Legea nr. 9/1998. Dreptul la despăgubiri si modalitatea de plată. Calitatea procesual pasivă a anrp. Prematuritatea cererii. Termenul rezonabil pentru executarea obligatiilor. Actualizarea sumei datorate.

Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998: „în termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (1), în funcţie de volumul compensaţiilor ce urmează să se acorde, prin hotărâre a Guvernului se va stabili modalitatea de eşalonare a acordării compensaţiilor. În cazul în care compensaţiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar în situaţia în care se achită în anul următor, direcţiile generale ale finanţelor publice le actualizează în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică înaintea plăţii, faţă de luna decembrie a anului anterior. Eşalonarea plăţilor nu poate depăşi 2 ani consecutivi”.

Prima tranşă se achită obligatoriu în primul an de la validare iar cea de a 2-a tranşă în anul următor – astfel, se prevede că doar tranşa a 2-a se actualizează, concluzia fiind aceea că tranşa I trebuie acordată în primul an, pentru că altfel legea ar fi prevăzut că tranşele se actualizează şi nu doar tranşa a II-a; de asemenea, se prevede că eşalonarea nu poate depăşi doi ani consecutiv, concluzia fiind aceea că plata sumei reprezentând compensaţii trebuie achitată în primii doi ani de la validarea hotărârii comisiei judeţene.

În ceea ce priveşte actualizarea sumei, există două situaţii diferite, cu temeiuri juridice diferite, respectiv: obligaţia de actualizare între data emiterii hotărârii comisiei judeţene şi data emiterii ordinului de validare şi obligaţia de actualizare între data emiterii ordinului de validare şi data plăţii.

Astfel, în cazul în care între data emiterii hotărârii comisiei judeţene şi validare trece o perioadă lungă de timp, ANRP are obligaţia de a actualiza suma stabilită de comisia judeţeană,  iar această sumă trebuie cuprinsă în ordinul de validare. În acest sens s-a pronunţat ÎCCJ.

Pentru perioada cuprinsă între data validării şi data plăţii efective, întrucât  recurenta nu a făcut plata în primul an de la validare, este obligată să actualizeze suma de la data validării şi până la data plăţii.

Art. 3 alin. 2 din Legea 164/2014

Art. 9 ?i 10 din Legea 164/2014

Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998

Art. 38 alin. 5 şi 6 din HG nr. 753/1998

Prin cererea adresată Tribunalului Constanţa şi înregistrată sub nr.  8250/118/25.11.2014, reclamanta [...] a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- obligarea la executarea obligaţiei asumate prin Hotărârea nr. 243/25.04.2001 emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa, Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998  prin care s-au acordat despăgubiri băneşti  în sumă totală de 11.359,76 lei, reactualizată cu indicele de creştere a preţurilor de consum începând cu data de 25.04.2001 şi până la achitarea debitului, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că prin Hotărârea nr 243/25.04.2001 s-a stabilit obligaţia de plată a sumei totale de 11.359,76 lei  cu titlu de compensaţii.

Pârâta a efectuat plata a numai 40 % din suma menţionată, respectiv 4543,90 lei, conform comunicării ANRP, rămânând un rest de plată pe care până la momentul formulării acţiunii nu l-au acordat.

În drept: art. 8 HG 1277/2007, art. 194 şi urm., art. 451 – 453 C. proc. Civ., art. 1516 C . civil. 

În conformitate cu dispoziţiile art. 201 alin. 1 cu ref. la art. 205 C proc civ., pârâta a formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepţie – lipsa calităţii procesual pasive,  dar şi aplicabilitatea dispoziţiilor Legii 164/2014.

Se arata că  în data de 15.12.2014 a fost publicată în M. Of. Legea 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, abordându-se o nouă procedură cu privire la soluţionarea dosarelor constituite în temeiul legilor din domeniul restituirii proprietăţilor, inclusiv o nouă procedură  de emitere a titlurilor de plată şi de plată a acestora, conf. art. 3 alin. 2, art. 11 alin 1  cu ref. la art. 9 lit. b, 10 alin 1 şi alin 6 din acest act normativ.

