Furt. Însuşirea bunului găsit. Tăinuire. Distincţie.

Furt. Însuşirea bunului găsit. Tăinuire. Distincţie.

C. pen., art. 208, art. 209 alin. 1 lit. a, art. 216, art. 221

Fapta inculpaţilor care împreună au luat, în scopul însuşirii pe nedrept, fără consimţământul subiectului pasiv, mai multe piese metalice proprietate a părţii vătămate, bunuri care fuseseră ascunse în preajma zidului împrejmuitor al societăţii întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 209 alin. 1 lit. a raportat la art. 208 alin. 1 C. pen. şi nu ale infracţiunii de însuşire a bunului găsit sau de tăinuire.

Obiect material al infracţiunii incriminate de art. 216 C. pen. este bunul mobil găsit. Pentru ca bunul să fie găsit, mai întâi trebuie să fie pierdut de cineva, adică acel bun să fi ieşit din posesia altuia fără voia acestuia, iar apoi făptuitorul trebuie să-l afle în mod întâmplător şi fără să aibă posibilitatea rezonabilă să ştie cui îi aparţine.

În particular, locaţia unde se aflau piesele metalice –chiar lângă gardul societăţii parte vătămată, poziţionarea acestora - nu erau la vedere, ci ascunse sub o căpiţă de tulei, natura acestor bunuri - specifică obiectului de activitate al societăţii, sunt elemente care exclud găsirea lucrurilor, în sensul art. 216 C. pen., dar şi ipoteza ca ele să fi fost abandonate, şi plasează actele inculpaţilor în conţinutul material al infracţiunii de furt.

Faptul că, anterior, partea vătămată a pierdut temporar, involuntar şi pe căi ilicite posesia asupra bunurilor nu schimbă concluzia de mai sus, din moment ce obiectul juridic al infracţiunii de furt este legat de protecţia detenţiei sau a posesiei, indiferent dacă aceste atribute ale dreptului de proprietate sunt legitime sau nelegitime.

Totodată, în condiţiile în care “dobândirea” în înţelesul art. 221 C. pen. implică luarea în stăpânire a bunului prin orice modalitate –schimb, cumpărare, donaţie, ceea ce presupune încheierea unei convenţii bilaterale care, însă, nu a fost demonstrată în cazul inculpaţilor, activitatea acestora nu îndeplineşte nici conţinutul infracţiunii de tăinuire.

Prin sentinţa penală nr. 550/3 decembrie 2008, Judecătoria Reghin: -în temeiul art.11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 lit. c C. pr. pen. a achitat inculpatul C.J.M. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i cu aplicarea art.75 lit. c C. pen.;

-în temeiul art.11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 lit. c C. pr. pen. a achitat inculpatul K.L. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art.208 alin.1, art.209 alin. 1 lit.a, g, i cu aplicarea art. 75 lit. c C. pen.;

-în temeiul art.11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 lit. c C. pr. pen. a achitat inculpatul G.L.M. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art.208 alin.1, art.209 alin. 1 lit. a, g, i cu aplicarea art. 99 alin. 3 C. pen.

 -a constatat că în cauză partea vătămată SC M.D. SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză.

 Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut, în esenţă că starea de fapt descrisă în rechizitoriu nu corespunde în mare parte realităţii şi anume instanţa consideră că probele administrate în cauză nu au dovedit participarea inculpaţilor la comiterea faptei de furt.

Astfel, subliniază instanţa de prim grad că, în cuprinsul rechizitoriului s-a descris in detaliu modul de săvârşire de către inculpaţi a faptei, fără ca aspectele reţinute sa fie susţinute sub aspect probator. Astfel, se retine ca inculpaţii “s-au deplasat la sediul SC M.D. SRL” unde au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor  in incinta societarii, de unde au sustras…..”.

Tot in rechizitoriu s-a arătat ca arată că ,, învinuiţii au recunoscut fapta cu menţiunea că au găsit aceste bunuri ascunse anterior de către alte persoane sub grămada de tulei, împrejurare care nu s-a confirmat din probele dosarului de urmărire penală”, aspect neconform cu realitatea, deoarece “fapta” se refera la infracţiunea de furt, pe care niciunul dintre inculpaţi nu a recunoscut-o. In cuprinsul declaraţiilor date in faza de urmărire penala, declaraţii menţinute si in fata instanţei, inculpaţii au arătat ca au găsit fierul vechi in afara incintei fabricii, respective in spatele acesteia, sub o grămada de tulei de porumb. Toţi cei trei inculpaţi au declarat ca nu ei au sustras fierul din incinta fabricii.

