Contestaţia în anulare. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art.317 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă în situaţia în care în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă a fost invocată şi s-a respins excepţia de necompetenţă absolută.

Contestatoarea S.C. „A.S.” S.A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 676 din 12.12.2007 a Curţii de Apel Galaţi şi rejudecarea recursului apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 317 alin 1 punctul 2 şi ale art. 318 teza 1 Cod procedură civilă.

În susţinerea cererii, contestatoarea a arătat că decizia a cărei anulare o solicită este nelegală, aceasta fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor cuprinse în decizia nr. 5157/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precum şi cu încălcarea normelor privitoare la competenţa instanţelor de judecată.

În concret, prin cererea înregistrată sub nr. 505/2003 pe rolul Judecătoriei Adjud, reclamanta S.C. „A.” S.A. a chemat în judecată pe S.C. „A.S.” S.A. pentru revendicare mobiliară şi imobiliară, ridicare construcţii şi pretenţii.

După ce cauza a parcurs un prim ciclu de judecată, fiind soluţionată în fond şi apel, în recurs, prin decizia civilă nr. 1138/19.12.2005 a Curţii de Apel Galaţi s-a dispus casarea deciziei pronunţată în apel şi a sentinţei primei instanţe, cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare, în fond, la Tribunalul Vrancea.

Prin sentinţa civilă nr. 931 din 02.11.2006 Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei, soluţia fiind menţinută în apel prin decizia civilă nr. 39/2007 a Curţii de Apel Galaţi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 5157 din 25.06.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, raportat la valoarea obiectului litigiului, competenţa de soluţionare a cauzei în fond revenea Judecătoriei astfel încât, având în vedere dispoziţiile art. 2 punctul 2 şi ale art. 3 punctul 3 Cod procedură civilă, s-a dispus trimiterea recursului spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Galaţi.

Contestatoarea susţine că, investită cu soluţionarea recursului, Curtea de Apel, contrar dispoziţiilor cuprinse în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a soluţionat cauza, prin decizia civilă nr. 565/2007, în sensul că a admis recursul reclamantei şi a admis în parte acţiunea formulată de aceasta în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect revendicarea mobiliară şi imobiliară precum şi obligarea la plata fructelor civile.

Contestatoarea susţine că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cuprinde dispoziţii clare în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a litigiului în condiţiile în care în cuprinsul acesteia se arată că „obiectul acţiunii în revendicare în prezentul litigiu are o valoare mult inferioară sumei de 500.000 RON aşa încât va fi trimis spre soluţionare Curţii de Apel Galaţi recursul exercitat de reclamantă”, după ce anterior, în aceeaşi decizie, s-a arătat că potrivit art. 2 punctul 1 lit. b din Codul de procedură civilă,  tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON.

Cum din decizia Înaltei Curţi rezultă că aceasta a constatat că litigiul supus judecăţii este de competenţa Judecătoriei în fond, temeiul de drept avut în vedere la pronunţarea hotărârii fiind art. 304 punctul 3 Cod procedură civilă (hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe) şi cum în aceste condiţii cauza a fost trimisă în conformitate cu dispoziţiile art. 312 Cod procedură civilă către instanţa competentă să soluţioneze recursul, respectiv Curtea de Apel Galaţi, contestatoarea susţine că această instanţă avea obligaţia să se conformeze, potrivit art. 315 Cod procedură civilă, dispoziţiilor privitoare la competenţă cuprinse în decizia de casare şi, în consecinţă, să admită recursul, să caseze hotărârile pronunţate şi să trimită cauza spre competentă soluţionare în fond la Judecătoria Adjud.

În opinia contestatoarei, Curtea de Apel Galaţi, ca instanţă de recurs, ignorând complet dispoziţiile cuprinse în decizia Înaltei Curţi, s-a pronunţat ea însăşi cu privire la competenţă, constatând în mod nelegal că aceasta a fost corect stabilită.

Contestatoarea mai susţine că ignorarea dispoziţiilor cuprinse în decizia Înaltei Curţi privitoare la competenţă şi invocarea unor dispoziţii legale care nu îşi au aplicabilitatea în cauză constituie o greşeală materială în sensul art. 318 teza 1 Cod procedură civilă, rezultatul fiind pronunţarea unei hotărâri de către o instanţă necompetentă.

Excepţia necompetenţei materiale a fost invocată, de altfel, în recurs dar instanţa a respins-o invocând dispoziţii legale care nu au legătură cu cauza.

În consecinţă, apreciind că decizia a cărei anulare se solicită a fost pronunţată de Curtea de Apel Galaţi cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la competenţă, fiind astfel comisă o greşeală materială ce constă în încălcarea dispoziţiilor cuprinse în decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi aplicarea unor dispoziţii legale ce nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii, contestatoarea a solicitat admiterea cererii sale, anularea deciziei atacate şi, în rejudecarea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză cu consecinţa trimiterii cauzei spre competentă soluţionare în fond la Judecătoria Adjud.

