Aspecte legate de angajarea răspunderii personale patrimoniale şi de incidenţa prevederilor art. 24 alin. 2 c. pr. civ.

•Legea nr. 85/2006 rep.

Soluţionarea cauzei după casare, cu încălcarea prevederilor privind abţinerea, atrage nulitatea hotărârilor pronunţate de instanţă şi casarea cu trimitere spre rejudecare.

Prin sentinţa civilă nr. 1910 din 28 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Harghita, s-a admis cererea formulată de G. M. C. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. C. SRL şi a au fost obligaţi, în solidar, administratorii debitoarei B. A. A. şi T. H. T. să plătească în contul de faliment al debitoarei suma de 44.901,50 lei, reprezentând pasivul debitoarei.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâţii T. H. T. şi B. A. A.

Curtea de Apel Tg-Mureş, prin Decizia nr. nr.91/R din 27 ianuarie 2011 a admis recursurile declarate de pârâţii T. H. T. şi  B. A. A.,  împotriva sentinţei nr.1910 din 28 mai 2010 pronunţată în dosarul nr. 751/96/2008 al Tribunalului Harghita, a casat hotărârea recurată şi a  dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la judecătorul sindic din dosarul nr.751/96/2008 al Tribunalului Harghita.

În rejudecare, Tribunalul Harghita, prin Sentinţa nr.273 din 28 ianuarie 2013, a admis cererea formulată  de G. M. C. SPRL,  în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC  C. SRL privind atragerea răspunderii patrimoniale  a administratorilor  debitoarei, şi în consecinţă:

-a obligat  în solidar pe administratorii debitoarei T. H. T. şi  B. A. A., să  plătească în contul de faliment al debitoarei suma de  44.901,50 lei reprezentând  pasivul debitoarei.

-a respins cererea de chemare  în garanţie  formulată de administratorul B. A.  A. împotriva chematei în garanţie K. B. E., ca inadmisibilă.

-a obligat pe administratorul B. A. A. să plătească chematei în garanţie  K. B. E.  suma de 2.480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr.1097/9.06.2008  s-a dispus deschiderea procedurii  simplificate a  insolvenţei împotriva debitoarei SC C. SRL ,  fiind desemnat în calitate de  lichidator judiciar G. M. C. SPRL.

Valoarea totală a creanţelor asupra averii debitoarei este în sumă de 14.787 lei conform  tabelului definitiv de creanţe al debitoarei.

Administratorii debitoarei sunt B. A. A. şi T. H. T.  astfel cum rezultă din  adresa ORC Harghita nr.9652/2009.

Potrivit art.144/2 din Legea nr.31/1990 rep. administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligaţiilor potrivit prev.art.72 şi 73 din aceeaşi lege. Art.72 prevede că obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi cele speciale din Legea nr.31/1990 rep.

Judecătorul sindic a considerat că administratorii de drept ai debitoarei nu şi-au îndeplinit obligaţiile prev.de lege care le reveneau în limitele mandatului privind exercitarea funcţiei de administrator în baza art.72 şi 73 din Legea nr.31/1990 rep., contribuind prin nerespectarea acestor obligaţii şi prin pasivitatea sa la ajungerea societăţii debitoare în insolvenţă.

Judecătorul sindic a constatat că administratorii debitoare deşi au fost notificaţi pentru predarea actelor şi informaţiilor prev. de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006  şi s-a formulat şi plângere penală împotriva  administratorului T. H. T.  de lichidatorul judiciar desemnat în cauză, aceştia nu s-au conformat dispoziţiilor legale,  astfel  administratorii debitoarei se află în culpă pentru omisiunea de a-şi îndeplini obligaţia prev.de art.35 din Legea nr.85/2006 ca în termenul de 10 zile de la deschiderea procedurii să predea lichidatorului judiciar actele şi informaţiile prev.de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, prezumându-se neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, ceea ce atrage răspunderea patrimonială  în temeiul art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

Susţinerile pârâtei T. H. T. potrivit cărora din data de 28 mai 2011 nu mai este administrator nici de fapt şi nici de drept al societăţii debitoare, nu au fost reţinute de judecătorul sindic, nefiind fondate.

Din adresa ORC Harghita nr.9652/2009 rezultă, fără putinţă de tăgadă, că pârâta  are calitatea de administrator de drept al debitoarei, neexistând nicio menţiune cu privire la revocarea  acesteia, împrejurare de altfel recunoscută şi de pârâtă prin concluziile scrise  depuse la dosarul cauzei.

Este adevărat că prin adresa  către pârâtul B. A. Á., pârâta  a somat pe  pârât a lua act de renunţarea sa la mandatul  de administrator,  dar  această adresă , care este un  înscris sub semnătură privată, nu prezintă relevanţă în cauză  şi nu este opozabil terţilor.

