Recursul. Casarea cu trimitere spre rejudecare. Cazuri

Decizie 786/R din 07.12.2011


Recursul. Casarea cu trimitere spre rejudecare. Cazuri.

Omisiunea citării în proces a lichidatorului părţii responsabile civilmente atrage incidenţa în cauză a pct. 21 alin. 1 al art. 3859 Cod procedură penală.

Prin sentinţa penală nr. 449/29 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria Reghin s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, achitarea inculpatului B.C.D. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005. În temeiul art. 346 alin. 3 Cod procedură penală s-a respins acţiunea civilă exercitată de partea civilă A.N.A.F. D.G.F.P. MUREŞ AFP REGHIN.

În motivare, instanţa a reţinut că inculpatul, în calitate de administrator al SC C.C. SRL Brâncoveneşti, a încheiat un contract de subantrepriză, cu SC R. SRL, având ca obiect execuţia unor lucrări de canalizare şi aducţiune apă potabilă în loc. Voşlobeni, jud. Harghita. Antreprenorul general al lucrărilor era SC P.H. KFT SRL, investiţia fiind finanţată prin programul SAPARD. Pentru lucrările efectuate în sumă totală de 285.283 lei, inculpatul a întocmit factură doar pentru suma de 74.970 lei. Astfel organele de control au afirmat faptul că societatea nu a înregistrat în contabilitate venituri în cuantum de 210.313 lei. Organele de control au stabilit, de asemenea, că, prin neemiterea facturilor, s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de 61.856 lei, din care TVA în cuantum de 33.579 lei şi impozit pe profit în cuantum de 28.277 lei.

Prin procesul verbal, din data de 30.12.2005, lucrarea executată, de către societatea inculpatului, a fost predată către SC R. SRL, însă s-a specificat faptul că se va accepta, la plată, doar după confirmarea Agenţiei SAPARD.

În aceste condiţii, având în vedere că, fără acceptarea lucrării de către beneficiarul final, nu există certitudinea că lucrările au fost efectuate de către SC C.C. SRL Brâncoveneşti, instanţa a apreciat că inculpatul a procedat, în mod corect, prin neemiterea facturii, pentru restul lucrărilor, în cuantum de 210.313 lei. Mai mult însă, la data de 13.04.2009 SC C.C. SRL Brâncoveneşti a emis două facturi fiscale  pentru suma de 210324 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate. Şi aceste facturi au fost emise, însă, reţinându-se că au fost întocmite fără recepţie calitativă, iar plata se va face la 5 zile după încasarea, de la societatea ungară Purator KFT Ungaria, antreprenorul general.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin şi partea civilă Administraţia Finanţelor Publice Reghin, în numele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş .

În motivarea apelului, Parchetul a arătat că momentul emiterii facturii nu poate fi lăsat la aprecierea contribuabilului. Inculpatul avea obligaţia să emită facturi pentru lucrările executate. Modul de a proceda al inculpatului reflectă intenţia sa de a se sustrage de la plata obligaţiilor bugetare.

Partea civilă, în motivarea apelului, a solicitat admiterea acţiunii civile şi s-a subliniat că, deşi inculpatul a omis să înregistreze veniturile în contabilitate, a înregistrat cheltuielile aferente operaţiunilor aducătoare de venit.

Tribunalul Mureş, prin decizia penală nr.90/A/03.03.2011 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin şi partea civilă apelantă Administraţia Finanţelor Publice Reghin, cu sediul în Reghin, împotriva sentinţei penale nr.449 din 29 iunie 2010, a Judecătoriei Reghin, a desfiinţat integral sentinţa atacată şi în rejudecare:

A fost condamnat inculpatul B.C.D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev.de art.9 alin.1 litera b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.74 alin.1 litera a şi a art.76 alin.1 litera d Cod penal şi s-a dispus înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante, în baza art.76 alin.3 Cod penal şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, în baza art.81 alin.1 literele a,b,c Cod penal.

A fost fixat inculpatului un termen de încercare de 3 ani, conform art.82 alin.1 Cod penal şi i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.

S-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, conform art.71 alin.5 Cod penal.

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Administraţia Finanţelor Publice Reghin şi a fost obligat inculpatul, în baza art.346 alin.1 Cod procedură penală şi a art.14 alin.3 litera b Cod procedură penală la plata sumei de 118.726 lei, cu titlu de daune materiale, în favoarea acesteia, cu accesoriile aferente, începând cu data scadenţei, până la achitarea integrală a debitului.

A mai fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în primă instanţă şi în faza de urmărire penală, în baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, iar conform art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au  rămas în sarcina acestuia.

Pentru a adopta o asemenea soluţie instanţa de apel a reţinut următoarele argumente:

În fapt, a fost, în mod cert probat, şi era necontestat că, pentru lucrările efectuate de societatea inculpatului, în sumă totală de 285.283 lei, inculpatul a întocmit factură doar pentru suma de 74.970 lei, astfel că societatea nu a înregistrat în contabilitate venituri în cuantum de 210.313 lei. În discuţie a fost împrejurarea, invocată de inculpat, inclusiv în apel, (s-au avut în vedere declaraţia dată în 7.02.2011 şi concluziile apărătorului), că, atât timp cât lucrările şi procesele verbale nu au fost acceptate la plată, după data confirmării calitative şi cantitative a lucrărilor, inculpatului nu-i revenea obligaţia de a înregistra veniturile aferente lucrărilor efectuate. Inculpatul a precizat că, la data la care această confirmare s-a făcut, în cursul anului 2009, a procedat la emiterea celor două facturi.

Instanţa a avut în vedere, pentru soluţionarea acestei probleme, dispoziţiile art. 44 alin. 2 Cod pr. pen.: „Chestiunea prealabilă se judecă de către instanţa penală, potrivit regulilor şi mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune”.

Ca urmare, se referea la normele fiscale incidente.

Dacă în ce priveşte scadenţa impozitului, aceste norme erau mai puţin concludente în cauză, ele referindu-se la venitul anual, în ce priveşte TVA, normele erau clare cu privire la data exigibilităţii taxei, şi implicit a obligaţiei întocmirii facturii:

Potrivit art. 134 ind. 1 şi 134 ind. 2 din Codul fiscal: exigibilitatea taxei intervine la data prestării serviciilor, cu excepţiile expres prevăzute, între care nu s-a regăsit cea invocată de inculpat, a acceptării la plată a lucrărilor, după data confirmării calitative şi cantitative a lucrărilor.

În ce privea data prestării serviciilor de către societatea condusă de inculpat, aceasta a rezultat din procesul verbal de predare-primire a lucrării, şi era 30.12.2005 (fila 29 dosar urmărire penală)

Ca urmare, în mod nelegal, în calitate de administrator al SC C.C. SRL Brâncoveneşti, inculpatul B.C.D. a omis, în data de 30.12.2005, să evidenţieze, prin facturi fiscale, serviciile prestate, evaluate la 210.313 lei, faptă prin care, conform Notei de constatare nr. 501850/MS/3.04.2008 a Gărzii Financiare Mureş s-a cauzat bugetului de stat, un prejudiciu, total, de 61.856 lei, din care TVA în cuantum de 33.579 lei şi impozit pe profit în cuantum de 28.277 lei.

Sub aspectul laturii subiective, intenţia de a eluda plata impozitului pe venit şi taxei pe valoarea adăugată a fost certă, din moment ce neplata acestora era consecinţa inevitabilă şi evidentă a neemiterii facturilor.

În drept, fapta inculpatului s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev.de art.9 alin.1 litera b din Legea nr.241/2005.

Drept urmare, devenea necesară admiterea  apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi în rejudecare condamnarea inculpatului B.C.D..

La individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, între care, pe de o parte, prejudiciul însemnat creat, pe de altă parte faptul că, în cursul procesului, în data de 13.04.2009, inculpatul a emis facturi pentru lucrările efectuate, şi conduita bună a inculpatului anterior faptei: are studii superioare, desfăşoară o muncă utilă social şi nu are antecedente penale. Această conduită a fost avută în vedere drept circumstanţă atenuantă pentru reducerea pedepsei sub minimul special, conform  art.74 alin.1 litera a şi a art.76 alin.1 litera d Cod penal, şi pentru înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, prevăzută de textul de incriminare a faptei de evaziune fiscală, în baza art.76 alin.3 Cod penal.

Faţă de circumstanţele sale personale, între care lipsa antecedentelor penale şi diligenţele menţionate din cursul procesului, instanţa a conS.erat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârşi infracţiuni.

Ca urmare, instanţa de apel  a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, în baza art. 81 alin. 1 Cod penal şi i-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării, în cazul neplăţii despăgubirilor sau comiterii unei noi infracţiuni în termenul de încercare.

