Recurs penal. Art.3859 pct.10 Cod procedură penală. Apel. Neanalizarea motivelor de apel invocate de inculpat. Invocarea unor motive din oficiu de către instanţa de apel. Recurs. Încălcarea dreptului de apărare şi la un recurs efectiv. Casare la inst...

Prin cererile conexe înregistrate pe rolul acestei instanţe sub nr. 7154/196/2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi inculpatul B.C. au formulat  recurs împotriva deciziei penale nr. 305/09.11.2007 a Tribunalului Brăila, pronunţată în dosar nr. 7154/196/2006.

Prin decizia penală nr. 305 nr. 305/09.11.2007 a Tribunalului Brăila, pronunţată în dosar nr. 7154/196/2006 s-a admis  apelul declarat de inculpata C.C.. împotriva sentinţei penale nr. 1315/14.06.2007 pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. 7154/196/2006.

S-a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi în rejudecare :

S-au înlăturat din sentinţă dispoziţiile privind condamnarea inculpatei C.C. cele privind obligarea acesteia în solidar cu inculpatul B.C. la plata sumei de 21.211,86 lei către partea civilă, precum şi  cele privind obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art.11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. în referire la art. 10 lit. d C.proc.pen., a fost achitată inculpata C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu în forma prevăzută de art. 249 alin. 1 c.pen.

A fost obligat  inculpatul B.C. să plătească părţii civile suma de 21.211,86 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.

S-a dispus ca cheltuielile judiciare privind pe inculpata C.C. să rămână în sarcina statului.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.C.

A fost obligat  apelantul inculpat B.C. să plătească statului suma de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Brăila.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel, Tribunalul Brăila, a avut în vedere că  prin sentinţa penală  nr. 1315/2007 pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. 7154/196/2006, în baza art. 2151 C.p. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p. şi art. 74 şi 76 C.p. s-a dispus condamnarea inculpatului B.C. la 6 luni închisoare şi au fost interzise acestuia drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a-c C.p. pe durata prevăzută de art. 71 C.p.

În baza art. 81 C.p. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C.p., iar în baza art. 71 al. 5 C.p. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C.p.p. s-a atras inculpatei atenţia asupra prevederilor art. 83 C.p.

În baza art. 249 al. 1 C.p. raportat la art. 63 al. 3 C.p. s-a dispus condamnarea inculpatei C.C. la 3000 lei amendă.

În baza art. 81 C.p. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzută de art. 82 C.p. şi s-a atras inculpatei atenţia asupra prevederilor art. 83 C.p.

S-a constatat că F. Brăila nu are calitate de parte vătămată în cauză şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar  la 21.211,86 lei despăgubiri către partea civilă.

Au fost obligaţi inculpaţii la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî în acest mod, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În perioada 01.07.2001-03.03.2003 inculpatul B.C. a lucrat în calitate de gestionar la bufetul din satul L, com. M, fiind angajat al C. de C. din M.

Acesta avea ca atribuţii principale ţinerea evidenţei stocului de marfă zilnic, recepţionarea mărfurilor primite şi predarea zilnică a numerarului.

În aceeaşi perioadă, conducerea C. de C. din M. a fost asigurată de inculpata C.C. care avea funcţia de contabil-şef şi care avea printre atribuţiunile sale acelea de a efectua controale inopinante asupra gestiunilor potrivit normelor stabilite pentru a preîntâmpina distrugerea sau înstrăinarea patrimoniului cooperativei şi de a răspunde de garanţiile materiale de la gestionarii de bunuri.

Pe durata cât inculpatul B.C. şi-a desfăşurat activitatea de gestionar,  s-au efectuat trei inventare: primul a fost efectuat de C. de C. din M. la data de 01.08.2001 şi a avut ca scop predarea stocurilor de mărfuri, ambalaje şi obiecte de inventar către inculpat; al doilea a fost efectuat  de către organele de control ale SC F. Brăila la 21.01.2002 care a cuprins perioada de gestiune a inculpatului:01.08.2001-21.01.2001; al treilea inventar s-a efectuat tot de organele de control ale SC F. Brăila, perioada verificată a fost 21.01.2002-03.03.2003 şi s-a stabilit un prejudiciu în valoare de 227.256.315 lei, conform procesului-verbal încheiat la 18.03.2003 de Serviciul C.F.I. din cadrul SC F. Brăila.

S-a constat că după data de 21.01.2002 depunerile de monetar descresc vizibil până la 17 milioane/lună în condiţiile în care aprovizionările cresc iar stocul de marfă este neatins; inculpatul B.C. nu şi-a mai înregistrat corect recepţiile de mărfuri; depunerile de numerar s-au făcut cu distanţe mari între zile, în condiţiile în care acestea trebuiau depuse zilnic, ceea ce denotă sustragerea numerarului din vânzări. Inculpatul nu a avut în perioada verificată un inventar de control ce trebuia efectuat de contabila-şefă a C. de C. din M., care nu a făcut punctaj lunar cu gestionarul, nu a luat măsuri de verificări în condiţiile în care a observat că stocul creşte iar numerarul depus este mic, sub nivelul aprovizionărilor.

Sesizate de SC F. Brăila, organele de cercetare penală au dispus efectuarea unei expertize contabile.

Potrivit concluziilor acestui raport de expertiză angajatorul C.de C.din M. nu a procedat corect la angajarea inculpatului ca gestionar întrucât la data de angajării nu i s-au constituit cele două tipuri de garanţii şi nu i s-au solicitat cazierul şi fişa medicală, documente esenţiale pentru funcţia de gestionar, în schimb s-a respectat întru totul procedura de predare-primire a stocurilor de bunuri materiale la începerea activităţii de gestionar de către inculpat. Totodată, s-a stabilit că de la preluarea stocurilor de valori materiale, respectiv din 01.08.2001 şi până la inventarierea finală din 03.03.2003, valoarea certă a prejudiciului este de 21.211,86 lei (RON).

Fiind audiat, inculpatul B.C. a recunoscut că şi-a însuşit sume de bani din gestiune, invocând faptul că a fost învăţat de inculpată cum să acopere paguba, precum şi faptul că periodic îi înmâna şi acesteia anumite sume de bani. A arătat că obişnuia să vândă bunuri pe datorie oamenilor din sat care achitau însă, de fiecare dată când primeau salariul.

Inculpata C.C. a declarat că, având mult de lucru, nu a putut să-şi desfăşoare în mod corespunzător atribuţiunile.

Situaţia de fapt expusă rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză.

Infracţiunea de delapidare este o infracţiune comisivă care se poate realiza sub aspectul elementului material prin însuşirea de bani sau alte bunuri pe care făptuitorul le gestionează sau administrează.

În speţă, însuşirea de bani din gestiune de către B.C. este dovedită prin recunoaşterea inculpatului coroborată cu concluziile procesului-verbal întocmit de Serviciul C.F.I. din cadrul SC F. Brăila şi ale raportului de expertiză contabilă efectuat în faza de urmărire penală.

Inculpatul a declarat că nu înregistra marfa primită imediat ci la o distanţă în timp de aproximativ o lună ca să poată să îşi însuşească diverse sume de bani. În acest sens, a precizat că: „(…) Referitor la lipsa din gestiune constatată de 227.156.315, declar că aceasta a fost posibilă deoarece eu luam bani din gestiune fără ca să-mi dau seama că facturile pe care le înregistram lunar şi din care o parte erau distruse de mine pentru a nu mai fi marfa înregistrată, erau întocmite în mai multe exemplare din care unul era înaintat de către firma furnizoare la contabilitate şi era înregistrată chiar dacă eu nu o prezentam. Declar că sumele de bani luate zilnic nu  le-am învestit, nu mi-am cumpărat bunuri de folosinţă îndelungată, ci le cheltuiam în interesul familiei, constând în hrană, contravaloarea deplasărilor în Brăila”.

Recunoaşterea sa, materializată şi în angajamentul de plată luat la 17.03.2003 se coroborează cu menţiunile din cadrul procesului-verbal întocmit de organele de control ale SC F. Brăila în cuprinsul căruia se arată că începând cu luna octombrie 2002 inculpatul nu şi-a mai înregistrat corect recepţiile de mărfuri, fiind nevoiţi „a încrucişa cu facturile furnizorilor prin sincerităţi”.

