Vătămare corporală gravă. Aspecte care deosebesc vătămarea corporală gravă cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii persoanei de tentativa de omor.

Vătămare corporală gravă. Aspecte care deosebesc vătămarea corporală gravă cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii persoanei de tentativa de omor.

C.pen.art.182 alin.2.

Ceea ce deosebeşte cele două infracţiuni este poziţia subiectivă a făptuitorului. Infracţiunea de vătămare corporală gravă, în forma prevăzută de art.182 alin.2 cod penal, este o infracţiune praeterintenţionată, iar tentativa de omor se săvârşeşte cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând moartea victimei ca rezultat al acţiunii sale, a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat.

Decizia penală nr.496,  din 17 mai 2010

Prin sentinţa penală nr.171/05.05.2009 pronunţata de Judecătoria  Câmpina, s-a  respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art.182 alin.2 cod penal în art.20 rap.la art.174-175 alin.1 lit.a şi i cod penal.

În baza art.182 alin.2 cod penal, a fost condamnat  inculpatul B.C., la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.

S-a făcut aplicarea  disp.art.71 şi 64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal.

Conform art.81 Cod penal, s-a  dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev.de art.82 Cod penal.

Cu aplic.art.71 alin.5 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal.

În temeiul art.14 şi art. 346 Cod procedură penală, rap.la art.998 Cod civil, a fost obligat  inculpatul să plătească părţii civile T. C.  suma de 7.000 lei daune  materiale şi 30.000 lei daune morale.

În baza art.118 alin.1 lit.b Cod penal, rap.la art.118 alin.3 Cod penal, s-a  confiscat  inculpatului suma de 5 lei.

Conform art.191 Cod procedură penală,  a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data de 8 iunie 2008 între numitul T.C., vărul părţii vătămate şi mama inculpatului a avut loc un incident generat de joaca unor copii, la care au fost prezenţi şi partea vătămată care a intervenit în favoarea vărului său, dar şi fratele inculpatului, B. M.

Incidentul a fost adus la cunoştinţa inculpatului B.C. de către fratele său.

În după amiaza aceleiaşi zile,  la întoarcerea sa de la stadionul „Metalul” din localitatea Diţeşti, inculpatul însoţit de fratele său a mers la partea vătămată, care se afla la poarta lui Ş. M., împreună cu acesta şi T. I., consumând băuturi alcoolice pentru a-i face reproşuri cu privire la  jignirile şi insultele adresate mamei lui. În acest context, părţile şi-au adresat reciproc insulte, ameninţări şi chiar s-au îmbrâncit.

După incident, inculpatul şi fratele său au plecat spre centrul localităţii, însă după ei au venit partea vătămată,  fratele acesteia T. I., M. N., M. F. şi M. M., care veniseră în ajutorul părţii vătămate, fiind anunţate despre incidentul avut cu inculpatul.

Între părţi s-a declanşat o nouă stare conflictuală, context în care inculpatul B.C. a intrat în magazinul aparţinând PF, de unde a luat un cuţit şi a lovit partea vătămată în zona braţului stâng, după care a fugit.

Partea vătămată a fost transportată la Secţia Chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean Ploieşti, unde a fost diagnosticat cu traumatism complex prin tăiere/înjunghiere membru toracic stâng cu secţiuni de arteră brahială la plica cotului, leziuni ce au necesitat în stadiul iniţial 25-30 zile îngrijiri medicale, punând viaţa victimei în primejdie.

Ulterior, prin expertiza medico-legală efectuată de S.M.L.Prahova a fost prelungit numărul zilelor de îngrijiri medicale la 45-50 zile, întrucât reinternarea părţii vătămate în perioada 11 – 18 august 2008 este în legătură de cauzalitate directă cu leziunile traumatice produse prin fapta inculpatului B. C.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti a fost efectuată expertiza medico-legală nr.119/19 februarie 2009 de către S.M.L.Prahova care a concluzionat că leziunile traumatice cauzate părţii vătămate s-au complicat ulterior cu sechele post traumatice complexe membru toracic stâng, iar determinările electromiografice au evidenţiat o leziune de tip neurotmesis, ceea ce constituie infirmitate fizică permanentă.

Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea formulată de partea vătămată privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.2 Cod penal, în tentativă la infracţiunea de omor calificat prev.de art.20 rap.la art.174-175 alin.1 lit.a şi i Cod penal, ca neîntemeiată, întrucât, aşa cum rezultă din  doctrina şi practica judiciară în materie cele două infracţiuni se deosebesc prin latura lor subiectivă, astfel încât, de esenţă este stabilirea poziţiei psihice a inculpatului în raport de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, instrumentul folosit, regiunea corpului lovită, numărul şi intensitatea loviturilor, raporturile dintre inculpat şi victimă anterioare săvârşirii infracţiunii, dar şi atitudinea inculpatului ulterior săvârşirii faptei.

Din analiza împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea, sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că inculpatul a săvârşit fapta cu praeterintenţie, în sensul că a urmărit să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, însă producerea consecinţei mai grave de punere în primejdie a vieţii acesteia a depăşit intenţia inculpatului, latura subiectivă a infracţiunii de vătămare corporală gravă şi nu a infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat prev.de art.20 rap.la art.174-175 alin.1 lit.a şi i Cod penal, care presupune săvârşirea faptei cu premeditare, element circumstanţial pentru existenţa căruia este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii şi anume: trecerea unui interval de timp între momentul luării hotărârii şi executarea infracţiunii, atitudinea psihică a inculpatului de reflectare şi chibzuire asupra modului de săvârşire al infracţiunii, dar şi efectuarea unor acte pregătitoare, condiţii care în speţă nu au fost probate.

În practica judiciară, s-a statuat în mod constant că simpla folosire a unui cuţit, instrument apt de a produce moartea victimei, nu este suficientă pentru determinarea intenţiei de a ucide, deoarece cu un astfel de instrument se poate realiza şi intenţia de a produce numai vătămări corporale.

Pe de altă parte, susţinerea părţii vătămate în sensul că lovitura de cuţit aplicată de inculpat ar fi fost îndreptată spre zona inimii, nu este susţinută de probele administrate în cauză, din care rezultă însă că victima a fost lovită cu cuţitul în mâna stângă, cauzându-i-se o infirmitate fizică permanentă şi punerea vieţii în primejdie, dar nu cu intenţia de a ucide, latură obiectivă a infracţiunii de vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.2 Cod penal.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, inculpatul şi partea vătămată.

Prin decizia penală nr.41 din 05 martie 2010 Tribunalul Prahova a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina împotriva sentinţei penale  nr.171/05.05.2009 a Judecătoriei Câmpina, pe care a desfiinţat-o în parte, în latură penală, şi, pe fond:

  În baza art. 85 Cod penal, a  dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa  penală nr. 355/25.09.2008 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin decizia penală nr. 294/23.04.2009 a Curţii de Apel Ploieşti, pentru comiterea infracţiunea prev. şi ped. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, faptă din 18.06.2006.

S-a constatat că fapta care face obiectul prezentului dosar este concurentă cu fapta din 18.06.2006, menţionată anterior.

În baza art. 33 lit.a,  art.34 lit. b Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa apelată, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 182 alin. 2 C.penal, faptă din 08.06.2008, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 355/25.09.2008 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin decizia penală nr.294/23.04.2009 a Curţii de Apel Ploieşti, pentru comiterea infracţiunea prev. şi ped. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, faptă din 18.06.2006, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

S-a dispus înlăturarea aplicării art.81 Cod penal şi art. 82 Cod penal.

În baza art. 861 Cod penal, s-a  dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, sub supraveghere,  pe un termen de încercare, care se va compune din durata pedepsei aplicate, la care se va adăuga un interval de timp de 3 ani, fiind în final de 6 ani.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Au fost respinse apelurile declarate de apelantul inculpat şi de apelantul - parte civilă, ca nefondate.

 Împotriva acestei decizii au declarat recursuri, în termen legal, inculpatul şi partea civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

 Recursurile  nu a fost motivat în scris, iar recurenţii nu s-a prezentat în instanţă pentru a le susţine.

Analizând aceste recursuri prin prisma criticilor aduse în faţa instanţei de apel şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a apreciat că sunt nefondate şi le-a respins ca atare.

În ceea ce priveşte critica constând în greşita încadrare juridică a faptei, Curtea, ca şi instanţele anterioare, a constatat că nu este întemeiată.

Parcurgând probele administrate, analizând şi interpretând toate elementele evidenţiate în acuzarea dar şi în apărarea inculpatului, Curtea a apreciaat că în cauză încadrarea juridică corectă este aceea de vătămare corporală gravă prev.şi ped. de disp. art.182 alin.2 cod penal.

Potrivit art. 182 alin.2 C.p., constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă, fapta prin care s-a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei.

Delimitare dintre cele două infracţiuni constituie un proces dificil, care, însă, trebuie tratat cu cea mai mare atenţie datorită consecinţelor foarte importante, în special sub aspectul limitelor de pedeapsă stabilite de normele incriminatoare (în acelaşi sens a se vedea decizia nr.126/06.10.2008 a Curţii de Apel Ploieşti prin care s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte).

Ceea ce deosebeşte cele două infracţiuni este poziţia subiectivă a făptuitorului.

Sub acest aspect, tentativa de omor se săvârşeşte cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând moartea victimei ca rezultat al acţiunii sale, a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat.

 Referitor tot la latura subiectivă, infracţiunea de vătămare corporală gravă, în forma sus-menţionată, este o infracţiune praeterintenţionată. Lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă produsă – punerea în primejdie a vieţii victimei - i se atribuie făptuitorului pe baza culpei. Cu alte cuvinte, făptuitorul îşi dă seama şi vrea să lovească victima sau să-i producă o vătămare corporală, dar se produce o consecinţă mai gravă, rezultat pe care, fie că l-a prevăzut dar a crezut că nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă.

Sub acest aspect, atât în doctrină cât şi în jurisprudenţă, s-a subliniat că poziţia subiectivă a făptuitorului - intenţia de a ucide sau de a lovi sau  vătăma integritatea corporală - se stabileşte în fiecare caz ţinându-se seama de toate circumstanţele, respectiv de instrumentul folosit de făptuitor, de zona corpului vizată, numărul loviturilor, intensitatea acestora, urmarea produsă, precum şi de toate celelalte împrejurări concrete în contextul cărora a fost săvârşită fapta.

În speţă, analizând toate aceste elemente, se poate observa că, deşi s-a folosit un cuţit, zona corpului vizată, numărul loviturilor aplicate şi intensitatea acestora denotă clar lipsa intenţiei de a ucide.

Astfel, aşa cum s-a reţinut  în actul de sesizare, şi cum rezultă şi din întregul material probator administrat în cauză, inculpatul a aplicat o singură lovitură părţi vătămate, în zona braţului stâng, după care a fugit. Aceste aspecte dovedesc că nu s-a vizat o zonă vitală a corpului,  iar aplicarea unei singure lovituri confirmă mai degrabă intenţia  inculpatului de a produce o vătămare, o agresiune, o suferinţă părţii vătămate şi nu intenţia de a ucide. Dacă în cauză ar fi fost vorba de o asemenea intenţie, nimic nu l-ar fi împiedicat pe inculpat să aplice victimei mai multe lovituri, în zone vitale, cu urmări mult mai grave.

Totodată, în privinţa urmărilor produse, opiniile în doctrină sunt unanime şi practica judiciară este constantă în a aprecia că acestea,  singure, nu pot conduce la stabilirea intenţiei şi la calificare faptei ca tentativă la infracţiunea de omor, având în vedere că rezultatul produs poate avea mai multe cauze, fiind necesară analizarea întregii antecedenţe cauzale.

Concluzionând, în mod corect inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunea revăzută de art. 182 Cod penal.

Domenii speta

Spete similare