Susţinerile inculpaţilor au fost confirmate si de martorul G.A., persoana care i-a ajutat pe inculpaţi sa transporte fierul cu căruţa sa.

Acesta a arătat in declaraţia data ca in data de 9 ianuarie 2007, inculpaţii au venit la domiciliul sau si l-au rugat să îl ajute sa transporte cu căruţa sa o cantitate de fier vechi pe care l-au găsit in spate la SC M.D. SRL.

Martorul a fost de acord, a încărcat fierul vechi din locul indicat de inculpate, dar in timp ce se deplasau spre centrul de fier vechi, au fost opriţi de organele de politie.

Chiar si martorul M.I., angajat al SC M.D. SRL, a arătat in declaraţia sa data in cursul judecaţii ca materialul găsit asupra inculpaţilor făcea parte dintr-o banda dezafectata, dar societatea nu a constatat lipsa materialelor decât in momentul când a fost chemat de organele de politie să recupereze materialul.

De asemenea, martorul O.I. arata in declaraţia sa ca a fost solicitat de organele de politie, in calitate de martor asistent imediat după surprinderea celor trei inculpaţi. Si in prezenta acestui martor, inculpaţii au indicat locul unde au găsit fierul, in afara incintei fabricii.

Unul din elementele constitutive ale infracţiunii de furt, sub aspectul laturii obiective, este “luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia”, element neprobat in cauza, in condiţiile in care bunurile au fost ridicate de către inculpaţi din afara perimetrului fabricii, de pe câmp.

Nu s-a făcut nici dovada datei la care au fost sustrase bunurile, nici a faptului ca bunurile au fost sustrase de către inculpaţi in timpul nopţii si nici că modalitatea de pătrundere in incinta fabricii a fost escaladarea gardului, toate aceste afirmaţii din cuprinsul rechizitoriului fiind simple supoziţii, nesusţinute sub aspect probator.

Singura certitudine in cauza este faptul ca fierul aparţinând parţii vătămate a fost găsit pe timp de zi asupra inculpaţilor. In privinţa modului cum a ajuns acest material in posesia acestora, nu s-a adus nicio proba care sa formeze convingerea instanţei cu privire la participarea inculpaţilor la săvârşirea infracţiunii de furt.

In lipsa unor probe clare, neechivoce din care sa rezulte participarea inculpaţilor la săvârşirea faptei reţinute in sarcina lor, in cauza nu se poate forma convingerea instanţei cu privire la veridicitatea celor reţinute in sarcina acestora in cuprinsul actului de sesizare a instanţei.

Având in vedere ca la pronunţarea unei hotărâri de condamnare instanţa trebuie sa îşi întemeieze convingerea cu privire la vinovata inculpaţilor pe probe certe, sigure, neechivoce si întrucât probele administrate in cauza nu au acest caracter, fiind indirecte si nedecisive, lăsând loc la îndoieli cu privire la vinovata inculpaţilor, respectiv la participarea lor la săvârşirea infracţiunii, se impune in cauza să se dea eficienţă regulii “in dubio pro reo”. Potrivit acestei reguli, orice îndoiala este in favoarea inculpaţilor, iar atunci când nu se poate stabili cu certitudine vinovăţia unei persoane pentru săvârşirea unei fapte penale, nu este posibila tragerea ei la răspundere penală.

Aceasta regula este un complement al prezumţiei de nevinovăţie, prezumţie consacrata de dispoziţiile art.5 ind.2 Cod de procedura penala, in conformitate cu care “orice persoana este considerate nevinovata pana la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penala definitive.

Pentru tragerea la răspundere penală a unei persoane este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: fapta infracţională să existe, să fie săvârşită de către inculpat şi totodată acesta să fi acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru existenţa infracţiunii.

Îndeplinirea condiţiei ca fapta infracţională să existe rezultă din declaraţia părţii vătămate.

În privinţa celei de-a doua condiţii, instanţa are în vedere declaraţia părţii vătămate, potrivit căreia i-au fost sustrase bunuri şi nu pot fi indicate persoane în calitate de martori care să fi avut posibilitatea de a constata nemijlocit săvârşirea faptei prin acţiunea ilicită a inculpaţilor.