În latura civilă, instanţa a reţinut că, la data de 22.06.2009, partea civilă Administraţia Finanţelor Publice Reghin, în numele Statului român, a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 118.726 lei, din care debit principal era în cuantum de 58.048 lei şi majorări de întârziere în cuantum de 60.678 lei, majorări ce se impuneau a fi calculate, în continuare, până la data plăţii efective a debitelor. Având în vedere actele depuse în anexele, la sesizarea penală, de către Garda Financiară Mureş, împrejurarea că inculpatul nu a contestat cuantumul debitului restant şi al majorărilor de întârziere, şi faptul că nu s-a făcut dovada plăţii acestor datorii, în baza art. 14, 346 Cod pr. pen. instanţa  a admis pretenţiile civile prezentate mai sus.

Ca urmare, în baza art. 379 pct.2 lit.a Cod procedură penală  instanţa  a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin şi partea civilă apelantă Administraţia Finanţelor Publice Reghin, a desfiinţat integral sentinţa atacată şi în rejudecare a dispus potrivit celor de mai sus.

Cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanţă şi apel, s-a reţinut a fi aplicabile prev. art. 191 alin. 1 şi art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.

Soluţia primei instanţe de control judiciar, în termen legal, a fost atacată cu recurs de către inculpatul B.C.D. care a solicitat ca, în urma admiterii acestei căi de atac şi a casării integrale a deciziei penale criticate, să se dispună menţinerea soluţiei instanţei de fond - Judecătoria Reghin, de achitare a sa, de sub acuza reţinută în sarcină.

S-a susţinut că, din materialul probator administrat în cauza s-a referit la mijloacele de proba constând în înscrisuri si martori s-a conturat lipsa de vinovăţie a sa vis-a-vis de infracţiunea dedusa judecaţii.

S-a menţionat că la data de 6.06.2005,  conform înscrisului de la fila 123 dosar urmărire penala, între SC R. SRL si SC C.C. s-a încheiat contractul de subantrepriză cu nr.122/6.05.2005, prin care societatea C.C. administrata de inculpat s-a obligat, potrivit art. 2.1 contract, să efectueze lucrările aferente obiectivului canalizare menajeră.

Potrivit art. 5.3 contract contravaloarea lucrărilor urma sa se achite in baza situaţiilor de lucrări întocmite lunar de către executant si acceptate de către antreprenor.

La data de 28.06.2005 s-a încheiat actul adiţional nr. 1, la contractul de subantrepriză nr. 122/6.06.2005, potrivit căruia situaţiile de lucrări si procesele verbale să se accepte la plata după 5 zile lucrătoare de la data confirmării calitative si cantitative de către AGENŢIA SAPARD, finanţatorul lucrării.

Prin urmare, deşi SC C.C., si-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, documentele de plata si încasare nu au putut fi emise, situaţiile de lucrări nefiind acceptate calitativ si cantitativ de către SAPARD.

S-a arătat că pentru lucrările recepţionate conform înţelegerii părţilor, au fost emise facturi fiscale conform fila 27, dosar în suma de 74.970 lei.

In aprecierea asupra fondului cauzei s-a  solicitat a se avea în vedere si declaraţia martorului Aldea, care, în faţa instanţei de fond, a arătat că nu a plătit, în calitate de administrator SC R., contravaloarea lucrărilor executate de C.C., existând o restanta de 210.000 lei.

Ulterior, după recepţia calitativă si cantitativă a lucrărilor de către AGENŢIA SAPARD, din cursul anului 2007, societatea C.C., a procedat la emiterea facturilor fiscale către SC R., înregistrate în contabilitate si pentru care în cursul anului 2010,  a promovat acţiune împotriva SC R., pentru achitarea sumelor înscrise pe facturile emise, pentru lucrările executate, la canalizarea menajeră Voslobeni.

In consecinţă, s-a apreciat că, în cursul anului 2005, in condiţiile lipsei confirmării Agenţiei SAPARD, inculpatul nu avea obligaţia emiterii facturilor fiscale imputate, aferente lucrărilor executate la Voslobeni, fiind foarte probabil ca lucrările să nu fie ulterior confirmate de SAPARD.

În momentul îndeplinirii acestei condiţii, expres prevăzute, de părţi, în actul adiţional, inculpatul a procedat la emiterea facturilor aferente.

Toate conS.erentele mai sus expuse conduceau la concluzia că se impune admiterea recursului formulat.

Analizând  recursul astfel declarat, prin prisma disp. art.3859  alin.3 Cod procedură penală se constată că acesta are caracter fondat, impunându-se a fi admis nu pentru motivele invocate de inculpat, prin apărătorul său ales, ci pentru cele ce se vor expune în continuare şi care se circumscriu disp.art.3859 alin.1 pct.21 Cod procedură penală.