 Susţinerile făcute în apărare în sensul că era absolvent al unui liceu agricol şi deci, nu avea experienţă în activitatea de gestiune a unei unităţi nu pot fi avute în vedere de instanţă întrucât acest aspect nu este de natură să-l exonereze de răspunderea pe care şi-a asumat-o în momentul în care a hotărât să se angajeze în această calitate. În plus, instanţa reţine că în prima etapă a activităţii sale nu s-au constatat deficienţe, toate recepţiile şi caietul de gestiune până în octombrie 2002 au fost întocmite corect.

Instanţa a dat eficienţă şi raportului de expertiză contabilă care stabileşte un prejudiciu cert de 21.211,86 lei după luarea în considerare a faptului că S.C. F. Brăila a reţinut de la inculpat suma de 2.808.500 lei ca prejudiciu la inventarul din 21.02.2002 la care expertiza contabilă a stabilit un plus în gestiune şi a faptului că gestiunea inculpatului nu a fost scăzută cu contravaloarea unor mărfuri evidenţiate în contabilitate şi care figurează ca achitate furnizorilor.

S-a avut în vedere faptul că inculpatul nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în faza de urmărire penală, iar solicitarea de a fi efectuată o nouă expertiză în faza de cercetare judecătorească a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei în condiţiile în care se răspunsese deja la obiectivele formulate.

În ceea ce priveşte  infracţiunea de neglijenţă în serviciu, reţinută în sarcina inculpatei C.C., instanţa a reţinut că faptul că de-a lungul perioadei cât inculpatul a fost gestionar au fost efectuate inventare de către organele de conducere ale S.C. F. Brăila nu o exonera pe aceasta de a-şi îndeplini propriile atribuţii  de serviciu, precizate în adresa nr. 1154/15.05.2003 la care a fost anexată fişa postului.

Chiar inculpata recunoaşte implicit nerespectarea obligaţiei de a efectua controale periodice, punctaje, de a lua măsurile care s-ar fi impus pentru a evita producerea prejudiciului. Astfel, aceasta declară:” Lucram pe postul de contabil-şef la C. de C. din M. şi aveam 6 gestiuni, respectiv pe raza a trei sate. Aveam o activitate foarte mare astfel încât nu puteam să fac faţă de una singură;” (…) „arăt că nu am adus la cunoştinţa inculpatului despre nicio altă lipsă în gestiune întrucât nefăcând un inventar faptic nu aveam de unde să ştiu”; (fila 42) (…) „în calitate de contabil-şef aveam ca obligaţie de serviciu de a efectua punctajul cu gestionarul B.C. şi de a efectua inventare de control al gestiunii cel puţin la 1 an de zile sau când apăreau suspiciuni. Deoarece am fost ocupată cu recuperarea unui debit făcut de un alt gestionar, nu am făcut punctajul, iar inventarierea a fost făcută de Serviciul C.F.I. al S.C. F. Brăila.” (fila 123 dosarul de urmărire penală).

Nu este lipsit de importanţă faptul că în faţa conducerii S.C. F. Brăila inculpata nu şi-a explicat de ce nu a luat măsuri de verificare printr-un inventar când a observat că soldul creştea foarte mult de la o lună la alta iar depunerile erau foarte mici (fila 19 din dosarul de urmărire penală).

În procesul-verbal întocmit de către organele de control ale S.C. F. Brăila se arată că în perioada verificată (21.02.2002. – 3.03.2003) gestionarul nu a avut inventar de control ce trebuia efectuat de contabilul-şef al cooperativei.

Neefectuarea punctajelor lunare între datele din evidenţa contabilă şi cele din gestiunile de stocuri, punctaje ce trebuiau finalizate cu întocmirea unui proces-verbal privind modalitatea de corectare a erorilor precum şi lipsa unor controale de specialitate şi a efectuării inventarierilor periodice care ar fi putut identifica într-un timp optim producerea unor lipsuri consistente în gestiune au favorizat crearea prejudiciului.

