Schimbare de încadrare juridică din coautor la infracţiunea de tâlhărie în cea de complice (moral) la aceeaşi infracţiune

Decizie 958 din 18.06.2013


Din probele administrate în cauză, rezultă implicarea inculpatului G.A. în comiterea infracţiunii de tâlhărie, însă nu în calitate de coautor, ci de complice.

În seara de 19.11.2012, în jurul orei 2000, inculpatul G.A. şi inculpatul minor F.A.I., după o înţelegere prealabilă, s-au intersectat cu partea vătămată C.M., pe str. …din T, iar inculpatul F.A.I., i-a smuls geanta de mână de pe umăr, părţii vătămate.

Prin atitudinea şi acţiunea de a fugi de la locul faptei, inculpatul G.A. a realizat o complicitate morală la fapta de tâlhărie a inculpatului F.A.I., întărindu-i acestuia rezoluţia şi activitatea infracţională.

Cei doi inculpaţi au fost prinşi în flagrant la data de 19.11.2012, de către lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei Mun. T, fiind încheiat un proces-verbal, în care se consemnează  că aceştia au fost conduşi la sediul Poliţiei T  şi au declarat că ei sunt autorii care au deposedat femeia de poşetă.

Este vorba de o complicitate morală a inculpatului G.A. Acesta avea gluga trasă peste cap, a fugit în aceeaşi direcţie cu inculpatul F.A.I., iar conform declaraţiilor martorilor H.L. şi V.G.L., când au fost prinşi, cei doi nu mai fugeau ci mergeau obişnuit. Este o atitudine a inculpatului G.A. care denotă o înlesnire a comiterii faptei de către inculpatul F.A.I., prin întărirea sub aspect psihic a acţiunilor ilicite.

Pe de altă parte, nu este credibilă o manifestare singulară a inculpatului F.A.I. fără ca inculpatul G.A. să cunoască acest lucru, întrucât acesta din urmă putea foarte uşor să dea detalii organelor de anchetă şi astfel inculpatul F.A.I. să fie tras la răspundere.

Decizia penală nr. 958/R/18.06.2013 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 95/07.03.2013 a Judecătoriei Tecuci a fost condamnat  inculpatul minor F.A.I. la 2 ani  şi  4 luni închisoare pentru  săvârşirea infracţiunii de tâlhărie  prev. de art.  211 alin. 1, alin. 2  lit. b, c şi alin. 21 lit. a  Cod penal  cu  aplicarea art. 99 alin. 3  Cod penal  şi cu  art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (fapta din 15.11. 2012, parte vătămată  C.C.R.).

 A fost condamnat  acelaşi inculpat  la  2 doi ani şi 4  luni închisoare  pentru săvârşirea infracţiunii de  tâlhărie  prev. de art.  211 alin. 1, alin. 2  lit. b, c şi alin. 2 1 lit. a  Cod penal  cu  aplicarea  art. 99 alin 3  Cod penal şi cu  art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (fapta din 17.11.2012, parte vătămată M.N.E.)

A fost condamnat acelaşi inculpat  la 3 ani şi 6  luni (trei ani şi şase luni) închisoare  pentru  săvârşirea infracţiunii  de tâlhărie  prev. de art.  211 alin. 1, alin. 2  lit. b, c şi alin. 21 lit. a  Cod penal  cu  aplicarea art. 99 alin. 3  Cod penal  şi cu  art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (fapta 19.11.2012, parte vătămată  C.M.).

 Conform art. 33  lit. a  si art. 34  lit. b Cod penal inculpatul  minor F.A.I.  urma să execute  pedeapsa  cea mai grea  şi anume aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare.

A fost aplicată  inculpatului  minor pedeapsa  accesorie a interzicerii drepturilor  prev. de art.  64 alin.  1 lit. a, teza II  si lit. b  Cod penal.

Conform  art.  861,110 Cod penal, art. 71 alin. 5  Cod penal, a fost dispusă suspendarea executării  pedepsei principale şi accesorii, sub supraveghere, pe durata  termenului de încercare de 5 ani şi 6 luni.

