Infracţiuni de corupţie. Darea de mită. Instigarea inculpatului de către denunţător să săvârşească fapta supusă judecăţii.

Prin sentinţa penală nr.177/P din 28.10.2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul 2245/103/2009 s-a dispus:

În baza art. 255 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 6 şi 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul D V E pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată executarea pedepsei închisorii aplicată inculpatului, iar în baza art. 82 Cod penal s-a stabilit termen de încercare de  2 ani şi 6 luni, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 Cod penal.

În baza art. 255 alin. 4 şi art. 118 lit. d Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat suma de 1500 lei.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 192 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 lei,  cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ nr.423/p/2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.V.E. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art.255 Cod penal, cu referire la art. 6 şi 7 din legea 78/2000,  constând în faptul că la data de 19.12.2008, inculpatul a fost surprins în flagrant în timp ce oferea suma de 1.500 lei agentului de poliţie C.C. pentru a nu se aplica o sancţiune contravenţională faţă de numitul O.P., reţinându-se în esenţă că la data de 17.12.2008, martorul Oprişan Dorel s-a deplasat cu autotractorul la domiciliul inculpatului D.V.E. pentru a achiziţiona o cantitate de lemne, cantitate pentru care a primit documente ce vizau un transport de la o dată anterioară, că în aceste condiţii, inculpatul i-a cerut martorului N C să îi emită în fals un nou document de transport, motiv pentru care s-au început cercetările penale în cauză iar inculpatul pentru a împiedica începerea urmăririi penale i-a promis şi oferit martorului C C suma de 1500 de lei.

Inculpatul D.V.E., legal citat, asistat de apărător ales, a dat declaraţie în cauză şi a solicitat audierea martorilor din cursul anchetei, a doi martori în circumstanţiere precum şi proba cu înscrisuri.

Din ansamblul probatoriului administrat în cauză instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul D.V.E,  deţine funcţia de primar în comuna Poienari.

S-a menţionat că între funcţia deţinută de inculpat şi  infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată nu există nicio legătură.

În particular, inculpatul  D.V.E. a avut în exploatare o suprafaţă cu vegetaţie forestieră pe raza Ocolului silvic Băceşti, sens în care a exploatat material lemnos în perioada noiembrie – decembrie 2008. Astfel, inculpatul a fost împuternicit de către mai mulţi proprietari de pădure să le administreze suprafeţele forestiere, aşa încât acesta a încheiat un contract de prestări servicii cu Ocolul Silvic Băceşti prin care acesta se  obliga să marcheze arborii ce urmau a fi tăiaţi, iar pădurarul  titular de canton să elibereze documentele de transport.

În baza autorizaţiei de exploatare nr.189 din 04.11.2008, inculpatul D.V.E. a exploatat masa lemnoasă în zilele de 03.12 şi 04.12.2008, pentru care i s-au  eliberat documente aferente şi avizele de însoţire primar valabile din pădure  până la depozitul constituit la domiciliul său.

Martorul O. D. - fost coleg de serviciu cu inculpatul - l-a rugat pe acesta să-i vândă lemn de foc pentru părinţii săi (11 m.c.). Ca urmare, la data de 17 decembrie, martorul O. D. după ce s-a înţeles cu inculpatul asupra cantităţii şi preţului, a venit în comună a încărcat materialul lemnos şi a solicitat documente de transport. Inculpatul fiind reţinut într-o şedinţă, i-a dat telefonic indicaţii martorului să meargă să încarce lemnele şi să folosească drept documente de transport, avizul de expediţie în baza căruia inculpatul transportase iniţial lemnele din pădure la domiciliul său. O. D. a procedat în consecinţă însă în drum spre Roman a fost oprit un echipaj de poliţie şi chestionat cu privire la încărcătura şi documentele de transport. Întrucât martorul O. D. nu deţinea documente pentru ziua şi ruta respectivă, încărcătura a fost reţinută în vederea confiscării, iar martorul a fost sancţionat contravenţional.

În paralel, inculpatul aflând despre cele întâmplate, în aceeaşi zi, 17 decembrie a încercat să ia legătura cu pădurarul, martorul N. C., pentru a-i solicita eliberarea unui nou aviz de expediţie corespunzător, însă acesta era plecat pe teren şi s-a întors abia seara la canton. Cu toate acestea, a doua zi, N. C.  a înmânat inculpatului avizul de expediţie cu care inculpatul a mers la Poliţia Roman pentru a justifica provenienţa şi transportul materialului lemnos.

În raport de data efectuării transportului şi data prezentării noului aviz de expediţie s-au ridicat suspiciuni cu privire la corectitudinea datelor şi s-a început urmărirea penală faţă de pădurarul N. C. pentru a se verifica în ce măsură martorul O. D. putea să semneze noul act în condiţiile în care era deja împreună cu echipajul de poliţie.

Sesizând urmările acestor împrejurări, şi anume perspectiva că atât pădurarul N.C. cât şi el să fie urmăriţi penal, inculpatul l-a abordat atât pe subinspectorul C. M. cât şi pe agentul C. C., solicitându-le expresis verbis să nu iniţieze demersurile în vederea începerii urmăririi penale. Inculpatul a fost refuzat ferm  de martorul C. M. care a înţeles aluziile inculpatului în sensul „să rezolve problema”. Martorul C a părăsit biroul iar inculpatul s-a concentrat exclusiv asupra martorului C propunându-i făţiş să rupă declaraţia dată de pădurarul N C şi să nu înceapă urmărirea penală în cauză. Martorul C, pentru a putea câştiga timpul necesar  pregătirii operative a realizării unui eventual flagrant, i-a spus inculpatului că pe moment nu se poate face nimic şi e bine să amâne discuţia pentru a doua zi. În condiţiile arătate, cei doi au stabilit telefonic să se întâlnească în data de 19.12.2008 la motelul „Dealul Mărului” în comuna Gâdinţi. Cei doi s-au întâlnit astfel cum conveniseră, după ce în prealabil au purtat mai multe discuţii telefonice pentru a se asigura că se pot întâlni. În cursul discuţiei ce a urmat, inculpatul s-a exprimat încă de la început că problema trebuie rezolvată înainte de a se naşte şi şi-a manifestat oarecare rezerve faţă de posibilitatea organizării unui flagrant însă ulterior tot el însuşi, fiind susţinut şi de aprobările conjunctural date de martorul C, şi-a dat sieşi asigurări că poate insista în rezolvarea problemei.

 Concret, inculpatul, după ce a eliminat temerile privind sinceritatea interlocutorului  său, a început să socializeze cu acesta confesându-i-se cu privire la practicile uzate de proprietarii şi administratorii de păduri pentru a exploata material lemnos. Văzând receptivitatea interlocutorului, inculpatul a continuat să-şi prezinte situaţia dificilă în care a intrat ca urmare a  completării acelui aviz de expediţie, dificultăţile financiare ce ar urma dacă s-ar continua procedura urmăririi penale cu toate consecinţele. Pe fondul acestor discuţii, inculpatul, a transmis martorului că a intenţionat de la bun început să rezolve problema şi nu  s-ar fi ajuns până aici. În continuare inculpatul l-a chestionat pe martor cu privire la modalitatea de rezolvare a cauzei penale şi i-a cerut totodată să-i restituie cele două avize de expediţie întocmite de pădurar şi declaraţia dată de pădurarul N C în calitate de învinuit în cauza  ce avea ca obiect infracţiunea de fals. În final, oarecum stingherit, inculpatul, după ce şi-a mărturisit sentimentul de frică pe care l-a avut anterior întâlnirii (frica de a nu i se organiza un flagrant) precum şi faptul că a avut îndrăzneala să-l atace direct pe martor, fără intermediari, i-a propus suma de 15 milioane ROL pentru a nu se continua urmărirea penală şi pentru a se restitui materialul lemnos confiscat. Suma de bani a fost pusă pe masă, sub mapa de serviciu a martorului, fiind astfel găsită de echipa  operativă care a organizat flagrantul.

În apărarea sa inculpatul a susţinut iniţial că nu recunoaşte săvârşirea faptei, că întâlnirea a avut loc pentru alte discuţii, iar suma de bani ar fi fost permanent în buzunar şi nu a pus-o pe masă la dispoziţia martorului C. În plus, a arătat inculpatul, acea sumă era destinată plăţii masei lemnoase exploatată de pe terenul cu vegetaţie forestieră proprietatea martorului I A.

