Persoanele abilitate să convoace Adunarea generală a asociaţilor. Modalitatea de dobândire a calităţii de asociat de către moştenitorii asociatului decedat în situaţia în care prin statut nu s-a instituit dreptul de agrement al celorlalţi asociaţi.

Decizie 15 din 05.03.2008


Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galaţi  sub nr. 6754/121/2007 reclamanţii C.Z., B.G.S., C. S. R., M. D. şi S. V., au chemat în judecată pe pârâţii O. Ş.  şi R. M. E. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună autorizarea convocării adunării generale a asociaţilor SC E.P. CO SRL  în baza art. 137 ind. 2 alin. 5 şi 6 din Legea 31/1990 de către oricare dintre cei doi asociaţi pârâţi, aprobarea ordinii de zi având ca principale obiective numirea unui nou administrator al societăţii şi stabilirea măsurilor necesare redresării activităţii şi situaţiei economice a societăţii, stabilirea datei, orei şi locului ţinerii adunării generale extraordinare, stabilirea dreptului moştenitorilor acceptanţi ai defunctului C. S. de a fi înştiinţaţi să participe şi să voteze în cadrul adunării generale extraordinare şi stabilirea persoanei care va prezida adunarea generală.

În motivarea acţiunii reclamanţii arătat că asociatul C. S., administratorul unic al SC E.P. CO SRL, soţul şi respectiv tatăl petenţilor, a decedat la data de 17 iunie 2007.

Reclamanţii au calitatea de moştenitori legali acceptanţi ai lui C. S. , calitate pe care o dovedesc prin certificatul de calitate de moştenitor nr. 79 din data de 6.09.2007 eliberat de B.N.P. M.T., prin care se atestă legal că reclamanta C. Z., în calitate de soţie supravieţuitoare, şi B. G.S., C.S.R.,

 M. D. şi S. V., în calitate de fii, au acceptat expres succesiunea.

Potrivit prevederii alineatului 2 al art. 4 din Statutul societăţii, prin care se dispune expres că „societatea va fi continuată de moştenitori cu respectarea prevederilor legale”, reclamanţii au dreptul de a participa la adunarea generală extraordinară legal convocată, dreptul de a-şi exprima opţiunea de a continua sau nu asocierea în locul autorului C. S. şi dreptul de a vota, ca asociaţi succesori, hotărârea adoptată de această adunare generală.

În consecinţă, au solicitat să se constate că potrivit prevederilor art. 137/2 alin. 5 şi 6 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, în caz de deces sau de imposibilitate fizică de exercitare a funcţiei de administrator unic, numirea provizorie a unui administrator se face de către cenzori, iar, în cazul în care societatea nu are cenzori, orice acţionar se poate adresa instanţei de judecată, care autorizează convocarea adunării generale de către acţionarul care a formulat cererea sau de către alt acţionar.

În dovedirea cererii reclamanţii au depus la dosarul cauzei copie de pe certificatul de calitate de moştenitor nr. 79/6.09.2007, certificatul de moştenitor nr. 96/24.10.2007, sentinţa civilă 15/5.10.2007 a Tribunalului Galaţi, sentinţa civilă 16/5.10.2007 a Tribunalului Galaţi.

În combaterea acţiunii, pârâţii au depus la dosarul cauzei convocatorul nr. 550/3.12.2007 şi procesul verbal al adunării generale a asociaţilor din 3.12.2007.

Tribunalul Galaţi, prin sentinţa comercială nr. 2675 din 10.12.2007, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâţi, ca nefondate.

A admis acţiunea şi a autorizat convocarea adunării generale a asociaţilor S.C E. P. CO S.R.L.

A aprobat Ordinea de zi, având ca principale obiective numirea unui nou administrator şi stabilirea măsurilor necesare redresării activităţii şi situaţiei economice a societăţii.

A stabilit data ţinerii adunării generale la 18 decembrie 2007, ora 11, la sediul societăţii , urmând ca adunarea să fie prezidată de O. Ş.

A obligat pârâţii către reclamanţi la plata sumei de 785 euro, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi inadmisibilităţii acţiunii sunt nefondate, întrucât reclamanţii au dovedit calitatea de moştenitori ai fostului asociat, C. S. (decedat la data de 17.06.2007), iar statutul societăţii cu răspundere limitată cuprinde clauza de continuare cu moştenitorii (art.4 alin.2 din statut).

A mai constatat că potrivit art.137 indice 2 alin.5 şi 6 din Legea 31/1990 republicată, în caz de deces al administratorului unic, numirea provizorie a administratorului se face de către cenzori. Atunci când societatea nu are cenzori, ca în cazul de faţă, orice acţionar se poate adresa instanţei, care este abilitată să convoace adunarea generală, să aprobe ordinea de zi, să stabilească data de referinţă prev. de art.123 alin.2 din Legea 31/1990 republicată, precum şi persoana care o va prezida.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel pârâţii O.Ş. şi R. M. E. înreg. sub nr.6754/44/2007 pe rolul Curţii de Apel Galaţi - secţia comercială, maritimă şi fluvială.

Sentinţa apelată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, pentru următoarele motive:

Pe parcursul soluţionării cauzei, S.C Expres Pilot CO S.R.L Galaţi nu a fost citată.

Instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, decurgând din inaplicabilitatea prevederilor art.137 indice 2 alineatele 5 şi 6 din Legea 31/1990 republicată, fără a arăta temeiurile de fapt şi de drept care au formata convingerea judecătorului fondului.

Un ultim motiv de apel vizează greşita obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care nu rezultă motivele pentru care aceste cheltuieli au fost acordate.

Astfel, pârâţii au fost obligaţi la plata sumei  de 785 Euro, din care 500 Euro reprezintă onorariu de avocat, iar 285 Euro, contravaloarea unui bilet de avion pe ruta Frankfurt-Bucureşti.

Or, cheltuielile de judecată pot include şi cheltuielile de transport, în condiţiile în care partea căreia i s-au admis pretenţiile a fost nevoită să facă astfel de cheltuieli. Cu alte cuvinte, aceste cheltuieli pot fi acordate când sediul instanţei se afla într-o altă localitate decât cea de domiciliu a părţilor.

În speţă însă, reclamanţii au indicat domiciliul în Galaţi şi Brăila, astfel că nu se putea acorda contravaloarea unui bilet de avion rezervat pentru C. Z. sau S. V. (aceasta din urmă neprezentându-se , de altfel, în instanţă).

Ca atare, apelanţii pârâţi au solicitat, în principal, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare la aceeaşi instanţă, conform art. 297 C.pr.civ. şi, în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul înlăturării obligării pârâţilor la plata sumei de 285 Euro.

Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de pârâţi şi a schimbat în parte acţiunea promovată în sensul respingerii acţiunii privind autorizarea convocării adunării generale a asociaţilor, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:

În ce priveşte, soluţionarea cererii fără citarea S.C E. P. CO S.R.L, constată că reclamanţii, prin cererea de chemare în judecată, au fixat cadrul procesual în care se va desfăşura judecata, cu privire la părţi. Cum S.C E. P. CO S.R.L nu a fost chemată în judecată, iar instanţa nu poate lărgi cadrul procesual prin introducerea din oficiu a altor persoane în proces, constată că această critică, referitoare la necitarea unei persoane juridice care nu a fost parte în litigiul judiciar, este vădit nefondată.

Cât priveşte critica referitoare la greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii de către judecătorul fondului, constată că este întemeiată, pentru cele ce se vor arăta:

Reclamanţii, în calitate de moştenitori ai asociatului decedat C. S., au solicitat instanţei să autorizeze convocarea adunării generale, invocând dispoziţiile art.137 indice 2 alineatele 5 şi 6 din Legea 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Deşi textul de lege este aplicabil doar societăţilor comerciale pe acţiuni, instanţa de fond a apreciat, că acesta este incident, mutatis mutandis, oricărui tip de societate, inclusiv celor cu răspundere limitată.

Însă prevederile legale referitoare la societăţile comerciale pe acţiuni sunt aplicabile şi celor cu răspundere limitată, numai în măsura în care legea dispune în mod expres în acest sens (de exemplu, cele referitoare la dreptul de a ataca hotărârile adunării generale - art.196).

Condiţiile în care poate fi convocată adunarea generală a asociaţilor, într-o societate comercială cu răspundere limitată, sunt cele expres stipulate de disp.art.195 din Legea 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform art.195 alin.2, adunarea asociaţilor poate fi convocată şi de un asociat sau un număr de asociaţi, ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social, arătând scopul acestei convocări.

În speţă, reclamanţii au dobândit, prin succesiune, un număr de 40 de părţi sociale, de la defunctul C. S., deţinând 33,33% din capitalul social al S.C E.P. CO S.R.L.Galaţi.

Din coroborarea art.197 alin.2 şi 3 din Legea 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu disp.art.4 alin.2 din Statutul societăţii, rezultă că, în cazul dobândirii părţilor sociale prin succesiune, asociaţii (în speţă, pârâţii) nu mai au un drept de agrement cu privire la persoana succesorilor, întrucât actul constitutiv nu prevede expres acest lucru. Pe cale de consecinţă, reclamanţii au dobândit cele 40 de părţi sociale, reprezentând 33,33% din capitalul social, prin succesiune, de plin drept de  la data decesului asociatului Clim Sabin.

Aşa fiind, în condiţiile art.195 alin.2 din Legea 31/1990 republicată, reclamanţii, asociaţi ce reprezintă mai mult de o pătrime din capitalul social sunt îndreptăţiţi să convoace adunarea generală, fără a avea nevoie de autorizarea prealabilă acordată de instanţă.

În acest context, convocarea adunării generale a asociaţilor constituie, în cadrul societăţilor cu răspundere limitată, prerogativa exclusivă a administratorilor, a asociaţilor reprezentând mai mult de 25% din capitalul social sau a cenzorilor,după caz, iar a cere instanţei să autorizeze o atare adunare, de către un grup de asociaţi ce deţin 33,33% din capitalul social, reprezintă a cere instanţei să îşi depăşească competenţa în această materie.

Pe cale de consecinţă, potrivit art.296 C.pr.civ., a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul respingerii cererii de autorizare a convocării adunării generale a asociaţilor, ca inadmisibilă.

A menţinut în parte hotărârea, în ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Cum reclamanţii, ca părţi căzute în pretenţii, nu sunt îndreptăţiţi, în condiţiile art.274 C.pr.civ., la plata cheltuielilor de judecată, a devenit de prisos a analiza motivul de apel referitor la compunerea acestor cheltuieli.