Contestaţie act administrativ-fiscal. Termen de contestare.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal sub nr. 6654/86/2012 la data de 23 mai 2012, reclamantul O.O. a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 372 din data de 07 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 4403/314/2011, pârâtă fiind Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, în sensul admiterii contestaţiei la executare şi anularea executării începute prin somaţia emisă de pârâtă la data de 27.04.2011 cu nr. 10397 din 20.04.2011 şi suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii până la soluţionarea cererii de revizuire.

În motivare acţiunii, a arătat că prin sentinţa civilă nr.5533 din 02.12.2011 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 4403/314/2011 s-au respins excepţia dreptului de a cere executarea silită invocată ca neîntemeiată şi pe fond a fost respinsă contestaţia la executare ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, invocând nelegalitatea sentinţei pentru faptul că pe tot parcursul judecării cauzei nu s-a realizat că bunul a cărui impozitare şi taxare vamală a cerut-o pârâta este un bun cumpărat din UE cu certificat de provenienţă UE (EURO 1) şi că reclamantul contestă pe lângă somaţia emisă şi titlul executoriu conform art.172-174 din OG 92/2003, în speţă actul constatator nr. 220 din 10.08.2004.

Mai mult decât atât, instanţa de fond cât şi cea de recurs nu au ţinut seama de faptul că achiziţionarea autoturismului din Germania de la proprietarul de drept a fost intermediată de o terţă persoană, care a şi întocmit documentele de vânzare-cumpărare.

Având în vedere că după judecarea cauzei din dosarul nr. 4403/314/2011 a obţinut de la autorităţile germane un act nou prin care se autentifică şi justifică provenienţa autoturismului ca fiind în conformitate cu normele EURO 1, a solicitat a se dispune admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei atacate precum şi desfiinţarea tuturor actelor care au stat la baza executării silite începute prin somaţia nr. 10397 din 20.04.2011 şi a titlului executor, precum şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestui titlu executor fiscal.

Întrucât după pronunţarea deciziei nr.372/07.03.2012 pârâta a procedat la continuarea executării prin emiterea unei decizii de impunere, până la soluţionarea cererii de revizuire, a solicitat să se dispună suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii.

 La termenul de judecată din data de 14 iunie 2012, reclamantul a depus precizări la acţiune în sensul că înţelege să se judece în contradictoriu cu Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi - Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, solicitând instanţei, ca în urma probatoriului administrat în cauză, să dispună anularea Actului de control nr. 220/10.08.2004 emis de prim pârâtă şi a Deciziei nr. 160/28.10.2004 emisă de secund pârâtă şi exonerarea de la plata sumelor stabilite în sarcina reclamantului cu titlu de taxe vamale şi a penalităţilor de întârziere aferente sumelor datorate cu titlu de taxe vamale. A solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

A mai arătat că la data de 1.10.2001 reclamantul a cumpărat de la cetăţeanul german Rene Kobstadt un autoturism marca Opel Vectra, serie şasiu WOL000087P1006067.

Întrucât vânzătorul nu s-a putut deplasa la vamă pentru a întocmi actele de export, a mandatat-o pe numita Graur Isabella să se ocupe de aceste demersuri.

În vama de la Marzahn, numita Graur Isabela a apelat la o firmă care se ocupa efectiv de întocmirea actelor de export, şi în baza declaraţiei reprezentantului desemnat Erik Vogel, s-a eliberat certificatul de Eur1 nr. D 200047/1.10.2001, care conferea autoturismului achiziţionat un regim vamal preferenţial.

Astfel, potrivit alin. 1 art. 16 din PROTOCOLUL nr. 4 privind definirea noţiunii de "produse originare" şi metodele de cooperare administrativă, ratificat prin OUG nr. 1/1997 şi ulterior prin OUG nr. 192/2001 Art. 16 - Condiţii generale "Produsele originare din Comunitate beneficiază la importul în România şi produsele originare din România beneficiază la importul în Comunitate de prevederile acordului, prin prezentarea:

a) fie a unui certificat de circulaţie a mărfurilor EUR 1, al cărui model figurează în anexa nr. III;

b) fie, în cazurile menţionate la art. 21 paragraful 1, a unei declaraţii, al cărei text figurează în anexa nr. IV, dată de exportator pe o factură, pe o notă de livrare sau pe orice alt document comercial care descrie produsele în cauză, suficient de detaliat pentru a permite identificarea lor (denumită în cele ce urmează declaraţie pe factură)."

A arătat de asemenea că, deşi procedura de eliberare a certificatului EUR 1 a fost respectată, după intrarea în ţară, respectiv după 3 ani de la înmatricularea acestui autoturism, s-a comunicat reclamantului de către prim pârâtă că, datorită faptului că exportatorul în persoana numitei Graur Isabella nu a fost găsită la adresa de domiciliu indicată în declaraţie, autoturismul nu beneficiază de regim vamal preferenţial.

Actele contestate sunt nelegale şi netemeinice, în mod greşit, stabilindu-se în sarcina reclamantului obligaţia de plată a unei diferenţe de taxe vamale, comision vamal, accize şi alte taxe, întrucât Certificatul EURl nr. D 200047/1.10.2001, a fost eliberat cu respectarea dispoziţiilor legale.

