Prevederile Protocolului nr. 7/2001 asumat şi de România privind documentele probatorii prin care se poate dovedi originea mărfurilor.

Prevederile Protocolului nr. 7/2001 asumat şi de România privind documentele probatorii prin care se poate dovedi originea mărfurilor.

Simpla declaraţie pe propria răspundere a importatorului cu privire la originea mărfurilor nu se regăseşte printre documentele probatorii detaliate exhaustiv de art. 27 din Protocolul nr. 7/2001. Câtă vreme declaraţia nu este însoţită de un certificat de circulaţie EUR 1 sau de un alt tip de documente descrise de Protocol, nu dovedeşte caracterul preferenţial al mărfurilor.

Prin sentinţa civilă nr.452/05.03.2009, pronunţată de Tribunalul Harghita, dos. nr. 3596/96/2008, a dispus respingerea acţiunii formulate de reclamanta S.C. B. I. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Harghita şi Autoritatea Naţională a Vămilor – D.R.V. Braşov.

Pentru a pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 29.02.2008, se arată în considerentele hotărârii atacate că, reclamanta a solicitat instanţei să dispună anularea deciziei nr. 46/03.12.2007 emisă în soluţionarea contestaţiei de prima pârâtă; anularea Deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 2235/23.05.2007, emisă de a doua pârâtă; anularea deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor fiscale din anul 2006 şi din 2007 cu nr. 483/10.07.2007, nr. 484/10.07.2007 şi nr. 485/10.07.2007. În motivare reclamanta susţine că mărfurile importate, conform DVII 5132/04.042006 înregistrat la Biroul Vama Odorheiu Secuiesc, sunt de origine preferenţială, astfel că pârâta de ordin doi în mod greşit a stabilit că este obligată la plata taxei vamale totale pentru aceste mărfuri în sumă de 8354 lei. În ce priveşte Decizia nr. 46/2007, emisă de pârâta de ordin 1, reclamanta a susţinut că a depus în termen contestaţia şi că pârâta de ordin 1 a respins-o ca tardiv în mod greşit.

Prin Sentinţa nr. 814/2008, pronunţată de Tribunalul Harghita a respins acţiunea pe motiv că Decizia nr. 46/2007 a respins în mod corect ca tardivă contestaţia reclamantei. Această sentinţă, însă, a fost casată prin Decizia nr. 862/27.10.2008 a Curţii de Apel Tg. Mureş care a considerat că a fost depusă în termen contestaţia formulată de reclamantă, dispunând ca acţiunea reclamantei să fie soluţionată pe fondul acesteia.

În rejudecare, instanţa de fond a reţinut, din probaţiunea administrată în cauză, că reclamanta a importat din Ungaria un număr de 8 aparate de reproducere a sunetului cu hard – disc şi buton de comandă, conform facturii nr. 2006/009, încheind documentul vamal DVI I 5132/04.04.2006 pentru valoarea totală de 11.283 lei. În controlul ulterior efectuat, arată în continuare instanţa de fond, pârâtul de ordin 2 a constatat, prin actele vamale atacate de reclamantă, că marfa nu este de origine preferenţială şi, astfel, nu poate beneficia de regim tarifar preferenţial, motiv pentru care prin procesul verbal de control nr. 32/23.05.2007 a obligat fiscal pe reclamantă la plata sumei de 7.891 lei, comision vamal şi diferenţă TVA, iar prin actul cu nr. 2235/23.05.2007 a stabilit majorări de întârziere, la aceste sume, în sumă totală de 2.337 lei, iar prin deciziile nr. 483, 484 şi 485/10.07.2007 a calculat majorările de întârziere şi pentru perioada 23.05.2007 – 10.07.2007.

În raport de aceste acte, prima instanţă argumentează că pentru ca aceste mărfuri să beneficieze de regim preferenţial trebuia ca acestea să fie încadrabile prevederilor Protocolului din 27 decembrie încheiat de Comunitatea Europeană cu România şi ratificat de O.U.G. 192/2001, şi anume art. 16 pct. 1, care prevede că mărfurile pentru a fi considerate cu regim preferenţial este necesar ca acestea să aibă ca justificare un certificat de circulaţie a mărfurilor EUR 1 sau a unei declaraţii date de exportator pe factură. Or, arată instanţa de fond, în urma controlului ulterior efectuat de pârâtul de ordin 2, drept recunoscut de acelaşi Protocol, s-a stabilit că statul ungar, prin autorităţile vamale ungare, au răspuns că mărfurile în cauză nu au fost de origine preferenţială.

În continuare, prima instanţă mai reţine că declaraţia pe propria răspundere făcută de exportator nu se înscrie în dispoziţiile art. 27 din Protocol.

În concluzie, instanţa de fond arată că această declaraţie, a exportatorului, nu a fost însoţită de un certificat de circulaţie EUR 1 şi nici de alt tip de documente descrise de Protocol, cu atât mai mult cu cât organele vamale maghiare au infirmat caracterul preferenţial al mărfurilor.

În ce priveşte modul de calcul asupra sumelor stabilite de organele vamale, instanţa de fond arată că nu există obiecţii, motiv pentru care instanţa a considerat că sunt corecte.

Faţă de această hotărâre a declarat recurs, în termen, reclamanta S.C. B. I. S.R.L. solicitând ca, prin admiterea recursului, instanţa să dispună modificarea în tot a hotărârii atacate şi admiterea acţiunii introductive de instanţă, astfel cum a fost formulată. Recurenta susţine că soluţia este greşită, în sensul în care mărfurile în cauză au fost produse în Ungaria în perioada 15.02.2006 – 15.03.2006, astfel că aceste produse sunt de origine preferenţială, cu atât mai mult cu cât exportatorul a dat o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens, acestea fiind dovezi în luarea în considerare a mărfurilor ca fiind de origine preferenţiale.

Pârâtul D.G.F.P. Harghita, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, invocând aceleaşi apărări ca cele formulate în faţa instanţei de fond. Totodată, a depus acte la dosar, depuse de altfel şi la prima instanţă, şi anume declaraţia dată de exportator, adresa Autorităţii Naţionale a Vămilor din Ungaria nr. 25106/07.05.2007, precum şi adresa autorităţii vamale ungare cu nr. 330443 – 2007 VPOPL/23.04.2007.

Analizând actele de la dosar, prin prisma motivelor de recurs invocate, ca şi a apărărilor formulate de pârâtul intimat de ordin 1, dar şi în temeiul principiului devolutiv prevăzut de art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa de recurs reţine următoarele:

În cauza de faţă, esenţial este de a stabilit dacă mărfurile, care fără îndoială au fost importate de recurentă din Ungaria, are sau nu documentele expres prevăzută de actele normative incidente.

Astfel, Protocolul nr. 7/2001, ratificată de Parlamentul României şi publicată în Monitorul oficial al României nr. 846/28.12.2001, prevede facilităţile vamale pe care şi le acordă reciproc ţările membre ale Comunităţii Europene, printre care, la data importului – 2006, făcea parte şi Ungaria, şi România, pe de altă parte.

Din acest punct de vedere, evident că mărfurile intră sub incidenţa acestor facilităţi. Însă, acelaşi Protocol, asumat şi de România, prevede la art. 27 documentele probatorii prin care se pot dovedi originea acestor mărfuri şi, de aici, facilitatea vamală recunoscută reciproc de părţile Protocolului nr. 7/2001: „Documentele la care se face referire la art. 17 paragraful 3 şi la art. 21 paragraful 3, folosite in scopul de a se dovedi ca produsele acoperite de un certificat de circulatie a marfurilor EUR 1 sau de o declaratie pe factura pot fi considerate produse originare din una dintre parti sau din una dintre tarile la care se face referire la art. 4 si indeplinesc celelalte conditii stipulate in acest protocol, pot consta inter alia din urmatoarele:

a) dovada directa a operatiunilor realizate de catre exportator sau furnizor pentru a obtine bunurile in cauza, continute, de exemplu, in conturile sale sau in contabilitatea sa interna;

b) documente care dovedesc caracterul originar al materialelor folosite, emise sau intocmite in una dintre parti, atunci cand aceste documente sunt folosite conform legislatiei nationale;

c) documente care dovedesc prelucrarile sau transformarile materialelor, eliberate sau intocmite in una dintre parti, atunci cand aceste documente sunt folosite in conformitate cu legislatia nationala;

d) certificate de circulatie a marfurilor EUR 1 sau declaratii pe factura care dovedesc caracterul originar al materialelor folosite, eliberate sau intocmite in una dintre parti sau in una dintre tarile la care se face referire la art. 4, in concordanta cu regulile de origine care sunt identice cu regulile cuprinse in acest protocol. ”

Exportatorul din Ungaria a făcut o declaraţie pe proprie răspundere că mărfurile sunt originare din această ţară.

Or, simpla declaraţie pe proprie răspundere nu este prevăzută prin documentele probatorii detaliate exhaustiv de art. 27 din Protocolul nr. 7/2001. Dimpotrivă, se poate constata că recurenta nu a putut să facă dovada existenţei unuia din cele 4 categorii de documente probatorii indicate de acest text de lege, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 223 ale Codului vamal, în sensul în care datoria vamală la import ia naştere în momentul acceptării declaraţiei vamale de punere în libertate circulaţie (import), care se coroborează cu dispoziţiile paragrafului 19 din Anexa V nr. 4 din Tratatul de aderare, care prevede că datoriile vamale născute înainte de aderare se recuperează potrivit dispoziţiilor legale de la data naşterii acestor datorii, în cazul de faţă anterior intrării în vigoare a Tratatului.

Pentru toate aceste argumente, reţinând ca fiind juste şi corecte şi raţionamentele primei instanţe, instanţa va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

Domenii speta

Spete similare