Nulitate relativă. Nesemnarea de către martorii asistenţi a procesului-verbal de cercetare la faţa locului

Încălcările dispoziţiilor legale care atrag nulitatea absolută a actelor astfel efectuate sunt strict şi limitativ prevăzute de art.197 alin.2  din Codul de procedură penală – printre aceste cazuri neregăsindu-se nelegalitatea reţinută în cauza de faţă de prima instanţă,  privind nesemnarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului de către cei doi martori asistenţi menţionaţi în cuprinsul actului.

În cazul existenţei unei astfel de încălcări a dispoziţiilor legale, sancţiunea prevăzută de lege este aceea a nulităţii relative, nulitate care, potrivit pre vederilor art.197 alin.1 din Codul de procedură penală, poate fi invocată doar atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Potrivit prevederilor art.197 alin.4  din Codul de procedură penală, o astfel de nulitate  poate fi luată în considerare din oficiu de către instanţă numai  dacă anularea  actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Caracterul relativ al nulităţii determinată de nesemnarea  de către martorii asistenţi a procesului verbal de  cercetare la faţa locului rezultă şi din împrejurarea că, potrivit art.129 alin.2 din Codul de procedură penală, cercetarea poate fi efectuată şi în lipsa unor martori asistenţi, atunci când prezenţa acestora nu este posibilă.

 Decizia penală nr.1471/R/28.09.2011 a  Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr.544/22.12.2010, Judecătoria Tg.Bujor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpatul P.S.L., pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i) Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi următ. Cod penal, întrucât fapta nu a fost săvârşită de către inculpat (faptă din data de 28.05.2009, parte vătămată C.E.).

În baza art. 346 alin. 3 Cod procedură penală, a  constatat că nu pot fi acordate despăgubiri civile părţii vătămate C.E., domiciliat în B, str. S nr. 74, jud. Galaţi.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi următ. Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul P.S.L. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (faptă din data de 17/18.09.2009, parte vătămată T.A.).

În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 81 Cod penal, a suspendat condiţionat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni,  stabilit conform art. 110 Cod penal.

În temeiul art. 359 Cod procedură penală, a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 346 alin. 1 raportat la art. 14 Cod procedură penală, a constatat că partea vătămată T.A., domiciliată în B, str. S nr. 31, jud. Galaţi, nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, l-a  obligat pe inculpatul P.S.L. la plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte infracţiunea de furt calificat reţinută prin actul de inculpare în sarcina inculpatului:

La data de 01.06.2009 s-a înregistrat la Poliţia oraşului Bereşti sesizarea numitului C.E. (fila 6 d.u.p.), prin care acesta a arătat că în data de 28.05.2009 persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa din oraşul Bereşti, strada Stadionului, nr. 74, de unde au sustras suma de 300 de lei şi bunuri în valoarea totală de peste 700 de lei, solicitând efectuarea de cercetări în vederea identificării autorilor şi restituirii bunurilor şi banilor.

Singurele mijloace de probă pe care îşi întemeiază Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, judeţul Galaţi soluţia de trimitere în judecată a inculpatului P.S.L. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă din data de 28.05.2009, parte vătămată C.E.) sunt procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi Raportul de constatare tehnico – ştiinţifică dactiloscopică nr. 927352 din 02.07.2009.

În ceea ce priveşte procesul verbal de cercetare la faţa locului, instanţa l-a apreciat ca fiind lovit de nulitate absolută, sancţiune procedurală ce poate fi luată în considerare şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 197 alin. 1 şi 4 teza a II-a Cod procedură penală, pentru următoarele considerente:

La data de 28 mai 2009 s-a efectuat cercetarea la faţa locului, în prezenţa martorei B.V. şi a martorului E.V., astfel cum se consemnează în procesul verbal de cercetare la faţa locului (filele 10 – 12 d.u.p.).