Potrivit art.66 alin.1 C.pr.pen. învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia, iar potrivit principiilor generale care guvernează activitatea judiciară în materia plângerii penale, cel care formulează o cerere în justiţie trebuie să o probeze, deoarece imposibilitatea probării situaţiei invocate echivalează cu inexistenţa acesteia: ubi est non esse et non probari.

Ţinând seama că în cauza penală dedusă judecăţii nu s-a dovedit cu certitudine participarea  inculpaţilor la sustragerea bunurilor din incinta fabricii in modalitatea indicata in cuprinsul rechizitoriului, având în vedere şi declaraţiile inculpaţilor date în faza de cercetare judecătorească, prin care nu recunosc că ar fi autorii furtului, ce se coroborează, potrivit art. 69 C. pr. pen., cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză care nu cunosc autorii furtului, instanţa a constatat că nu s-a făcut dovada faptului că infracţiunea de furt calificat a fost săvârşită de către cei trei inculpaţi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin care a criticat temeinicia dispoziţiei de achitare, susţinând că materialul dosarului confirmă participarea, sub forma coautoratului, a celor trei inculpaţi la săvârşirea infracţiunii de furt calificat faţă de care poartă judecata. În plus, chiar dacă nu s-ar admite această teză, activitatea inculpaţilor se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de însuşire a bunului găsit.

Prin decizia penală nr. 282/A/15 octombrie 2010, Tribunalul Mureş a respins ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, făcând totodată aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. 3 C. pr. Pen.

În motivarea acestei decizii, tribunalul a constatat că, sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută, hotărârea instanţei de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, respectiv la achitarea  inculpaţilor-intimaţi. Astfel, din conţinutul materialului probator administrat rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că inculpaţii nu se fac vinovaţi de comiterea faptelor penale, în modalitatea descrisă, mai precis nu sunt autorii infracţiunii de furt calificat.

În motivele de apel, Parchetul face referire în mod generic la întregul material probator şi susţine că inculpaţii ar fi recunoscut săvârşirea faptei. Or, aşa cum s-a reţinut, prima instanţă a făcut o temeinică şi amănunţită analiză a materialului probator, căruia i-a dat o corectă apreciere, în sensul că nu s-a dovedit că inculpaţii ar fi pătruns prin escaladare sau efracţie în incinta unităţii sau că ar fi sustras bunurile din posesia acesteia. De asemenea, inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptei în modalitatea descrisă de ei, respectiv că bunurile erau sub tulei, înafara incintei, nicidecum că ei le-ar fi sustras.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, titularul căii de atac susţinând că atât decizia penală nr. 282/A/15 octombrie 2009 a Tribunalului Mureş, cât şi sentinţa penală nr. 550/3 decembrie 2008 a Judecătoriei Reghin sunt netemeinice, întrucât prima instanţă a dispus, iar instanţa de apel a menţinut achitarea inculpaţilor C.J.M., K.L. şi G.L.M. de sub acuza comiterii infracţiunii de furt calificat, pe temeiul prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c C. pr. Pen., pe considerentul că fapta nu a fost săvârşită de inculpaţi. În cauză, există dovezi lipsite de echivoc după care acuzaţii sunt coautorii infracţiunii deduse judecăţii, cel puţin în varianta de furt la furt. Mai mult, dacă instanţele s-au oprit totuşi la concluzia că nu inculpaţii au săvârşit infracţiunea, aveau posibilitatea să schimbe încadrarea juridică în infracţiunea de tăinuire şi să pronunţe apoi o soluţie de condamnare pentru această infracţiune.

Recursul promovat în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş împotriva deciziei penale nr. 282/A/15 octombrie 2009 a Tribunalului Mureş este fondat, iar aspectele expuse mai jos determină incidenţa motivelor de casare prevăzute de art.  3859 alin. 1 pct. 17 şi 18 C. pr. Pen. şi: în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea căii de atac, cu consecinţele casării integrale a deciziei penale nr. 282/A/15 octombrie 2009 a Tribunalului Mureş şi desfiinţării în parte a sentinţei penale nr. 550/3 decembrie 2008 a Judecătoriei Reghin şi rejudecării în recurs a pricinii, în următoarele limite:

În fapt, din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor (date în cursul urmăririi penale, în faza de judecată acuzaţii prevalându-se de dreptul la tăcere), depoziţiile martorului G.A., ale martorului M.I., procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi procesul verbal de reconstituire, rezultă că, în data de 9 ianuarie 2007, în jurul orei 10,30, inculpaţii majori C.I.M. şi K.L. împreună cu coinculpatul minor G.L.M. se deplasau pe strada Mimozelor din Reghin, jud. Mureş, oprindu-se în spatele fabricii de mobilă (partea vătămată S.C. M.D. S.R.L.) pentru necesităţile fiziologice. Pe lângă gardul din dreapta împrejmuitor al societăţii, inculpaţii au observat ascunse sub o grămadă de tulei de porumb mai multe piese metalice, însemnând nouă roţi dinţate pentru angrenare bandă transportoare, trei ghidaje pentru bandă transportoare şi doi suporţi de roţi pentru bandă transportoare. Cei trei inculpaţi s-au sfătuit să ia obiectele şi să le vândă la un centru de colectare a fierului vechi. În acest sens, s-au dus la locuinţa martorului G.A. căruia i-au cerut ajutorul să transporte cu căruţa bunurile. Martorul a fost de acord şi toţi patru s-au întors la locul unde piesele se aflau ascunse, le-au ridicat de sub grămada de tulei, le-au încărcat în căruţă şi le-au acoperit cu o pătură. În drum spre centrul de colectare a fierului vechi, au fost opriţi de lucrătorii de poliţie care au descoperit obiectele de fier, le-au ridicat, predându-le pe bază de dovadă părţii vătămate. Potrivit celor comunicate de partea vătămată şi necontestate de inculpaţi, valoarea totală a bunurilor se ridică la suma de 2.350 lei.

În drept, faţă de starea de fapt descrisă : a) activitatea inculpatului C.I.M. de a lua, în scopul însuşirii pe nedrept, în coautorat cu inculpaţii C.L. şi G.L.M., ultimul minor, în ziua de 9 ianuarie 2007, din preajma S.C. M.D. S.R.L. din Reghin, mai multe piese metalice proprietate a părţii vătămate S.C. M.D. S.R.L., fără consimţământul reprezentantului acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 209 alin. 1 lit. a (două sau mai multe persoane împreună) raportat la art. 208 alin. 1 C. pen., cu reţinerea art. 75 lit. c C. pen. (săvârşirea faptei împreună cu un minor).

b) Fapta inculpatului C.L. de a lua, în scopul însuşirii pe nedrept, în coautorat cu inculpaţii C.I.M. şi G.L.M., cel din urmă minor, în data de 9 ianuarie 2007, din preajma S.C. M.D. S.R.L. din Reghin, mai multe piese metalice proprietate a părţii vătămate S.C. M.D. S.R.L., fără consimţământul reprezentantului acesteia, constituie elementele infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 209 alin. 1 lit. a raportat la art. 208 alin. 1 C. pen., cu reţinerea art. 75 lit. c C. pen.

c) Activitatea inculpatului G.L.M., minor în 9 ianuarie 2007, de a lua la această dată, în scopul însuşirii pe nedrept, în coautorat cu inculpaţii C.I.M. şi C.L., din preajma S.C. M.D. S.R.L. din Reghin, mai multe piese metalice proprietate a părţii vătămate S.C. M.D. S.R.L., fără consimţământul reprezentantului acesteia, constituie elementele infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 209 alin. 1 lit. a raportat la art. 208 alin. 1 C. pen., cu reţinerea art. 99 şi urm. C. pen.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, legătura psihică dintre participanţi este dată de actele concrete constând în înţelegerea intervenită între aceştia, de a-şi apropria lucrurile în vederea vânzării lor ulterioare şi apoi de a apela împreună la martor ca să asigure transportul. Intenţia directă cu care au acţionat inculpaţii este dovedită de activităţile exterioare desfăşurate: modalitatea comiterii infracţiunii, declaraţia pe care au făcut-o reciproc inculpaţii anterior săvârşirii faptei, de a-şi însuşi pe nedrept obiectele pentru a obţine bani din vânzarea lor, comportamentul lor ulterior însuşirii bunurilor, dat de acoperirea acestora pentru a le feri de ochii trecătorilor.