De altfel şi pârâtul B. A. A. a confirmat faptul  că pârâta nu a fost niciodată revocata din funcţia de administrator, astfel cum rezultă din interogatoriul.

În ceea ce priveşte actele contabile ale societăţii,  susţinerile pârâtei potrivit cărora  în prezent  aceste acte  se află la B. A., contabila societăţii, conform  declaraţiei, nu au fost reţinute în cauză, nefiind dovedite, iar  din  declaraţia lui B. A., rezultă  că actele contabile nu se află în posesia sa.

De asemenea, nu au fost reţinute în cauză nici susţinerile pârâtei, potrivit cărora actele societăţii au fost predate pârâtului  B. A. A., care la rândul său le-a predat  lui B. E. , aceste susţineri  nefiind dovedite.

Prin Întâmpinarea formulată în cauză, B. E.,  în prezent K. B. E. în calitate de mandatară a administratorului B. A. A. conform procurii  de administrare,  susţine  că la data deschiderii procedurii documentele contabile s-au aflat în posesia administratorului T. H. T.  şi depozitate în imobilul situat în xxx , iar potrivit Declaraţiei din data de 31.03.2009, documentele contabile ale societăţii nu se află în posesia sa.

În cauză, judecătorul sindic nu a reţinut nici susţinerile administratorului debitoarei B. A. A.  potrivit cărora cu ocazia întocmirii procurii de administrare la data de 28.05.2011, prin care a împuternicit pe mandatara B. E.  ca în numele său să administreze societatea debitoare,s-au predate toate  actele societăţii, iar la  data deschiderii procedurii insolvenţei, actele contabile ale societăţii se aflau în posesia acesteia,având în vedere că aceste susţineri nu sunt  dovedite prin  niciun mijloc de probă, iar din cuprinsul procurii de administrare nu  rezultă această împrejurare.

Judecătorul sindic  a considerat ca neconcludente susţinerile martorei T. R., care fiind audiată în cauză, potrivit declaraţiei de martor arată  că are cunoştinţă că actele contabile ale societăţii s-au aflat la administratorul societăţii T. H. T.  până la data predării către noul administrator B. E., acestea aflându-se la domiciliul noului administrator, aceste susţineri  fiind în contradicţie cu susţinerile administratorului B. E. relevate mai sus, potrivit cărora actele contabile nu  i-au fost predate şi nu  se află în posesia sa. 

Deşi pârâtul B. A. A. susţine că începând cu data de 28.05.2001 a plecat din ţară şi s-a stabilit in AUSTRIA şi de la aceasta dată  nu a mai administrat  societatea, iar pârâta T. H. T.  susţine că a renunţat la mandatul de administrator în data de 20.06.2011,  având în vedere că potrivit  adresei ORC Harghita nr.9652/2009  pârâţii au calitatea de  administratori de drept ai debitoarei, judecătorul sindic a reţinut că aceştia  sunt vinovaţi pentru  neîndeplinirea obligaţiei prev.de art.35 din Legea nr.85/2006 ca în termenul de 10 zile de la deschiderea procedurii să predea lichidatorului judiciar actele şi informaţiile prev.de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006.

Prejudiciul este cert şi real în sumă de 44.901,50 lei reprezentând pasivul debitoarei,  format din suma de 14.787  lei reprezentând totalul creanţelor conform tabelului definitiv de creanţe  şi suma de 30.114,50 lei  reprezentând onorariul lichidatorului judiciar  şi  cheltuielile cu procedura de lichidare judiciară.

Între fapta administratorilor debitoarei şi starea de insolvenţă a debitoarei există legătură de cauzalitate evidentă.

Art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 prevede că judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei persoana juridică, ajuns în stare de insolvenţă să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitoarei prin una din faptele prev.la lit.a –g.

Practica judiciară şi teoreticienii dreptului au ajuns la concluzia că expresia de „parte din pasiv” folosită de legiuitor în art.138 din L.85/2006 vizează mai puţin sau maximul pasivului, aşa cum apare în tabelul definitiv  de creanţe al debitoarei.

Având în vedere că practica judiciară s-a pronunţat în mod constant în sensul că simpla nedepunere a actelor şi informaţiilor prev. de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006 se constituie într-o prezumţie privind existenţa faptei prev. de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 în ce priveşte teza neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea, judecătorul sindic a apreciat că în cauza dedusă  judecăţii, răspunderea patrimonială a administratorilor debitoarei B. A. A. şi T. H. T. poate fi stabilită la nivelul întregului pasiv al debitoarei.