Chiar martorul propus în apărare de inculpată, numitul B.R. a arătat că în calitate de revizor contabil  a întâlnit situaţii când contabilul efectuează din proprie iniţiativă controale asupra gestiunii cooperativei, iar cu prilejul verificării efectuate de el în anul 2002 la C. de C. din M.  nu a observat punctaje efectuate între „gestionar şi contabila cooperativei”( fila 130).Aspectele mai sus menţionate rezultă şi din declaraţiile inculpatului B.C., date în cursul procesului penal, constante în sensul că anterior reviziei din 2003 nu a efectuat punctajul lunar cu inculpata şi nici nu au fost efectuate de către aceasta inventare de control.

Considerând aceste probe, instanţa a apreciat că apărarea inculpatei în sensul că infracţiunea de delapidare este comisivă şi că prejudiciul s-a comis ca urmare a acţiunii directe a inculpatului B.C.  nu este susţinută. Inculpata C.C.. este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, care poate fi săvârşită printr-o inacţiune atunci când făptuitorul neîndeplinindu-şi o atribuţie de serviciu dă dovadă de pasivitate.

Susţinerile în apărare ale inculpatei în sensul că instanţa nu a fost sesizată decât pentru cercetarea faptei de a nu fi luat garanţiile necesare gestionarului la angajare sunt nefondate întrucât din cuprinsul rechizitoriului, precum şi la descrierea faptei pentru care este trimisă în judecată, se face referire expresă la neefectuarea controalelor şi punctajelor la gestiunea lui B.C..

 În drept, fapta inculpatului B.C. de a-şi însuşi sume de bani din gestiunea bufetului în care şi-a desfăşurat activitatea ca gestionar, la diferite intervale de timp dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cauzând un prejudiciu C.de C. din M.  întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 215 1 alin.1 Cp.

 În drept, fapta inculpatei C.C. care nu şi-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, dând posibilitatea inculpatului să creeze C. de C. din M. un prejudiciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin.1 Cp.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul B.C. a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, rezultând în cauză voinţa acestuia de a-şi însuşi  sume de bani din gestiunea bufetului în scopul obţinerii unui profit personal.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu  instanţa a reţinut că inculpata C.C. a acţionat cu vinovăţie sub forma culpei simple, întrucât nu a prevăzut urmarea faptei sale, deşi putea şi trebuia să o prevadă, în condiţiile în care anterior efectuării reviziei din 2003, inculpatul B.C. mai produsese un prejudiciu pe care l-a acoperit în urma atenţionării sale de către inculpată, împrejurare confirmată de martorul C. C. de la care  s-a împrumutat. (fila 44)

Cum săvârşirea infracţiunilor şi vinovăţia inculpaţilor au fost dovedite, instanţa a dispus condamnarea acestora proporţional gradului de pericol social concret al faptelor, de cuantumul prejudiciului, de datele privind persoanele inculpaţilor – infractori primari, dar şi de atitudinea acestora pe parcursul procesului penal.

La alegerea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa, conform art. 72 Cp, a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei şi anume: dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal pentru aceste infracţiuni, gradul de pericol social concret al faptelor comise, determinat şi de importanţa valorilor sociale încălcate.

Fapta  de delapidare săvârşită este de natură a aduce atingere atât relaţiilor sociale cu caracter patrimonial, dar şi celor privind buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu legate de gestionarea sau administrarea de bani sau alte bunuri.

Fapta de neglijenţă în serviciu este de natură să aducă atingere, de asemenea relaţiilor de serviciu.

 Caracterizând persoana inculpaţilor, instanţa a reţinut că inculpatul B.C. este căsătorit, a avut o atitudine, în general sinceră, s-a prezentat de fiecare dată în faţa instanţei.

 Inculpata C.C., este căsătorită, s-a prezentat la toate termenele de judecată din cursul procesului penal şi a avut o atitudine oscilantă în ceea ce priveşte recunoaşterea faptei pentru care a fost cercetată.

 Instanţa a avut in vedere, de asemenea,  faptul că inculpaţii se află la primul conflict cu legea penală.

Aceste aspecte au fost reţinute ca circumstanţă atenuantă pentru inculpatul B.C.  potrivit dispoziţiilor art. 74 lit.”a” şi „c”Cp, instanţa apreciind că aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum coborât sub minimul special prevăzut de lege, în conformitate cu dispoziţiile art. 76 lit. „d” Cp, respectiv o pedeapsă de  6 luni închisoare, este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 Cp şi anume reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa a reţinut că natura faptei comise, datele cauzei, persoana inculpatului, calitatea de care s-a folosit inculpatul la comiterea faptei, respectiv aceea de gestionar, duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a - c din Cp, respectiv dreptul de a alege şi a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii,  motiv pentru care exerciţiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei.

 Rămân neinterzise drepturile prevăzute de art. 64 lit.”d” şi „e” Cp, în condiţiile art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privitor la asigurarea respectului faţă de viaţa de familie.

În ceea ce priveşte modalitatea concretă de executare a pedepsei aplicate, instanţa a apreciat, în contextul celor deja menţionate, că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, astfel că urmează a fi suspendată condiţionat executarea pedepsei, conform art. 81 CP, pe durata unui termen de încercare de  2 ani şi 6 luni potrivit art. 82 CP.

În baza dispoziţiilor art. 71 alin.5 Cp a fost  suspendată şi executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Având în vedere dispoziţiile art. 359 CPP, instanţa a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 83 CP privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

 În ceea ce priveşte pe inculpata C.C. instanţa a apreciat că nu se impune reţinerea dispoziţiilor art. 74 Cp întrucât a dat eficienţă acelor împrejurări cu ocazia aplicării dispoziţiilor art.72 Cp, considerând că o pedeapsă  cu amendă penală în cuantum de 3000 lei, cu aplicarea art. 81 Cp în sensul suspendării condiţionate a executării pedepsei este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 Cp, şi anume, reeducarea inculpatei şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

 A atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art.83 Cp privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Sub aspectul laturii civile, instanţa a reţinut următoarele:

Prin săvârşirea de către inculpatul B.C. cu vinovăţie a faptei ilicite descrise mai sus, partea civilă C. de C. din M. a suferit un prejudiciu efectiv de 21.211,86 lei. De altfel, inculpatul nu a contestat în nici un moment al procesului cuantumul prejudiciului stabilit prin raportul de expertiză.

 Prin neglijenţa sa, inculpata C.C. a contribuit la crearea unui prejudiciu important deoarece prin neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor sale de serviciu, a dat posibilitatea inculpatului, în calitatea sa de gestionar să-şi însuşească banii. Chiar dacă nu a beneficiat de banii delapidaţi de acesta, câtă vreme paguba a fost produsă ca urmare a activităţii infracţionale a ambilor inculpaţi, ei vor fi ţinuţi împreună să răspundă pentru repararea integrală a prejudiciului potrivit regulii solidarităţii.

 Instanţa a constatat că F. Brăila nu are calitate de parte vătămată în cauză întrucât prin adresa depusă la fila 101 din dosar a arătat că prejudiciul a fost creat C. de C. din M.

 C. de C. din M. s-a constituit parte civilă solicitând suma stabilită în urma reviziei efectuate de către organele de control ale S.C. F. Brăila, respectiv suma de 227.000.000 lei (ROL).

 Având în vedere că raportul de expertiză contabilă efectuat de expertul contabil a stabilit un prejudiciu în cuantum de 21.211,86 lei, instanţa a  admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C. de C. din M. şi în baza art. 14 alin. 3 lit. „b” Cpp, art. 346 Cpp şi art. 998 Cod Civil a obligat inculpaţii în solidar la plata sumei de 21.211,86 lei către partea civilă Cooperativa de Consum din M..

 În conformitate cu dispoziţiile art. 191 alin.1 Cpp instanţa a obligat inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat.

În termen legal, împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii C.C. şi B.C.

Inculpata C.C. nu a formulat motive scrise de apel, dar prin apărător, în faţa instanţei de control judiciar a arătat că motivele de apel se referă la împrejurarea că între faptele imputate apelantei-inculpate C.C. şi urmarea periculoasă produsă, respectiv minusul din gestiune, nu există legătură de cauzalitate. Este evident că infracţiunea de neglijenţă în serviciu este o infracţiune patrimonială şi ea, în varianta în care a fost reţinută în sarcina inculpatei, se caracterizează ca urmare periculoasă prin crearea unui prejudiciu patrimonial în dauna părţii civile.