La al doilea termen de judecată din prezenta cauză, respectiv în data de 29.06.a.c., avocatul ales al inculpatului a invederat faptul că, din luna decembrie a anului 2010, societatea comercială administrată de recurent a intrat în procedura judiciară a falimentului, pe seama acesteia fiind numit un lichidator, ce nu a fost citat (respectiv introdus în cauză) în faţa Tribunalului Mureş.

Dat fiind acest aspect invocat, în apărarea sa, de către inculpat, această instanţă de control judiciar a găsit oportună solicitarea relaţiilor necesare de la oficiul registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş. Din înscrisurile aflate la filele 58-60, din  dosarul acestei Curţi de Apel rezultă că, prin sentinţa nr.3384/02.12.2010 a Tribunalului Comercial Mureş, s-a declanşat procedura generală de insolvenţă a SC C.C. SRL Brâncoveneşti, societate administrată de recurent,  lichidator judiciar al acestei persoane juridice fiind desemnată SC I.I.I. SRL Cluj Napoca. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Mureş a fost, ulterioară, datei la care societatea comercială administrată de inculpat a intrat în insolvenţă, pe seama sa fiind desemnat un lichidator, ce nu a fost legal citat în faţa instanţei de apel. Acest aspect determină incidenţa în cauză a pct.21 alin.I, alineat al art.3859 Cod procedură penală. Se impune de asemenea, a se reţine că, în urma adoptării şi intrării în vioare a legii nr.202/2010, cauze de natura celor aflate pendinte pe rolul acestei instanţe de control judiciar, se soluţionează, nu la triplu, ci la dublu grad jurisdicţional, ca urmare a acestor aspecte reţinute, urmează ca potrivit disp. art.38515 pct.2 lit.c Cod procedură penală să se admită recursul declarat de B.C.D. împotriva deciziei penale nr.90/A/3 martie 2011 a Tribunalului Mureş.

Se va casa integral decizia penală criticată, se va desfiinţa în tot sentinţa penală nr.449/29 iunie 2010 a Judecătoriei Reghin şi va dispune rejudecarea cauzei pe fond, de către prima instanţă – Judecătoria Reghin.

Cu ocazia rejudecării cauzei pe fond, vor fi discutate, cu stricta respectare a prev. art.289 Cod procedură penală, toate probele propuse în apărare de inculpat, urmând ca instanţa de prim grad jurisdicţional să se pronunţe asupra oportunităţii, administrării probei cu expertiza (de natură contabilă) solicitată, în faţa instanţei de apel, de către inculpat.

Notă1: Nelegala citare a părţilor poate constitui motiv de casare cu trimitere spre rejudecare doar daca neregula a fost invocata de partea in favoarea căreia este prevăzută norma procedurală. Întrucât normele vizând citarea părţilor în procesul penal sunt ocrotite sub sancţiunea nulităţii relative, omisiunea citării trebuie invocată de partea ale cărei interese procesuale au fost prejudiciate prin necitare şi nu din oficiu. În cauză, interesul procesual aparţinea părţii civile, care însă nu a declarat recurs. În plus, cum rezultă din termenii deciziei de casare, pe parcursul primelor două grade de jurisdicţie nu s-a pus problema introducerii ori intervenţiei în calitate de parte responsabilă civilmente a societăţii administrate de inculpat, aşa încât aceasta nu trebuia citată şi, prin urmare, nici lichidatorul său. Totodată, întrucât acţiunea civilă este guvernată de disponibilitate, iar partea civilă nu a solicitat introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente şi în plus partea civilă nu este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu şi nici cu capacitate de exerciţiu restrânsă, nu se poate reproşa primelor două instanţe omisiunea introducerii în proces a părţii responsabile civilmente. Mai mult, procedura generală a insolvenţei a fost deschisă abia în cursul judecăţii în apel, aşa încât, chiar interpretând extensiv dispoziţiile art. 3859 pct. 21 C. pr. pen., trimiterea cauzei primei instanţe pentru rejudecare nu se justifică.

Notă2: Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor  în cazul multor infracţiuni a fost reaşezată competenţa după materie, pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, judecata în prim grad în fond a fost luată din competenţa judecătoriei şi atribuită tribunalului.

Conform art. XXIV alin. 3 din Legea nr. 202/2010, în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile prezentei legi privitoare la competenţă sunt aplicabile. În consecinţă, chiar dacă s-ar admite că în cauză singura soluţie era aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea apelului şi, chiar dacă în primul ciclu ordinar al procedurilor, infracţiunea de evaziune fiscală a fost judecată de judecătorie, iar apelul de către tribunal, întrucât hotărârea instanţei de recurs a fost pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, rejudecarea în prim grad trebuia să aibă loc în faţa tribunalului şi nu a judecătoriei.