Acţiune în revendicare formulată pe calea dreptului comun. interpetarea deciziei 33/2008 a înaltei curţi de casaţie şi justiţie pronunţată în recurs în interesul legii

DREPT CIVIL

ACŢIUNE ÎN REVENDICARE FORMULATĂ PE CALEA DREPTULUI COMUN. INTERPETAREA DECIZIEI 33/2008 A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE PRONUNŢATĂ ÎN RECURS ÎN INTERESUL LEGII

Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizează protecţia dreptului de proprietate al unor terţe persoane şi nu a Statului Român, în condiţiile în care acesta este cel care a preluat abuziv imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001

Decizia civilă nr. 3894/26 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea

(dosar civil nr. 8579/271/2011)

Ca urmare a Deciziei civile nr. 300/A/2012 pronunţată de Tribunalul Bihor prin care s-a admis apelul declarat de  apelantul M.F.V.G., în contradictoriu cu intimaţii STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE şi ADMINISTRAŢIA IMOBILIARĂ ORADEA, a fost anulată sentinţa civilă nr. 7214/11.05.2012 pronunţată de Judecătoria Oradea.

Prin decizia civilă nr. 31/A din 29 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 8579/271/2011,  evocând fondul  tribunalul a respins cererea formulată de  reclamantul M.F.V.G., în contradictoriu cu pârâţii STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE şi ADMINISTRAŢIA IMOBILIARĂ ORADEA.

Fără cheltuieli de judecată.

În evocarea fondului tribunalul a reţinut  următoarele:

Reclamantul M.F.V.G. pretinde că este moştenitorul legal al defunctului W.E. decedat la data de 09.05.1945 în calitate de strănepot de soră, şi că ar face astfel parte din clasa II de moştenitori , ca şi colateral privilegiat . Potrivit art.676 din Codul Civil colateralul privilegiat are însă vocaţie succesorală numai dacă este rudă de gradul IV inclusiv cu defunctul .

 Din arborele genealogic depus de către reclamant, reiese că acesta ar putea fi doar un colateral de gradul V în calitate de stră-strănepot de soră, prin urmare nu are vocaţie succesorală legală la moştenirea defunctului W.E..

 Tribunalul a mai reţinut că, pe de altă parte, din actele de stare civilă pe care reclamantul le-a depus la dosar, nu reiese faptul că tatăl său M.V.E.G. născut la data de 21.04.1921 şi decedat la data de 30.07.1989, ar fi fiul lui H.L., întrucât potrivit certificatului de naştere prenumele mamei sale este L.E.M. şi nu L.

 Faţă de cele arătate, s-a apreciat că nu se poate constata că reclamantul ar fi moştenitorul legal al defunctului W.E. decedat la data de 09.05.1945 şi că astfel ar fi îndreptăţit chiar prin intermediul unei acţiuni comune în revendicare la restituirea imobilului în litigiu.

De asemenea, imobilul în litigiu reprezintă spaţiul comercial nr. VIII în suprafaţă de 118,75 mp. cu cota de 55/1466 mp.teren. În prezent, în CF 1819 Oradea, CF individual 81340 Oradea este înscris Statul Român ca fiind proprietar cu titlu de prescripţie, iar  anterior acestei înscrieri figurează ca fiind proprietar antecesorul reclamantului.

Conform  adresei comunicate de Consiliul Local al Municipiului Oradea pentru imobilul în litigiu situat în Oradea, str. republicii nr. 5, există un contract de închiriere înregistrat sub nr. 201041/4 decembrie 2004 încheiat cu SC Arena România SRL, valabil până la data de 30 aprilie 2013.

Reclamantul a invocat în susţinerea cererii sale Decizia nr. 33/2008  pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.

Potrivit acestei decizii concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant şi doar în cazul în care există neconcordanţe între legea specială, respectiv legea nr.10/2001 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, prioritate ce poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.

În prezenta cauză, s-a reţinut că reclamantul sau antecesorul acestuia nu au formulat notificare în temeiul Legii 10/2001, deci nu a uzat de dispoziţiile legii speciale pentru a se putea prevala de acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun şi în consecinţă nu se poate vorbi de o  neconcordanţă între legea specială – Legea 10/2001 şi cea generală.

Având în vedere  atât considerentele cât şi dispozitivul Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit cărora nu se poate da posibilitatea în toate situaţiile de a se opta  între aplicarea Legii nr. 10/2001 şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării pentru a nu se încălca principiul specialia generalibus derogant, tribunalul a apreciat că reclamantul nu are deschisă calea dreptului comun şi în consecinţă  a fost respinsă  acţiunea formulată.

S-a mai subliniat faptul că neutilizarea legii speciale nu încalcă art.6 din Convenţie întrucât calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului pretins a fost efectivă. Formularea  direct în faţa instanţei a unei acţiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun  ar însemna eludarea dispoziţiilor legii speciale care au prevăzut  un termen de  formulare a notificării, termen care  a fost pierdut de către reclamant.

Aşadar,  s-a apreciat că este irelevant faptul că imobilul nu a fost înstrăinat de către Statul Român, dar pe de altă parte nici nu se poate afirma faptul că o recunoaştere a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului nu ar aduce atingere securităţii juridice a raporturilor civile, devreme ce imobilul este administrat de Statul Român prin Consiliul Local Oradea, fiind încheiat un contract de închiriere.