Prin  urmare, apreciază că sub imperiul noii legislaţii, sarcina plătii revine exclusiv Ministerului Finanţelor Publice.

În ceea ce priveşte actualizarea sumei de 11.359, 76 lei cu indicele de creştere a preţurilor de consum începând cu data de 25.04.2001 şi până la achitarea debitului, se arată că prin Ordinul 1886/20.03.2006 a fost validată Hotărârea nr 243/25.04.2001 emisă de Şeful Cancelariei Primului Ministru – acordându-se compensaţiile băneşti.

Având în vedere că această creanţă este stabilită la data emiterii ordinului de validare, pentru actualizarea ei se aplică disp. art. 10 alin 4 din Legea 164/2014 potrivit căruia sumele datorate se actualizează de la data emiterii actului şi până la data intrării în vigoare a prezentei legi, achitarea făcându-se în tran?e. De asemenea, actualizarea sumei se face prin decizie a Preşedintelui ANRP.

În temeiul art. 201 alin. 2 NCPC, reclamanta a formulat  răspuns la întâmpinare.

Prin Sentinţa civilă nr.333/CA/20.02.2015 Tribunalul Constanţa  a admis  în parte cererea, obligând pârâta către reclamanţi la plata sumei de 6.816,76 lei, reprezentând tranşa  a doua în cotă de 60% din suma totală de 11.359,76 lei, stabilită prin Hotărârea nr. 243/25.04.2001 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa, validată prin Ordinul nr. 1886/20.03.2006, actualizată  în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de Institutul Naţional de Statistică, faţă de luna decembrie a anului anterior, începând cu anul 2007 şi până la  momentul plăţii efective.

Prin aceeaşi hotărâre a dispus şi obligarea pârâtei către reclamanţi la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Au fost avute în vedere următoarele:

Prin  Hotărârea nr. 243/25.04.2001 emisă de Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr 9/1998 validată prin Ordinul 1886/20.03.2006 s-a dispus acordarea de compensaţii  băneşti în cuantum total de 11.359,76 lei în favoarea reclamantei şi a numitului [...] în calitate de moştenitori ai def. [...] pentru bunurile abandonate pe teritoriul statului Bulgar.

În ceea ce priveşte critica pârâtei referitoare la imposibilitatea actualizării sumelor  ca urmare a apariţiei Legii 164/2014 instanţa a reţinut inaplicabilitatea acestei legi raportat la art. 3 alin. 2 din acest act normativ şi aplicarea în speţă a legii 9/1998.

Astfel, potrivit art.8 alin.(2) din Legea nr.9/1998, republicată, art.38 alin.(5) lit.c) din Hotărârea Guvernului nr.753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, art.10 alin.(5) şi (6) din Legea nr.?393/2006 şi art.10 alin.(2) din Legea nr.290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, plata despăgubirilor a fost eşalonată în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi.

Sub aspectul solicitării reclamantei de reactualizare a sumei cu indicele de inflaţie, instanţa a reţinut ca reactualizarea acesteia se impune în mod automat ca urmare a depunerii solicitării de plata adresata ANRP- ului.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanţa apreciază ca întemeiată solicitarea, apreciind că nerespectarea obligaţiilor legale privind plata despăgubirilor în baza ordinelor de plată anterior emise  oricăror altor modificări legislative prin care se impuneau doar obligaţii pentru cele aflate în curs de soluţionare, nu poate reprezenta tot o culpă a beneficiarului acestor despăgubiri şi de care încearcă autorităţile răspunzătoare să se prevaleze.

