Atribuirea în compensare a unui alt teren pentru terenul preluat de stat imposibil de restituit în natură, trebuie să asigure o despăgubire justă şi integrală care să reprezinte echivalentul valoric al dreptului de proprietate al petenţilor.
Decizia civila nr. 34/A din 02.02.2010 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, petenţii GF şi GR au contestat dispoziţia emisă de primăria O potrivit Legii nr. 10/2001 şi au solicitat restituirea prin compensare a suprafeţei de 1200 m.p. şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţiile demolate.
Tribunalul Vrancea a dispus atribuirea în compensare a suprafeţei de 1353 m.p. teren şi a respins ca neîntemeiată cererea de atribuire în compensare şi a suprafeţei de 340 m.p. teren.
Pentru a pronunţa această hotărâre a reţinut că prin raportul de expertiză s-au identificat două suprafeţe de teren, una de 1353 şi una de 340 m.p., ce pot fi atribuite în compensare, care împreună au aceeaşi valoare cu cea a terenului preluat de stat, de 1200 m.p.
A considerat că nu se poate atribui şi suprafaţa de 340 m.p. întrucât terenul naţionalizat era în categoria teren extravilan, iar cel solicitat spre compensare este intravilan.
Ca urmare a apelului declarat de petenţi Curtea de Apel Galaţi a reţinut că raportat la situaţia juridică a terenului de 1200 m.p. imposibil de restituit în natură, atribuirea în compensare a unui alt imobil trebuie să constituie o despăgubire justă şi integrală care să reprezinte echivalentul valoric al dreptului de proprietate al reclamanţilor.
Prin raportul de expertiză suprafaţa de 1200 m.p. ce nu poate fi restituit în natură a fost evaluat la 12.000 lei, ceea ce presupune că valoarea terenului atribuit în compensare trebuie să fie de aceeaşi valoare.
Curtea de Apel Brașov
Încheierea unei tranzacţii cu privire la despăgubirile civile, înainte de sesizarea instanţei prin rechizitoriu, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale ce reglementează această instituţie, împiedică partea civilă să mai solicite instanţei, desp...
Tribunalul București
Despăgubiri
Curtea de Apel Constanța
Discriminare în raporturile de munca. Dreptul la un salariu egal pentru munca egala. Data de la care curge termenul de prescriptie a dreptului la actiune.
Judecătoria Bacău
somaţie de plată
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
Despa