Recurs. Anulare decizie de imputare emisă de a.j.o.f.m.

Recurs. Anulare decizie de imputare emisă de A.J.O.F.M. 

- art. 34 şi art. 47 alin. 1 din Legea nr.76/2002

Prin decizia de imputare nr. 106/23.06.2016 emisă de recurenta pârâtă (f. 4 dosar fond), i s-a imputat recurentului reclamant suma de 25195,33 lei, reprezentând contravaloare indemnizaţie de şomaj şi venit de completare acordate necuvenit, ca urmare a realizării de venituri din activităţi autorizate potrivit legii peste indicatorul social de referinţă la data de 08.12.2014, precum şi dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente.

Împotriva deciziei de imputare, recurentul reclamant a formulat plângere prealabilă care a fost respinsă prin decizia nr. 122/05.07.2016 (f. 26-27 dosar fond)

Decizia de imputare a fost emisă în baza referatului de debit nr. 10210/23.06.2016 întocmit de recurenta pârâtă (f. 30 dosar fond), prin care s-a constatat că debitul mai sus menţionat rezultă din faptul că recurentul reclamant a realizat venituri peste indicatorul social de referinţă la data de 08.12.2014 conform adeverinţei de venit nr. 3030104819143/ 25.02.2016 emisă de A.N.A.F. (f. 31 dosar fond), precum şi din borderourile nr. 0172723/08.12.2014 şi nr. 0172684/12.11.2014 emise de SC ... SA (f. 11-12 dosar fond) prin care reiese că recurentul reclamant a încasat suma de 1086 lei.

Înscrisurile emise de SC ... SA au făcut obiectul plângerii penale formulate de recurentul reclamant, iar prin adresa nr. 288898/19.04.2016 emisă de Poliţia Municipiului ... (f. 43 dosar fond) se reţine că cele reclamate se confirmă, ocazie cu care s-a dispus clasarea petiţiei şi înregistrarea acesteia la lucrări penale cu autori necunoscuţi cu privire la comiterea infracţiunilor de fals privind identitatea şi uz de fals.

Curtea a constatat că se impune analizarea cu prioritate a recursului formulat de recurentul reclamant, deoarece admiterea acestuia ar face de prisos examinarea recursului recurentei pârâte.

Analizând sentinţa recurată din perspectiva recursului formulat de recurentul reclamant, instanţa a constatat că aceasta are la bază o interpretare greşită a normelor de drept material.

Astfel, instanţa de control judiciar a constatat că, potrivit art. 34 din Legea 76/2002, „şomerii prevăzuţi la art. 17 alin. (1) beneficiază de indemnizaţie de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare”.

Articolul 44 din acelaşi act normativ statuează că „încetarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj acordate beneficiarilor are loc după cum urmează: b) la data când realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare”.

În ceea ce priveşte recuperarea sumelor acordate necuvenit cu titlu de indemnizaţie de şomaj, art. 47 alin. 1 din Legea 76/2002 dispune în sensul că „sumele acordate în mod necuvenit din bugetul asigurărilor pentru şomaj, precum şi orice alte debite constituite la bugetul asigurărilor pentru şomaj, altele decât cele provenind din contribuţii, se recuperează pe baza deciziilor emise de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă sau, după caz, de centrele regionale de formare profesională a adulţilor, care constituie titluri executorii”.

Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că pentru a avea dreptul la indemnizaţie de şomaj persoanele îndreptăţite nu trebuie să realizeze venituri din activităţi autorizate potrivit legii mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare, urmând ca în cazul în care această condiţie nu este îndeplinită să se procedeze la recuperarea indemnizaţiei plătite.

În speţă, Curtea a constatat că starea de fapt astfel cum a fost aceasta reţinută de instanţa de fond nu poate forma obiectul analizei în calea de atac a recursului, fiind vorba despre o cale extraordinară de atac care priveşte doar legalitatea hotărârii pronunţate în primă instanţă.

Plecând de la această premisă, instanţa de control judiciar a constatat că din coroborarea probelor de la dosar a rezultat un dubiu cu privire la realizarea de către recurentul reclamant a veniturilor mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă acest dubiu rezultând din împrejurarea că, deşi pe baza datelor de la A.N.A.F. rezultă că recurentul reclamant a realizat astfel de venituri, din cercetările efectuate de organele de urmărire penală ca urmare a plângerii penale formulate de recurentul reclamant a rezultat că cele reclamate de recurent se confirmă, adică faptul că recurentul reclamant şi-a pierdut cartea de identitate iar bunurile predate la ... au fost predate cu fosta sa carte de identitate, ulterior pierderii acesteia.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că la momentul emiterii actelor administrative atacate intimata pârâtă nu putea stabili cu certitudine că recurentul reclamant se află în situaţia de a fi încasat necuvenit ajutorul de şomaj, această situaţie putând fi lămurită definitiv doar odată cu soluţionarea cauzei penale.

