Împărţeala judiciară a bunurilor. Modalităţi de împărţeală

Împărţeala judiciară a bunurilor. Modalităţi de împărţeală

Potrivit art. 673 ind.5 alin. 2 C.pr.civ. împărţeala bunurilor poate şi trebuie să fie făcută în natură dacă părţile nu se înţeleg şi nu stabilesc de comun acord modalitatea de împărţire a bunurilor.

Potrivit art. 673 ind.9 C.pr.civ. şi art. 673 ind.10 C. pr. civ.  modalitatea de ieşire din indiviziune prin atribuirea imobilului uneia din părţi este varianta subsidiară oferită de legiuitor în situaţia în care buna învoială sau împărţirea în natură nu este posibilă.

Prin dispoziţiile art. 673 ind.11 C .pr. civ. se prevede că vânzarea bunului  de către părţi sau de către executorul judecătoresc poate fi făcută numai în situaţia în care niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului.

În contextul în care recurenta, prin cererea reconvenţională, a solicitat atribuirea în natură a imobilului, cu obligarea sa la plata sultei către intimat nu pot fi primite argumentele acesteia în sensul că atribuirea bunului imobil în condiţiile în care aceasta nu are posibilitatea materială a achitării sultei sunt suficiente pentru a schimba modalitatea de sistare a codevălmăşiei, întrucât, pe de o parte, nimeni nu poate invoca necunoaşterea dispoziţiilor legale, iar pe de altă parte modalitatea în care partea înţelege să solicite instanţei ieşirea din indiviziune nu poate fi stabilită de judecător, ci este supusă principiului disponibilităţii părţilor depinzând exclusiv de voinţa acestora.

În atare condiţii, dispoziţiile art. 673 ind.11 C.pr.civ. nu pot fi avute în vedere în soluţionarea căilor de atac, fiind în mod evident cereri noi şi nu  „modalităţi”  de soluţionare a unei cereri formulate în primă instanţă.

Prin Sentinţa civilă nr.6039 din 21 iulie 2009 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş, s-a admis acţiunea formulata şi precizată de reclamantul - pârât M.A. împotriva pârâtei-reclamante M.E., s-a admis acţiunea reconvenţională formulată şi precizată de pârâta-reclamantă M.E. împotriva reclamantului-pârât M.A. şi, pe cale de consecinţă, s-a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, ca bun comun, imobilul situat în Tg. Mures, jud. Mureş, evidenţiat în CF nr. 6062 Tg. Mureş, nr. top. 3798/13, 3797/23, compus din teren în suprafaţă reală de 432 mp în valoare de 230.859,72 lei şi casa de locuit în valoare de 99.493 lei; s-a constatat că părţile au avut o contribuţie egală de 50% fiecare la dobândirea imobilului bun comun; s-a constatat că pârâta-reclamantă a efectuat investiţii cu privire la imobil în valoare de 29.838 lei; s-a dispus sistarea stării de codevălmăşie a părţilor asupra bunului comun dobândit în timpul căsătoriei  prin atribuirea pârâtei-reclamante M.E. în deplină proprietate şi posesie, a bunului imobil, compus din casă de locuit şi teren în suprafaţă reală de 432 mp. Instanţa de fond a obligat pârâta-reclamantă M.E. la plata către reclamantul-pârât M.A. a sumei de 150.257,36 lei, cu titlu de sultă şi a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei-reclamante, conform hotărârii,  cu compensarea cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta reclamantă M.E. a declarat în termen legal apel.

Tribunalul Mureş, prin Decizia civilă nr.32 din 25 ianuarie 2011 a admis  apelul declarat de pârâta M.E., împotriva Sentinţei civile nr.6039 din 21 iulie 2009 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a  redus suma la care a fost obligată pârâta-reclamantă M.E. către reclamantul-pârât M.A. la cuantumul de 129.627,5 lei.

Prin aceeaşi hotărâre s-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, s-au compensat în parte cheltuielile de judecată din apel şi a fost obligat intimatul M.A. la plata către apelanta M.E. a sumei de 532,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

Cu privire la modalitatea de partajare prin atribuirea imobilului în natură reclamantei apelante, tribunalul a apreciat această soluţie corectă.

Tribunalul a avut în vedere că în primă instanţă, apelanta a precizat cererea reconvenţională, în sensul că nu solicită ca modalitate a sistării indiviziunii, partajarea în natură prin formarea de 2 loturi faptice, ci solicită ca întregul imobil să-i fie atribuit în natură, cu obligarea sa la plata unei sulte compensatorii către intimat.

 Apelanta s-a opus unei modalităţi de sistare a stării de indiviziune prin vânzarea imobilului.