A arătat că întrucât toate apărările formulate în faţa prim - pârâtei i-au fost înlăturate, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din acelaşi Protocol, a solicitat eliberarea unui nou certificat Eur l, respectiv un certificat de circulaţie a mărfurilor EUR 1 eliberat "a posteriori" de această dată declaraţia fiind dată de proprietarul autoturismului cumpărat, numitul Rene Kobstadt, eliberându-se de autorităţile vamale germane certificatul Eur l nr. D 877712, certificat care nu a fost avut în vedere de prim pârâtă.

La data de 26 iulie 2012 prim - pârâta a depus întâmpinare, solicitând a se constata că cererea care face obiectul dosarului de faţă a fost formulată în temeiul art. 218 din OG nr. 92/2003, împotriva unor acte administrative emise şi comunicate în anul 2004.

De asemenea, a solicitat să se constate că în dosarul nr. 8539/86/20121 care s-a aflat pe rolul Tribunalului Suceava cu termen de judecată la 17.07.2012, s-a judecat cererea prin care reclamantul a solicitat în anul 2012 suspendarea executării actelor administrative susmenţionate, cerere care a fost respinsă ca nefondată.

A invocat în primul rând excepţia de tardivitate a introducerii contestaţiei împotriva actelor administrative a căror anulare se cere, cu consecinţa respingerii contestaţiei în anulare ca tardiv formulată, situaţie în care cererea din prezentul dosar apare ca inadmisibilă.

A menţionat că reclamantul a avut la dispoziţie pentru realizarea dreptului său calea unei acţiuni în contencios administrativ, împotriva actului constatator nr.220/10.08.2004 prin care s-a stabilit debitul iniţial, acţiune care putea fi introdusă în termenul legal, totodată având posibilitatea formulării unei cereri pentru suspendarea actului administrativ, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul.

A considerat că introducerea acţiunilor în contencios administrativ după mai mult de 7 ani de la împlinirea termenului legal nu poate conduce la admisibilitatea acestora, situaţie în care se impune respingerea acţiunii ca tardiv formulată.

Reclamantul a avut la îndemână mijloacele procedurale pentru realizarea dreptului pretins, însă faptul că acesta nu a înţeles să uzeze de aceste mijloace procedurale, nu poate justifica introducerea unei acţiuni cu încălcarea termenelor procedurale prevăzute expres de legislaţia în vigoare.

A arătat că în cauza de faţă nu sunt date motivele de admitere a prezentei acţiuni, cu atât mai mult cu cât nerespectarea termenelor imperative prevăzute de prevederile legale în vigoare pentru contestarea actelor administrative fiscale, a atras decăderea reclamantului din dreptul de a-şi valorifica dreptul pretins, motiv pentru care a considerat că este dată excepţia tardivităţii şi a inadmisibilităţi prezentei acţiuni, care se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, excepţie care a considerat că primează faţă de fondul cauzei.

În cazul în care, după analizarea materialului probator administrat în cauză instanţa a considerat că se impune respingerea excepţiei invocate, pe fondul cererii de suspendare a solicitat în principiu respingerea acţiunii ca nefondată şi acordarea unui nou termen de judecată în vederea formulării de precizări. 

Prin sentinţa nr.5045 din 13 septembrie 2012 Tribunalul Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a admis excepţia şi a respins, ca tardiv formulată, acţiunea aşa cum a fost ea modificată.

Pentru a hotărî astfel, analizând cu prioritate excepţia tardivităţii contestaţiei, tribunalul a reţinut că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

 Actul constatator nr. 220/10.08.2004 al Biroului Vamal Suceava a fost comunicat  reclamantului cu adresa nr. 8772/19.08.2004 iar din înscrisurile de la dosar rezultă că acesta a  contestat acest act de control, cererea sa fiind înregistrată sub. nr. 9952/20.09.2004 şi înaintată spre soluţionare la DGFPJ Suceava, care prin decizia nr. 160/28.10.2004 a soluţionat–o prin respingerea ei.

Adresa nr. 11895/05.11.2004, fila 55 dosar, demonstrează că reclamantul a luat cunoştinţă de  această decizie în cursul anului 2004 şi nu a contestat-o în termen legal de 6 luni de zile aşa cum prevede art. 11  alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004. 

Faţă de aceste considerente, cererea reclamantului care iniţial a fost înregistrată la data de 24.05.2012 ca fiind de revizuire a  deciziei nr. 372/07.03.2012 a Tribunalului  Suceava iar ulterior  modificată în contestaţie împotriva unui act administrativ, apare ca tardivă fiind formulată după mai bine de 7 ani  de la emiterea deciziei 160/28.10.2004.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare, a considerat că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţitor art 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat probele administrate în cauză.

A arătat că prima instanţă a respins cererea sa, reţinând că aceasta este tardivă, motivat de faptul că din adresa nr. 11895/5.11.2004, aflată la fila 55 dosar, rezultă că a luat cunoştiinţă de decizia contestată, dar că nu a contestat-o în termenul legal de 6 luni, formulând această contestaţie după mai bine de 7 ani.

