Stingere datorie vamală. Bunuri distruse datorită cazului fortuit. Deducere tva. Egalitate tratament.

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 4.09.2006 reclamanta SC „M.B” SRL Pojorâta a formulat plângere împotriva deciziei nr. 61 din 3.04.2006, pentru suma de 21673 lei.

În motivarea cererii reclamanta  a arătat că a importat un uscător de lemn marca Spanholz şi 6 aeroterme pentru încălzire de la Suceava Timber din Spania în regim de admitere temporară cu exonerare parţială în baza autorizaţiei de admitere temporară din data de  13.10.2000 şi DVI I8478 din 13.10.2000 cu prelungiri succesive până la data de 3.10.2005.

A  arătat că, conform contractului de închiriere între părţi întocmit pentru uscătorul şi aerotermele respective se stipulează că SC Suceava Timber din Spania închiriază bunurile menţionate către SC „M.B” SRL Pojorâta, bunuri pentru care face un export temporar al acestora în România şi că, „în orice caz, Suceava Timber păstrează deplina proprietate a uscătorului şi a aerotermelor şi SC „M.B” SRL se obligă a le returna după terminarea prezentului contract”.

În data de 17.03.2005, în urma unui incendiu izbucnit la sediul SC „M. B” SRL Pojorâta, uscătorul şi aerotermele menţionate mai sus au fost integral distruse, nefiind posibilă reexportarea acestora.

Prin adresa nr. 266 din 26.09.2005, SC „M.B.” SRL Pojorâta solicita Biroului Vamal Suceava scoaterea din evidenţele vamale a uscătorului şi aerotermelor respective în conformitate cu art. 165 alin. 1, litera h din Legea nr. 141/24.07.1997 privind Codul vamal al României, iar prin adresa nr.11344 din 29.09.2005 Biroul Vamal Suceava răspunde că potrivit art. 155 alin. 1 din Regulamentul de aplicare  a Codului vamal al României, regimul vamal suspensiv încetează dacă mărfurile plasate sub acest regim primesc, în mod legal, o altă destinaţie vamală sau alt regim vamal. Stingerea datoriei vamale în situaţia în care bunurile au fost distruse datorită cazului fortuit se poate acorda doar dacă acesta ar fi intervenit înainte de acordarea liberului de va,ă. Întrucât nu se tratează diferit liberul de vamă acordat pentru un import definitiv faţă de cel acordat pentru importul temporar al unul bun şi liberul de vamă acordat la plasarea bunurilor în regim de admitere temporară, nu putea beneficia de exonerarea de la plata drepturilor de import. În cazul în care nu ar fi  încheiat operaţiunea respectivă în termenul aprobat, autoritatea vamală ar fi încheiat din oficiu regimul vamal suspensiv, încasarea drepturilor de import s-ar fi făcut din oficiu, iar societatea, în calitate de titulară a operaţiunii, ar fi fost sancţionată.

Prin sentinţa nr. 4203 din 14.12.2007, Tribunalul Suceava a respins acţiunea reţinând în întregime apărările intimatei, în sensul că la data depunerii declaraţiei vamale de import bunurile nu existau, astfel încât taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora nu poate fi rambursată, contestatoarea nefiind îndreptăţită la deducerea acesteia.

Împotriva sentinţei a declarat recurs contestatoarea, arătând în esenţă că efectuarea importului definitiv a fost urmare a solicitării Biroului vamal Suceava, astfel încât, dacă Statul Român prin Autoritatea Vămilor a încasat TVA aferent bunurilor distruse ei sunt îndreptăţiţi la deducerea TVA pentru bunurile importate definitiv.

Recursul a fost apreciat întemeiat şi admis pentru următoarele considerente:

Neîndoielnic, operaţiunile ocazionate de importul unor bunuri şi cele legate de stabilirea, plata, deducerea ori rambursarea TVA sunt distincte şi trebuie, de principiu, abordate în mod separat. Ceea ce înseamnă că operaţiunile vamale legate de bunurile pentru care s-a refuzat deducerea TVA-ului nu ar trebui să aibă relevanţă în prezenta contestaţie fiscală.

Însă, în speţa de faţă, având în vedere că Statul prin Direcţia Vamală a impus contestatorului obligaţia de a încheia operaţiunea vamală de import definitiv ( a se vedea adresa de la fila 25) pentru ca ulterior, acelaşi stat, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice să refuze deducerea TVA-ului pentru bunurile importate definitiv, Curtea apreciază că o analiză coordonată a acestor două chestiuni este obligatorie pentru soluţionarea echitabilă a cauzei.

Mai exact, D.R.V. Iaşi prin Biroul Vamal Suceava, organ aflat ca şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice, în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a comunicat contestatoarei că nu poate beneficia de „exonerare de drepturi de import”, deşi avea  cunoştinţă  de faptul că bunurile au fost distruse în incendiu, atrăgându-i atenţia că nerespectarea obligaţiilor şi condiţiilor stabilite pentru derularea şi încheierea acestor operaţiuni şi regimuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Aşadar, încunoştinţată  de faptul că bunurile nu mai există, Direcţia Vamală impune contestatoarei efectuarea operaţiunilor de import definitiv sub ameninţarea de sancţiuni contravenţionale.

Pentru identitate de raţiune, dacă bunurile distruse „există” pentru efectuarea de operaţiuni de import definitiv, curtea a apreciat echitabil ca aceste bunuri să fie considerate ca existând şi pentru stabilirea dreptului de deducere în favoarea celui care a efectuat importul, cu atât mai mult cu cât această primă ficţiune juridică aparţine unui organ aflat în subordinea aceleiaşi instituţii, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

În consecinţă, în aplicarea principiului egalităţii de tratament, considerând că o „ficţiune” privind existenţa unor bunuri trebuie să producă efecte nu numai atunci când este invocată de stat, ci şi împotriva acestuia, curtea a apreciat că recurenta este îndreptăţită a deduce TVA aferent bunurilor achiziţionate şi pierite în mod fortuit.

Ca urmare, constatând că prima instanţă a făcut în speţă o greşită aplicare a  legii, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea a admis recursul şi a modificat sentinţa recurată, în sensul admiterii plângerii şi anulării actelor contestate.

Domenii speta

Spete similare