Pe cale de consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. 1 cu ref. la art. 451 rap. la art. 452 c proc. civ., a obligat pârâta către reclamanţi şi la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs - AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR (ANRP), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art. 486, 488 pct. 8 NCPC, Legea nr. 9/1998, HG nr. 753/1998, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 164/2014 cu următoarea motivaţie:

Recurenta pârâtă ANRP consideră sentinţa recurată ca fiind nelegală în parte pentru următoarele considerente:

I. În ceea ce priveşte excepţia calităţii procesuale pasive a ANRP, face următoarele precizări:

În data de 15 decembrie 2014, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr.164/2014, privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative.

Prin Legea nr.164/2014 a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluţionarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr.9/1998, precum şi de plată a despăgubirilor.

Astfel, conform art.3 alin (2) "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare".

Referitor la plata despăgubirilor stabilite în dosarele constituite în baza Legii nr.9/1998, învederează instanţei că, potrivit dispoziţiilor imperative ale art.10 alin.(1), plata se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

Conform art.10 alin.(6) din lege, pentru fiecare tranşă anuală, A.N.R.P. emite un titlu de plată care se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite în ceea ce priveşte plata sumelor stabilite prin titlurile de plată, conform art.11 alin. (1) aceasta se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 180 de zile de la data emiterii titlurilor.

Prin urmare, sub imperiul noii legislaţii aplicabile în speţă, sarcina plăţii revine în mod exclusiv Ministerului Finanţelor Publice, A.N.R.P. neavând obligaţii privind plata despăgubirilor.

Având în vedere aceste aspecte, solicită instanţei să constate faptul că, în prezent, A.N.R.P. nu mai are calitate procesuală pasivă în speţă, iar dosarul reclamanţilor se încadrează în dispoziţiile art.10 alin.(1), coroborat cu art.9 lit.b, acesta având o decizie emisă înainte de intrarea în vigoare a legii.

Având în vedere textele de lege menţionate, în anul 2015 devine exigibilă doar plata cotei stabilită prin Ordinul nr.1886/20.03.2006 emis de Cancelaria Primului Ministru, instituţie competentă la acea dată, astfel încât solicită să se constate că plata despăgubirilor stabilite prin Ordinul nr.1886/20.03.2006, emis de Cancelaria Primului Ministru, este prematură.

În mod eronat instanţa de fond a reţinut că Legea nr.164/2014 nu este aplicabilă şi hotărârilor pentru care s-a realizat o plată anterioară intrării în vigoare a legii şi pentru care plata tranşei a II - a se circumscrie dispoziţiilor art.38 din HG nr. 1277/2007.

Conform principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, prin interpretare nu se poate restrânge aplicaţia unui text care a fost formulat general - generalitatea formulării duce la generalitatea aplicării.

Prin interpretarea legii se înţelege o operaţiune logic-raţională de lămurire, de explicare a conţinutului şi sensului unei norme de drept civil în scopul unei juste aplicări a acesteia. Interpretarea apare ca o necesitate a dinamicii vieţii fiindcă, o normă de drept, oricât pare de perfectă, va fi depăşită ulterior, legiuitorului fiindu-i imposibil să prevadă la momentul elaborării toate situaţiile în care ea poate fi aplicată. Alteori, termenii utilizaţi sunt ambigui, iar sensul lor exact nu reiese din ceilalţi termeni folosiţi. Interpretarea se poate face sistematic, ţinându-se cont de alte dispoziţii cu care norma în cauză are legătură.

Consideră recurenta pârâtă că dispoziţiile Legii nr.164/2014, referitoare la plată sunt clare şi nu sunt susceptibile de interpretări.

Mai mult, în speţă nu se poate interpreta că plata parţială a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr.243/25.04.2001 emisă de Comisia Judeţeană Constanţă pentru aplicarea Legii nr.9/1998 şi validată prin Ordinul nr.1886/20.03.2006, emis de Cancelaria Primului Ministru, ar exclude cererea reclamanţilor din categoria celor pentru care nu s-a efectuat plata întrucât, ca efect al abrogării prevederilor legale anterioare referitoare la plată, aceştia ar fi privaţi de dreptul la plata diferenţei.