Relativ la reţinerea în sarcina inculpaţilor majori a circumstanţei agravante generale prevăzute de art. 75 lit. c C. pen., aşa cum acuzaţii au declarat, aceştia se cunoşteau de când erau copii, fiind vecini şi crescând împreună, astfel că d-nii C.I.M. şi K.L. au cunoscut starea de minoritate a inculpatului G.L.M. la data faptei.

Cum s-a menţionat în debutul considerentelor, cei trei inculpaţi au fost trimişi în judecată reproşându-li-se că pe timp de noapte şi pătrunzând în incinta societăţii prin escaladarea gardului împrejmuitor, împreună au luat bunurile în scopul însuşirii lor pe nedrept.

Prima teză oferită de procuror, ţinând de calificarea faptei prin săvârşirea ei pe timp de noapte şi prin escaladare, aşa cum au remarcat şi primele două instanţe, nu este susţinută de nicio dovadă administrată în cauză, decât de o prezumţie simplă, insuficientă însă să fundamenteze o depoziţie de condamnare a celor trei pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, în agravantele prevăzute de art. 209 alin. 1 lit. g şi I C. pen.

În schimb, materialul probator al dosarului confirmă a doua teză a procurorului, după care inculpaţii au luat împreună bunurile în scopul însuşirii lor pe nedrept.

Reprezentantul Ministerului Public, tangenţial în declaraţia de apel, şi avocaţii inculpaţilor, expres în faţa instanţei de recurs, au pretins că această activitate se circumscrie infracţiunii de însuşire a bunului găsit prevăzute de art. 216 alin. 1 C. pen.

În acest context, s-a amintit că obiect material al infracţiunii incriminate de art. 216 C. pen. este bunul mobil găsit. Pentru ca bunul să fie găsit, mai întâi trebuie să fie pierdut de cineva, adică acel bun să fi ieşit din posesia altuia fără voia acestuia, iar apoi făptuitorul trebuie să-l afle în mod întâmplător şi fără să aibă posibilitatea rezonabilă să ştie cui îi aparţine.

În prezenta cauză, locaţia unde se aflau piesele metalice –chiar lângă gardul societăţii parte vătămată, poziţionarea acestora -nu erau la vedere, ci ascunse sub o căpiţă de tulei, natura acestor bunuri - specifică obiectului de activitate al societăţii, sunt elemente care exclud găsirea lucrurilor, în sensul art. 216 C. pen., dar şi ipoteza ca ele să fi fost abandonate, şi plasează actele inculpaţilor în conţinutul material al infracţiunii de furt.

Faptul că, anterior, partea vătămată a pierdut temporar, involuntar şi pe căi ilicite posesia asupra bunurilor nu schimbă concluzia de mai sus, din moment ce obiectul juridic al infracţiunii de furt este legat de protecţia detenţiei sau a posesiei, indiferent dacă aceste atribute ale dreptului de proprietate sunt legitime sau nelegitime.

Nici varianta afirmată de procuror în recurs, a tăinuirii sub forma dobândirii lucrurilor, nu se degajă din împrejurările de fapt ale cauzei, în condiţiile în care “dobândirea” în înţelesul art. 221 C. pen. implică luarea în stăpânire a bunului prin orice modalitate –schimb, cumpărare, donaţie, ceea ce presupune încheierea unei convenţii bilaterale care, însă, nu a fost demonstrată în cazul inculpaţilor.

În considerarea ideilor enunţate, în rejudecare, s-a dispus A) schimbarea încadrării juridice după cum urmează:

a) În privinţa inculpatului C.I.M., din infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, g şi i C. pen., cu reţinerea art. 75 lit.c C. pen. în aceeaşi faptă prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a C. pen., cu reţinerea art. 75 lit.c C. pen.

b) În privinţa inculpatului K.L., din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin. alin.1, lit. a, g şi i C. pen. cu reţinerea art. 75 lit.c C. pen., în aceeaşi faptă prev. de art. 208 alin.1, 209 alin. alin.1, lit. a C. pen. cu reţinerea art. 75 lit.c C. pen.

c) În privinţa inculpatului G.L.M., din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit.a,g şi i C. pen., cu reţinerea art. 99 alin.3 C. pen., în aceeaşi faptă prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit.a, cu reţinerea art. 99 alin.3 C. pen.