Deşi procesul verbal de cercetare la faţa locului este semnat de doi martori (!!!) (filele 10 – 12 d.u.p.), din verificările efectuate de instanţa de judecată (fila 34) şi din declaraţia martorei B.V. şi a părţii vătămate C.E. (fila 38), rezultă că de faţă la cercetare nu a fost nicio persoană cu numele E.V., martor asistent fiind doar numita B.V..

De altfel, reprezentantul Ministerului Public a înţeles să renunţe la audierea acestui martor, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 14.12.2010 (fila 38).

În ceea ce priveşte pe martora asistentă B.V., instanţa a constatat că semnătura de pe procesul verbal de cercetare la faţa locului despre care se pretinde de către organele de cercetare penală ale poliţiei că este a martorei (filele 10 – 12 d.u.p.) nu seamănă nici pe departe cu semnătura de pe declaraţia dată de martoră în faţa instanţei de judecată (fila 37).

Instanţa reţine că potrivit art. 131 în referire la art. 91 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, participarea martorilor asistenţi în deplină cunoştinţă de cauză este cerută de lege pentru asigurarea legalităţii procesului verbal de cercetare la faţa locului, ca mijloc de probă, iar nerespectarea acestei condiţii atrage nulitatea actului respectiv.

Condiţia prealabilă de valabilitate impusă martorilor de a citi procesele-verbale înainte de a le semna constituie doar o prezumţie simplă a îndeplinirii acestei obligaţii legale (art. 91 alin. 2 Cod penal) care poate fi răsturnată motivat în fazele ulterioare ale procesului penal (în acest sens, a se vedea şi I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 1508/2006), astfel cum urmează a se întâmpla şi în cauza de faţă.

Chiar dacă martora a fost de faţă când au fost relevate şi ridicate fragmentele de urme papilare, instanţa, faţă de cele precizate anterior, şi-a format convingerea că martora nu ştie ce s-a consemnat în procesul verbal de cercetare la faţa locului, nu a citit şi nu a semnat procesul verbal de cercetare la faţa locului.

Aşadar, având în vedere că la cercetarea la faţa locului nu a participat nici un martor asistent cu numele E.V. şi nici un alt martor asistent de sex masculin, iar în privinţa martorei asistente  B.V. instanţa şi-a format convingerea că aceasta nu a citit şi nu a semnat procesul verbal de cercetare la faţa locului, instanţa a înlăturat procesul verbal de cercetare la faţa locului pe care se sprijină trimiterea în judecată a inculpatului.

Faţă de această situaţie, cât timp prelevarea şi ridicarea fragmentelor de urme papilare nu este confirmată de niciun martor asistent, instanţa a considerat că nu poate avea certitudinea că fragmentele de urme papilare au fost ridicate din locurile despre care fac vorbire organele de cercetare penală ale poliţiei.

Pe cale de consecinţă, întrucât Raportul de constatare tehnico – ştiinţifică dactiloscopică nr. 927352 din 02.07.2009 are la bază un proces verbal de cercetare la faţa locului lovit de nulitate pentru motivele arătate mai sus, rezultă că nici Raportul nu poate fi reţinut de către instanţă ca mijloc de probă împotriva inculpatului P.S.L..

Dubiul ce planează asupra acestor mijloace de probă avute în vedere de Parchet, respectiv starea de incertitudine cu privire la situaţia de fapt reţinută de Parchet, sunt dublate şi de faptul că, deşi în procesul verbal de cercetare la faţa locului se vorbeşte despre prelevarea şi ridicarea a 6 (şase) fragmente de urme papilare, respectiv:

-de pe pervazul geamului neasigurat au fost ridicate trei fragmente urme papilare palmare;

-de pe partea interioară a celui de-al doilea sertar de la bufetul de bucătărie, din camera de est a locuinţei, două fragmente urme papilare digitale;

-de pe uşa din sticlă partea dreaptă a mobilei de sufragerie, un fragment urmă papilară digitală,

potrivit Raportului de constatare tehnico – ştiinţifică dactiloscopică nr. 927352 din 02.07.2009 (fila 30 d.u.p.) au fost trimise în vederea expertizării numai 4 (patru) fragmente de urme papilare prelevate cu pulbere negru de fum, respectiv de pe pervazul ferestrei neasigurate (3 fragmente) şi de pe partea inferioară a sertarului din mijloc al bufetului din partea de est a locuinţei (un fragment), fără ca din dosarul de urmărire penală să se facă vreo referire la celelalte două fragmente de urme papilare prelevate şi ridicate din casa părţii vătămate.