Or, instanţa de control judiciar a constatat că starea de fapt care determină emiterea unui act administrativ trebuie să fie pe deplin lămurită faţă de autoritatea publică emitentă, neputându-se proceda la emiterea unui act administrativ pe baza unor simple supoziţii ori a unei situaţii faptice neclare.

Plecând de la aceste principii, instanţa de control judiciar a constatat că în mod corect a procedat instanţa de fond la anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei în condiţiile în care la momentul emiterii acesteia intimata reclamantă nu putea stabili dacă recurentul reclamant a realizat sau nu el însuşi veniturile arătate în adeverinţa emisă de A.N.A.F.

Aplicând acelaşi raţionament, s-ar fi impus ca instanţa de fond să anuleze şi decizia de imputare, cazul de nelegalitate reţinut cu privire la decizia de soluţionare a contestaţiei existând şi cu privire la decizia de imputare.

Curtea a constatat că este nelegală soluţia primei instanţe de a admite în parte contestaţia administrativă a recurentului reclamant şi de a suspenda soluţionarea acesteia până la finalizarea urmăririi penale, deoarece, pe de o parte, recurentul reclamant nu a solicitat luarea unei astfel de măsuri, iar pe de altă parte, deoarece lipsa stabilirii fără dubiu a stării de fapt de către autoritatea publică emitentă a actului administrativ constituie motiv de nulitate a actului administrativ astfel emis.

Decizia nr. 933/26.04.2017

Prin Sentinţa nr. 1365/CA din 13.10.2016 Tribunalul ... a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul ... în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă ..., a anulat Decizia nr. 122/05.07.2016 de soluţionare a contestaţiei emisă de pârâta formulată de contestatorul ... împotriva Deciziei de imputare nr. 106/23.06.2016 şi, în consecinţă, a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul ... împotriva Deciziei de imputare nr. 106/23.06.2016 şi a suspendat efectele acestui act administrativ până la finalizarea urmăririi penale şi a respins cererea privind anularea deciziei de imputare, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen şi scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs recurentul-reclamant ..., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii privind anularea Deciziei de imputare nr. 106/23.06.2016, emisă de Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă ....

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că hotărârea instanţei de fond conţine motive contradictorii, în sensul că, pe de o parte se reţine faptul că "înscrisurile emise de ... SA au făcut obiectul plângerii penale", confirmate de Poliţia mun. ..., iar aceste înscrisuri au stat la baza emiterii deciziei contestate, pe de altă parte instanţa de fond apreciază ca "până la finalizarea urmăririi penale pârâta se prevalează de înscrisuri aparent valabile ... care dovedesc faptul că reclamantul a realizat venituri peste indicatorul social de referinţă" şi se apreciază în mod greşit că nu se impune anularea deciziei de imputare.

A arătat recurentul că deşi reţine în mod corect faptul că în înscrisul nr. 7643/12.05.2016 emis de AJOFM ... chiar acesta considera că se impune suspendarea luării unei decizii privitoare la imputarea indemnizaţiei de şomaj, instanţa de fond a considerat că nu se impune anularea Deciziei 106/ 23.06.2016, fiind suficient suspendarea efectelor sale.

În opinia recurentului, respingerea cererii privind anularea deciziei de imputare contribuie la menţinerea unei stări anormale în evidenta AJOFM ..., în sensul neeliberării adeverinţei privind perioada cât a beneficiat de indemnizaţia de şomaj, astfel că nu are posibilitatea să depună dosarul de pensionare la Oficiul de Pensii.

În drept, recurentul a invocat prevederile art. 483, 488 pct.6, pct.8, art. 496 Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinare la recursul reclamantului, pârâta AJOFM ... a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea în parte a sentinţei pronunţate de Tribunalul ..., în sensul de a menţine Decizia de imputare nr.106/23.06.2016, precum şi Decizia motivată nr.112/05.07.2016 emisă de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă ....

În motivare, intimata a susţinut că este neîntemeiată afirmaţia recurentului conform căreia hotărârea instanţei de fond conţine motive contradictorii.

A mai arătat intimata, în esenţă, că până în momentul formulării întâmpinării, organele de poliţie însărcinate cu ancheta penală nu au dat un răspuns în privinţa existenţei unei fapte penale.

