Menţinerea arestării preventive a inculpatului. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.143, art.148 alin.1 lit.f şi art.136 din C.pr.pen.

Contrar opiniei instanţei de fond, considerăm că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a celor doi inculpaţi, respectiv cele prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, subzistă şi în prezent.

Astfel, infracţiunile presupus a fi comise de cei doi inculpaţi sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

De asemenea, probatoriile administrate (plângerile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor I.C.D., B.A., declaraţiile inculpaţilor I.N., I.N.) conduc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică.

Condiţia reglementată de art.148 lit.f teza II Cod procedură penală rezultă şi din gravitatea infracţiunilor presupus a fi comise de inculpaţi, din modalităţile şi împrejurările săvârşirii (în formă continuată, prin comiterea mai multor acte materiale, prin implicarea mai multor persoane, membri ai grupului infracţional organizat), din urmarea produsă şi valoarea ridicată a prejudiciului cauzat celor zece părţi vătămate.

Decizia penală nr. 1463/26.09.2011 a Curţii de Apel Galaţi

Prin încheierea de şedinţă din 26.09.2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 10645/121/2011, în temeiul art. 3001 alin.2 Cod de procedură penală, s-a dispus revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpaţilor M.P. şi C.R., după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă aceştia nu sunt arestaţi în altă cauză.

În baza disp. art. 1451 Cod procedură penală, în referire la art. 136 alin. 1 lit. c, alin. 4 şi alin. 8 Cod de procedură penală, s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, faţă de inculpaţii M.P. şi C.R., fără încuviinţarea  Tribunalului Galaţi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 31.05.2011, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 5312/121/2011, s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi şi în baza art.148 lit.f, art.1491 Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M.P. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 31.05.2011 până la data de 29.06.2011 inclusiv.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30.06.2011, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 6641/121/2011, s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi şi în baza art.148 lit.f, art.1491 Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.R. pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 30.06.2011 până la data de 28.07.2011 inclusiv.

Măsura preventivă a fost prelungită succesiv de instanţa de judecată prin încheierile din data de 23.06.2011, 25.07.2011, 23.08.2011.

La luarea măsurii arestării preventive au fost avute în vedere temeiurile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f Cod de procedură penală, a fost avută în vedere gravitatea ridicată a infracţiunilor presupus a fi săvârşite, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, modalitatea şi împrejurările concrete în care se reţine că ar fi săvârşite faptele, numărul de persoane implicate, scopul urmărit (acela al îmbogăţirii rapide), valoarea ridicată a prejudiciului şi amploarea fenomenului.

A mai reţinut instanţa că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar crea în rândul societăţii civile un sentiment de insecuritate şi o stare de nelinişte, generate de rezonanţa socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzaţia comiterii unor astfel de fapte sunt cercetate în stare de libertate.

Prin rechizitoriul nr.8/D/P/2011 din 22.09.2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor M.P. şi C.R. S-a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi că, la începutul lunii noiembrie 2009 au constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii C.R., I.N.C., C.R., C.R., F.G., I.N. şi D.T. în scopul obţinerii de foloase materiale din comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr. 39/2003.

Totodată, s-a reţinut în sarcina inculpatului M.P. că acţionând în cadrul grupului organizat, împreună cu ceilalţi membri, în cursul lunilor noiembrie-decembrie 2009, prin diferite metode şi acţiuni desfăşurate în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ajutat ceilalţi membri ai grupului, prin contribuţia la înfiinţarea punctului de lucru din mun. Oneşti şi acordarea de sprijin moral, la inducerea în eroare a unui număr de 10 părţi vătămate cu ocazia încheierii şi derulării unor convenţii comerciale prin folosirea de nume şi calităţi false precum şi prin emiterea de file CEC fără acoperire în numele SC T SRL Tecuci, cauzând un prejudiciu total de 300.721,27 lei.

În sarcina inculpatului C.R. s-a reţinut că acţionând în cadrul grupului organizat, împreună cu ceilalţi membri, în cursul lunilor noiembrie-decembrie 2009, prin diferite metode şi acţiuni desfăşurate în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a participat în mod direct ori a ajutat ceilalţi membri ai grupului, prin contribuţia la controlul SC T SRL Tecuci, gestionarea filelor CEC ce urmau a fi emise şi acordarea de sprijin moral, la inducerea în eroare a unui număr de 10 părţi vătămate cu ocazia încheierii şi derulării unor convenţii comerciale prin folosirea de nume şi calităţi false precum şi prin emiterea de file CEC fără acoperire în numele SC T SRL Tecuci, cauzând un prejudiciu total de 300.721,27 lei.

Fără a face o apreciere asupra fondului cauzei, instanţa a apreciat  că – la acest moment procesual – nu se mai impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.P. şi C.R. şi se poate lua faţă de aceştia o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate.

În cauză există indicii temeinice, în sensul art. 143 Cod procedură penală, care justifică bănuiala legitimă că inculpaţii ar fi săvârşit fapta ce le este imputată.

Din analiza coroborată a plângerilor şi declaraţiilor părţilor vătămate  precum şi a martorilor I.C.D. (filele f. 303-307, vol.II dosar urmărire penală), B.A. (f. 276-278 dosar u.p., vol.II dosar urm.pen.), declaraţiile inculpaţilor I.N. (f. 246-247 dosar u.p, vol.II dosar urm.pen.), I.N.C. (f. 173-176 dosar u.p, vol.II dosar urm.pen), în cauză există indicii temeinice, în sensul art. 143 Cod procedură penală, care justifică bănuiala legitimă că inculpaţii ar fi săvârşit fapta ce le este imputată.

Cu toate acestea, instanţa a constatat  că, în cauză, nu se mai menţin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive şi nici nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpaţilor.

Astfel, faptele pentru care sunt cercetaţi inculpaţii  sunt prevăzute de legea penală ca infracţiune şi sunt sancţionate într-adevăr cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (mai exact cu închisoare de la 10 la 20 ani închisoare).

Instanţa a apreciat  însă că lăsarea în libertate a inculpaţilor nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a justifica arestarea preventivă a unei persoane:

- pericolul ca persoana să se sustragă procesului penal (Cauza Stogmuller c. Austria) – pericol ce nu există în speţa de faţă;

- riscul ca persoana în cauză, odată pusă în libertate, să împiedice înfăptuirea justiţiei (Cauza Wemhoff c. Germania) – inculpatul a cooperat cu organele de cercetare penală, fiind prezent la audieri de fiecare dată când a fost chemat;

- împiedicarea sa de a mai comite alte infracţiuni (Matzenetter c. Austria);

- situaţia în care lăsarea în libertate a persoanei în cauză pune în pericol ordinea publică (Letellier c. Franţa, Hendriks  c. Olanda) .

Instanţa nu s-a putut opri la niciunul dintre cele patru motive enunţate mai sus pentru a justifica privarea de libertate a inculpaţilor pe parcursul cercetării judecătoreşti.

Instanţa a apreciat  că menţinerea măsurii arestării preventive nu poate fi folosită pentru a anticipa aplicarea unei pedepse privative de libertate şi nu se poate sprijini în mod esenţial şi abstract pe „gravitatea faptelor comise”.

Ţinând seama de împrejurările relative la persoana inculpaţilor şi la modalitatea concretă de săvârşire a faptei, s-a arătat că apare ca fiind excesivă menţinerea unei măsuri privative de libertate faţă de acesta, măsură extraordinară care trebuie să fie proporţională cu soluţia care a determinat-o şi necesară numai în măsura în care s-ar dovedi caracterul insuficient al altor măsuri preventive pentru realizarea, cu aceeaşi eficienţă, a scopurilor prevăzute de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, faţă de prezumţia de libertate de care se bucură inculpaţii şi caracterul de excepţie al măsurii arestării preventive.

Din fişa de antecedente penale a inculpaţilor rezultă că aceştia se află la primul impact cu legea penală, aspect care conduce la ideea că atitudinea inculpaţilor în această situaţie este un caz izolat.

Faţă de aceste considerente, instanţa a arătat că  revoca arestarea preventivă a inculpaţilor M.P. şi C.R., însă va dispune, în baza disp. 1451 Cod procedură penală, în referire la art.136 alin.1 lit.c Cod procedură penală şi art.145 Cod procedură penală luarea măsurii obligării inculpaţilor de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea Tribunalului Galaţi.

 Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În susţinerea recursului, s-a arătat că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică sub aspectul revocării măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi luării faţă de aceştia a măsurii obligării de a nu părăsi ţara. S-a arătat că, odată ce a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, instanţa de fond a apreciat că nu mai sunt temeiuri care să justifice menţinerea acestei măsuri preventive şi prin urmare, nu putea lua faţă de inculpaţi o nouă măsură preventivă.