II.În ceea ce priveşte actualizarea despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 9/1998 apreciază recurenta pârâtă că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin.(4) din Legea nr.164/2014 potrivit cărora "Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin.(3) şi actelor administrative prevăzute la art.9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor".

III.În ceea ce priveşte hotărârea instanţei de fond cu privire la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Există două raporturi conexe: raportul juridic civil dintre părţile contractului de asistenţă juridică (client/avocat) şi raportul juridic de drept procesual civil dintre părţi.

Art. 451 alin. (1) din Cod. proc. civ. reglementează posibilitatea diminuării cheltuielilor ori de câte ori judecătorul constată motivat că acestea sunt nepotrivit de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Cu toate acestea, raportul juridic dintre avocat şi clientul său nu este stânjenit în nici un fel, deoarece activitatea instanţei se limitează doar la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată şi nu a onorariul propriu-zis. Contractul de asistenţă juridică se menţine în integralitate, clientul plătind avocatului onorariu convenit, însă cealaltă parte va fi obligată să plătească adversarului numai onorariul în cuantumul fixat de instanţă.

Este incontestabil faptul că o asemenea prerogativă a instanţei este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

Ori, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.

Pentru motivele arătate şi considerând că hotărârea pronunţată de prima instanţă este lipsită de temei legal, solicită admiterea recursului formulat, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca prematură, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare recurenta reclamantă [...] a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

Excepţia lipsei de obiect a acţiunii a fost analizată cu prioritate potrivit art. 248 alin. 1 NCPC şi respinsă pentru următoarele considerente:

Potrivit adresei nr. 17748/19.08.2015 emisă de recurentă, aceasta a făcut plata tran?ei a II-a ce face obiectul prezentei acţiuni la data de 10.04.2014 prin OP [...] în cadrul dosarului de executare  nr. 504/2013 constituit de BEJ [...], [...] şi [...].

Intimaţii reclamanţi nu confirmă această plată.

Mai mult, potrivit celor precizate în adresă, plata s-ar fi făcut anterior formulării acţiunii (25.11.2014), caz în care reclamanţii nu ar mai fi avut interes în promovarea cererii. Nici pe parcursul judecăţii în fond şi nici în recurs,  reclamanţii nu au confirmat efectuarea plăţii.

Se mai constată că înscrisul doveditor al plăţii ataşat adresei depusă de recurentă indică un dosar de executare fără alte informaţii suplimentare.

 În cazul efectuării unei plăţi (nedovedită în prezenta cauză), recurenta are la dispoziţie prevederile legale în materie de executare.

Examinând cauza sub aspectul şi în limitele motivelor de casare arătate şi având în vedere că sesizarea instanţei s-a făcut sub imperiul legii noi de procedură, Curtea apreciază că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.499 NCPC, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit. b, hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins”, Curtea reţine următoarele:

Calitatea procesuală pasivă şi prematuritatea cererii sunt în strânsă legătură cu fondul cauzei, respectiv cu aplicabilitatea în speţă a Legii nr. 164/2014, motiv pentru care vor fi analizate împreună.

Prin Hotărârea  nr. 243/25.04.2001 emisă de Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr 9/1998 Constanţa, validată prin Ordinul 1886/20.03.2006 emis de şeful cancelariei Primului Ministru, s-a dispus acordarea de  compensaţii băneşti reclamanţilor în cuantum total de 11.359,76 lei.

În ceea ce priveşte plata acestei sume, ANRP a emis „Comunicarea” nr. 1886/22.03.2006 potrivit cu care plata se va face în tranşe, prima tranşă de 40% din totalul compensaţiei, în sumă de 4543,90, urmând a se efectua în anul emiterii Ordinului de validare iar restul sumei în anul următor.