Cu privire la modul de instrumentare a cauzei, faţă de scopul procesului penal de a constata la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, înscris în art. 1 alin. 1 Cod procedură penală, instanţa a reţinut că, deşi cercetarea la faţa locului a avut loc în data de 28 mai 2009, dată la care au fost ridicate cele 6 (şase) fragmente urme papilare, organele de cercetare emit adresă către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi – Serviciul Criminalistic cu solicitarea de a se efectua o expertiză de specialitate cu privire la urmele ridicate abia în data de 26 iunie 2009, deci la aproape o lună de la prelevarea şi ridicarea urmelor.

Prin adresa nr. 927352 din 02 iulie 2009, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi – Serviciul Criminalistic a înaintat organelor de cercetare penală ale poliţiei Raportul de constatare tehnico – ştiinţifică dactiloscopică nr. 927352 din 02.07.2009, concluziile raportului fiind în sensul că:

- fragmentele de urme identificate pe pervazul ferestrei au fost create de zona hipotenară de la mâna stângă a învinuitului P.S.L.;

- cele de pe partea interioară a sertarului, de zonele tenară, hipotenară de la mâna dreaptă şi degetul inelar de la mâna stângă, ale aceleiaşi persoane.

Instanţa a apreciat că organele judiciare penale nu pot să asigure aflarea adevărului asistând pasiv şi indiferent la activitatea de probaţiune desfăşurată în faţa lor, pentru a nu vorbi de organele de urmărire penală care, aşa cum prevede art. 200 Cod procedură penală, au ca sarcină tocmai strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora.

În speţă, instanţa a considerat că organele de cercetare penală ale poliţiei nu au manifestat un rol activ, astfel cum se prevede în art. 4 Cod procedură penală, întrucât la momentul la care au intrat în posesia rezultatului expertizei de specialitate, cunoscând ce bunuri pretinde partea vătămată că i-au fost sustrase nu au propus, spre exemplu, efectuarea unei percheziţii domiciliare privind pe inculpatul P.S.L., apreciind că procesul verbal de cercetare la faţa locului, Raportul de constatare tehnico – ştiinţifică dactiloscopică şi referatul de anchetă socială, efectuată la domiciliul inculpatului, sunt mijloace de probă suficiente pentru a înfrânge prezumţia de nevinovăţie de care se bucură, conform art. 52 Cod procedură penală, orice persoană, inclusiv inculpatul din prezenta cauză.

Ca atare, constatând că, în speţă, probele administrate nu au dovedit mai presus de orice dubiu vinovăţia inculpatului, nefiind apte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, se va face aplicarea  regulii „in dubio pro reo”.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală, instanţa l-a achitat pe inculpatul P.S.L. pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i) Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi următ. Cod penal, întrucât fapta nu a fost săvârşită de către inculpat (faptă din data de 28.05.2009, parte vătămată C.E.).

În baza art. 346 alin. 3 Cod procedură penală, a constatat că nu pot fi acordate despăgubiri civile părţii vătămate C.E..

În ceea ce priveşte a doua infracţiune pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv infracţiunea de violare de domiciliu (faptă din data de 17/18.09.2009, parte vătămată T.A.), instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 21.09.2009 a fost înregistrată la Poliţia oraşului Bereşti plângerea formulată de numita T.M.C.  împotriva numitului P.S.L., prin care s-a sesizat faptul că în seara zilei de 17.09.2009, orele 2215, în timp ce se afla în casă împreună cu mama şi nepotul său, a auzit gălăgie în curte, au aprins becul şi l-au surprins în curte pe numitul P.S.L., solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu.

Din declaraţiile persoanelor audiate în cauză, rezultă că în data de 17/18.09.2009, orele 2200, învinuitul P.S.L. a sărit în curtea părţii vătămate T.A. aflată pe strada S, din oraş B.

Proprietara şi fiica sa, T. M. C., au auzit zgomote şi au aprins becul de afară.

Cele două femei au ieşit în curte, l-au recunoscut pe învinuit, în persoana vecinului de la nr. 37 A, i-au cerut explicaţii despre prezenţa lui în curte la acea oră, însă inculpatul nu a scos nici un cuvânt.

În aceste condiţii, partea vătămată a apelat 112 şi la auzul sirenei maşinii de poliţie, inculpatul P.S.L. a sărit gardul în curtea numitului N.N., unchiul său.

Fiind audiat în faza de urmărire penală şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a avut aceeaşi poziţie, respectiv că nu a fost în data de 17/18.09.2009, orele 2200, în curtea părţii vătămate.

Pe de altă parte, partea vătămată T.A. a declarat că părinţii inculpatului, părţile responsabile civilmente P.V. şi P.D., au luat de patru ori legătura cu ea, cerându-i să-l ierte pe inculpat şi să îşi retragă plângerea formulată împotriva sa.

Situaţia de fapt a fost reţinută de instanţă, potrivit art. 63 alin. 2 Cod procedură penală, pe baza coroborării tuturor probelor administrate în cauză, după cum urmează: sesizarea depusă de T. M. C.  la organele de poliţie, declaraţiile martorei M.C. şi părţii vătămate T.A., declaraţiile inculpatului P.S.L.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului P.S.L. de a pătrunde fără drept, în curtea părţii vătămate T.A., în noaptea de 17/18.09.2009, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei pentru fapta săvârşită, potrivit prevederilor art. 72 Cod penal, instanţa a avut în vedere fapta comisă, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă (pe timpul nopţii), pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune, gradul de pericol social al acesteia, care are un pericol social ridicat, persoana inculpatului – care nu a recunoscut fapta săvârşită, având o atitudine nesinceră în faţa organelor de cercetare penală şi în faţa instanţei de judecată, faptul că inculpatul nu este la primul impact cu legea penală.

Împotriva sentinţei penale nr.544/22.12.2010 a Judecătoriei Tg.Bujor a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.Bujor, invocând nelegala achitare a inculpatului  P.S.L. pentru infracţiunea de furt calificat, având ca parte vătămată pe C.E..

În dezvoltarea motivelor de recurs, expuse pe larg în partea introductivă  a prezentei decizii, s-a arătat că în mod greşit prima instanţă a reţinut că procesul verbal de cercetare la faţa locului din data de 28.05.2009 este lovit  de nulitate absolută, eroare care a avut  drept consecinţă nelegala achitare a inculpatului pentru infracţiunea de furt calificat.

Procurorul de şedinţă a invocat, ca motiv suplimentar de recurs, omisiunea primei instanţe de a soluţiona antecedentele penale ale inculpatului.

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.Bujor este fondat, pentru următoarele considerente:

Examinând cauza în raport cu primul motiv de recurs invocat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.Bujor  se reţine, sub un prim aspect,  că în mod greşit prima instanţă a considerat că procesul verbal de cercetare la faţa locului încheiat la data de 28.05.2009, la locuinţa părţii vătămate C.E., este lovit de nulitate absolută.

Încălcările dispoziţiilor legale care atrag nulitatea absolută a actelor astfel efectuate sunt strict şi limitativ prevăzute de art.197 alin.2  din Codul de procedură penală – printre aceste cazuri neregăsindu-se nelegalitatea reţinută în cauza de faţă de prima instanţă, privind nesemnarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului de către cei doi martori asistenţi menţionaţi în cuprinsul actului.

În cazul existenţei unei astfel de încălcări a dispoziţiilor legale, sancţiunea prevăzută de lege este aceea a nulităţii relative, nulitate care, potrivit pre vederilor art.197 alin.1 din Codul de procedură penală, poate fi invocată doar atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Potrivit prevederilor art. 197 alin.4  din Codul de procedură penală, o astfel de nulitate  poate fi luată în considerare din oficiu de către instanţă numai  dacă anularea  actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Caracterul relativ al nulităţii determinată de nesemnarea  de către martorii asistenţi a procesului verbal de  cercetare la faţa locului rezultă şi din împrejurarea că, potrivit art.129 alin.2 din Codul de procedură penală, cercetarea poate fi efectuată şi în lipsa unor martori asistenţi, atunci când prezenţa acestora nu este posibilă.

În cauza de faţă,  se reţine că procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 28.05.2009 poartă două semnături privitor la care prima instanţă are îndoieli că ar aparţine celor doi martori asistenţi menţionaţi în cuprinsul actului - respectiv martorii B.V. şi E.V..

În cazul martorului asistent B.V., se reţine că, fiind prezentă în instanţă şi audiată ( fila 37), aceasta a declarat că a  asistat la cercetările la faţa locului şi a văzut când au fost ridicate de către poliţişti amprente din diverse zone ale locuinţei părţii vătămate  C.E. Fără a încerca să clarifice, cu prilejul audierii, dacă martora cunoaşte conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi fără a o întreba dacă semnătura de pe acest act, care îi este atribuită, a fost efectuată de ea, prima instanţă a tras concluzia că martora nu a citit procesul-verbal şi că semnătura de pe acest act nu-i aparţine - aspecte care, în opinia instanţei, pun la îndoială veridicitatea procesului verbal.

Totodată, deşi din declaraţiile martorei B.V. (fila 37) şi a părţii vătămate C.E. (fila 35) nu rezultă că aceştia ar fi fost întrebaţi  dacă la cercetarea la faţa locului a fost sau nu prezent martorul asistent E.V., prima instanţă a consemnat în încheierea din 14.12.2010 „precizările” acestora, în sensul că numitul E.V. nu a participat la efectuarea cercetării, motiv pentru care  a renunţat la audierea acestuia, având în vedere şi împrejurarea că citaţia trimisă martorului a fost restituită cu menţiunea „destinatar necunoscut” .

Prin urmare, se reţine  că prima instanţă a dat curs principiului „in dubio pro reo” şi a înlăturat din materialul probator procesul-verbal de cercetare la faţa locului, precum şi actul subsecvent (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică), fără a se preocupa mai întâi, astfel cum era obligată, de respectarea altor două principii care guvernează procesul penal, respectiv „principiul aflării adevărului” (art.3 Cod procedură penală) şi  „principiul rolului activ al organelor judiciare” (art.4 Cod procedură penală).

Totodată, se constată că prima instanţă nu s-a preocupat pentru clarificarea  antecedentelor penale ale inculpatului, fapt ce a dus la pronunţarea unei soluţii nelegale în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicată  pentru infracţiunea prev. de art.192 alin.2 din Codul penal (parte vătămată T.A.)

Astfel, din fişa de cazier  a inculpatului, rezultă că, la data sesizării instanţei în prezenta cauză, era pusă în mişcare  împotriva acestuia  acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.182 alin.2 din Codul penal, infracţiune concurentă cu cele deduse judecăţii în prezenta cauză, pentru care a fost condamnat, prin sentinţa penală nr.1689/05.05.2010 a Judecătoriei Tg.Bujor, la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu executare efectivă.

Întrucât sentinţa penală mai susmenţionată a rămas definitivă la data de 20.12.2010 (referat-fila 21 – recurs), mai înainte de pronunţarea sentinţei recurate în prezenta cauză, prima instanţă ar fi trebuit să facă aplicarea dispoziţiilor art.36 alin.1 în referire la art.34 şi art.35 Cod penal, privind contopirea pedepselor - situaţie în care nu ar mai fi fost posibilă aplicarea art.81 Cod penal, privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Constatând existenţa cazului de casare prev. de art.3859 alin.1 pct.10 şi pct.172 din Codul de procedură penală, Curtea, văzând şi disp.art.38515 pct. 2 lit.c din Codul de  procedură penală, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Domenii speta

Spete similare