Acţiune în anularea Hotărârii a.g.a. Regimul juridic aplicabil societăţilor cu răspundere limitată

Decizie 2140/R din 14.11.2011


Acţiune în anularea Hotărârii A.G.A. Regimul juridic aplicabil societăţilor cu răspundere limitată.

Când legiuitorul a dorit ca societăţilor cu răspundere limitată să li se aplice dispoziţiile prevăzute pentru alte forme de societăţi, a reglementat în mod expres aceasta posibilitate prin norme de trimitere, acestea având caracter limitativ şi de strictă interpretare.

Prin Sentinţa comercială nr. 1278/C din 4 mai 2011, pronunţată în dosarul nr. 553/1371/2011 al Tribunalului Comercial Mureş, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii C.G., P.A., A.M., în contradictoriu cu pârâta S.C. C.I.E.J. SRL, şi s-a dispus anularea celor cinci hotărâri adoptate de adunarea generală a asociaţiilor pârâtei, în şedinţa din 20 ianuarie 2011. Pârâta a fost obligată să le plătească reclamanţilor suma de 1539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerentele hotărârii, s-a reţinut că la data de 20 ianuarie 2010 a avut loc AGA a pârâtei, fiind adoptate cinci hotărâri.

Astfel, s-a aprobat raportul administratorului pe anii 2006 -2008, bilanţul contabil şi repartizarea beneficiului şi a pierderilor pe aceeaşi perioadă, a fost prelungit mandatul administratorului M.C. pe o perioadă de 4 ani începând cu data de 21 aprilie 2011 şi până la data de 20 aprilie 2015, fiind aprobată o indemnizaţie în favoarea acestuia  în valoare de 40.000 euro brut, pe anul 2008, respectiv 39.000 de euro pe anul 2009.

Reclamanţii, prin mandatara F.E., au votat împotriva adoptării  tuturor acestor hotărâri, ei având un număr de 3286 de părţi sociale.

Pentru adoptarea acestor hotărâri, a votat asociatul M.C. cu un nr. de 3270 de părţi sociale, din care 3045 părţi sociale personale şi 737 părţi sociale pentru care a primit mandat de la asociata M.L., în baza procurii nr. 3782 din 3 decembrie 2010.

Potrivit art. 125 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, membrii consiliului de administraţie, directorii, respectiv membri directori adjuncţi şi ai consiliului de supraveghere, ori funcţionarii societăţii, nu-i pot reprezenta pe acţionari, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, dacă fără votul acestora, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.

În condiţiile în care asociatul M.C. a votat în calitate de administrator al pârâtei, cu un nr. de 3782 părţi sociale, s-a apreciat de către prima instanţă că au fost încălcate prevederile art. 125 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, dar şi cele cuprinse în art. 192 şi 193 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâta S.C. J. SRL, solicitând modificarea hotărârii, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor, susţinând că adunarea generală din 20 ianuarie 2011, a fost convocată legal şi statutar, că niciunul dintre asociaţi nu au formulat obiecţiuni în legătură cu legalitatea acestei adunări, iar hotărârile au fost luate cu cvorum legal şi statutar.

Se susţine de asemenea că dispoziţiile art. 125 alin. 5 din Legea nr.31/1990, nu sunt aplicabile societăţilor comerciale cu răspundere limitată, legiuitorul atunci când a dorit să dea eficienţă juridică unor dispoziţii specifice altor tipuri de societăţi şi celor cu răspundere limitată, a prevăzut în mod expres acest lucru,ori în  ceea ce priveşte  dispoziţiile art. 125 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, aplicabile societăţilor pe acţiuni, legiuitorul nu face nicio referire în sensul aplicării lor şi societăţilor cu răspundere limitată.

Se susţine de asemenea că dispoziţiile art.192 şi 193 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, nu sunt incidente în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanţii solicită respingerea apelului ca nefondat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca fiind temeinică şi legală, susţinând că la adoptarea acestor hotărâri s-a avut în vedere şi votul exprimat de administratorul asociat, că fără votul acestuia, hotărârile nu puteau fi adoptate, fiind astfel încălcate prevederile art. 125 alin. 5 din Legea nr. 31/1990. Se susţine de asemenea că nu au fost respectate prevederile art.192 şi 193 din Legea nr.31/1990.

La şedinţa publică din 7 noiembrie 2011, instanţa, în raport de prevederile art. 132 alin. 9 teza a II-a din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora hotărârea primei instanţe este supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare, recalifică calea de atac, din apel în recurs.

Examinând cererea de recurs, în raport de motivele invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea dedusă judecăţii, s-a solicitat anularea hotărârilor AGA nr. 1-5 din 20 ianuarie 2011, invocându-se încălcarea  dispoziţiilor art. 125 alin. 5 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa recurată, s-a anulat aceste hotărâri,  reţinându-se încălcarea dispoziţiilor legale sus menţionate, dar şi a celor prevăzute de art. 192 şi 193 din Legea nr. 31/1990, fără însă să se precizeze în ce constă încălcarea acestor ultime dispoziţii.

Verificând dacă în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 125 din Legea nr. 31/1990, instanţa reţine că societatea  este una cu răspundere limitată, regimul juridic al acestui tip de asociere este reglementat distinct în Legea nr. 31/1990, la Titlul III, cap. VI, art. 191- 203.

Când legiuitorul a dorit ca societăţilor comerciale cu răspundere limitată să li se aplice dispoziţiile prevăzute pentru alte forme de societăţi, a reglementat în mod expres această posibilitate prin norme de trimitere. Astfel, art. 196 şi 197, fac trimitere la aplicabilitatea prevederilor art. 132, stipulate pentru societăţi pe acţiuni, în ceea ce priveşte dreptul de a ataca hotărârile adunărilor generale,  şi la dispoziţiile art. 75, 76, 77 alin.1 şi art. 79, stipulate pentru societatea în nume colectiv şi pentru societatea cu răspundere limitată.

Având în vedere caracterul limitativ şi de strictă interpretare a normelor de trimitere, în mod nelegal, prima instanţă a extins enumerarea şi la prevederile art. 125 prevăzute de Legea nr. 31/1990 numai pentru societăţile pe acţiuni.

Aşa cum s-a precizat mai sus, cadrul legal aplicabil societăţilor cu răspundere limitată este reglementat prin art. 191 – 203  din Legea nr. 31/1990.

Potrivit prevederilor art.191 din Legea nr. 31/1990, „hotărârile asociaţiilor se iau în adunarea generală iar prin actul constitutiv se va putea stabili că votarea se poate face şi prin corespondenţă”. Art. 192 alin.1, din aceeaşi lege, prevede că „adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţiilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel”.

Prin actul de constituire a societăţii, s-a prevăzut la art. 15 „că adunările generale ordinare şi  extraordinare vor fi convocate în scris de oricare dintre administratorii societăţii. Convocatorul va fi transmis tuturor asociaţiilor, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, cu cel puţin 20 de zile înainte de şedinţele adunării generale. La prima şi a doua şedinţă a adunării generale ordinare, trebuie să participe cel puţin asociaţii reprezentând 59% din capitalul social al societăţii;  între prima şi a doua şedinţă a adunării generale ordinare, va trebui să existe un interval de timp de minimum 15 zile. Cea de-a treia şedinţă a adunării generale ordinare se va putea desfăşura indiferent de numărul asociaţiilor prezenţi  şi proporţia de capital social reprezentat de aceştia, la un interval de cel puţin 7 zile faţă de a doua şedinţă. Hotărârile se vor adopta cu votul asociaţiilor reprezentând majoritatea simplă a capitalului social reprezentat în adunare …”.

Verificând dacă în speţă au fost respectate aceste dispoziţii, se constată că prin acţiunea dedusă judecăţii, nu a fost contestată modalitatea de organizare şi convocare a adunărilor generale, hotărârile au fost luate la a treia adunare generală, fiind întrunit votul acţionarilor reprezentând majoritatea simplă a capitalului social reprezentat în adunare, aşa cum este cerut prin actul constitutiv. În atare situaţie, hotărârile luate la AGA din 20 ianuarie 2011, sunt legale şi temeinice din acest punct de vedere.

Prin aceeaşi hotărâre, s-a reţinut că nu au fost respectate nici prevederile art. 192 şi 193 din Legea nr. 31/1990. Prin art. 192 se reglementează organul suprem şi decizional al societăţilor cu răspundere limitată, respectiv adunarea generală, precum şi condiţiile de cvorum necesare pentru adoptarea hotărârilor. Condiţia de cvorum a fost verificată de instanţa de control, în raport de aceste dispoziţii, dar şi de clauzele înscrise în actul constitutiv, concluzionându-se că a fost respectată condiţia de cvorum solicitată.

Art. 193, la care se face referire în hotărârea recurată, reglementează dreptul asociaţiilor de a vota în cadrul adunării generale a asociaţiilor, limitările aduse acestuia şi condiţiile de cvorum ce trebuie îndeplinite pentru adoptarea valabilă a unei hotărâri, în cazul în care la prima convocare a adunării generale nu s-a putut lua o decizie din cauza neîntrunirii majorităţii cerute.

În speţă nu s-au evidenţiat încălcări în ceea ce priveşte exprimarea votului faţă de numărul de părţi sociale deţinute de asociaţii prezenţi la adunarea generală, au fost respectate clauzele din actul constitutiv, în legătură cu cvormul necesar pentru adoptarea hotărârilor, iar în ceea ce priveşte limitările la exercitarea dreptului de vot, prevăzute la alin. 2, se poate constata că sunt evidenţiate în mod limitativ două situaţii şi anume, interdicţia asociatului de a vota în cazul în care se dezbat probleme referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între el şi societate. Fiind o normă imperativă şi reprezintă un caz special de interdicţie al dreptului de vot, şi această interdicţie nu poate fi extinsă şi la alte situaţii  în virtutea principiului „exceptio este strictissime interpretationis” şi cum pe ordinea de zi a adunării generale din 20 ianuarie 2011, nu s-a regăsit niciuna dintre aceste probleme, asociatul M.C. avea dreptul să participe la vot, pentru adoptarea hotărârilor vizând problemele dezbătute în cadrul acestei adunări.

De altfel, dacă se analizează atât considerentele hotărârii primei instanţe dar şi conţinutul acţiunii reclamanţilor şi a întâmpinării la recurs, se poate constata că nu sunt aduse argumente care să justifice susţinerea încălcării dispoziţiilor art. 192, 193 din Legea nr. 31/1990.

Pentru toate aceste considerente, recursul pârâtei apare ca fiind fondat, urmând a fi admis în condiţiile prevăzute de art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, şi se va dispune modificarea hotărârii primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.

În baza dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, intimaţii reclamanţi, vor fi obligaţi să-i plătească pârâtei recurente, suma de 2480 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă şi recurs.