 În cadrul dezbaterilor, deosebit de apărările formulate iniţial, inculpatul a invocat faptul că a fost provocat de către agent şi nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii.

În cursul cercetării judecătoreşti, cu ocazia audierii martorilor şi a administrării probei cu înscrisuri, inculpatul a căutat de asemeni să demonstreze că avizul pretins a fi falsificat îndeplinea toate cerinţele legale.

Totodată s-a căutat a se demonstra faptul că întreaga acţiune penală are ca fundament o atitudine revanşardă a corpului poliţiştilor din municipiul Roman pentru atitudinea de dezaprobare pe care a manifestat-o inculpatul, în trecut, cu privire la anchetarea abuzivă şi torturarea unui cetăţean de către poliţiştii din comună.

Analizând punctual apărările inculpatului, s-a reţinut că infracţiunea de dare de mită este o infracţiune cu conţinut alternativ, aceasta consumându-se în oricare din variantele arătate de legiuitor. Chiar dacă s-ar admite ca fiind reală susţinerea inculpatului că nu ar fi dat banii, s-a apreciat că acest lucru ar fi lipsit de relevanţă în condiţiile în care fapta s-a consumat prin promisiunea, prin declararea intenţiei de oferire a sumei de 1500 de lei. Artificiul ulterior, în sensul sincronizării declaraţiei martorului I A cu deplasarea inculpatului la motelul „Dealul Mărului” nu a exclus nicicum faptul că inculpatul a promis banii poliţistului. Dacă mituirea poliţistului şi  atingerea scopului se realiza, nimic nu împiedica inculpatul să se prezinte ulterior la martorul Ionescu cu o altă sumă de bani sau să se scuze şi să revină într-o altă zi pentru a face plata. Însă, s-a apreciat, că inculpatul a fost dispus la a face un sacrificiu financiar pentru a scăpa el şi martorul N C, de rigorile legii penale, chiar dacă ar fi plătit tocmai banii pe care îi încasase din vânzarea lemnelor de pe terenul martorului I A.

Legalitatea întocmirii celui de-al doilea aviz de expediţie, faţă de obiectul acţiunii penale, s-a apreciat că nu prezintă relevanţă în a fi dezbătută. În plus s-a constatat că prin  sentinţa penală nr.168 din 29.03.2010 pronunţată de Judecătoria Roman, chiar dacă nu este definitivă,  s-au dezbătut, analizat şi evaluat toate probele privitoare la avizul de expediţie în cauză, aviz ce a fost calificat ca fiind fals, iar autorul N C a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

Cât priveşte pretinsele culise ale acţiunii penale, respectiv dorinţa poliţiştilor de a se răzbuna pe inculpat, chiar reale de ar fi, s-a apreciat că aceste premise nu constituie cauze de înlăturare a răspunderii penale, de nepedepsire ori de reducere a pedepsei şi în consecinţă nu pot fi considerate.

S-a reţinut că provocarea invocată de inculpat operează şi poate constitui fundament al achitării numai dacă sunt dovedite anumite împrejurări şi dacă sunt îndeplinite o serie de condiţii.

Din economia considerentelor statuate de Curtea europeană în cauza Ramanauskas versus Lituania s-au evidenţiat următoarele aspecte.

Premisa provocării, o constituie, printre altele, recunoaşterea de către inculpat a  mituirii poliţistului, acţiune care însă nu trebuie să pornească de la inculpat. În cauză inculpatul nu a recunoscut nicio clipă că ar fi mituit sau măcar ar fi discutat cu agentul o astfel de acţiune.

În al doilea rând se cere ca inculpatul să fi avut o atitudine de acceptare a consecinţelor legii şi pe fondul acesteia agentul să-i sugereze şi să iniţieze discuţia cu privire la rezolvarea problemelor prin  mită. Nici acest punct nu a fost dovedit având în vedere prima discuţie pe care inculpatul a purtat-o cu agentul şi cu martorul Cocea precum  şi insistenţa cu care l-a sunat pe agent în ziua flagrantului.