Cu toate că în primă instanţă reclamantul pârât M.A. a solicitat la rândul său ca modalitate de sistare a stării de indiviziune, atribuirea în natură, sau o vânzare a imobilului la licitaţie publică, s-a arătat de acord cu modalitatea de partajare dispusă – reclamantul-pârât neformulând apel.

Prin urmare, având în vedere titularul căii de atac, faţă de limitele efectului devolutiv al acesteia şi raportat la modalitatea de sistare a stării de indiviziune solicitată de pârâta reclamantă M.E. în primă instanţă, cererile acesteia cuprinse în motivele de apel, de a se proceda la o altă modalitate de partajare ( cu susţinerea că imobilul ar fi comod partajabil în natură sau că s-ar impune scoaterea imobilului la vânzare prin licitaţie), sunt nefondate.

În ce priveşte valoarea imobilului, din proba administrată în apel constând în efectuarea unei completări la expertiza construcţii, a reieşit faptul că la acest moment imobilul în litigiu are o valoare mai mică decât cea stabilită de instanţa de fond. 

Pornind de la principiului egalităţii valorice a loturilor (art.741 din Codul civil) şi reţinând faptul că bunul imobil se regăseşte în patrimoniul apelantei, tribunalul a apreciat echitabil, ca la stabilirea unei sulte pentru compensarea în bani a cotei părţi ce ar fi revenit intimatului (conform art.742 Cod civil), să se aibă în vedere valoarea de circulaţie atât pentru construcţie, cât şi pentru teren.

Din valoarea stabilită de expert tribunalul a menţinut valoarea investiţiilor efectuate de apelantă întrucât aceste investiţii nu au format obiectul criticilor din apel.

Apreciind asupra celor de mai sus, tribunalul s-a pronunţat în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs  pârâta reclamantă-reconvenţională M.E. solicitând admiterea recursului declarat şi menţinând soluţia de admitere a apelului să se dispună ieşirea din indiviziune privind imobilul în litigiul prin vinderea acestuia la licitaţie publică cu stabilirea unui preţ de strigare la valoarea de circulaţie a imobilului, respectiv 298.094 lei; distribuirea sumei cu reţinerea  investiţiilor efectuate de recurentă.

În subsidiar, recurenta a solicitat  stabilirea sultei pornindu-se de la valoarea  stabilită de expert de 212.071,39 lei calculată prin cumulul valorii terenului, determinată prin metoda patrimonială la suma de 151.585,25 lei.

În drept recurenta a invocat dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 C.pr.civ.

În opinia recurentei aplicarea  implicită a dispoziţiilor art.294 alin.1 C.pr.civ.,  este greşită întrucât  această cerere nu a fost o cerere nouă fiind de fapt o modalitate de rezolvare a unei cereri principale. Instanţa de apel trebuia să cerceteze logica susţinută de recurentă, respectiv, să aleagă modalitatea de vânzare  la licitaţie a imobilului ca o modalitate de rezolvare a cererii de ieşire din indiviziune, cerere formulată de ambele părţi.

În fine, recurenta a arătat că în prezent niciuna dintre părţi nu are posibilitatea de a achita sulta la valoarea stabilită de instanţe iar singura modalitate de sistare  a obligaţiilor reciproce este  vânzarea la licitaţie publică.

În opinia recurentei criza economică, cu toate consecinţele ei, permit instanţei  să adapteze actul de justiţie la factorii externi care îl influenţează şi care influenţează situaţia patrimonială a părţilor.

Cu referire la solicitările  subsidiare ale  recurentei aceasta a arătat că valoarea imobilului, respectiv a construcţiei şi terenului, trebuia stabilită de instanţă prin raportare la valoarea actuală de circulaţie stabilită prin expertiza efectuată în apel prin metoda patrimonială întrucât în momentul de faţă nu se mai pot avea în vedere valori efective de tranzacţionare ci doar oferte de vânzare. Un argument în plus al recurentei este întemeiat pe situaţia actuală economică în sensul în care, în aprecierea sa, preţurile  imobilelor nu pot fi mai mari decât în 2007.

Reclamantul pârât reconvenţional M.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul a arătat că în mod constant recurenta a solicitat atribuirea în natură a imobilului şi obligarea sa la plata sultei insistând în fiecare fază procesuală în privinţa efectuării expertizelor pentru ca în prezenta cale de atac să invoce împrejurarea că nu are posibilitatea să suporte cuantumul sultei stabilite. În aceste condiţii intimatul a apreciat că recursul formulat este vădit neîntemeiat.

La solicitarea expresă a instanţei, recurenta prin avocatul ales, a formulat precizări în privinţa solicitărilor cuprinse în memoriul de recurs, arătând că în principal solicită ieşirea din indiviziune prin scoaterea imobilului la licitaţie publică iar în subsidiar solicită reducerea sultei stabilite prin calcularea acestei pornindu-se de la valoarea de 212.071 lei.

Curtea a constat că, deşi în drept, au fost invocate motive de nelegalitate prev. de art. 304 pct.7 şi 9 C.pr.civ., recurenta a dezvoltat motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.9 C.pr.civ.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs dezvoltate, Curtea a reţinut următoarele:

Prin solicitările formulate pe cale principală recurenta a criticat hotărârea pronunţată de tribunal sub aspectul modului în care această instanţă a înţeles să aplice dispoziţiile art.294 C.pr.civ.

Această critică nu este întemeiată.

Printr-un artificiu teoretic recurenta  a încercat să demonstreze caracterul solicitării sale privind ieşirea din indiviziune asupra imobilului prin vânzarea acestuia la licitaţie publică, ca fiind o „modalitate” de soluţionare a unui petit principal formulat cu ocazia judecării în primă instanţă.

O atare argumentaţie nu va fi reţinută întrucât  potrivit art.673 ind.5 alin.2  C.pr.civ., împărţeala bunurilor poate şi trebuie să fie făcută în natură dacă părţile nu se înţeleg şi nu stabilesc de comun acord modalitatea de împărţire a bunurilor.

Potrivit art. 673 ind. 9 C.pr.civ., şi art. 673 ind.10 C. pr. civ.,  modalitatea de ieşire din indiviziune prin atribuirea imobilului uneia din părţi este varianta subsidiară oferită de legiuitor în situaţia în care buna învoială sau împărţirea în natură nu este posibilă.

Prin dispoziţiile art.673 ind.11 C.pr.civ., vânzarea bunului  de către părţi sau de către executorul judecătoresc poate fi făcută numai în situaţia în care niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului.

Argumentele recurentei potrivit cărora atribuirea bunului imobil în condiţiile în care aceasta nu are posibilitatea materială a achitării sultei, sunt suficiente pentru a schimba modalitatea de sistare codevălmăşiei, nu pot fi primite întrucât nimeni nu poate invoca necunoaşterea dispoziţiilor legale, pe de-o parte, iar pe de altă parte modalitatea în care partea înţelege să solicite instanţei ieşirea din indiviziune nu poate fi stabilită de judecător ci este supusă principiului disponibilităţii părţilor depinzând exclusiv de voinţa acestora.

Rezumând, Curtea a apreciat că instanţa de apel a examinat în mod corect solicitările pârâtei reclamante reconvenţional solicitări cuprinse în memoriul de apel şi reiterate prin memoriul de recurs constatând întemeiat, în baza probelor aflate la dosarul cauzei, că poziţia procesuală a pârâtei reclamante reconvenţional a fost foarte clară în prima instanţă atât prin cererile formulate cât şi prin răspunsurile la interogator. În atare condiţii, dispoziţiile art.673 ind.11 C.pr.civ., nu pot fi avute în vedere în soluţionarea căilor de atac fiind în mod evident cereri noi şi nu  „modalităţi”  de soluţionare a unei cereri formulate în primă instanţă.

Această soluţie se impune în baza dispoziţiilor legale reţinute de instanţa de apel, în baza principiilor ce cârmuiesc procesul civil dar şi în considerarea drepturilor celeilalte părţi pentru care modalitatea de soluţionare a litigiului pornit în anul 2006 ar fi fost mult mai rapidă şi mai simplă dacă recurenta nu s-ar fi opus cererii reclamantului pârât reconvenţional privind vânzarea imobilului la licitaţie publică.

Cu referire la critica subsidiară instanţa reţine că valoarea sultei a fost corect stabilită fiind diminuată în baza probelor administrate în cauză, respectiv a lucrării de specialitate efectuate cu ocazia judecării apelului.

În acest sens lucrarea întocmită în cauză a avut obiectiv reevaluarea imobilului, expertul precizând la pct. B din lucrare că a avut în vedere constatările la faţa locului din data de 05.11.2010; schimbările survenite în privinţa actualizării valorilor; schimbările ce au avut loc în piaţa imobiliară datorită crizei financiare mondiale. De asemenea expertul a avut în vedere şi rezultatele consemnate în completarea raportului de expertiză efectuat la judecata în fond a cauzei la data de 06.10.2008.

În ceea ce priveşte reevaluarea terenului expertul a dat prioritate  poziţiei acestuia şi  dotării cu utilităţi. În egală măsură expertul a ţinut seama de coeficientul de actualizare a valorii, coeficient aplicat şi în lucrările anterioare.

Având în vedere modalitatea în care expertul a reevaluat construcţiile şi terenul, modalitate necontestată de părţi, Curtea a înlăturat ca neîntemeiate criticile recurentei formulate în calea de atac a recursului.

Faţă de cele ce preced, şi, văzând şi dispoziţiile art.312 C. pr. civ., Curtea a respins ca nefondat recursul declarat.

Domenii speta

Spete similare