Prejudiciul reţinut de instanţă este creat printr-o activitate determinată şi săvârşită de celălalt inculpat, respectiv B.C. care îşi însuşeşte sumele de bani. Prin urmare legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu există în cazul inculpatului B.C. Ce se poate imputa inculpatei C.C. este neefectuarea inventarierii, deşi s-a dovedit că acestea le-a făcut.

Neefectuarea inventarierii prin ea însăşi, această omitere nu creează  prejudiciu societăţii, trebuie să intervină o altă activitate materială, determinată şi pozitivă pentru ca prejudiciul să existe. Iar această activitate nu este alta decât activitatea infracţională desfăşurată de celălalt inculpat. Astfel că, faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv legătura de cauzalitate dintre faptă şi urmarea produsă.

În apelul său inculpatul B.C. a susţinut că se face vinovat numai de crearea unui prejudiciu de 2500 lei RON, sumă constatată cu ocazia efectuării primului inventar, prejudiciu creat în complicitate cu inculpata C.C.

Pentru diferenţa de 18711,86 lei RON, inculpatul a susţinut că trebuie să răspundă inculpata C.C. care se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de delapidare.

Astfel, inculpatul apelant B.C. a susţinut că se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârşite de inculpata apelantă C.C. din infracţiunea de neglijenţă în serviciu în infracţiunea de delapidare, arătând că în fapt inculpata a cunoscut faptul că există lipsuri în gestiune şi l-a sfătuit cum să procedeze pentru a nu se constata existenţa acestor lipsuri cu ocazia efectuării controalelor din partea revizorilor contabili.

În dovedirea acestor susţineri inculpatul B.C. a invocat existenţa unor probe de dosar, însă, tribunalul a constatat că din aceste probe nu rezultă că inculpata C.C. ar fi cunoscut existenţa lipsei în gestiune înainte de efectuarea inventarului de către reprezentanţii F. Brăila sau că l-ar fi sfătuit pe inculpatul B.C. cum să ascundă aceste lipsuri.

În acest sens, din declaraţia martorului C.C. (fila 44 fond), invocată de apelantul B.C., rezultă că acesta a împrumutat suma de bani pentru acoperirea lipsurilor din gestiune, dar nu şi faptul că despre aceste lipsuri are cunoştinţă şi inculpata C.C. Mai mult, martorul a arătat că nu a discutat cu inculpata C.C. despre acest aspect.

De asemenea, despre intrarea sumei de 15.000.000 lei ROL în gestiune, înainte de inventar, indicată de apelant, din lucrările dosarului nu rezultă că avea cunoştinţă şi inculpata apelantă C.C...

Nici efectuarea verificărilor lunare „punctaje” în gestiune de către inculpata C.C.., nu poate prin ea însăşi conduce la ideea de delapidare din partea acesteia.

În fapt, din analiza probelor din dosar nu rezultă că inculpata C.C. s-ar face vinovată de săvârşirea infracţiunii de delapidare, astfel că apelul formulat de inculpatul B.C.  a fost respins ca nefondat.

În  ceea ce priveşte apelul declarat de inculpata C.C., tribunalul a constatat că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:

Codul penal prin art. 249 cu titlu marginal „Neglijenţa în serviciu” sancţionează fapta funcţionarului public care prin neîndeplinirea ori încălcarea din culpă a unei îndatoriri de serviciu, sau îndeplinirea ei defectuoasă, cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 C.p. sau o pagubă patrimoniului acesteia, ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane.

Din analiza acestui text rezultă că existenţa infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C.p. este condiţionată de existenţa calităţii făptuitorului, respectiv aceea de funcţionar public.

Cum în cauză, inculpatei C.C., salariat la C. de C. din M. îi lipseşte calitatea de funcţionar public, rezultă că şi faptei reţinute în sarcina acesteia îi lipseşte un element constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 249 C.p.

Împotriva deciziei penale nr. 305/09.11.2007 a Tribunalului Brăila, în termen legal au formulat  recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi inculpatul B.C..

În recursul formulat Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a invocat motivul de casare prev. de art. 3859 alin. 1 pct. 17 Cod procedură penală arătând că instanţa a dat faptei săvârşite de inculpată o încadrare juridică greşită.

