Nulitate recurs – nemotivare

Decizie 1012 din 16.12.2010


Nulitate recurs – nemotivare

Articolul 306 (1) Cod procedură civilă arată că „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute de  alin. (2)”.

Instanţa de recurs nu poate să deducă motivele de nemulţumire ale părţii şi să facă o verificare de ansamblu a hotărârii, chiar dacă numai în ce priveşte nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 304, iar în capitolul din Codul de procedură civilă ce i-a fost rezervat, nu există un text similar celui înscris în art. 292 alin.2 Cod pr.civilă.

Dacă indicarea greşită a motivelor de recurs atrage nulitatea recursului, atunci când dezvoltarea lor nu face posibilă încadrarea din oficiu a acestora cu atât mai mult neindicarea motivelor de recurs, atrage această sancţiune.( Decizia nr. 1012/16 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie).

Prin decizia civilă nr. 1012 din 16 decembrie 2010, a fost admisă excepţia nulităţii recursului invocată de către intimatul-reclamant şi s-a constatat nul recursul pârâţilor.

Curtea a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 3021 lit.c Cod procedură civilă,  cererea de recurs trebuie sa cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul si dezvoltarea lor.

Recursul se motivează, conform art.303 C. procedură civilă, prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind arătate limitativ de art. 304 pct.1-9 Cod procedură civilă.

Totodată, art. 306 alin.1 Cod procedură civilă  prevede ca recursul este nul daca nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor care se refera la motive de ordine publica.

Prin urmare, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea ori modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, dar si dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecata al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.

Numai indicarea greşită a motivelor de recurs obliga instanţa la o încadrare corecta a acestora, în condiţiile art. 306 alin.3 Cod procedură civilă, o asemenea obligaţie nefiind stabilita în sarcina instanţei în situaţia în care recurentul nu indica nici un motiv de recurs din cele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.

In cauza, recurenţii  nu s-au conformat dispoziţiilor înscrise in art. 3021 si 304 Cod procedură civilă întrucât, în declaraţia de recurs, nu au indicat vreun motiv din cele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres si limitativ prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea, va constata nul recursul.