Măsuri luate în caz de urgenţă. Calculul perioadei. Conţinutul obligaţiilor la care este supusă persoana solicitate pe durata obligării de a nu părăsi localitatea

Măsuri luate în caz de urgenţă. Calculul perioadei. Conţinutul obligaţiilor la care este supusă persoana solicitate pe durata obligării de a nu părăsi localitatea.

Legea nr. 302/2004, art. 7, art. 883, art. 90 alin. 2

C. pr. pen., art. 188

Arestarea persoanei solicitate sau obligarea acesteia de a nu părăsi localitatea, dispusă pe baza semnalării transmise prin Interpol, se ia pe o perioadă fixă de 5 zile, calculate pe zile pline, potrivit art. 188 C. pr. pen. şi nu pe ore, ziua de la care începe să curgă termenul fiind aceea a luării măsurii.

Cu toate că art. 145 aln. 11 C. pr. pen. prevede în mod imperativ instituirea în sarcina persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni a patru obligaţii, în raport de specificul cauzei şi momentul procedurilor, instanţa poate impune persoanei solicitate mai puţine obligaţii şi anume doar pe acelea care  pot fi materializate efectiv în cadrul procedurii speciale prevăzute de art. 90 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, date fiind în plus şi intervalele de timp scurte înlăuntrul cărora trebuie să se dea rezolvare solicitării de executare a unui mandat european de arestare, după recepţionarea acestui act de către autorităţile judiciare solicitate.

Obligaţiile prevăzute în art.145 alin. 12 C. pr. pen. au caracter opţional astfel cum rezultă din însăşi formularea acestui text legal şi pentru realizarea scopului acestei măsuri, instanţa este suverană să decidă pe care le va impune persoanei solicitate.

La data de 4 martie 2010, s-a înregistrat sesizarea parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.Mureş prin care se solicita, în conformitate cu art. 89 al.1 raportat la art.881, 883 al.1, 90 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, luarea măsurii arestării pe o perioadă de 5 zile faţă de persoana solicitată L.C..

În sesizarea astfel înaintată s-a învederat faptul că această unitate teritorială a ministerului Public a fost sesizată cu semnalarea Interpol din 3 martie 2010 cu privire la localizarea, reţinerea şi prezentarea spre arestare a persoanei solicitate L.C. împotriva căreia autorităţile judiciare maghiare au emis la data de 18 februarie 2010 un mandat european de arestare.

În semnalarea astfel transmisă se susţine că în 8 noiembrie 2008 dintr-o  locuinţa situată în Budapesta, persoana solicitată ar fi sustras bani, aparatură electrică şi bijuterii în valoare de 646.400 forinţi sau 646,400 forinţi. Nu rezultă cu certitudine valoarea exactă a prejudiciului ce ar fi fost produs de către persoana solicitată prin fapta pentru care pe seama sa Curtea Districtuală din Pesta ar fi emis în 18 februarie 2010 mandatul european de arestare nr.201.B.24680/2010/3.

Se constată faptul că în această semnalare în Sistemul Informatic Schengen, în baza căreia se solicită arestarea persoanei solicitate nu este identificată, în nicio modalitate, persoana care ar fi fost prejudiciată prin această faptă imputată persoanei solicitate. De asemenea se reţine faptul că, în această semnalare, autorităţile judiciare maghiare au indicat faptul că infracţiunea pentru care se solicită arestarea şi predarea persoanei solicitate este sancţionată cu pedeapsa închisorii de cel mult 3 ani.

Instanţa constată că în prezenta cauză, semnalarea transmisă pe canale specifice de către autorităţile judiciare maghiare corespunde exigenţelor Legii nr.302/2004 modificată – titlul 3, în sensul că persoana solicitată a putut fi identificată şi localizată, în cauză este vorba de o faptă penală ce potrivit legii române constituie infracţiune (este vorba de infracţiunea de furt incriminată de art.208 C. pen.).