Plata primei tranşe s-a făcut în anul 2006, aşa cum rezultă din extrasul de cont pentru perioada 24.11.2006-31.12.2006 aflat la dosarul de fond.

Potrivit art. 9 din Legea 164/2014:

Actul administrativ prin care se stabileşte dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora este, după caz:

a) hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, emisă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi.

b) ordinul emis de şeful Cancelariei Primului-ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv decizia de plată emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;

c) decizia de validare, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor după intrarea în vigoare a prezentei legi, cu privire la hotărâri emise în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legiş

d) decizia de validare, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu privire la hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. 10 stabileşte modalitatea de plată a sumelor reprezentând despăgubiri, stabilite prin actele administrative mai sus enumerate, astfel:

(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare.

(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(5) Sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi.

(6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite.

(7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă.

Potrivit art. 3 alin. 2 din legea 164/2014:

„Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare”.

Instanţa apreciază că o plată parţială echivalează cu „efectuarea plăţii”, astfel că situaţia în care se regăsesc reclamanţii este exclusă  din prevederile Legii nr. 164/2014, fiind supusă prevederilor legale de la data efectuării plăţii parţiale.

În opinia recurentei, legea nu a făcut o distincţie între plata totală şi plata parţială, astfel că susţine că efectuarea unei plăţi parţiale echivalează cu neefectuarea plăţii. Această opinie nu poate fi primită atâta timp cât în speţă s-a stabilit deja o modalitate de plată şi s-a efectuat o plată parţială. Textul Legii nr. 164/2014 este clar în această privinţă  vorbind de „neefectuarea plăţii”, aceasta neputând să fie decât una totală.

Este firesc să fie aşa atâta timp cât, aşa cum este cazul în speţă, recurenta pârâtă a decis plata despăgubirilor în două tranşe, respectiv în anul 2006 şi în anul 2007, potrivit prevederilor Legii nr. 9/1998. Plata primei tranşe a fost făcută în anul 2006, însă plata celei de a doua tranşe nu s-a făcut nici în prezent. Astfel, din culpa recurentei, plata celei de a doua tranşe a fost amânată timp de circa 8 ani. După 8 ani a intervenit o lege care stabileşte eşalonarea plăţii, lege de care se prevalează recurenta pentru a obţine o nouă amânare a plăţii.

Faţă de cele mai sus expuse, instanţa constată că în speţă sunt aplicabile prevederile Legii nr. 9/1998 în ceea ce priveşte plata, fiind înlăturată apărarea referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a ANRP care are fundament în prevederile legii 164/2014, precum şi prematuritatea cererii  cu acelaşi temei juridic.

Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998 : „în termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (1), în funcţie de volumul compensaţiilor ce urmează să se acorde, prin hotărâre a Guvernului se va stabili modalitatea de eşalonare a acordării compensaţiilor. În cazul în care compensaţiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar în situaţia în care se achită în anul următor, direcţiile generale ale finanţelor publice le actualizează în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică înaintea plăţii, faţă de luna decembrie a anului anterior. Eşalonarea plăţilor nu poate depăşi 2 ani consecutivi”.

În aplicarea acestui articol, art. 38 alin. 5 şi 6 din HG nr. 753/1998 (Norme metodologice de aplicare a legii) prevede :

“Compensaţiile băneşti stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, astfel:

a) integral, dacă cuantumul acestora nu depăşeşte 50.000 lei.

b) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an şi 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei şi 100.000 lei.

c) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei.

Din interpretarea celor 2 texte rezultă că prima tranşă se achită obligatoriu în primul an de la validare iar cea de a 2-a tranşă în anul următor – astfel, se prevede că doar tranşa a 2-a se actualizează, concluzia fiind aceea că tranşa I trebuie acordată în primul an, pentru că altfel legea ar fi prevăzut că tranşele se actualizează şi nu doar tranşa a II-a de asemenea, se prevede că eşalonarea nu poate depăşi doi ani consecutiv, concluzia fiind  aceea că plata sumei reprezentând compensaţii trebuie achitată în primii doi ani de la validarea hotărârii comisiei judeţene.