Împotriva aceleiaşi sentinţe, în termen şi scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs şi recurenta-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă ..., solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, modificarea în parte a sentinţei pronunţate de instanţa de fond în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea Deciziei nr.112/05.07.2016 ca neîntemeiat, precum şi respingerea capătului de cerere privind suspendarea efectelor Deciziei de imputare nr.106/23.06.2016, ca fiind nefondat.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că soluţia dată de instanţa de fond, respectiv măsura de suspendare a efectelor actului administrativ atacat, este inoportună din moment ce, din adresa răspuns a S.C. ... S.A. cu nr.239/29.06.2016, reiese faptul că, contestatorul figurează în evidentele contabile pe baza borderoului de achiziţie şi plata de deşeuri metalice feroase şi neferoase nr.0172723/08.12.2014, că a predat deşeuri de fier la societate în cantitate de 1400 kg.

Consideră recurenta că suma de 25.195,33 lei, reprezentând indemnizaţie de şomaj acordată necuvenit şi venit de completare conform OUG nr.36/2013 acordat necuvenit trebuie restituită integral către bugetul asigurărilor pentru şomaj şi nu poate fi suspendată recuperarea acestei sume până la data la care organele de poliţie vor finaliza cercetarea pentru identificarea autorilor faptei şi tragerea lor la răspundere penală.

Recurenta a invocat prevederile art.15 alin.(1) din HG nr.174/2002 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002.

De asemenea, recurenta a arătat, în esenţă, că în perioada în care contestatorul era şomer indemnizat, a predat la fier vechi autoturismul, realizând venituri din activităţi autorizate potrivit legii, era în vigoare Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Arată recurenta, în esenţă, că intimatul avea obligaţia legală care deriva din statutul de şomer indemnizat, de a comunica în termen de 3 zile agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistraţi orice modificare a condiţiilor care au condus la acordarea drepturilor, conform art.41 alin.(1) lit. b) din Legea nr.76/2002, mai ales că suma rezultată din predarea deşeurilor de fier depăşeşte valoarea indicatorului social de referinţa.

În drept,  recurenta a invocat dispoziţiile art. 486 Cod de procedură civilă, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, H.G. nr.174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 517/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinare la recursul pârâtei, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta pârâtă ca fiind neîntemeiat.

În motivare, intimatul a arătat că Decizia de imputare nr. 106/23.06.2016 emisă de recurentă a fost emisă prematur şi nelegal în condiţiile în care în privinţa înscrisurilor care au stat la baza emiterii acestei decizii, în speţa cele doua borderouri ... SA, exista cercetare penală în curs de finalizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapt confirmat de Poliţia Municipiului ... prin adresa nr. 69885/27.06.2016, depusă în probaţiune la dosar.

Examinând recursurile, instanţa a constatat următoarele:

Prin decizia de imputare nr. 106/23.06.2016 emisă de recurenta pârâtă (f. 4 dosar fond), i s-a imputat recurentului reclamant suma de 25195,33 lei, reprezentând contravaloare indemnizaţie de şomaj şi venit de completare acordate necuvenit, ca urmare a realizării de venituri din activităţi autorizate potrivit legii peste indicatorul social de referinţă la data de 08.12.2014, precum şi dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente.

Împotriva deciziei de imputare, recurentul reclamant a formulat plângere prealabilă care a fost respinsă prin decizia nr. 122/05.07.2016 (f. 26-27 dosar fond)

Decizia de imputare a fost emisă în baza referatului de debit nr. 10210/23.06.2016 întocmit de recurenta pârâtă (f. 30 dosar fond), prin care s-a constatat că debitul mai sus menţionat rezultă din faptul că recurentul reclamant a realizat venituri peste indicatorul social de referinţă la data de 08.12.2014 conform adeverinţei de venit nr. 3030104819143/ 25.02.2016 emisă de A.N.A.F. (f. 31 dosar fond), precum şi din borderourile nr. 0172723/08.12.2014 şi nr. 0172684/12.11.2014 emise de SC ... SA (f. 11-12 dosar fond) prin care reiese că recurentul reclamant a încasat suma de 1086 lei.

Înscrisurile emise de SC ... SA au făcut obiectul plângerii penale formulate de recurentul reclamant, iar prin adresa nr. 288898/19.04.2016 emisă de Poliţia Municipiului ... (f. 43 dosar fond) se reţine că cele reclamate se confirmă, ocazie cu care s-a dispus clasarea petiţiei şi înregistrarea acesteia la lucrări penale cu autori necunoscuţi cu privire la comiterea infracţiunilor de fals privind identitatea şi uz de fals.

Curtea a constatat că se impune analizarea cu prioritate a recursului formulat de recurentul reclamant, deoarece admiterea acestuia ar face de prisos examinarea recursului recurentei pârâte.