Conform art. 863 Cod penal, pe durata  termenului de încercare  condamnatul minor, până la data de  12.06.2013, apoi major, se va supune  următoarelor  măsuri de supraveghere:

- să se prezinte  la datele fixate  la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi;

- să anunţe  în prealabil, orice  schimbare de domiciliu, reşedinţă  sau locuinţă  şi orice deplasare  care depăşeşte  8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice  schimbarea  locului de muncă;

- să  comunice  informaţii de natură  a putea fi controlate mijloacele  lui de existenţă;

- să presteze o activitate neremunerată în domeniul întreţinerii şi curăţeniei  la S.C.  P…S.A.  T sau S.C. E….R.L. T  cu o durată  de 100  ore pe an;

- să urmeze un curs de învăţământ  ori de calificare;

- să nu intre în legătură  cu  inculpaţii  G.A., B.C.N.,  T.S.;

- să nu  schimbe domiciliul  decât  cu aprobarea instanţei;

Conform  art. 359  Cod procedură penală, i s-a atras atenţia inculpatului  minor F.A.I.  asupra disp.  art. 864 Cod penal, art. 83 Cod penal  si de asemenea s-a dispus încunoştinţarea  organului de politie din municipiul T.

A fost dedusă  din pedeapsa aplicată  inculpatului minor  timpul  reţinerii şi arestării  preventive începând  cu data de 19.11.2012 la zi.

Conform art.  350  alin. 3  lit. b Cod procedură penală a fost dispusă punerea de îndată  în libertate a inculpatului F.A.I., dacă nu este arestat în  altă cauză (măsura arestării  preventive  dispusă  prin încheierea  nr. 6/20.11.2012 în dosarul  penal nr. 5360/324/2012, M.A.P. nr. 10 /20 noiembrie 2012. Executorie, conform art.  350 alin 4 Cod procedură penală.

A fost condamnat  inculpatul  major G.A. la 3 (trei) ani  închisoare pentru săvârşirea  infracţiunii  de  tâlhărie  prev. de art.  211 alin  1, alin 2  lit. b,c şi alin  21  lit. a Cod penal  cu aplicarea  art.  75  alin. 1 lit.  c  si art. 37  lit. a Cod penal, precum  si  art. 74  alin. 2 Cod penal si art.  80 Cod penal, precum si  art.  76  lit. b Cod penal.

Conform  art.  83 Cod penal, a fost dispusă  revocarea  suspendării  condiţionate  a executării  pedepsei  de 1 an si 6 luni  închisoare  aplicată  prin  sentinţa  penală nr.  463/2011  a Judecătoriei Tecuci  definitivă  la data de 01.11. 2011, inculpatul  urmând  să execute  alături  cele două  pedepse, adică  în total  pedeapsa de 4 ani şi 6 luni  închisoare.

 I s-a aplicat  inculpatului G.A. pedeapsa accesorie a interzicerii  drepturilor prev. de art.  64  alin. 1  lit. a, teza II  şi lit. b Cod penal.

 Conform art. 88 Cod penal a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului G.A. timpul  reţinerii  si arestării  preventive  începând cu data de  19.11.2012  si până la data de 25.02.2013.

S-a constatat că  împotriva  inculpatului G.A.  s-a luat măsura  preventivă  a obligării de a nu părăsi  localitatea  T, prin înlocuirea  măsurii arestării  preventive la data de 25.02.2013, pe durata judecăţii.

A fost condamnat inculpatul minor B.C.N. la 2 ani si 4 luni închisoare pentru săvârşirea  infracţiunii de tâlhărie  prev. de art.  211 alin 1, 2  lit. b, c  si alin 21  lit. a Cod penal  cu aplicarea  art.  99  alin 3  Cod penal  si art. 3201 alin 7 Cod procedură penală (parte  vătămată  C.C.R. fapta din  15.11.2012).

 I s-a aplicat  inculpatului minor pedeapsa  accesorie a  interzicerii  drepturilor  prev. de art.  64 alin. 1  lit. a teza II  si lit. b  Cod penal.

 Conform  art.  81, art. 110 Cod penal, a fost dispusă  suspendarea  condiţionată  a executării  pedepsei  principale şi accesorii  pe durata  termenului  de încercare de 4 ani si 4 luni.

Conform  art.  359 Cod procedură penală, i s-a atras atenţia inculpatului  minor  asupra disp. art. 83 Cod penal.

S-a constatat că prejudiciile  s-au recuperat  în totalitate pe parcursul  procesului penal

A fost obligat  fiecare inculpat  în parte, să plătească  statului  câte 1500  lei  cu titlu de  cheltuieli  judiciare, din care  sumele de 3 x 300 lei reprezentând  onorarii  apărători din oficiu, în faza  urmăririi penale, pentru inculpaţii minori F.A.I., B.C.N.  şi pentru  inculpatul G.A. – au fost avansate  din fondurile Ministerului Justiţiei.

S-a reţinut printre altele că inculpaţii  minori  F.A.I. şi  B.C.N. au împlinit  vârsta de  17  ani  şi, împreună  cu  inculpatul  G.A., locuiesc în  mun. T, pe  străzi  apropiate, astfel  că  se  cunosc  între  ei, precum  şi  cu  minorul  T.S., în  vârstă  de  15  ani .

 Părţile  vătămate  C.C.R.,  M.N.E. şi  C.M. locuiesc  în mun. T, primele  două la  blocurile  din  cartierul  …, iar  cea  de-a  treia  în  Cartierul  ….

În seara de  15.11.2012,  în jurul orei  18.15,  partea  vătămată  C.C.R. se  deplasa  pe  str. ….  din  T, iar  în momentul în  care a  ajuns la scara  blocului în care  locuieşte, a  fost acostată de  doi  tineri necunoscuţi, care prin  violenţă, i-au  smuls  poşeta  de  pe  umăr  şi  apoi au  fugit  printre  blocuri.

Partea  vătămată  a susţinut  că afară era  întuneric, a  văzut pe cei  doi tineri  care se  deplasau în faţa sa din sens  invers, iar  când  au  ajuns  lângă  ea,  unul din ei a  tras de  poşetă  cu  putere,  cureaua cu  care era  ţinută pe  umăr  s-a  rupt, iar  cei  doi tineri au fugit  cu poşeta printre  blocuri, în poşetă  având  suma de  400  lei şi alte  bunuri.

Atât  în faza  urmăririi  penale,  cât  şi a  cercetării  judecătoreşti, inculpaţii  F.A.I.  şi  B.C.N. au recunoscut  săvârşirea  faptei  şi  au  solicitat să li se  aplice  beneficiul reducerii cu 1/3  a  pedepsei  prev. de  art.3201  alin.7  Cod procedură penală.

Vinovăţia  inculpaţilor  minori F.A.I.  şi  B.C.N. a rezultat  din plângerea  şi declaraţiile  părţii  vătămate  C.C.R., procesele verbale de  conducere  în teren  şi planşele  fotografice, proces  verbal de  predare -  primire, declaraţiile  martorilor A.C.,  G.V.  şi ale  martorilor  B.A.M. şi  B.I.L.

 În drept,  fapta  inculpaţilor  minori F.A.I.  şi  B.C.N,  care, la data  de  15.11.2012, pe  timp de noapte  şi în loc  public, prin  violenţă, au deposedat pe  partea  vătămată  C.C.R. de  bunuri în valoare  de 700  lei, a întrunit  elementele  constitutive  ale  infracţiunii  de  tâlhărie  prev. de art.211  alin.1, alin.2 lit. b, c  şi  alin.21  lit.a Cod penal.

Cu  privire la  cea  de-a  doua  faptă instanţa a reţinut  că  în seara de  17.11.2012, în jurul  orei 20,15, partea  vătămată  M.N.E. se deplasa singură pe  str. …  din T, iar în momentul în  care se  afla în dreptul fostelor cămine  de  nefamilişti …  şi …  s-a  intersectat  cu  doi  tineri  necunoscuţi, moment  în care  unui dintre  ei i-a  smuls  poşeta  din mână şi amândoi  au fugit  în cartierul  ...

Partea  vătămată a  sesizat  organele  de  poliţie, care  în  urma  verificărilor  efectuate au  stabilit  că  autorii  faptei  sunt  inculpatul  minor  F.A.I. şi  minorul  T.S.,  care au  abandonat  poşeta  părţii  vătămate  în  zona  blocurilor  din apropiere, unde a  fost  găsită  şi restituită  părţii  vătămate  fără  suma de  bani  aflată  în interior.

Din declaraţiile  inculpatului  minor F.A.I. şi ale  minorului  T.S. a rezultat că  în seara  de  17.11.2012  se  deplasau  pe str. …  din T, pe  trotuarul  situat  vis-à-vis  de  magazinul …,  prilej  cu  care  s-au întâlnit  cu  partea  vătămată  M.N.E., pe  care  nu o  cunoşteau  şi, în  baza  hotărârii  luate  anterior,  inculpatul  minor  F.A.I. i-a  smuls  geanta  din mână, au  fugit de la  locul  faptei  şi au  abandonat geanta  în  spatele  blocurilor  din  zonă,  după  ce  au  luat  suma de  200  lei, pe care au împărţit-o  şi au  cheltuit-o în scopuri  personale.

În faza cercetării judecătoreşti  inculpatul  minor  F.A.I. a recunoscut  săvârşirea  acestei  fapte  şi a  solicitat să i  se aplice  beneficiul  prev. de  art.3201  alin.7  Cod procedură penală.

În drept,  fapta  inculpatului  minor F.A.I. care, la  data  de  17.11.2012,  pe  timp de  noapte şi  în loc  public, împreună  cu  altă  persoană  şi  prin  violenţă, a deposedat  pe  partea  vătămată  M.N.E. de  poşeta  în care  avea  bani şi  bunuri evaluate  la  300  lei, a întrunit elementele  constitutive  ale  infracţiunii  de  tâlhărie, prev. de  art.211  alin.1,  alin.2  lit.b  şi  c  şi  alin.21  lit.a Cod penal.

Cu privire la  cea  de-a  treia  faptă,  instanţa a reţinut  următoarele.

În seara de  19.11.2012, în jurul orei  20.00,  partea  vătămată  C.M. se  deplasa  pe str. …  din mun. T, iar  în  momentul în  care se  afla pe trotuarul  din faţa blocului  … s-a  intersectat  cu  doi tineri  necunoscuţi,  care,  după ce  au  trecut  de  ea, unul din ei s-a întors  şi i-a  smuls  geanta  din mână  de pe  umăr  şi  apoi împreună  au fugit  printre  blocurile  de  pe malul  pârâului  T...

Partea vătămată a  strigat  după  ajutor,  prilej  cu  care a  fost  auzită de un  echipaj  de  poliţie  care se  afla  prin zonă, echipaj  de  poliţie  care a  identificat  şi  reţinut  pe  inculpatul  G.A. şi pe  inculpatul  minor  F.A.I.,  care au abandonat,  înainte  de a  fi  prinşi,  geanta  sustrasă  părţii  vătămate  prin  violenţă.

Geanta a  fost  găsită  şi  restituită  părţii  vătămate  cu  toate bunurile  aflate  în ea.

În  faza  urmăririi  penale  inculpatul  minor F.A.I. a  recunoscut  săvârşirea  faptei  arătând  în  amănunt  că în  seara  de  19.11.2012 s-a  întâlnit pe str… cu  inculpatul  major  G.A.; că acestuia  i-a  relatat  despre  celelalte  două  fapte  comise  şi  cum  amândoi  s-au  hotărât să  meargă  în oraş să  caute  noi victime; ajungând vis-à-vis  de  liceul  A…, în dreptul  blocului  …, au  văzut  o  femeie  care  se  deplasa  pe  acelaşi trotuar  cu  ei, dar  din  direcţie  opusă;  că  femeia  avea  asupra sa  o poşetă  de  culoare  neagră  pe  care o ţinea  în  mâna  dreaptă ;  că s-au  hotărât  imediat  să  o deposedeze  de  poşetă; a  precizat  că  inculpatul  G.A.  a  observat-o primul  şi i-a arătat  că  are  poşetă;  au trecut  pe  lângă femeie, iar  el  s-a  întors  imediat  după  ea  şi i-a  smuls  poşeta, femeia s-a  opus  ţinând  de  bareta  poşetei, apoi  „s-a  făcut”  că  o  loveşte  cu  braţul, ea  s-a  ferit,  moment  în care a  tras  cu  putere  de  poşetă,  bareta s-a  rupt,  iar  el  împreună  cu  G.A.  au  fugit  cu  poşeta  de-a  lungul  pârâului  T;  ulterior  şi-au  dat seama  că  sunt  urmăriţi  de  o  maşină  şi  au aruncat  poşeta  într-o  grădină  împrejmuită  apoi  au  fost  prinşi de  doi agenţi  de  poliţie (declaraţie  olografă  din  19.11.2012 -  filele  76, 77  dosar  urmărire  penală).