A susţinut că în mod greşit prima instaţă a apreciat că prin adresa sus-menţionată se face dovada comunicării Deciziei nr. 160/2004; că acea adresă nu face dovada primirii actului administrativ contestat.

A precizat că a luat cunoştinţă de Decizia nr. 160/2004 ca urmare a unei adrese efectute către prim pârâtă, la care i s-a răspuns la data de 30 mai 2012, moment de la care începe să curgă termenul pentru formularea contestaţiei de 6 luni, termen respectat în formularea cererii; că decizia prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva actului de control nr. 220/2004, nu i-a fost comunicat niciodată, aspect recunoscut şi de intimate în cadrul proceselor, având ca obiect contestaţie la executare, ce au avut loc între părţi, procese în care apărarea acestora a fost că nu s-a formulat contestaţie împotriva actului de control. Ca urmare, a apreciat că în mod greşit a reţinut prima instanţă că este dată excepţia tardivităţii formulării acţiunii.

Pe fondul cauzei, reclamantul a reiterat susţinerile din precizările la acţiune.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 312 alin. 5 Cod proc. civilă, apreciind că modul în care a fost analizată cauza echivalează cu o necercetare a fondului.

Prin întâmpinare, prim pârâta Direcţia Regională Pentru Accize Şi Operaţiuni Vamale Iaşi - Direcţia Judeţeană Pentru Accize Şi Operaţiuni Vamale Suceava a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca legală şi temeinică iar pe cale de consecinţă, menţinerea actelor administrativ fiscale întocmite de autoritatea vamală ca legale şi temeinice.

A susţinut că în mod corect instanţa de fond a constatat că excepţia tardivităţii contestaţiei este întemeiată, fiind admisă în consecinţă.

A considerat că reclamantul a avut la îndemână mijloacele procedurale pentru realizarea dreptului pretins, însă faptul că acesta nu a înţeles să uzeze de aceste mijloace procedurale, nu poate justifica introducerea unei acţiuni cu încălcarea termenelor procedurale prevăzute expres de legislaţia în vigoare.

A solicitat să se constate că aspectele care privesc în exclusivitate fondul cauzei invocate de reclamant prin cererea principală şi reiterate prin cererea de recurs, nu pot fi luate în considerare şi analizate, întrucât excepţia tardivităţii formulării cererii primează faţă de fondul cauzei.

Prin decizia nr.6215/27.11.2012, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal  a respins recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente :

Prin decizia nr.160/28.10.2004, pârâta DGFP Suceava a respins contestaţia reclamantului împotriva actului constatator nr.220/10.08.2004 a Biroului Vamal Suceava, reclamantul contestând decizia nr.160/28.10.2004 prin cererea înregistrată la prima instanţă la data de 24.05.2012.

Instanţa de recurs trebuia să stabilească dacă decizia nr.160/28.10.2004 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava a fost contestată în termenul legal de 6 luni prevăzut de art.11 din Legea nr.554/2004, ori cu depăşirea acestui termen, în condiţiile în care reclamantul susţine că a luat cunoştinţă de actul contestat la 30.05.2012 (f.54 dos. fond), în urma unei cereri adresate pârâtei - prin avocat, iar pârâta a reţinut că decizia a fost comunicată la 5.11.2009 (f.55 dos. fond).

Curtea a constatat că, deşi adresa nr.11895/5.11.2004 în baza căreia pârâta susţine că a comunicat actul administrativ fiscal către reclamant, nu conţine şi o confirmare de primire, neputând fi reţinută ca o dovadă în sensul certitudinii comunicării, acţiunea a fost tardiv formulată.

Astfel, în condiţiile în care reclamantul a contestat titlul de creanţă reprezentat de actul constatator nr.220/10.08.2004 al Biroului Vamal Suceava la data de 21.09.2004, avea posibilitatea ca, după expirarea termenului de soluţionare a contestaţiei, dacă decizia nu îi era comunicată, să cenzureze presupusul refuz al pârâtei de a-i răspunde în termen, în faţa instanţei de contencios administrativ.

Ori, pasivitatea în care a stat reclamantul timp de aproape 8 ani ( acţiunea fiind introdusă la 23.05.2012, iar actul contestat a fost emis la 28.10.2004 ), în condiţiile în care pârâta a avut convingerea comunicării cu adresa nr.11895/5.11.2004, este de natură să conducă la concluzia că respingerea ca tardivă a contestaţiei reclamantului asigură principiul stabilităţii  raporturilor juridice rezultate din actele administrative a căror principală caracteristică este executarea din oficiu de către autoritatea emitentă.

Cum soluţia pronunţată de prima instanţă este în acord cu prevederile art.6 din Convenţia CEDO, întrucât reclamantul este culpabil de a nu-şi fi manifestat interesul faţă de soluţia dată de DGFP Suceava contestaţiei sale, timp de aproape 8 ani, Curtea, în baza art.312 Cod proc. civilă, a respins recursul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare