Mandatul european de arestare.
-Legea nr.302/28 iunie 2004 privind cooperarea judiciara internationala în materie penala.
- art.79 din Legea nr.302/2004
- art.88 din Legea 302.2004;
- art.90 alin.4 din Legea 302/2004
- art.93 din legea 302/2004;
-art.100 din Legea 302/2004;
-art.87 alin.2 din Legea 302/2004
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA I-A PENALA, SENTINTA PENALA NR.139/17.05.2010)
La data de 12.05.2010, s-a înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti la solicitarea Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Bucuresti punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritatile judiciare spaniole la data de 16.02.2010 pe numele persoanei solicitate I. C. A.
Prin încheierea din 12.05.2010, Curtea de Apel Bucuresti a dispus în baza art. 90 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, modificata prin Legea nr. 222/2008 s-a dispus arestarea persoanei arestate I. C. A. pe o perioada de 5 zile, începând cu 13 mai pâna la 17 mai 2010.
Se retine în sarcina acestuia ca împreuna cu alte persoane formau o organizatie criminala care fabrica carduri de credit pe care le utilizau la magazinele din zona.
În camera pe care a ocupat-o la hotelul "Rincon de Adamur" s-au gasit 21 carti de credit false în diverse stadii de elaborare, doua calculatoare portabile folosite pentru a procesa date si a crea carti de credit false, precum si diverse componente si instrumente folosite pentru confectionarea cartilor de credit.
Analizând înscrisurile existente la dosar, Curtea retine ca la data de 16.02.2010, Judecatoria Centrala de Instructie nr. 6 - Audienta Nationala - Madrid - Spania a emis împotriva cetateanului român I. C. A. un mandat european de arestare, întrucât aceste este urmarit pentru savârsirea infractiunilor de asociere ilicita, posedare de instrumente, materiale si masini destinate furtului de date pentru falsificarea datelor si escrocherie, prevazute de art. 515 alin.1, art. 517 al. 2, art.400, art. 386 al. 1, art. 287, art. 74 si 248 din codul penal spaniol.
Curtea constata ca mandatul european de arestare emis de autoritatile spaniole întruneste conditiile prev. de art. 79 din Legea nr. 302/2004, fiind identificata persoana solicitata, au fost indicate faptele, încadrarea juridica, fiind aratate si limitele de pedeapsa si au fost descrise circumstantele în care au fost comise faptele.
De asemenea, Curtea a retinut ca în cauza este îndeplinita si conditia dublei încriminari, faptele retinute în sarcina persoanei solicitate având corespondent în limba româna.
Apreciaza, de asemenea, Curtea ca în cauza nu exista motive de refuz a executarii mandatului european de arestare, în cauza nefiind incidente dispozitiile art. 88 din Legea nr. 302/2004.
Fiind audiata cu ocazia solutionarii cererii de pune în executare a mandatului european de arestare persoana solicitata a aratat ca este de acord cu predarea sa catre autoritatile spaniole, exprimându-si consimtamântul în acest sens si, de asemenea, ca se prevaleaza de regula specialitatii, în sensul ca doreste sa fie cercetate sau judecat pentru alte fapte, decât cele mentionate în mandatul european de arestare.
Fata de pozitia persoanei solicitate, Curtea a dispus în baza art. 90 alin. 4 din Legea nr. 302/2004, întocmirea unui proces - verbal, care s-a atasat la dosar.
Având în vedere considerentele aratate, Curtea , în baza art. 93 din Legea nr. 302/2004, a luat act de consimtamântul persoanei solicitate de predare catre autoritatile spaniole în vederea executarii mandatului european de arestare.
A luat act ca persoana solicitata se prevaleaza de regula specialitatii, prevazuta de art. 100 din Legea nr. 302/2004.
În baza art. 87 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 se va dispune ca în cazul condamnarii persoanei solicitate la o pedeapsa privativa de libertate, aceasta sa fie transferata în România.
Se va dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predarii, pe o durata de 24 zile, de la 18 mai pâna la 10 iunie, inclusiv.
Curtea de Apel București
Modificarea dispozitiei emisa în baza Legii nr.10/2001 în urma retinerii gresite a calitatii de persoana îndreptatita a mandatarului.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Încetarea mandatului de consilier local
Curtea de Apel Bacău
Rejudecarea cauzei la cererea inculpatului extrădat.
Curtea de Apel Iași
Aplicarea art. 614 teza finală din Codul de procedură civilă. Corelaţia cu art. 619 alin. 2 C.pr.civ. Avocatul mandatar al reclamantului trebuie să fie prezent personal în apel (dacă acţiunea de divorţ a fost respinsă la fond), el neputând fi substit...
Curtea de Apel Oradea
ACŢIUNE ÎN REVENDICARE FORMULATĂ PE CALEA DREPTULUI COMUN. INTERPETAREA DECIZIEI 33/2008 A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE PRONUNŢATĂ ÎN RECURS ÎN INTERESUL LEGII