Analizând sentinţa recurată din perspectiva recursului formulat de recurentul reclamant, instanţa a constatat că aceasta are la bază o interpretare greşită a normelor de drept material.

Astfel, instanţa de control judiciar a constatat că, potrivit art. 34 din Legea 76/2002, „şomerii prevăzuţi la art. 17 alin. (1) beneficiază de indemnizaţie de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare”.

Articolul 44 din acelaşi act normativ statuează că „încetarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj acordate beneficiarilor are loc după cum urmează: b) la data când realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare”.

În ceea ce priveşte recuperarea sumelor acordate necuvenit cu titlu de indemnizaţie de şomaj, art. 47 alin. 1 din Legea 76/2002 dispune în sensul că „sumele acordate în mod necuvenit din bugetul asigurărilor pentru şomaj, precum şi orice alte debite constituite la bugetul asigurărilor pentru şomaj, altele decât cele provenind din contribuţii, se recuperează pe baza deciziilor emise de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă sau, după caz, de centrele regionale de formare profesională a adulţilor, care constituie titluri executorii”.

Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că pentru a avea dreptul la indemnizaţie de şomaj persoanele îndreptăţite nu trebuie să realizeze venituri din activităţi autorizate potrivit legii mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare, urmând ca în cazul în care această condiţie nu este îndeplinită să se procedeze la recuperarea indemnizaţiei plătite.

În speţă, Curtea a constatat că starea de fapt astfel cum a fost aceasta reţinută de instanţa de fond nu poate forma obiectul analizei în calea de atac a recursului, fiind vorba despre o cale extraordinară de atac care priveşte doar legalitatea hotărârii pronunţate în primă instanţă.

Plecând de la această premisă, instanţa de control judiciar a constatat că din coroborarea probelor de la dosar a rezultat un dubiu cu privire la realizarea de către recurentul reclamant a veniturilor mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă acest dubiu rezultând din împrejurarea că, deşi pe baza datelor de la A.N.A.F. rezultă că recurentul reclamant a realizat astfel de venituri, din cercetările efectuate de organele de urmărire penală ca urmare a plângerii penale formulate de recurentul reclamant a rezultat că cele reclamate de recurent se confirmă, adică faptul că recurentul reclamant şi-a pierdut cartea de identitate iar bunurile predate la ... au fost predate cu fosta sa carte de identitate, ulterior pierderii acesteia.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că la momentul emiterii actelor administrative atacate intimata pârâtă nu putea stabili cu certitudine că recurentul reclamant se află în situaţia de a fi încasat necuvenit ajutorul de şomaj, această situaţie putând fi lămurită definitiv doar odată cu soluţionarea cauzei penale.

Or, instanţa de control judiciar a constatat că starea de fapt care determină emiterea unui act administrativ trebuie să fie pe deplin lămurită faţă de autoritatea publică emitentă, neputându-se proceda la emiterea unui act administrativ pe baza unor simple supoziţii ori a unei situaţii faptice neclare.

Plecând de la aceste principii, instanţa de control judiciar a constatat că în mod corect a procedat instanţa de fond la anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei în condiţiile în care la momentul emiterii acesteia intimata reclamantă nu putea stabili dacă recurentul reclamant a realizat sau nu el însuşi veniturile arătate în adeverinţa emisă de A.N.A.F.

Aplicând acelaşi raţionament, s-ar fi impus ca instanţa de fond să anuleze şi decizia de imputare, cazul de nelegalitate reţinut cu privire la decizia de soluţionare a contestaţiei existând şi cu privire la decizia de imputare.

Curtea a constatat că este nelegală soluţia primei instanţe de a admite în parte contestaţia administrativă a recurentului reclamant şi de a suspenda soluţionarea acesteia până la finalizarea urmăririi penale, deoarece, pe de o parte, recurentul reclamant nu a solicitat luarea unei astfel de măsuri, iar pe de altă parte, deoarece lipsa stabilirii fără dubiu a stării de fapt de către autoritatea publică emitentă a actului administrativ constituie motiv de nulitate a actului administrativ astfel emis.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta pârâtă, instanţa de control judiciar a constatat că acesta apare ca neîntemeiat raportat la soluţia de anulare a actelor administrative emise de recurentă în temeiul considerentelor prezentate anterior.

Prin urmare, constatând că motivele de recurs invocate de recurentul reclamant sunt întemeiate şi se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.488 pct. 8 Cod de procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat de recurentul reclamant, a casat în totalitate sentinţa atacată, a admis acţiunea şi a anulat actele administrative atacate. De asemenea, instanţa a respins ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă.

Domenii speta

Spete similare