Competenţa de solutionare a cererilor evaluabile în bani în cazul în care din raportul de expertiză administrat ca probă în dosar rezultă o valoare mai mare decât cea indicată în cererea de chemare în judecată, ce ar atrage competenţa materială a alt...

Competenţa de solutionare a cererilor evaluabile în bani în cazul în care din raportul de expertiză administrat ca probă în dosar rezultă o valoare mai mare decât cea indicată în cererea de chemare în judecată, ce ar atrage competenţa materială a altei instanţe. Art. 112 alin. 1 pct. 3 C.pr.civilă, art. 1 pct. 1 C.pr.civilă, raportat la art. 2 pct. 1 lit. b C.pr.civilă şi art. 181 C.pr.civilă.

Dacă cererea de chemare în judecată cuprinde, potrivit dispoziţiilor art. 112 alin. 3 C.pr.civilă, evaluarea făcută de către reclamant „prin preţuirea  proprie” a obiectului litigiului, evaluare care  nu este  derizorie  şi nici  nu a fost contestată de către  părţi sau de către prima instanţă, aceasta rămâne  investită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, chiar dacă ulterior, prin administrarea diverselor probatorii, rezultă o valoare mai mare, care ar atrage  competenţa materială a altei instanţe.(Decizia civilă nr. 760/ 06.10. 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie).

Prin decizia civilă nr. 760/06 octombrie  2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursurile formulate împotriva deciziei civile nr.215 pronunţată la 26 martie 2010 de Tribunalul Prahova, dispunând casarea deciziei şi trimiterea cauzei Tribunalului Prahova, pentru soluţionarea căii de atac a apelului.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor  de a-i lăsa, în deplină proprietate  şi posesie,  terenul în suprafaţă de 290 mp, estimând valoarea acestuia la  suma de 1000 RON.

Conform art. 112 alin. 1 pct. 3 C.pr.civilă, în cererea de chemare  în judecată trebuie indicat obiectul cererii  şi valoarea  lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă.

În speţa de faţă,  această operaţiune a fost făcută de către reclamant, aşa cum  s-a arătat mai sus, chiar  prin cererea de chemare în judecată,  acesta evaluând  obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv  terenul ce făcea obiectul acţiunii în revendicare, la o sumă ce atrăgea, potrivit art. 1 pct. 1 C.pr.civilă, raportat la art. 2 pct. 1 lit. b C.pr.civilă,  competenţa judecătoriei, ca  primă instanţă.

Chiar dacă ulterior  introducerii acţiunii, prin raportul de expertiză întocmit  în cauză s-a constatat că valoarea obiectului cererii  depăşeşte suma de 5 miliarde lei vechi, şi, ca atare, ar fi trebuit  judecată în primă instanţă de către tribunal, conform art. 2 alin. 1 lit.  b C.pr.civilă, instanţa anterioară nu a  ţinut cont de art. 181 C.pr.civilă,  potrivit căruia “instanţa  investită  potrivit dispoziţiilor referitoare  la competenţa  după valoarea obiectului cererii, rămâne competentă să judece, chiar dacă ulterior investirii  intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect”.

Curtea Constituţională, prin decizia nr. 83/2007 a stabilit că “în virtutea acestui text de lege, instanţa judecătorească învestită prin cererea de chemare în judecată îşi prelungeşte competenţa cu privire la soluţionarea litigiului al cărui obiect şi-a modificat valoarea, iar o atare soluţie legislativă este justificată de necesitatea realizării unei bune administrări a justiţiei, printr-o judecată a cauzei într-un termen rezonabil, finalitatea prevederilor art.181 din Codul de procedură civilă fiind aceea de a evita declinările de competenţă impuse de majorarea sau micşorarea cuantumului obiectului supus litigiului”.

Raportat la cele mai sus arătate, urmează a se trage concluzia că,  dacă cererea de chemare în judecată cuprinde, potrivit disp. art. 112 alin. 3 C.pr.civilă, evaluarea făcută de către reclamant „prin preţuirea  proprie” a obiectului litigiului, evaluare care  nu este  derizorie  şi nici  nu a fost contestată de către  părţi sau de către prima instanţă, aceasta rămâne  investită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, chiar dacă ulterior, prin administrarea diverselor probatorii, rezultă o valoare mai mare, care ar atrage  competenţa materială a altei instanţe.

Ignorând aceste dispoziţii legale, Tribunalul a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind  incidente în cauză disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civilă.

Se  observă de către instanţa de recurs că instanţa de apel, admiţând  excepţia necompetenţei materiale a primei instanţe, invocată din oficiu,  a procedat la admiterea apelului declarat de către reclamant  împotriva sentinţei nr.637/2009 a Judecătoriei Ploieşti, a  anulat această sentinţă şi a constatat că Tribunalul Prahova este  competent să judece cauza,  în primă instanţă, dispunând repartizarea aleatorie a dosarului.

Deşi motivarea deciziei  este  în concordanţă cu dispozitivul acesteia, nefiind astfel incidente disp. art. 304 pct. 7 C.pr.civilă,  Curtea de Apel constată că în mod greşit Tribunalul Prahova  a soluţionat apelul declarat de către reclamant pe cale de excepţie, constatând necompetenţa  primei instanţe, deşi trebuia să analizeze  motivele de apel cu care fusese investit, aceasta echivalând  cu o nepronunţare asupra fondului cauzei.

Această situaţie  impune aplicarea disp. art. 312 alin. 3 teza II C.pr.civilă şi art. 312 alin. 5 C.pr.civilă, potrivit cărora în toate cazurile  în care  instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a  intra  în cercetarea fondului, se dispune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţei  care  a pronunţat  hotărârea atacată.

Ca atare, instanţa de recurs  nu poate analiza motivele referitoare la fondul cauzei, invocate de către recurentul-reclamant, câtă vreme  acestea  nu au format  obiectul controlului judiciar în calea de atac a apelului, analizarea lor,  direct în calea de atac a recursului, putând  conduce la  privarea părţii de un grad de jurisdicţie, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului acesteia la un proces echitabil, astfel cum este consfinţit  prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Faţă de considerentele mai sus arătate,  Curtea de Apel a admis recursurile declarate  în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 3  şi 5 C.pr.civilă, şi, pe cale de consecinţă, a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Prahova, pentru ca această instanţă să soluţioneze calea de atac  a apelului, astfel cum  a fost investită. 

Domenii speta

Spete similare