S-a mai susţinut prin recursul promovat că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpaţilor  subzistă şi în prezent, impunându-se  menţinerea măsurii arestării preventive.

Recursul este fondat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea reţine următoarele:

Inculpaţii M.P. şi C.R., aflaţi în stare de arest preventiv, au fost trimişi în judecată împreună cu alţi inculpaţi prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT- Serviciul Teritorial Galaţi nr.8/D/P/2010din 22.09.2011.

Inculpatul M.P. a fost arestat preventiv la data de 30.05.2011  pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute  de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003 şi prev. de art.26 Cod penal raportat la art.  215 alin.1, 2, 3 şi 5 Cod penal, iar  inculpatul C.R. a fost arestat preventiv la data de 30.06.2011 pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003 şi respectiv  prev.  de art.  215 alin.1, 2, 3, 4 şi 5 Cod penal.

Contrar opiniei instanţei de fond, considerăm că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a celor doi inculpaţi, respectiv cele prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, subzistă şi în prezent.

Astfel, infracţiunile presupus a fi comise de cei doi inculpaţi sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

De asemenea, probatoriile administrate (plângerile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor I.C.D., B.A., declaraţiile inculpaţilor I.N., I.N.)  conduc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică.

Condiţia reglementată de art.148 lit.f teza II Cod procedură penală rezultă şi din gravitatea infracţiunilor presupus a fi comise de inculpaţi, din modalităţile şi împrejurările săvârşirii (în formă continuată, prin comiterea mai multor acte materiale, prin implicarea mai multor persoane, membri ai grupului infracţional organizat), din urmarea produsă şi valoarea ridicată a prejudiciului cauzat celor zece părţi vătămate.

Constatăm că la acest moment procesual, menţinerea inculpaţilor în stare de arest răspunde exigenţelor constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a recunoscut dreptul instanţelor naţionale de a menţine un inculpat în stare de arest atunci când fapta  sau persoana inculpatului prezintă un  pericol grav pentru ordinea publică.

Conform art.5 paragraf 1 lit.c din  Convenţia  Europeană a Drepturilor Omului măsura arestării preventive este legală dacă inculpatul a fost arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.

Plauzabilitatea bănuielilor pe care trebuie să se bazeze o arestare constituie un element esenţial al protecţiei oferite de articolul 5 paragraf 1 lit.c împotriva privărilor arbitrare de libertate.

Pentru a ajunge la o concluzie că în cauză există motive verosimile este necesar ca faptele sau informaţiile derivate din probele dosarului să fie apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârşit infracţiunea (Cauza Iliev contra Bulgariei, Cauza Calleja contra Maltei, Cauza Varga contra României).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele care dau naştere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula o acuzaţie  de trimitere în  judecată (Cauza O’ Hara contra Turciei, Cauza Murray contra Regatului Unit, Cauza Svipsta contra Letoniei, Cauza Calleja contra Maltei).

În Cauza Witold Litwa contra Poloniei, Curtea Europeană a statuat faptul că nu este suficient ca privarea de libertate să fie conformă cu dreptul naţional, ci trebuie să fie şi necesară, raportat la circumstanţele cauzei.

Or, în speţă, prin raportare şi  la art.136 Cod procedură penală, considerăm că la acest moment se impune menţinerea inculpaţilor în stare de arest pentru buna desfăşurare a procesului penal .

Revenind la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţele naţionale sunt datoare să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte, şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de săvârşire a faptelor şi din consecinţele acestora.

În speţă, la acest moment procesual (anterior începerii cercetării judecătoreşti) interesul general prevalează în raport de interesul inculpaţilor de a fi judecaţi în libertate.

În Cauza Tomasi contra Franţei, Curtea a statuat că „protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor nu trebuie să stânjenească eforturile instanţelor în administrarea probelor şi desfăşurarea procesului penal în bune condiţii”.

Având în vedere considerentele arătate mai sus, hotărârea instanţei de fond suportă critici sub aspectul netemeiniciei.

Faţă de cele de mai sus, se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -  DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi.

Se va casa încheierea de şedinţă recurată şi în rejudecare,  în baza art.3001 alin.3 Cod procedură penală se va menţine arestarea preventivă  a inculpaţilor M.P.  şi  C.R.

În baza art.192 alin.3 Cod pr. pen. cheltuielile  judiciare din recurs vor rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare