chestiuni ţinând de vinovăţia persoanei în cauză, ci au fost luate în discuţie numai probleme de drept ţinând de încadrarea faptelor şi limitele de pedeapsă aplicate, având în vedere că în prim grad şedinţa de judecată a fost publică, garanţiile de echitate a procedurii au fost satisfăcute şi în privinţa publicităţii şedinţei.

Independenţa şi imparţialitatea instanţelor maghiare nu au fost puse la îndoială în faţa Curţii de Apel Tg.-Mureş şi, nedispunând de vreun element care să le combată, constată că şi din această perspectivă, dreptul la un proces echitabil a fost asigurat persoanei solicitate;

c) condamnarea nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau pentru o infracţiune militară;

d) hotărârile în cauză respectă ordinea publică a statului român, respectiv este conformă cu principiile fundamentale ale statului de drept, aşa cum sunt ele înscrise în Constituţia României, intrând aici şi dubla incriminare. Privind dubla incriminare, privită atât in abstracto, cât şi in concreto. Determinarea dublei incriminări in abstracto presupune ca fapta să fie considerată infracţiune atât în statul solicitant, cât şi în statul solicitat, fără să fie necesar ca infracţiunea să fie identic incriminată, fiind suficient să existe o corespondenţă între elementele constitutive esenţiale ale infracţiunii, aşa cum este ea concepută în fiecare din cele două sisteme de drept. Aprecierea dublei incriminări in concreto implică nu numai ca fapta să fie infracţiune în legislaţia ambelor state, dar, în egală măsură, făptuitorul să fie sancţionabil, conform legii statului solicitat. Cele trei fapte pentru care d-l S.I. a fost condamnat la o singură pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare îşi găsesc corespondentul în dreptul pozitiv în conţinutul infracţiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b şi c şi alin. 21 lit. a C. pen. şi nu există nici un impediment ca d-l S.I. să execute pedeapsa închisorii care i-a fost aplicată. Delictul de abuz cu înscrisuri oficiale reţinut în sarcina persoanei solicitate, constând în sustragerea prin violenţă din posesia părţii vătămate a vizei de şedere constituie în legislaţia română element al infracţiunii de tâlhărie şi nu al infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 C. pen. Totodată, pentru săvârşirea celor trei fapte, instanţa maghiară a aplicat o singură pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare. Prescripţia executării pedepsei este exclusă la acest moment atât în raport cu această durată, cât şi în raport de durata restului rămas de executat;

e) în România hotărârile autorităţilor judiciare maghiare sunt apte să producă efecte juridice, cel puţin pentru executarea pedepsei privative de libertate în mediul de origine şi pentru evitarea derulării unei noi proceduri pentru acelaşi fapt;

f) potrivit extrasului după cazierul judiciar, care nu a fost combătut în cauză, împotriva d-lui S.I. nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte nici în România şi nici într-un alt stat, cu recunoaşterea acesteia din urmă în România. Astfel, regula ne bis in idem nu este periclitată prin recunoaşterea celor două hotărâri străine.

Constatând incidenţa condiţiilor recunoaşterii şi având în vedere că instanţa română nu se substituie instanţei străine de condamnare, astfel încât nu este abilitată să analizeze şi să dispună asupra vinovăţiei celui în cauză şi asupra pedepsei de executat, aceste aspecte fiind dezlegate anterior în faţa autorităţilor judiciare maghiare, chiar dacă nu există un text legal expres de trimitere la dispoziţiile art. 117 alin. 4 din Lege, acestea sunt aplicabile şi în ipoteza recunoaşterii hotărârii străine pe cale incidentală în procedura executării mandatului european de arestare. În caz contrar dispoziţia de recunoaştere ar rămâne lipsită de efecte juridice pe teritoriul României, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.

Substituirea pedepsei  sau a restului de pedeapsă la care se referă art. 117 alin. 4 din Lege, pe de o parte, nu reprezintă în realitate o conversiune a condamnării, ci o adaptare a pedepsei, în acest fel fiind evitate formele greoaie ale exequatorului specific conversiunii. Pe de altă parte, observând că legiuitorul nu a stipulat expres că pedepsei aplicate în statul de condamnare ori restului de pedeapsă rămas de executat i se substituie o pedeapsă principală, ci a folosit termenul generic de „pedeapsă”, plecând şi de la natura pedepselor accesorii care decurg din pedeapsa principală privativă de libertate, pedepsei sau restului de pedeapsă i se substituie o pedeapsă principală şi una accesorie, potrivit dreptului român, chiar dacă instanţa străină nu a aplicat accesoria. Pedeapsa principală substituită în cazul d-lui S.I. este cea a închisorii de 4 ani, 7 luni şi 29 de zile, iar pedeapsa accesorie este cea a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi lit. b C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prin excepţie de la regula după care hotărârile interne sunt executorii la data rămânerii lor definitive, necesitatea executării imediate a sancţiunii aplicate în statul membru emitent a impus ca, în cazul refuzului executării mandatului european de arestare urmat de recunoaşterea hotărârii străine de condamnare, dispoziţiile din sentinţă privind pedeapsa principală să fie executorii la data pronunţării hotărârii, potrivit art. 88 alin. 3 din Lege.

3. Măsuri provizorii. Prin ordonanţa din 4 martie 2010, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş a dispus reţinerea d-lui S.I. pe o perioadă de 24 de ore, măsură pe care acesta a executat-o în întregime. Durata reţinerii va fi scăzută din pedeapsa d e 4 ani, 7 luni şi 29 de zile, întrucât orice măsură privativă de libertate, luată pentru executarea oricărei forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală, trebuie dedusă din pedeapsa principală de executat.

Prin încheierea penală nr. 4/ME/5 martie 2010, faţă de d-l S.I. s-a dispus pentru 30 de zile măsura obligării lui de a nu părăsi localitatea Bălăuşeri, jud. Mureş, măsură care va expira în 3 aprilie 2010, iar, dacă mandatul de executare a pedepsei închisorii va fi executat anterior acestei date, măsura va rămâne lipsită de efecte. În orice caz, măsura restrictivă de libertate nu încetează de drept la data de astăzi, a pronunţării hotărârii de faţă, un asemenea caz de încetare de drept nefiind prevăzut de lege.

Domenii speta

Spete similare