Faţă de considerentele expuse, tribunalul, evocând fondul, ca urmare a admiterii apelului, în temeiul art. 297 alin.1 c.pr.civilă a respins cererea.

S-a constatat că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs, reclamantul-recurent M.F.V.G., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În cuprinsul cererii de recurs au fost formulate următoarele critici:

-aşa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosarul instanţei de fond, recurentul este moştenitorul legal al defunctului W.E., decedat la data de 09.05.1945 în Ungaria; mai precis rezultă din acte că tatăl recurentului a fost în viaţă la deschiderea succesiunii lui W.E. (05.05.1945), moştenindu-l pe acesta, transmiţându-i apoi reclamantului cota lui de moştenire prin efectul retransmisiunii succesorale, recurentul deţinând de altfel, certificat de calitate de moştenitor după defunctul W.E.; cu privire la neconcordanţele care ar exista în ceea ce priveşte prenumele mamei recurentului, se arată că la prima instanţă s-a făcut dovada cu certificatul de căsătorie emis de autorităţile maghiare din Budapesta că, numita H. L. şi-a schimbat numele la căsătorie în acela de L.E..M., astfel că sub acest aspect, rezultă fără dubiu că părinţii acesteia au fost H. J. şi W. L.;

-referitor la acţiunea în revendicare a imobilelor preluate abuziv de  Statul Român, a apreciat că o astfel de acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 480  Cod civil este admisibilă şi după intrarea  în vigoare a Legii nr.10/2001, aspect analizat şi prin Decizia nr.33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; astfel potrivit acestei legi, acţiunile în revendicare sunt admisibile în măsura în care nu s-ar aduce atingere unor drepturi de proprietate ale unor terţe persoane, respectiv securităţii raporturilor juridice; ori, sub acest aspect, instanţa de apel nu a analizat îndeplinirea cerinţelor de admisibilitate mai sus evocate, deşi s-a învederat că imobilul nu a fost înstrăinat de Statul Român, situaţie în care  recurentul are un titlu preferabil în calitate de moştenitor al fostului proprietar tabular.

În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata Administraţia Imobiliară Oradea a solicitat respingerea recursului ca nefondat:

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, conform art. 306 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

În mod greşit instanţa de apel a soluţionat cauza pe excepţie apreciind că întrucât reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea specială (Legea nr. 10/2001), acţiunea acestuia întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, mai precis art. 480 Cod civil, este inadmisibilă.

Astfel, prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - pronunţată în interesul legii - s-a statuat într-adevăr că în cazul acţiunilor întemeiate pe dreptul comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, concursul între legea generală şi legea specială, se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului "specialia generalibus derogant", chiar dacă acesta nu este prevăzut în legea specială.

Prin aceeaşi decizie s-a statuat însă că, în cazul în care există neconcordanţe între legea specială şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, prioritate ce poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.

Referitor la această din urmă dispoziţie este de menţionat faptul că deşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului  recunoaşte unele îngrădiri ale accesului la justiţie, astfel cum este el reglementat de art. 6 din Convenţie şi că statele dispun de o marjă de apreciere în îngrădirea unui astfel de drept, instanţa consideră că în astfel de speţe, a aprecia că acţiunea este inadmisibilă echivalează cu o îngrădire absolută a dreptului prevăzut de art. 6, deşi se recunoaşte că modalitatea de trecere a imobilului în litigiu în proprietatea Statului a avut un caracter abuziv.

Cu referire expresă la prezenta cauză, Curtea apreciază că instanţa de apel -în exercitarea rolului activ-, avea obligaţia să verifice susţinerile reclamantului, potrivit cărora imobilul în litigiu este liber, în sensul că nu a fost înstrăinat de Statul Român, respectiv că, prin acţiunea în revendicare de faţă nu s-ar aduce atingere unor drepturi de proprietate stabilite în favoarea unor terţi, ori securităţii raporturilor juridice.

În acest sens este de observat că decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, mai sus evocată, vizează protecţia dreptului de proprietate al unor terţe persoane şi nu a Statului Român, în condiţiile în care acesta din urmă este cel care a preluat abuziv imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 .

Faţă de cele ce preced şi având în vedere că atât instanţa de apel cât şi instanţa de fond au soluţionat cauza pe excepţie, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 şi 5 Cod procedură civilă a admis recursul şi a casat hotărârea atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi  instanţă ţinând seama de considerentele prezentei decizii.

Cu ocazia rejudecării, pe lângă aspectele mai sus reţinute, instanţa a dispus reanalizarea problemei vocaţiei succesorale a reclamantului după fostul proprietar de carte funciară W.E., decedat la 09.05.1945, respectiv a calităţii acestuia de persoană  îndreptăţită la restituirea imobilului în litigiu.

În acest sens a dispus a fi  avute în vedere înscrisurile depuse în recurs, mai precis certificatul de calitate de moştenitor nr. 28/03.04.2013, actul autentic nr. 1952/1946, precum şi copia extrasului nr. 11468/2011 eliberată de Arhiva Capitalei Budapesta privind pe H. L. E. M.

Domenii speta

Spete similare