Astfel, instanţa a dispus achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 249 alin. 1 Cod penal.

Infracţiunea prevăzută de art. 249 alin. 1 Cod penal, are în conţinutul ei constitutiv ca subiect calificat un funcţionar public. La alin. 2 al art. 249 Cod penal se prevede forma agravată a infracţiunii la alin. 1, săvârşită tot de un funcţionar public dar  care  produce consecinţe deosebit de grave.

La finalul capitolului referitor la infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciu, la art. 258 Cod penal – referitor la fapte săvârşite de alţi funcţionari – se arată că dispoziţiile art. 246-250 Cod penal privitoare la funcţionarii publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime.

În consecinţă, săvârşirea  infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 Cod penal în condiţiile prevăzute de art. 258 Cod penal, adică de alt funcţionar, constituie o cauză de atenuare a pedepsei, iar încadrarea juridică corectă dată faptei este cea prevăzută de art. 249 alin. 1 Cod penal în referire la art. 258 Cod penal, întrucât inculpata nu avea calitatea de funcţionar public, dar avea calitatea de funcţionar în sensul art. 147 alin. 2 Cod penal.

Conform art. 147 alin. 1 Cod penal, prin funcţionar public se înţelege persoana menţionată la alin. 1, adică orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, precum şi orice alt salariat care exercită o însărcinare, în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel aliniat.

Cum C. de C. din M. este o persoană juridică în sensul prevăzut de lege, calitatea de contabil şef a inculpatei la această persoană juridică îi conferă acesteia calitatea de funcţionar în sensul prevăzut de art. 147 alin. 2 din Codul penal.

Având în vedere cele expuse, instanţa de apel ar fi trebuit să pună în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei conform art. 334 Cod procedură penală şi să constate că încadrarea juridică corectă a faptei inculpatei C.C. care în calitate de funcţionar nu şi-a îndeplinit îndatoririle de serviciu dându-i posibilitatea inculpatului B.C., în calitate de gestionar să prejudicieze unitatea întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. 1 Cod penal în referire la art. 258 Cod penal şi în baza acestei încadrări să o condamne pe aceasta.

Oral, reprezentantul Ministerului Public, a suplimentat motivele de recurs cu prevederile art. 3859 alin. 1 pct. 10 Cod procedură penală, arătând că în contextul motivelor scrise invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, instanţa de apel nu s-a mai pronunţat asupra motivelor de apel invocate de inculpata C.C. încălcându-i acesteia astfel dreptul la apărare şi la un apel efectiv, ca şi cale de atac total devolutivă.

Inculpatul B.C., deşi a formulat recurs în termen, nu l-a motivat aşa cum prevăd dispoziţiile art. 38510 Cod procedură penală şi, deşi legal citat, nu s-a prezentat pentru a-şi susţine oral recursul formulat.

În această situaţie Curtea a avut  în vedere motivele de recurs care pot fi luate în considerare din oficiu, potrivit art. 3859 alin. 3, 4 Cod procedură penală.

Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele, Curtea a apreciat că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Motivele de recurs formulate în scris de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila sunt fondate, deoarece doctrina şi practica judiciară sunt constante în a aprecia că inculpata C.C., în calitate de contabil şef la C. M., judeţul Brăila, îndeplinea calitatea de „funcţionar” în sensul prevăzut de art. 147 alin. 2 Cod penal.

Se impunea schimbarea încadrării juridice din art. 249 alin. 1 Cod penal în art. 249 alin. 1 Cod penal în referire la art. 258 Cod penal şi continuarea cercetării judecătoreşti de către instanţa de apel, avându-se în vedere caracterul devolutiv al apelului penal.

Motivul de apel invocat oral de reprezentantul Ministerului Public se dovedeşte fondat.

Inculpata C.C. a invocat, ca motiv de apel, inexistenţa legăturii de cauzalitate între faptele inculpatului B.C. şi infracţiunea care i-a fost imputată prin actul de sesizare.