În speţă, ANRP a făcut plata primei tranşe de 40% din suma stabilită, astfel că, potrivit regulii că “eşalonarea plăţilor nu poate depăşi 2 ani consecutivi”, va fi obligată la plata tranşei a II-a de 60%, ca urmare a depăşirii termenului legal de plată. În plus, potrivit art. 8 alin. 2 teza I din legea nr. 9/1998 “în termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (1), în funcţie de volumul compensaţiilor ce urmează să se acorde, prin hotărâre a Guvernului se va stabili modalitatea de eşalonare a acordării compensaţiilor”. Pârâta nu a făcut dovada că datorită volumului compensaţiilor s-a amânat plata în alt an decât cel în care a fost emisă decizia şi în anul următor.

În concluzie, pârâta este obligată să plătească reclamanţilor despăgubirile datorate, potrivit legii suma achitându-se în primii doi ani de la emiterea deciziei.

Termenul rezonabil pentru executarea obligaţiilor se apreciază pentru fiecare caz în parte. În primul rând trebuie să avem în vedere obligaţiile asumate de stat, respectiv plata despăgubirilor în termenul cel mai scurt de la validare, tocmai având în vedere caracterul reparatoriu al legii.

În speţă, cererea de acordare despăgubiri a fost formulată în anul 1998 şi a fost soluţionată abia în anul 2001 prin hotărârea Comisiei Judeţene Constanţa. Deşi legea prevede respectarea unor termene rezonabile pentru validare, această hotărâre a fost validată după circa 5 ani, respectiv la 20.03.2006. Plata tranşei I a fost făcută în anul 2006 dar tranşa a II-a, care trebuia achitată în anul 2007, nu a fost achitată nici în prezent (anul 2015). În consecinţă, nu mai putem vorbi în acest caz de un “termen rezonabil”, iar lipsa fondurilor nu poate fi un motiv pentru nerespectarea obligaţiilor asumate.

În ceea ce priveşte actualizarea sumei, trebuie să avem în vedere  că există două situaţii diferite, cu temeiuri juridice diferite, respectiv: obligaţia de actualizare între data emiterii hotărârii comisiei judeţene şi data emiterii ordinului de validare şi obligaţia de actualizare între data emiterii ordinului de validare şi data plăţii.

Astfel, în cazul în care între data emiterii hotărârii comisiei judeţene şi validare trece o perioadă lungă de timp, ANRP are obligaţia de a actualiza suma stabilită de comisia judeţeană,  iar această sumă trebuie cuprinsă în ordinul de validare. În acest sens s-a pronunţat ÎCCJ. În cazul în care suma validată nu este actualizată, reclamanţii puteau ataca ordinul de validare în condiţiile şi termenele prevăzute de lege. Cum nu au făcut acest lucru, cererea de actualizare a sumei pentru perioada 25.04.2001 - 20.03.2006 este nefondată iar suma validată a devenit certă, lichidă şi exigibilă de la data la care a expirat termenul de contestare a ordinului.

Pentru perioada cuprinsă între data validării şi data plăţii efective, actualizarea se face în condiţiile textelor mai sus citate. Întrucât  recurenta nu a făcut plata în primul an de la validare, este obligată să actualizeze suma de la data validării şi până la data plăţii.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, prima instanţă a avut în vedere art. 453 alin. 1 NCPC.

Solicitarea de micşorare a onorariului apărătorului  la fondul cauzei pentru prima oară în recurs, nu poate fi cercetată prin intermediul  acestei căi extraordinare de atac.

Şi Înalta Curte a statuat că aceste aspecte ţin de netemeinicie şi de apreciere a probelor administrate, neputând forma obiectul controlului de legalitate al instanţei de recurs - Decizia nr. 731 din 5 martie 2015 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 

Domenii speta

Spete similare