Sentinta civila

Hotărâre 3854 din 27.05.2014


DOSAR NR. 4009/1748/2013

ROMÂNIA

JUDECATORIA CORNETU-JUDEŢUL ILFOV

SENTINTA CIVILA NR.3854

ŞEDINŢA PUBLICA DE LA : 27.05.2014

INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN:

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile având ca obiect anulare act,  formulată de reclamant A.A.  , in contradictoriu cu paratii COMISIA LOCALA DE FOND  FUNCIAR  MAGURELE, COMISIA  JUDETEANA ILFOV.

 Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 20.05.2014, fiind consemnate in încheierea de sedinta  de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 27.05.2014, cand in aceeasi compunere  a retinut urmatoarele

INSTANŢA

Prin acţiunea înregistrată sub nr.4009/1748/2013 pe rolul Judecătoriei Cornetu, reclamantul A.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Măgurele şi Comisia Judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor obligarea acestora la rectificarea TP nr. 22741/20.09.1995, titular A.C. cu privire la nr. de tarla şi parcelă, respectiv pentru suprafaţa de 0,1400 ha din T 18 P 270/63 care în realitate se află în T 84 P 279/63, având următoarele vecinătăţi-la N-De 272, la E M. T. F., la S –D e 312, la V-C N. I.

În motivare, reclamantul a învederat faptul că la data de 20.09.1995 i-a fost emis TP nr. 22741 în cuprinsul căruia s-au strecurat greşeli cu privire la atributele de identificare ale suprafeţei de 0,1400 ha, însă având în vedere că terenul a intrat în circuitul civil prin contractul de v/c nr. 200/29.01.1998, conform art. 58 din Legea nr. 18/1991, se impune pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună rectificarea TP.

În drept, au fost invocate disp. art. 58 din Legea nr. 18/1991.

În dovedire au fost ataşate în fotocopie înscrisuri:adeverinţa nr. 7413/10.06.2013, BI reclamant, contractul de v/c autentificat sub nr. 200/29.01.2008, TP nr. 22741/20.09.1995.

Din dispoziţia instanţei Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Măgurele a comunicat actele care au stat la baza emiterii TP nr. 22741/1995-filele nr. 37-39.

Totodată, OCPI Ilfov a comunicat instanţei relaţiile solicitate cu privire la posibilitatea editării modificării elementelor de identificare ale terenului menţionat în obiectul acţiunii.

În plus a fost dispusă din oficiu efectuarea unei expertize tehnice specialitatea topo, asupra căreia instanţa a revenit având în vedere concludenţa relaţiilor comunicate instanţei de OCPI Ilfov.

Deliberând asupra prezentei cereri, prin prisma susţinerilor reclamantului, a probelor administrate, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, instanţa constată că este întemeiată urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

În fapt, la data de 20.09.1995 a fost emis TP nr. 22741 de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov pentru suprafaţa totală de 2 ha şi 2800 mp.

Potrivit menţiunilor din cuprinsul acestui titlu de proprietate, respectiv pagina a doua, pct. A, instanţa constată că în privinţa suprafeţei de 0,1400 mp. s-a menţionat faptul că se află în T 18, P 270/63, având ca vecinătăţi la N-DE 279, la E-M.F. , la S-DE 314, iar la V C. I..

Totodată, din adeverinţa emisă de Primăria Oraşului Măgurele-fila 2, ataşată în fotocopie de către reclamant, instanţa constată că aceeaşi suprafaţă are elementele de identificare cadastrală greşite trecute în TP, corecte fiind T 84, P 279/63, având  ca vecinătăţi la N-DE 272, la E-M. F., la S-DE 312, la V-C. N. I..

Menţiunile rezultate din această adeverinţă se coroborează cu acelea comunicate instanţei de OCPI Ilfov, din care instanţa reţine că în urma verificărilor în arhiva OCPI şi în baza sa de date grafică s-a constatat că amplasamentul acestei suprafeţe se regăseşte înscris în Tarlaua 84, P 279/63, conform planului parcelar existent în arhiva OCPI, întocmit şi semnat de comisia locală Măgurele, având ca vecinătăţi la N-DE 272, la E-M. F., la S-DE 312, la V-C. N. I., pentru care nu figurează număr cadastral atribuit şi nu se regăseşte în alt titlu de proprietate eliberat.

De asemenea, din aceleaşi relaţii comunicate instanţei de OCPI Ilfov se reţine că potrivit Registrului cadastral intravilan al localităţii Măgurele, existent în arhiva OCPI Ilfov, la data de 01.01.1990, T 84, P 279 avea ca posesor CAP Măgurele.

Pe de altă parte, OCPI Ilfov comunică şi faptul că parcelei 270 îi corespunde tarlaua 81, iar tarlaua 18 cu parcela 270/63, astfel cum este în fapt menţionată în titlul de proprietate a cărei rectificare se solicită, nu există pe UAT Măgurele.

Faţă de aceste împrejurări, instanţa constată că sunt întrunite cerinţele art. 58 din Legea nr. 18/1991, faţă de faptul că acest titlu de proprietate a intrat în circuitul civil prin înstrăinarea unei suprafeţe de teren menţionată în acelaşi titlu, conform contractului de v/c autentificat ataşat în prezenta cauză, astfel încât va fi admisă acţiunea astfel cum a fost formulată în sensul obligării pârâtelor, potrivit competenţelor prevăzute de legea nr. 18/1991 şi HG nr. 890/2005, la rectificarea TP nr. 22741/20.09.1995 emis pe numele autorului reclamantului, respectiv A. C, în sensul că amplasamentul suprafeţei de 0,14 ha(0,1400 mp.) se află în T 84, P 279/63, cu vecinătăţile următoare: la N- De 272, la E-M. F., la S-De 312, iar la V-C. N. IlI.inca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite acţiunea in cauza privind pe reclamant A.A, cu dom.in ……., in contradictoriu cu paratii COMISIA LOCALA DE FOND  FUNCIAR  MAGURELE, cu sediul in Magurele, Str.Calugareni, nr.2-4, Ilfov,COMISIA  JUDETEANA ILFOV, cu sediul in sect.3, Bucuresti, Str.Smardan, nr.3.

Obligă pârâtele Comisia locală Măgurele şi Comisia Judeţeană Ilfov la rectificarea titlului de proprietate nr. 22741/20.09.1995 emis pe numele autorului reclamantului, A. C. în sensul că amplasamentul suprafeţei de 0,14 ha (1400 mp) se află în T 84, P 279/63, cu vecinătăţile: - la N- De 272, la E-M. F., la S- De 312, la V- C. N. I.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Cornetu.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.05.2014.