În ultimul rând este necesar  ca atitudinea provocatoare a agentului să fie exprimată într-o măsură determinantă astfel încât inculpatul, din proprie iniţiativă, să nu fi luat hotărârea de a oferi mita.

 În speţa de faţă având în vedere împrejurarea care a dus la mituirea poliţistului (perspectiva începerii urmăririi penale împotriva sa şi a martorului N C), dorinţa de a împiedica începerea urmăririi penale, s-a reţinut că iniţiativa inculpatului a fost spontană. Nu a putut fi admisă speculaţia inculpatului în sensul că agentul a căutat prin orice mijloace să realizeze flagrantul pentru a-l compromite ca şi primar. Dacă s-ar fi admis, această susţinere ar fi apărut ca lipsită de sens întrucât pretinsul scop al poliţistului fusese deja  realizat prin începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de fals, fapt care era perfect previzibil.

Sintetizând cele arătate s-a conchis că în general, deşi orice subiect prezintă un potenţial criminogen mai mult sau mai puţin  accentuat, fiecare îşi cenzurează, îşi  inhibă eventualul comportament antisocial. Autorităţile statelor semnatare sunt datoare să reprime doar acele comportamente infracţionale care se manifestă spontan, de la sine ca produs al vinovăţiei subiectului şi au obligaţia să se abţină, să nu încurajeze şi să nu dea concurs tendinţelor de represiune penală în  situaţia unor aparenţe infracţionale fondate pe provocarea subiectului de a săvârşi o faptă, provocare în lipsa căreia executarea infracţiunii nu ar fi avut loc.

 În cauza de faţă, niciuna dintre condiţiile arătate nu au fost întrunite astfel încât provocarea invocată de inculpat nu a fost reţinută.

Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză.

Procesul verbal de redare a convorbirii ambientale, coroborat cu declaraţia inculpatului, declaraţiile martorilor C C, C M C, declaraţiile martorilor asistenţi precum şi declaraţiile persoanelor implicate în exploatarea, manipularea şi transportul materialului lemnos confiscat, au dovedit mai presus de orice îndoială că inculpatul a avut motivaţia suficient de puternică de a-l contacta pe poliţist şi de a-i propune împiedicarea acţiunii penale în schimbul sumei de bani.

 La aceste probe s-a adăugat procesul verbal încheiat cu ocazia constatării infracţiunii flagrante, planşele foto ale apelurilor primite de agentul C, planşele foto ale bancnotelor confiscate de la inculpat, copiile avizelor de însoţire a mărfii, desfăşurătorul convorbirilor telefonice în care au fost evidenţiate apelurile iniţiate de inculpat către agentul C.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului D V E de a fi promis şi oferit agentului de poliţie C C, cu intenţie directă dat fiind scopul special urmărit, suma de 1500 lei, pentru ca acesta să nu înceapă urmărirea penală în cauza privind  întocmirea în fals a unui aviz de însoţire de către martorul N C, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art.255 alin.1 Cod penal raportat la art.6 şi 7 alin.2 din Legea nr.78/2000.

La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, limitele de pedeapsă, gradul ridicat de pericol social al infracţiunii de dare de mită incriminată distinct şi în Legea nr.78/2000, persoana inculpatului şi împrejurările concrete în care s-a săvârşit fapta. La stabilirea cuantumului pedepsei s-a avut în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie în comună, fiind ales primar începând cu anul 2008. Aceste aspecte au fost evaluate şi în raport de gravitatea faptei constând în mituirea unei persoane cu atribuţii în domeniul judiciar.

Prin urmare instanţa a considerat că aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special este aptă să asigure scopul pedepsei, să finalizeze prevenţia specială şi reeducarea inculpatului.

Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei s-a constatat că deşi  infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul are în abstract un pericol social ridicat, în cazul particular al inculpatului nu se poate omite mobilul pentru care s-a săvârşit fapta. Chiar dacă scopul nu poate scuza mijloacele ilicite, s-a reţinut că inculpatul a acţionat pe de o parte pentru recuperarea materialului lemnos confiscat din cauza neîndeplinirii unor formalităţi precum şi animat de sentimentul de culpabilitate faţă de martorul N C, care a întocmit avizul de însoţire incriminat tocmai la rugămintea inculpatului. Totodată, nu a fost dovedit că inculpatul ar fi avut un obicei de a acţiona în această manieră, ci a fost o întâmplare pasageră, întâmplare posibilă doar în condiţiile date. Cu alte cuvinte, în mod excepţional, inculpatul a recurs la acest gest pentru a-şi repara greşeala faţă de martorul N Co care deşi vinovat de întocmirea acelui act, a fost în mare măsură influenţat de inculpat.

În raport de aceste împrejurări, instanţa a considerat că pentru atingerea scopului pedepsei nu se impunea executarea efectivă a acesteia fiind îndeplinite condiţiile prev. de art.81 Cod penal.

În conformitate cu dispoziţiile art.82 Cod penal s-a stabilit termenul de încercare corespunzător, iar conform art.83 Cod penal s-a atras atenţia inculpatului asupra faptului că săvârşirea de noi infracţiuni cu intenţie, în cursul termenului de încercare, are drept consecinţă revocarea suspendării executării pedepsei.

În raport de dispoziţiile art. 255 alin. 4 şi art.118 Cod penal s-a dispus confiscarea sumei de 1500 lei ridicată de la inculpat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal Parchetul de lângă Tribunalul Neamţ  şi inculpatul D V E.

Procurorul a înţeles să critice sentinţa apelată sub următoarele aspecte:

A criticat sentinţa atacată pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, în sensul că aceasta era prea blândă.

Astfel, având în vedere natura infracţiunii comise, calitatea inculpatului, aceea de ales local, şi a denunţătorului – agent de poliţie judiciară – precum şi eforturile depuse de autorităţile statului  în lupta împotriva corupţiei, a susţinut că aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special nu este  aptă să asigure  scopul pedepsei, să realizeze prevenţia specială şi reeducarea inculpatului.

Mai mult, în timpul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă, inculpatul nu a recunoscut  săvârşirea  infracţiunii (implicit nu a  manifestat regret faţă de comiterea acesteia) şi a  înţeles să se apere susţinând că a fost provocat de către denunţător – apărare înlăturată motivat de instanţă conform  considerentelor statuate de C.E.D.O. în cauza Ramanauskas versus Lituania.

La termenul de judecată din data de 15.02.2011, procurorul a înţeles să extindă motivele de apel cu privire la omisiunii primei instanţe a aplica inculpatului o pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi precum şi cu privire la temeiul juridic al măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

Inculpatul D V E nu a motivat în scris apelul, însă în cadrul dezbaterilor, apărătorul acestuia a înţeles reitereze apărările invocate în faţa de primei instanţe în încercarea a demonstra nevinovăţia clientului său.

În concret apărătorul inculpatului a arătat că acesta din urmă a fost instigat de agentul de poliţie să săvârşească fapta pentru care este acuzat, invocând în susţinerea acestei apărări dispoziţii ale viitorului cod de procedură penală român, precum şi o decizie a CEDO (cauza Ramanauskas contra Lituaniei).

Apărătorul inculpatului a susţinut că discuţia purtată între inculpat şi denunţătorul C C la restaurantul „Dealu Mărului” ce a precedat flagrantul organizat de procuror, relevă atitudinea provocatoare a denunţătorul în sensul smulgerii de la inculpat a promisiunii de oferire de bani către acesta,  inculpatul având o atitudine ezitantă.

În raport cu aceste critici,inculpatul prin apărător a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe, şi achitarea inculpatului, având în vedere acţiunea provocatoare a denunţătorului, în absenţa căreia inculpatul nu ar fi comis fapta  supusă judecăţii.

Curtea examinând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate cat si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, a constatat că doar apelul procurorului declarat în cauză este întemeiat, însă nu sub toate aspectele invocate.

Examinând actele şi lucrările dosarului efectuate în cele două faze procesuale, instanţa de prim control judiciar a remarcat că Tribunalul Neamţ a procedat la o evaluare judicioasă a probelor în acuzare administrate în cauză, pronunţând în mod just condamnarea inculpatului  pentru infracţiunea de dare de mită reţinută în actul de sesizare al instanţei.