Această apărare, care ar fi condus în esenţă, la achitare în baza prevederilor art. 10 lit. d) Cod procedură penală, obliga instanţa de apel să analizeze toate probele dosarului şi toate apărările inculpatei, pentru a stabili dacă sunt întrunite elementele infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Instanţa de apel a pronunţat achitarea inculpatei C.C., în baza prevederilor art. 10 lit. d) Cod procedură penală, dar pe cu totul alte considerente, respectiv a lipsei calităţii de subiect activ calificat a inculpatei.

Inculpata, văzând dispozitivul hotărârii instanţei de apel nu a mai formulat  recurs în cauză, considerând că motivele invocate de ea au fost luate în considerare de către instanţa de apel.

Instanţa de apel, în schimb nu a motivat în decizia penală nr. 305/09.11.2007 a  Tribunalului Brăila de ce nu a înlăturat apărările inculpatei, invocate în apel  prin apărător ales.

În acest mod instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale formulate de către inculpată, de natură să contribuie la aflarea adevărului şi i-a încălcat acesteia dreptul la o apărare efectivă cât şi dreptul la un recurs efectiv (în sensul de cale de atac total devolutivă) prevăzut de Codul de procedură penală şi legislaţia C.E.D.O.

Recursul inculpatului B.C. este de asemenea fondat.

La termenul de judecată din 10.05.2007 la Judecătoria Brăila, inculpatul B.C., prin apărător ales, a solicitat audierea a doi martori: I.L. şi A.M., precum şi efectuarea unui supliment de expertiză contabilă.

Instanţa de fond a prorogat discuţia asupra  acestor probe până la termenul din 14.06.2007 când le-a respins.

Audierea martorilor I.L. şi A.M.  în mod greşit a fost respinsă, câtă vreme urmărirea penală şi cercetarea judecătorească se axează strict pe latura materială (obiectivă) a infracţiunii (lipsa de bani din gestiune) fără a mai analiza latura subiectivă a infracţiunii şi nici legătura de cauzalitate dintre fapte.

În mod greşit instanţa de fond a respins şi efectuarea unui supliment de expertiză contabilă cu motivarea că o parte din aceste aspecte  rezultă din verificările efectuate de U.F. - contabil şef la F. Brăila, Serviciul C.F.I.

U.F. nu avea calitate să efectueze verificări contabile la C. din M., deoarece aşa după cum  rezultă din adresa nr. 902/25.04.2007 a F.Brăila (f.122-dosar fond), această unitate are personalitate juridică distinctă, iar F.Brăila nu este ierarhic superioară acestei unităţi.

D-na U.F. nu are calitatea de expert contabil autorizat de Ministerul Justiţiei, iar în această situaţie actele întocmite de dânsa trebuiau luate sub beneficiu de inventar.

Deoarece instanţa de fond nu a lămurit aceste aspecte, inculpatul B.C., în apelul formulat a reiterat aceste apărări.

Instanţa de apel a preluat necritic susţinerile instanţei de fond şi nu a înlăturat motivat, pe baza probelor existente la dosar, apărările inculpatului.

Admiterea recursului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, va avea ca efect casarea deciziei penale nr. 305/09.11.2007 a Tribunalului Brăila cu trimitere la instanţa de apel, pentru continuarea judecării apelurilor.

În cauză urmează a se verifica dacă exista legătura de cauzalitate între fapta inculpatului B.C. şi infracţiunea imputată inculpatei C.C.

În cazul în care se va stabili că există legătura de cauzalitate, aceasta va influenţa direct asupra laturii civile a cauzei, având ca efect obligarea ambilor inculpaţi, în solidar, la despăgubiri.

Reanalizarea laturii civile a cauzei va avea ca efect reanalizarea laturii penale a cauzei, ştiut fiind că cele două infracţiuni sunt infracţiuni de prejudiciu, dozarea pedepsei  aplicate, fiind proporţională cu prejudiciul cauzat.

Aşa fiind şi văzând şi prevederile art. 38515 pct. 2 lit. c) Cod procedură penală, Curtea a admis recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi inculpatul B.C..

A casat decizia penală nr. 305/09.11.2007 a Tribunalului Brăila şi a  trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel.

S-au menţinut actele procesuale îndeplinite până la data de 9.11.2007.(L.H.)

Domenii speta

Spete similare