Pentru considerentele relevate mai sus, judecătorul sindic a constatat ca întemeiată cererea lichidatorului judiciar privind angajarea răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei B. A. A. şi T. H. T. în temeiul art.138 alin.1 lit.d  din Legea nr.85/2006, şi în consecinţă a obligat, în solidar, pe administratorii debitoarei să plătească în contul de faliment al debitoarei suma de 44.901,50 lei reprezentând pasivul debitoarei.

În ceea ce priveşte  cererea de chemare în garanţie  a mandatarei B. E.  formulată de administratorul B. A. A. prin care se solicită atragerea răspunderii  chematei în garanţie în temeiul art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente.

Legea nr.85/2006 este o lege specială care reglementează procedura insolvenţei, procedură concursuală şi egalitară, cererea de chemare în garanţie fiind incompatibilă cu prevederile acestei legi.

În cadrul procedurii insolvenţei reglementate de Legea nr.85/2006, nu se justifică cererea de chemare în garanţie a mandatarei B. E., administratorul debitoarei B. A. A.  având posibilitatea de a formula acţiune civilă în despăgubiri pe calea dreptului comun împotriva mandatarei B. E.,  dacă consideră că aceasta se face vinovată de prejudiciul  cauzat societăţii debitoare, întemeiată pe răspunderea contractuală.

De altfel din cuprinsul procurii de administrare  rezultă că  administratorul debitoarei a împuternicit pe mandatară să administreze societatea în numele său  şi să reprezinte societatea  în locul său în faţa organelor  administrative, fiscale, juridice şi bancare.

Judecătorul sindic a constatat că  administratorul debitoarei nu contestă caracterul răspunderii civile incidente în cauză, şi anume delictuală  şi nu contractuală ,care face obiectul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar în temeiul art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006, iar răspunderea civilă delictuală îi incumbă administratorului de drept al societăţii şi nicidecum mandatarei-chemata în garanţie,  care nu poate dobândi calitatea de administrator de  fapt, aceasta acţionând în numele  şi pe seama altuia, în speţă administratorul debitoarei.

 Mandatul conferit chematei în garanţie de  administratorul  de drept al debitoarei  nu este de natură  a-l  exonera  pe  acesta  de  incidenţa dispoziţiilor referitoarea  la atragerea  răspunderi personale  în temeiul art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

În temeiul art.274 Cod proc. civ, judecătorul sindic având în vedere că administratorul debitoarei B. A. A. se află în  culpă procesuală, l-a obligat  să plătească chematei în garanţie suma de 2.480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând  onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţei a formulat recurs B. A. A., solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Tribunalul Harghita.

În motivare se invocă dispoziţiile art.304 pct.1 C.pr.civ, în sensul că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale. Astfel, recurentul arată că prin Decizia nr.91/R/27.01.2011 a Curţii de Apel Tg-Mureş, s-a casat sentinţa 1910/28.05.2010 a Tribunalului Harghita şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, această sentinţă fiind pronunţată de un complet format din judecător E. E.

În opinia recurentului în raport de dispoziţiile art.24 alin.1 C.pr.civ., acest judecător era incompatibil să judece aceeaşi cauză după casare.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa 1910/28.05.2010 a Tribunalului Harghita, judecătorul sindic E. E.  s-a pronunţat pe fondul cererii de angajare a răspunderii personale ale B. A. A. şi T. H. T., administratori ai debitoarei, aceştia fiind obligaţi, în solidar, să plătească în contul de faliment al debitoarei suma de 44.901,50 lei, reprezentând pasivul debitoarei. Această sentinţă a fost casată prin Decizia nr. 91/R/27.01.2011 a Curţii de Apel Tg-Mureş iar cauza trimisă spre rejudecare pentru nelegala citare a pârâtului B. A. A., însă, fiind vorba de o coparticipare procesuală dat fiind obligaţia solidară a celor doi, efectele casării hotărârii s-a extind şi asupra celeilalte părţi.

Cum judecătorul sindic s-a pronunţat în sentinţa 1910/28.05.2010 asupra fondului cauzei, respectiv, a faptelor, a vinovăţiei, prejudiciului şi raportului de cauzalitate, condiţii care antrenează răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006, este evident că în cauză erau incidente dispoziţiile art. 24 alin. 1 C.pr.civ., acesta fiind incompatibil să mai judece cauza după casare. În această situaţie, judecătorul sindic avea obligaţia de a formula cerere de abţinere de la rejudecarea cauzei după casare odată ce îşi exprimase părea cu privire la cauza dedusă judecăţii.

Cum judecătorul sindic nu a formulat o astfel de  cerere, Curtea a constatat că acesta a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut  de art. 304 pct. 1 şi 5 C.pr.civ.

În aceste condiţii, Curtea a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe cu respectarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte compunerea instanţei.

Domenii speta

Spete similare