Inculpatul  major, tot  în  prima declaraţie  olografă ( fila  82  dosar  urmărire  penală) a  arătat  că,  în seara de 19.11.2012 în jurul  orelor 19,00  s-a  întâlnit  cu F.A.I. în zona …  T  şi  au  plecat  amândoi  către  …; că  mergeau  amândoi pe  trotuar  şi în  zona liceului  … -  blocul …,  din  faţa lor  venea  o femeie;  inculpatul  minor i-a  spus  în  acel  moment  „că o  face  pe  femeie”, în sensul  că-i va  lua  poşeta ;  după  ce a  trecut  de  partea  vătămată,  inculpatul  minor i-a  smuls  poşeta  şi  atunci  „au  luat-o  amândoi  la  fugă„ inculpatul  F.A.I. având  poşeta  în mână,  el fugea  înainte  şi el  după inculpatul  minor;  partea  vătămată  fugea  după  ei să-i  restituie  poşeta;  inculpatul F.A.I.  nu a  aruncat  poşeta  şi nici  el  nu i-a  spus  să i-o  dea;  au  continuat  alergarea  prin  spate,  pe  lângă tomberoanele de  la  blocul  H.,  unde era  parcată o  maşină  care  a  aprins  farurile  către  ei; şi-au dat  seama  că au  fost  văzuţi  şi  au  continuat  alergarea  şi nu s-au mai  oprit  să se  uite în poşetă pentru  că  inculpatul F.A.I. a  aruncat  poşeta  într-un  spaţiu  verde  împrejmuit  cu un gard  de  plasă,  au  continuat alergarea  printre  blocuri  şi  au  ajuns  pe aleea  ce  ducea  la  Ş.S. , până  când  au  fost  prinşi  de doi agenţi de  poliţie.

Ulterior,  inculpatul G.A.  a  uzat  de  dreptul la  tăcere,  atât în faza  cercetării  penale,  cât şi în faţa  procurorului (  filele 81, 79  dosar u.p.).

Cu  prilejul  prinderii  celor  doi  inculpaţi, în sensul procedurii  speciale  de  urmărire a  infracţiunii  flagrante  s-a  încheiat  procesul verbal  de  consemnare a  infracţiunii  flagrante în sensul  art.467 Cod penal.

Cu prilejul  prinderii celor  doi  inculpaţi, în procesul verbal  încheiat  la data de  19.11.2012 s-a  consemnat  că „…în momentul în care au oprit  maşina  lângă  ei, au încercat  să  fugă . Au reuşit  imobilizarea  lor.... „. 

„Fiind conduşi la sediul  Poliţiei  T, aceştia  au declarat  că ei sunt autorii  care  au  deposedat  femeia  de  poşetă, iar această poşetă  au abandonat-o  într-o grădiniţă  de  legume  în spatele  blocului  …, pe  Aleea  Ș.  Cei  doi au fost  predaţi  pentru cercetări la  Poliţia  mun. Tecuci” (  filele 45-46  dosar  u.p.).

In  faza  cercetării  judecătoreşti (fila 107  dosar  fond)  inculpatul F.A.I. a  arătat  că nu a  discutat  cu inculpatul  G.A. despre  intenţia  sa  de a  săvârşi o altă  tâlhărie,  că  într-adevăr au  fugit  împreună  după  ce  au luat  poşeta  de  la  partea vătămată  C.,  că  nu-şi  explică  de  ce  inculpatul G.A.  a  fugit împreună  cu el;  că  în faza cercetării  judecătoreşti a  arătat  că a participat  la  tâlhărie  şi inculpatul  G.A.  deoarece a  fost  bătut  şi  forţat  de  organele  de  poliţie.

În faza cercetării  judecătoreşti,  inculpatul  major  G.A. nu a recunoscut  săvârşirea  faptei (declaraţie  fila  190 dosar  fond), arătând  că  nu a  ştiut  nici un  moment  de  intenţia  de a  tâlhări a  inculpatului  minor,  că nu a  participat  în nici un fel  la  săvârşirea  faptei,  că  într-adevăr a  fugit  împreună  cu inculpatul minor  F.A.I.  deoarece i-a  fost frică  fiindcă  avea  o  condamnare  cu  suspendare  în antecedentele  sale  penale;  că  după deposedarea  părţii vătămate de  poşetă  nu a  luat nici o  atitudine  faţă  de  fapta  comisă;  că  în holul  poliţiei a  fost  şi  el lovit  de  poliţişti  şi ştie  că  şi  inculpatul  minor  a  fost  lovit, şi  forţat  să recunoască  fapta.