Verificându-se conţinutul acestei semnalări şi conţinutul declaraţiei date de către persoana solicitată în faţa procurorului la data de 3 martie , se apreciază că faţă de persoana solicitată, până la parvenirea la dosarul cauzei, a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare maghiare, este oportună luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Oportunitatea supunerii persoanei solicitate acestei măsuri, mai puţin restrictive, se justifică şi prin aceea că aceasta se află la primul conflict cu legea penală, a manifestat o atitudine constantă de colaborare cu procurorul de caz şi cu instanţa de judecată, iar măsura arestării se apreciază că nu se poate dispune la acest moment datorită insuficienţei informaţiilor parvenite la dosar referitoare la împrejurările concrete în care această persoană ar fi comis fapta imputată, valoarea certă a prejudiciului ce l-ar fi produs prin această infracţiune, determinarea exactă a persoanei vătămate.

Având în vedere instituţia mandatului de arestare european, care intră în sfera de reglementare a art.77, art. 108 din Legea nr.302/2004 modificată, coroborate cu prevederile art.145 C. pr. pen., urmează să se admită în parte sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi în baza art. 85 alin.2, art. 90 al. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată, coroborată cu art.145 C. pr. pen., va dispune luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu – comuna Ernei, sat Ernei, faţă de persoana solicitată L.C., persoană care face obiectul mandatului european de arestare nr.201.B.24680/2010/3 emis de Curtea Districtuală din Pesta – Ungaria, începând cu data de 4 martie 2010 orele 14,12, până în data de 9 martie 2010, orele 9,00 .

Conform 145 al.1 şi 11 C. pr.pen., va obliga persoana solicitată ca pe perioada de 5 zile cât este supusă acestei măsuri preventive să se prezinte la instanţa de judecată ori de câtre ori este chemat, să nu-şi schimbe domiciliul fără încuviinţarea instanţei, să nu comunice în nici o modalitate cu persoana vătămată sau cu membrii ai familiei acesteia, să nu se apropie de persoana vătămată şi să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate.

Conform art.145 al.22 C. pr. pen., va atrage atenţia persoanei solicitate să respecte întocmai obligaţiile instituite în sarcina sa prin prezenta încheiere, încălcarea acestora urmând să fie sancţionată potrivit legii.

Avându-se în vedere menţiunile care apar pe înscrisul aflat la fila 12 din dosarul acestei instanţe, coroborate cu menţiunile de la fila 7 dosar, aliniat antepenultim, se constată faptul că, la emiterea ordonanţei de reţinere de către procuror pe seama persoanei solicitate nu au fost corect aplicate şi reţinute prevederile art.144 alin.1 teza finală C. pr. pen., respectiv nu s-a avut în vedere intervalul de timp scurs de la momentul la care organele de poliţie au ridicat de la domiciliul său această persoană. Acest interval de timp de aproximativ 2 ore – 2 ore şi 30 min. va fi luat în considerare de instanţă atunci când va calcula termenul pentru care instituie în sarcina persoanei solicitate obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu (măsură care nu trebuie să se suprapună decât după expirarea celor 24 ore cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, cunoscut fiind faptul că două măsuri preventive nu pot privi aceeaşi persoană acuzată pentru acelaşi interval de timp).

Cu toate că art.145 alin. 11 C. pr. pen. prevede în mod imperativ instituirea în sarcina persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni a patru obligaţii, în prezenta cauză, la acest moment procesual se constată că faţă de persoana solicitată se impun a fi instituite în sarcină, două dintre aceste obligaţii cu caracter imperativ, respectiv cea de a se prezenta la instanţa de judecată ori de câte ori va fi chemat şi de a nu-şi schimba domiciliul fără încuviinţarea instanţei, deoarece acestea pot fi materializate efectiv în cadrul acestei proceduri speciale, dat fiind intervalele de timp scurte înlăuntrul cărora trebuie să se dea rezolvare solicitării de executare a unui mandat european de arestare, după recepţionarea acestui act de către autorităţile judiciare de executare. Obligaţiile prevăzute în art.145 alin. 12 C. pr. pen. au caracter opţional, astfel cum rezultă din însăşi formularea acestui text legal, şi pentru a se realiza scopul acestei măsuri dispuse faţă de persoana solicitată se apreciază a fi oportune instituirea în sarcina sa a celor vizând interdicţia de a nu comunica în nicio modalitate cu persoana vătămată sau cu membrii ai familiei acesteia, de a nu se apropia de persoana vătămată, de a nu se afla în locuinţa persoanei vătămate.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş. Prin decizia nr. 1002/16 martie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, recursul procurorului a fost admis, fiind casată încheierea atacată numai în privinţa duratei măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, pe care a limitat-o în intervalul 4 martie-8 martie 2010.

Notă 1: a) În privinţa duratei pentru care, în procedura prevăzută de art. 90 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată a fost obligată să nu părăsească localitatea, momentul de la care aceasta se calculează şi natura termenului, au existat şi alte hotărâri ale acestei instanţe casate de către instanţa de recurs.

Astfel, prin încheierea penală nr. 1/ME/19 februarie 2010, este luată măsura obligării de a nu părăsi localitatea faţă de persoana solicitată L.G.T., fără să fie determinată perioada. Prin decizia nr. 748/25 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş împotriva acestei încheieri, a casat hotărârea atacată numai în ceea ce priveşte durata măsurii restrictive de libertate, pe care a limitat-o la 5 zile.

Prin încheierea penală nr. 1/ME/11 februarie 2009, faţă de persoana solicitată P.O.A. se ia măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 5 zile, începând cu data de 11 februarie 2009, ora 16,30, până la 16 februarie 2009, ora 16,30. Prin decizia nr. 517/15 februarie 2009 , Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş, a casat în parte încheierea atacată şi, în rejudecare, a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile, începând cu data de 11 februarie 2009, până la data de 15 februarie 2009.

b) Asupra posibilităţii instanţei de a limita obligaţiile prevăzute de art. 145 alin. 11 C. pr.pen., încheierea penală nr. 3/ME/4 martie 2010 este singulară până la acest moment, în celelalte cauze identificate, Curtea de Apel Tg.-Mureş oprindu-se asupra instituirii tuturor obligaţiilor prevăzute de acest text de lege.

Notă 2: a) Potrivit art. 90 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, în cazul de urgenţă prevăzut de art. 883 din Lege, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea. Durata acestei măsuri prevăzută în legea specială este fixă de 5 zile, pentru care, de altfel, este amânată cauza, în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare însoţit de traducerea în limba română.

Obligarea de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 90 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 nu are natura unei măsuri preventive, întrucât nu se ia pe parcursul unui proces penal desfăşurat pe teritoriul României, ci are un caracter provizoriu fiind instituită în scopul preîntâmpinării fugii persoanei care face obiectul unui mandat european de arestare. Date fiind conţinutul măsurii provizorii prevăzute în legea specială şi restricţiile pe care le aruncă asupra libertăţii de mişcare a persoanei, obligarea d ea nu părăsi localitatea prevăzută de art. 90 alin. 2 din Lege se apropie de măsura preventivă prevăzută de art. 145 C. pr. pen., fiind guvernată de aceleaşi termene substanţiale, cu deosebirea că, în cazul primei, cum arătam durata pentru care poate fi dispusă este una absolut determinată. În absenţa unor dispoziţii speciale, calculul duratei măsurii provizorii se face, pornind de la art. 7 din Legea nr. 302/2004, după dispoziţiile art. 188 C. pr. pen.

În acelaşi timp, măsura este prevăzută pe zile, nu pe ore şi nici pe zile şi ore. Astfel, ziua la care începe să curgă şi cea la care se sfârşeşte intră în durata de calcul, chiar dacă momentul a quo poate să se suprapună pentru câteva minute sau ore peste măsura reţinerii. Practic, întrucât legea nu permite revocarea sau înlocuirea reţinerii luate anterior de procuror în baza art. 883 din Legea nr. 302/2004, măsura obligării de a nu părăsi localitatea devine executorie la momentul expirării duratei reţinerii.

b) Spre deosebire de art. 90 alin. 11 din Legea nr. 302/2004, care trimite expres la art. 145 C. pr.pen., textul alin. 2 al art. 90 nu mai conţine o dispoziţie de trimitere la această prevedere din Codul de procedură penală, astfel încât nici art. 7 din Lege nu devine aplicabil. Prin urmare, odată cu dispunerea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, întemeiată pe art. 90 alin. 2, instanţa nu are îndatorirea şi, după caz, facultatea să instituie în sarcina persoanei solicitate şi obligaţiile prescrise de art. 145 alin. 11 şi alin. 12 C. pr. pen., fapt firesc având în vedere perioada scurtă pentru care măsura este luată, precum şi faptul că aceasta nu serveşte la executarea mandatului european de arestare a cărei existenţă la acest moment este incertă, ci urmăreşte exclusiv preîntâmpinarea fugii persoanei solicitate.

Domenii speta

Spete similare