Prin decizia civilă nr. 68 din 28.01.2008 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 1446/44/2007, contestaţia în anulare a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a decide astfel instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Temeiurile de drept ce se invocă de către contestatoare sunt: art. 317 alin. 1 punctul 2 Cod procedură civilă, respectiv, „când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă” şi art. 318 teza 1 Cod procedură civilă care reglementează situaţia în care dezlegarea dată pricinii prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale.

În esenţă, contestatoarea susţine că instanţa de recurs, respectiv Curtea de Apel Galaţi, a soluţionat recursul în fond deşi nu era competentă să facă acest lucru în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilise că în prezentul litigiu competenţa de soluţionare în fond a cauzei revine judecătoriei şi nu tribunalului.

În opinia contestatoarei, prin soluţionarea în fond a recursului, Curtea a încălcat dispoziţiile de ordine publică privitoare la competenţă dar şi dispoziţiile obligatorii pe care decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie le cuprinde cu privire la acelaşi aspect, respectiv cel al competenţei.

Astfel, consideră contestatoarea, Curtea de Apel Galaţi, primind spre soluţionare recursul nu putea pronunţa decât casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, adică la Judecătoria Adjud, fără a putea intra în soluţionarea pe fond a recursului.

Susţinerile contestatoarei nu pot fi primite şi nu pot conduce la anularea deciziei date în recurs pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 317 alin. 1 punctul 2 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare dacă acestea au fost date de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Pentru a se putea, însă, invoca acest motiv de contestaţie este necesar ca în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă să nu se fi ridicat şi respins excepţia de necompetenţă.

Or, aşa cum rezultă din motivele de recurs formulate de S.C. „A.” S.A., din încheierea de şedinţă din data de 17.10.2007 a Curţii de Apel Galaţi pronunţată în dosarul nr. 1226/44/2007 şi din cuprinsul deciziei civile nr. 565/26.10.2007 a aceleiaşi instanţe, excepţia necompetenţei materiale a fost invocată aceasta fiind analizată de instanţa de recurs care a ajuns la concluzia că este nefondată pentru considerentele arătate în cuprinsul hotărârii a cărei anulare se solicită.

În aceste condiţii, câtă vreme Curtea s-a pronunţat deja cu privire la competenţă, hotărârea instanţei de recurs nu mai poate fi atacată pe calea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. 1 punctul 2 Cod procedură civilă întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia în care aceeaşi instanţă (contestaţia în anulare fiind o cale de atac de retractare) ar fi chemată din nou să se pronunţe asupra excepţiei competenţei şi, implicit, asupra soluţiei adoptate deja.

Pentru aceste considerente, cererea contestatoarei de anulare a deciziei atacate pe considerentul invocat nu poate fi primită.

Cât priveşte problema încălcării de către instanţa de recurs a dispoziţiilor obligatorii pe care decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie le cuprinde cu privire la competenţa de soluţionare a litigiului în fond, Curtea a constatat, sub un prim aspect, că aceasta nu constituie motiv de contestaţie în anulare, nefiind reglementat ca atare prin dispoziţiile art. 317-318 Cod procedură civilă astfel încât, chiar şi în situaţia în care s-ar constata că susţinerile contestatoarei sunt întemeiate, aceasta nu poate avea ca efect anularea deciziei atacate.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, or motivul invocat nu se încadrează în nici unul din acestea.

Sub un alt aspect, este de observat faptul că, în speţă, nici nu se poate pune problema încălcării dispoziţiilor art. 315 Cod procedură civilă, dispoziţii potrivit cărora „în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate…sunt obligatorii pentru judecătorii fondului” întrucât hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care dosarul a fost trimis Curţii de Apel Galaţi spre soluţionare nu este o decizie de casare în sensul art. 315 Cod procedură civilă, instanţa superioară nepronunţându-se în sensul admiterii recursului şi casării deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare şi cu indicaţii într-un anumit sens, ci este o hotărâre de declinare de competenţă, singura dispoziţie pe care aceasta o cuprinde în dispozitiv fiind aceea de trimitere a recursului spre soluţionare la Curtea de Apel Galaţi.

Pe de altă parte, chiar dacă în considerentele hotărârii se face vorbire despre competenţa de soluţionare a litigiului în fond, acestea nu cuprind indicaţii în sensul că instanţa de recurs va fi obligată să pronunţe doar o hotărâre de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei la instanţa de fond, respectiv Judecătoria Adjud.

Oricum, împrejurarea invocată de contestatoare referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 315 Cod procedură civilă nu constituie motiv de contestaţie în anulare, neputând fi primită nici opinia potrivit căreia aceasta ar constitui o greşeală materială în sensul art. 318 alin. 1 teza 1 Cod procedură civilă.

Prevederea cuprinsă în art. 318 Cod procedură civilă potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea greşită a unui recurs ca tardiv, anularea greşită a unui recurs ca netimbrat sau altele asemenea, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea cauzei.

Prin urmare, greşelile materiale ale instanţei de recurs care pot deschide calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu eventuale greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare sau de aplicare a dispoziţiilor legale. Or, situaţia invocată de contestatoare nu constituie o greşeală materială în sensul celor mai sus arătate şi, pe cale de consecinţă, nici motiv de contestaţie în anulare

Domenii speta

Spete similare