B) respingerea cererii procurorului privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de furt calificat în infracţiunea de tăinuire şi a cererilor inculpaţilor vizând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de furt calificat în infracţiunea de însuşire a bunului găsit.

Constatând că fapta există, că a fost comisă în forma de participaţie a coautoratului de către inculpaţii C.I.M., K.L. şi G.L.M. şi a fost săvârşită cu vinovăţia specifică, în temeiul art. 345 alin. 1 şi 2 C. pr. Pen., s-a dispus condamnarea acestora pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, reţinând doar cauza de calificare prevăzută de art. 209 alin. 1 lit. a C. pen.

La individualizarea pedepselor care s-au aplicat, s-au urmărit criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume:

a) gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, reflectat în împrejurări care compun conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt calificat, dar şi extrinseci acestuia, cum sunt, în esenţă: înţelegerea intervenită între inculpaţi şi numărul participanţilor; comiterea faptei de către cei trei inculpaţi în forma de participaţie a coautoratului, ceea ce denotă periculozitatea accentuată a acestora, săvârşirea împreună a infracţiunii mărind îndrăzneala şi şansele lor de reuşită, antrenarea în câmpul infracţional şi a unei persoane minore, contribuţia fiecărui participant la comiterea faptei, urmările cauzate;

b) persoana inculpaţilor:

-în privinţa inculpaţilor C.I.M. şi K.L.: împrejurarea că aceştia nu se află la prima confruntare cu legea penală, prezenta faptă fiind săvârşită în condiţiile concursului real faţă de infracţiunea de tâlhărie pentru care au fost condamnaţi definitiv prin sentinţa penală nr. 232/14 mai 2008 a Judecătoriei Reghin, la un an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei; gradul de contribuţie al fiecăruia adus la comiterea infracţiunii; comiterea infracţiunii împreună cu un minor; atitudinea adoptată faţă de infracţiunea săvârşită, sinceritatea de care au dat dovadă pe parcursul procedurilor, prezentarea lor la chemările autorităţilor judiciare;

-referitor la inculpatul G.L.M., s-a reţinut atât antecedenţa acestuia, infracţiunea de furt calificat fiind concurentă cu infracţiunea de tâlhărie pentru care a fost condamnat cu caracter definitive prin sentinţa penală nr. 4/12 ianuarie 2009 a Judecătoriei Reghin la pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare; gradul de contribuţie adus la săvârşirea infracţiunii de furt calificat; situaţia locativă şi financiară precară, abandonul şcolar, situarea locuinţei într-o zonă cu potenţial criminogen, absenţa unei supravegheri stricte din partea părinţilor, toate acestea fiind factori care influenţează comportamentul antisocial al inculpatului; atitudinea sinceră manifestată pe durata procesului, declaraţiile lui împreună cu ale coinculpaţilor dovedindu-se deosebit de utile în stabilirea stării de fapt.

c) dispoziţiile părţii generale a Codului Penal:

-prevederile art. 75, lit. c C. pen., aplicabile în cazul d-lor C.I.M. şi K.L., privind circumstanţa agravantă legală a comiterii faptei de inculpaţii majori împreună cu un minor;

-dispoziţiile art. 99 şi urm. C. pen. incidente în cazul d-lui G.L.M., privind condiţiile angajării răspunderii penale a minorilor şi tratamentul sancţionator al acestora;

-comportamentul sincer al inculpaţilor şi prezentarea lor la chemările autorităţilor judiciare vor determina reţinerea în favoarea acestora a circumstanţelor atenuante judiciare prev. de art. 74, lit. c C. pen. şi, pe cale de consecinţă, aplicarea şi a dispoziţiilor art. 76, alin. 1, lit. c  C. pen., privind limitele de pedeapsă în care se va face individualizarea sancţiunii penale, în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante;

-prin prezenta hotărâre, pornind de la decizia nr. 70/15 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, nu s-a făcut aplicarea art. 86 C. pen. cu referire la inculpaţii C.J.M. şi K.L. (anularea suspendări condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare aplicate anterior acestora putând fi efectuată de către instanţa de executare, potrivit art. 447 C. pr.pen.) şi nici a art. 36 alin. 1 C. pen. în privinţa inculpatului G.L.M. (contopirea pedepsei de 7 ani şi 4 luni închisoare cu pedeapsa pe care o vom aplica urmând să se realizeze pe calea incidentă la executare prevăzută de art. 449 C. pr. Pen.);

d) limitele de pedeapsă fixate în textul art. 209, alin. 2 C. pen.

Pornind de la aceste criterii: a) s-a aplicat inculpatului C.J.M. pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208, alin. 1, art. 209, alin. 1 lit. a C. pen., cu reţinerea art. 75 lit. c C. pen. şi art. 74 alin. 1 lit. c C. pen. şi aplicarea art. 80 C. pen. şi art. 76 alin. 1 lit. c C. pen., considerată proporţională suficientă să răspundă în concret şi în mod eficient nevoilor reeducării şi prevenţiei generale.

Conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie, i-a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a teza a doua şi lit. b C. pen., de la momentul pronunţării deciziei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate.

Îndeplinite fiind condiţiile prescrise de art. 861 C. pen. şi considerând că aplicarea pedepsei este pentru inculpat un avertisment suficient de puternic în vederea îndreptării, iar scopul sancţiunii privative de libertate poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de un an închisoare aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 ani. Gravitarea infracţiunii săvârşite, precum şi perspectivele de reeducare a inculpatului sunt criterii în funcţie de care am determinat durata termenului de încercare, în limitele impuse de art. 862 C. pen.

În temeiul art. 863 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

•Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş;

•Să anunţe acest Serviciu, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

•Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

•Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 863, alin. 3 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să respecte următoarea obligaţie:

•Să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa, decât după o informare a Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, în prealabil cu cel puţin 2 săptămâni;

A fost desemnat Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864, alin. 1 şi 2 C. pen. cu referire la art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în ipoteza comiterii unei noi infracţiuni pe perioada termenului de încercare sau a nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiei care i-au fost impuse de către instanţă.

Conform art. 71 alin. 5 C. pen., a fost constatată suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate.

b) i s-a aplicat inculpatului K.L. pedeapsa principală de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208, alin. 1, art. 209, alin. 1 lit. a C. pen., cu reţinerea art. 75 lit. c C. pen. şi art. 74 alin. 1 lit. c C. pen. şi aplicarea art. 80 C. pen. şi art. 76 alin. 1 lit. c C. pen., care satisface principiul proporţionalităţii, precum şi scopurile pedepsei prescrise de art. 52 C. pen.

Conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie, i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a teza a doua şi lit. b C. pen., de la momentul pronunţării deciziei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate.

Fiind întrunite cerinţele impuse de art. 861 C. pen. şi apreciind că aplicarea pedepsei este şi pentru inculpatul K.L. un avertisment suficient de puternic în vederea îndreptării, iar scopul sancţiunii privative de libertate poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, vom dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de un an închisoare aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.  Gravitarea infracţiunii săvârşite, precum şi perspectivele de reeducare a inculpatului sunt criterii în funcţie de care am determinat durata termenului de încercare, în limitele impuse de art. 862 C. pen.

În temeiul art. 863 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul K.L. a fost supus unor măsuri de supraveghere şi obligaţiei similare coinculpatului C.J.M.

A fost desemnat Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864, alin. 1 şi 2 C. pen. cu referire la art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în ipoteza comiterii unei noi infracţiuni pe perioada termenului de încercare sau a nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiei care i-au fost impuse de către instanţă.

Conform art. 71 alin. 5 C. pen., a fost constatată suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate.

c) i s-a aplicat inculpatului G.L.M. pedeapsa principală de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208, alin. 1, art. 209, alin. 1 lit. a C. pen., cu reţinerea art. 99 alin. 3 C. pen. şi art. 74 alin. 1 lit. c C. pen. şi aplicarea art. 76 alin. 1 lit. c C. pen., apreciată proporţională şi care răspunde în concret atât necesităţii îndreptării, cât şi prevenţiei generale.

Conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie, i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a teza a doua şi lit. b C. pen., de la momentul pronunţării deciziei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate.

Nu a fost suspendată condiţionat şi nici sub supraveghere executarea pedepsei principale aplicate inculpatului G.L.M., condamnarea de 7 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4/12 ianuarie 2009 a Judecătoriei Reghin opunându-se unor asemenea măsuri. În plus, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii şi de perspectivele de reeducare a inculpatului, s-a considerat că scopurile special şi general ale pedepsei pot fi atinse numai prin executarea efectivă a sancţiunii aplicate.

Domenii speta

Spete similare