Recurs inadmisibil. încheiere de transpunere a cauzei

RECURS INADMISIBIL. ÎNCHEIERE DE TRANSPUNERE A CAUZEI

art. 299 alin. 1, 282 alin. 2  Cod procedură civilă

Încheierile premergătoare întrucât preced hotărârea şi  presupun luarea unor măsuri procesuale în vederea cercetării şi soluţionării cauzei, pregătind darea hotărârii, sunt  susceptibile de a fi criticate doar cu ocazia exercitării căilor de atac împotriva sentinţei.

Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale

Decizia  nr. 436/ 1 martie 2011

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. 5835/120/2010 reclamantul P A V a chemat în judecată Consiliul Judeţean D, prin Preşedinte, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligat acesta la plata indemnizaţiei egală cu trei salarii de bază, urmare a pensionării sale, conform prevederilor art. 16 alin. 3 din Acordul colectiv de muncă încheiat între Consiliul Judeţean prin preşedinte şi salariaţi, înregistrat sub nr. 12021/31.12.2007, valabil cu 01.01.2008 .

Prin încheierea de şedinţă din data de  15 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, s-a admis excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată invocată de pârât  şi în baza art.99 alin.2 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanţelor Judecătoreşti,  s-a transpus cauza la Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a Tribunalului Dâmboviţa, având în vedere precizările părţilor şi înscrisurile dosarului, din care a rezultat că reclamantul a avut calitatea de funcţionar public. Prima instanţă a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, privind competenţa de soluţionare a cauzei de către Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul PAV.

Arată recurentul că obiectul cauzei este un conflict de drepturi care derivă din contractul colectiv de muncă şi nu din raportul de muncă în calitate de funcţionar public pe care a avut-o până la data pensionării.

Mai arată că obiectul litigiului îl constituie indemnizaţia egală cu trei salarii pe ultima lună, nefiind prevăzută în legea funcţionarului public, ci numai în contractul colectiv de muncă care trebuie să-şi producă efectul după pensionare şi nu în timpul activităţii.

De asemenea, în prezent recurentul nu mai are calitatea de funcţionar public, ci de pensionar. Astfel, fiind un conflict de drepturi, consideră că trebuia  ca în componenţa completului de judecată să facă parte şi asistenţii judiciari.

În concluzie, apreciază că soluţia pronunţată pe calea excepţiei nu este legală, întrucât competentă în soluţionarea cauzei fiind Secţia Civilă.

Intimatul Consiliul Judeţean D, prin preşedinte, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că declinarea competenţei este temeinică şi legală faţă de calitatea de funcţionar public a reclamantului şi de dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici actualizată.

Curtea de Apel a respins recursul ca inadmisibil pentru următoarele considerente:

Prin încheierea de şedinţă din data de  15 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, s-a admis excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată invocată de pârât  şi în baza art.99 alin.2 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanţelor Judecătoreşti,  s-a transpus cauza la Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a Tribunalului Dâmboviţa, având în vedere precizările părţilor şi înscrisurile dosarului, din care a rezultat că reclamantul a avut calitatea de funcţionar public. Prima instanţă a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, privind competenţa de soluţionare a cauzei de către Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ.

Prin încheierea mai sus-menţionată nu s-a realizat o declinare de competenţă în sensul  art . 158 C.pr.civ. potrivit  căruia „ când în faţa instanţei se pune în discuţie competenţa instanţei, aceasta este obligată să stabilească instanţa competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent”, declinare ce se pronunţă prin sentinţă, împotriva căreia se putea declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. 

Prin Legea nr. 202/2010 au fost modificate aceste dispoziţii, pentru procesele şi cererile începute, respectiv formulate, după data de 25 noiembrie  2010, în sensul că „ dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente, sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională”.

În speţă, pe cale de încheiere premergătoare, s-a dispus nu declinarea competenţei de la o instanţă la alta ci doar transpunerea cauzei de la Secţia  conflicte de muncă la Secţia comercială şi contencios administrativ, astfel că recursul formulat  împotriva încheierii de şedinţă este inadmisibil, nefiind reglementat de lege. 

Dispoziţiile art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă incidente în materia recursului fac trimitere la dispoziţiile art. 282 alin. 2 Cod procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător. Potrivit art. 282 alin. 2 Cod procedură civilă, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii. Denumite încheieri premergătoare întrucât preced hotărârea, încheierile de şedinţă având un asemenea caracter presupun luarea unor măsuri procesuale în vederea cercetării şi soluţionării cauzei, pregătind darea hotărârii. Astfel de încheieri sunt susceptibile de a fi criticate cu ocazia exercitării căilor de atac doar odată cu fondul.

Este şi cazul încheierii de şedinţă din data de 15 decembrie 2010 prin care s-a invocat  excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată şi , pe cale de consecinţă, s-a dispus transpunerea cauzei la secţia comercială şi contencios administrativ  .

2

Domenii speta

Spete similare