Vinovăţia inculpatului rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile denunţătorului CC care îl incriminează direct, coroborate cu înregistrările convorbirilor purtate în mediu ambiental între inculpat şi martorul denunţător la data de 19.12.2008, din care relevă neechivoc acţiunile inculpatului de oferire a sumei de 1500 lei martorului denunţător, cu titlu de contraechivalent al conduitei  ilicite a acestuia din urmă urmărită de inculpat, declaraţiile martorilor asistenţi şi a persoanelor însărcinate cu atribuţii de exploatare, manipulare şi transport al materialului lemnos, procesul verbal încheiat cu ocazia constatării infracţiunii flagrante, planşele foto existente la dosarul cauzei, copiile avizelor de însoţire a mărfii, desfăşurătorul convorbirilor telefonice iniţiate de inculpat în perioada premergătoare comiterii faptei, precum şi cu declaraţiile inculpatului care a susţinut că martorul denunţător i-a pretins o sumă de bani cu titlu de mită.

Elementele de fapt ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauza de faţă, ilustrează dincolo de orice îndoială situaţia faptică reţinută de prima instanţă în considerentele sentinţei apelate, respectiv activitate infracţională a inculpatului de oferire a sumei de 1500 lei cu titlu de mită, reprezentând contraechivalentul conduitei denunţătorului dorită de inculpat-muşamalizarea derulării unei anchete penale ce îl viza atât pe acesta personal cât şi pe numitul N C.

Curtea remarcă că Tribunalul Neamţ, a efectuat un examen riguros al materialul probator administrat în cele două faze procesuale, însuşindu-şi integral argumentele logico-juridice expuse în partea expozitivă a sentinţei atacate.

  Curtea, în divergenţă cu susţinerile inculpatului, a reţinut că apărările acestuia potrivit cărora martorul denunţător l-a instigat să comită fapta supusă judecăţii sunt lipsite de credibilitate, lucrările dosarului neoferind nici un fel de probe sau indicii în acest sens.

Curtea notează că potrivit jurisprudenţei CEDO, instigarea de către poliţie are loc atunci când ofiţerii implicaţi – fie membri ai forţelor de securitate fie persoane acţionând în baza instrucţiunilor date de către aceştia – nu se limitează la investigarea activităţilor infracţionale într-o manieră pasivă, ci exercita presiuni asupra persoanei în cauza în sensul determinării către comiterea unei infracţiuni, care în mod normal nu ar fi fost comisă, cu scopul obţinerii de probe (a se vedea Teixeira de Castro … şi în sens contrar Eurofinacom v. France …).

Examinând probele administrate în cauză, Curtea a observat că hotărârea infracţională a fost rezultatul voinţei proprii a inculpatului, independentă de orice eventuală presiune exercitată de martorul denunţător C. C.

 Discuţia purtată de inculpat şi martorul denunţător în mediul ambiental din data de 19.02.2008, interceptată autorizat, relevă date deosebit de importante în ceea ce priveşte modalitatea de acţiune a inculpatului, faptul că acesta a oferit din proprie iniţiativă suma de 1500 lei în vederea muşamalizării unui dosar penal instrumentat de martorul denunţător în calitate de agent de poliţie, în care era cercetat inculpatul şi  pădurarul N C.

Din conţinutul interceptării convorbirii se observă că inculpatul a fost cât se poate de explicit în mesajul, spunându-i denunţătorului „Hai s-o rezolvăm dracu’!; Putem s-o rezolvăm prieteneşte şi…;… 15 milioane!; Eu pot sa-ţi dau aici, pac,pac;”.

Apărarea inculpatului este contrazisă şi de listing-ul convorbirilor telefonice (filele 103-112 DUP) din care rezultă că inculpatul în perioada 17-19.12.2011  l-a apelat telefonic în mod repetat pe martorul denunţător C. C.

Având în vedere că inculpatul este persoana care a iniţiat o multitudine de apeluri telefonice către denunţătorul C. C., apărarea inculpatului conform căreia a fost provocat de către acesta să săvârşească fapta, apare ca total lipsită de credibilitate.

Pentru motivele expuse, apelul inculpatului a fost respins, fiind admis doar recursului procurorului pentru aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate.

Domenii speta

Spete similare