 Din  declaraţia  părţii  vătămate  C.M.  (fila  140)  a rezultat  că s-a  întâlnit  în seara  respectivă  cu  doi  băieţi  şi  după  ce aceştia au trecut  pe  lângă ea, doar  unul s-a  întors  brusc  şi i-a  smuls  poşeta;  a recunoscut  că  inculpatul  minor F.A.I.  i-a  smuls  poşeta,  după  ce  aceasta s-a  opus  şi fiindu-i frică  că inculpatul F.A.I. ar  putea  avea  un  cuţit  în  buzunar,  s-a  speriat  şi i-a  dat drumul genţii; despre  cel  de-al  doilea  băiat  a  arătat  că-şi aminteşte  că avea  o  glugă  pe  cap, şi că-şi aminteşte  atitudinea  acestuia  în sensul  „că a  rămas  blocat”;  că  ulterior  smulgerii  poşetei, ambii băieţi au  fugit pe alee.

Apărătorul  ales  al  inculpatului  major  G.A., la  filele  104-105  dosar  fond, a depus  două înscrisuri – procese verbale de  efectuare a percheziţiei  corporale  la  introducerea  în arest pentru inculpaţii F.A.I. şi  G.A., în care  se specifică pentru inculpatul  minor:  „la introducerea în arest prezenta  două echimoze, una pe umărul  şi braţul  stâng, iar  una  pe  picior,  în partea superioară. Declară că a  fost  agresat  şi lovit  în secţia  de  Poliţie  T”.

Deşi  inculpatul  minor F.A.I. a  arătat că a  dat declaraţiile  în faţa  poliţiştilor  sub  presiune, fiind  forţat  să recunoască  în  faţa acestora  şi  înţelegerea  prealabilă  cu  inculpatul  major  G.A., deşi  nu a  formulat  plângere  penală pentru  modul cum a  fost  tratat la sediul  poliţiei şi nici  nu a  obţinut certificat  medico – legal,  instanţa a reţinut declaraţia  inculpatului  minor F.A.I. în faţa  judecătorului  cu  prilejul  luării  măsurii arestării preventive.

Astfel,  dacă  în faţa  procurorului  inculpatul minor F.A.I.  a  uzat de  dreptul la  tăcere (declaraţie  fila  71  dosar  u.p.), în  faţa  judecătorului cu prilejul audierii, acesta a  arătat  că: „Pe data  de  19.11.2012, la  orele  20,30 m-am  întâlnit  cu  G.A.  şi  i-am  povestit  şi  lui  ce s-a  întâmplat  pe  data  de  17.11.2012  şi  a  hotărât  împreună  cu inculpatul  G.A. să sustragem  din nou  poşete  de  la  persoane. În  zona  liceului  A  era o femeie  ce  mergea  pe  stradă  şi i-am  smuls  poşeta  femeii şi  ne-am  dus  pe  malul  pârâului  Tecucel. Nu am reuşit  să  luăm  nimic  din poşetă  şi am  fost  surprins  de un lucrător  de  poliţie.  Menţin declaraţiile  date  la organele de  poliţie  şi în faţa  procurorului.  Regret  faptele  săvârşite”.

Cu acelaşi prilej, al  audierii în faţa judecătorului, odată  cu luarea  măsurii  arestării preventive, inculpatul  major  G.A. a  arătat: „Mă consider  vinovat  pentru că  nu  am luat  atitudine  şi  nu am  sărit  în  ajutorul acelei  femei [.....]  Nu  mi-a povestit  inculpatul  F.A.I.  că ar fi  săvârşit  fapte  de  acelaşi  gen  cu  două  zile  înainte”.

 Pe  baza  probelor dezbătute mai  sus,  instanţa a apreciat  dovedită  vinovăţia  ambilor  inculpaţi  în săvârşirea  faptei  ca  şi coautori .

Faptul că  numai  unul dintre inculpaţi a  exercitat  violenţe  asupra  părţii  vătămate, nu  înseamnă  că  numai inculpatul  F.A.I.  s-a  făcut  vinovat  de  săvârşirea  tâlhăriei, atâta  vreme  cât  agresiunea a  avut  drept  scop (şi  s-a  şi finalizat) deposedarea  de  poşetă  şi  păstrarea  bunurilor  furate.  Folosirea  violenţei  faţă de  persoana  vătămată  în  scopul  arătat  a constituit  o circumstanţă reală  care  s-a  răsfrânt  şi  asupra  celuilalt  inculpat, din  moment  ce a  fost  prezent  şi a  fost  conştient  şi a  fugit  împreună  cu coinculpatul  în scopul  ca  apoi să-şi  împartă,  să beneficieze  ambii de  bunurile  găsite  în poşetă,  mai  ales că anterior ştia  de  intenţia  lui  F.A.I.

Conform  practicii judiciare (Tribunalul  Hunedoara, decizia  penală  210/1982  în  R.R.D.  nr.12/1982, pag. 75), în  cazul unei  tâlhării  săvârşite  de mai  multe  persoane, prin  activităţi  materiale  concordante, pe  baza  unui  plan  conceput  în comun, are  calitatea  de  autor -  iar  nu doar  de  complice – şi  persoana care, deşi  nu a  participat  direct  la actele  de  violenţă, a  fost prezentă la  locul  faptei  în momentul  însuşirii  bunurilor, iar prezenţa  sa  acolo a reprezentat  pentru  victimă  o ameninţare  suficientă  spre a crea în psihicul  acesteia  o  temere  de  natură să  o  împiedice  a întreprinde  acte  de apărare.

Instanţa a apreciat  că în speţa de  faţă nu s-a putut  pune  problema  ca  inculpatul  G.A.  să  fie  doar autor  al infracţiunii de  furt  calificat prev. de  art.208 -  209  alin.1  lit. a, e, g Cod penal,  nefiind  incidente prevederile  art.28  alin.2 Cod penal,  deoarece  din  probele  administrate  instanţa  a  reţinut  înţelegerea  prealabilă  cu  inculpatul  minor F.A.I. (a se  vedea practica judiciară  în sensul  reţinerii  infracţiunii de  furt  calificat – C.S.J., Secţia  penală, decizia  nr.2062/2003,  nr.1/2005, pag.172) .

Ca atare în drept,  fapta  inculpatului  minor  F.A.I. şi  inculpatului  G.A., care la data  de  19.11.2012, pe  timp de  noapte  şi în loc  public, prin  violenţă, au deposedat  pe  partea vătămată  C.M. de o geantă  de  mână în care  avea bani şi  bunuri  evaluate  la 500  lei, a întrunit elementele  constitutive ale  infracţiunii  de  tâlhărie, prev. de art.211 alin.1, alin.2  lit.b, c  şi alin.21  lit.a Cod penal.

Împotriva sentinţei penale menţionate a declarat recurs inculpatul G.A.

În motivele de recurs, inculpatul G.A. a arătat printre altele că solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală coroborat cu art. 10 lit. a Cod procedură penală. S-a comis o gravă eroare de fapt, el nefiind vinovat, infracţiunea fiind săvârşită doar de către inculpatul minor F.A.I., fără o înţelegere prealabilă între ei.

Recursul este fondat. 

Din probele administrate în cauză, rezultă implicarea inculpatului G.A. în comiterea infracţiunii de tâlhărie, însă nu în calitate de coautor, ci de complice.

În seara de 19.11.2012, în jurul orei 2000, inculpatul G.A. şi inculpatul minor F.A.I., după o înţelegere prealabilă, s-au intersectat cu partea vătămată C.M., pe str. .din T., iar inculpatul F.A.I. i-a smuls geanta de mână de pe umăr, părţii vătămate.

Prin atitudinea şi acţiunea de a fugi de la locul faptei, inculpatul G.A. a realizat o complicitate morală la fapta de tâlhărie a inculpatului F.A.I., întărindu-i acestuia rezoluţia şi activitatea infracţională.

Cei doi inculpaţi au fost prinşi în flagrant la data de 19.11.2012, de către lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei Mun. T, fiind încheiat un proces-verbal, în care se consemnează  că aceştia au fost conduşi la sediul Poliţiei Tecuci şi au declarat că ei sunt autorii care au deposedat femeia de poşetă.

În dovedirea faptei vin şi următoarele mijloace de probă: proces-verbal de ridicare a poşetei din 19.11.2012, planşă fotografică privind aspecte ale poşetei, declaraţiile părţii vătămate C.M., proces-verbal de conducere în teren din 19.11.2012 şi planşa foto aferentă, declaraţiile inculpatului F.A.I., declaraţiile martorilor P.I., V.G.L. şi H.L.

Este adevărat că inculpatul G.A. nu a recunoscut că ar fi avut o înţelegere cu inculpatul F.A.I., acesta acţionând în mod singular, situaţie în care, în motivele de recurs, se sprijină şi pe declaraţiile oscilante ale acestuia din urmă.

Tot în apărare se invocă şi faptul că asupra celor doi inculpaţi s-au exercitat violenţe de către lucrătorii de poliţie.

Cu privire la influenţarea declaraţiilor celor doi inculpaţi în urma agresării acestora, nu există probe în acest sens, existând posibilitatea legală pentru formularea unor plângeri penale.

Referitor la concluziile de achitare bazate pe art. 10 lit. c Cod procedură penală, acestea nu pot fi primite de către Curte.

După cum am arătat, e vorba de o complicitate morală a inculpatului G.A. Acesta avea gluga trasă peste cap, a fugit în aceeaşi direcţie cu inculpatul F.A.I., iar conform declaraţiilor martorilor H.L. şi V. G.L., când au fost prinşi, cei doi nu mai fugeau ci mergeau obişnuit. Este o atitudine a inculpatului G.A. care denotă o înlesnire a comiterii faptei de către inculpatul F.A.I., prin întărirea sub aspect psihic a acţiunilor ilicite.

Pe de altă parte, nu e credibilă o manifestare singulară a inculpatului F.A.I. fără ca inculpatul G.A. să cunoască acest lucru, întrucât acesta din urmă putea foarte uşor să dea detalii organelor de anchetă şi astfel inculpatul F.A.I. să fie tras la răspundere.

În concluzie, se impune conform art. 334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1,2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c, art. 37 lit. a Cod penal în infracţiunea de complicitate la tâlhărie prev. de art. 26 Cod penal în ref. la art. 211 alin. 1,2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c, art. 37 lit. a Cod penal, în privinţa inculpatului G.A..

Sub aspectul individualizării pedepsei principale aplicate inculpatului G.A., hotărârea primei instanţe e netemeinică.

S-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. 2 Cod penal, constând în valoarea mică a prejudiciului. Cu toate acestea, trebuiau luate în continuare şi celelalte înscrisuri favorabile acestui inculpat (caracterizări), şi aplicată o pedeapsă mai redusă acestuia, în raport şi cu contribuţia sa concretă la comiterea infracţiunii.

Prin urmare, ţinând cont şi de disp. art. 72 Cod penal, Curtea apreciază că o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului G.A. este în măsură să asigure atingerea scopului educativ –preventiv al sancţiunii.

În mod corect s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 463/30.09.2011 a Judecătoriei Tecuci, inculpatului G.A., însă în mod nelegal nu s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă din acea sentinţă, de la 03.08.2011 la 07.09.2011.

Faţă de cele arătate şi de art. 3859 pct. 172, art. 38514, art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, Curtea a admis recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva sentinţei penale nr. 95/2013 a Judecătoriei Tecuci şi a casat în parte sentinţa penală recurată.

În rejudecare,

Curtea a înlăturat dispoziţia de condamnare a inculpatului G.A.

În baza art. 334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1,2 lit. b, c şi alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art.75 alin. 1 lit. c, art. 37 lit. a Cod penal în infracţiunea de complicitate la tâlhărie prev. de art. 26 Cod penal în ref. la art. 211 alin. 1,2 lit. b, c şi alin. 2 ind. 1 lit. a Cod  penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c, art. 37 lit. a Cod penal, în privinţa inculpatului G.A.

L-a condamnat pe inculpatul G.A. la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tâlhărie prev. de art. 26 Cod penal în ref. la art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c şi alin. 2 ind. 1 lit. a Cod  penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c, art. 37 lit. a Cod penal, art. 74 alin. 2, art. 80 Cod penal, art. 76 lit. b Cod penal.

A redus pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului G.A., în conformitate cu art. 83 Cod penal, de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare.

A modificat dispoziţia de deducere a reţinerii şi arestării preventive, în privinţa inculpatului G.A., în sensul că a dedus reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia de la 03.08.2011 la 07.09.2011 (din sentinţa penală nr. 463/30.09.2011 a Jud. Tecuci) şi perioada reţinerii şi arestării preventive de la 19.11.2012 la 25.02.2013 (din prezenta cauză).

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.