Recurs. Cerere de întrerupere a executarii pedepsei.

Decizie 1902 din 03.12.2010


Recurs. Cerere de întrerupere a executarii pedepsei.

Potrivit art.455 alin.1 Cod procedura penala rap. la art. 453 alin.1 lit.c Cod procedura penala, executarea pedepsei poate fi întrerupta când, din cauza unor împrejurari speciale, executarea imediata a pedepsei ar avea consecinte grave pentru condamnat, familie sau unitatea unde lucreaza. În acest caz, executarea poate fi întrerupta cel mult trei luni si numai o singura data.

(Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I Penala -Decizia penala nr.1902/ 3 decembrie 2010)

Prin sentinta penala nr.567/27.08.2010 pronuntata în dosarul nr. 37011/3/2010 Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a Penala a dispus:

În baza art. 455 rap. la art. 453 al 1 lit.c Cod procedura penala s-a respins ca neîntemeiata cererea petentei condamnate F.F.R. de întrerupere a executarii pedepsei de 8 ani închisoare, aplicata prin SP 1320/28.09.2007 a Tribunalului Bucuresti Sectia I Penala, definitiva prin DP nr. 3968/02.12.2008 a ÎCCJ Sectia Penala.

În baza art. 192 al 2 CPP a obligat petenta condamnata la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retin, în fapt, ca:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a Il-a Penala la data de 27.08.2010 sub nr.37011/3/2010 petenta F.F.R. a solicitat întreruperea executarii pedepsei de 8 ani închisoare aplicata pentru savârsirea infractiunii prevazute de art. 12 al. 1 si 2 din Legea nr.678/2001, prin sentinta penala nr.1320 din 28.09.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia I Penala, modificata prin decizia penala nr. 142 A din data de 23.05. 2008 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a Il-a Penala, definitiva prin decizia penala nr.3968/2008 a înaltei Curti de Casatie si Justitie.

În motivarea cererii, petenta a aratat ca prin sentinta penala nr.872 din data de 29.10. 2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a Il-a Penala, în dosarul nr.23254/3/2009 s-a dispus, în baza art.455 C.p.p. rap la art.453 lit.a C.p.p., întreruperea executarii pedepsei de 8 ani închisoare, pe o perioada de 1 an, deoarece se afla în executarea pedepsei anterior mentionate când l-a nascut pe minorul C. E. M.

A aratat petenta ca termenul la care expira întreruperea executarii pedepsei este 06.09.2010 însa, având în vedere ca are în îngrijire 4 copii minori iar tatal acestora, C. F. este arestat, a apreciat justificata cererea de întrerupere a executarii pedepsei.

În dovedirea cererii, s-au depus la dosarul cauzei contractul de închiriere înregistrat sub nr.109474/16.08.2010 la Administratia Finantelor Publice, Sector 3 Bucuresti, declaratia privind venitul estimat si în fotocopie certificatele de nastere a celor 4 minori respectiv, C. A.-C., nascut la data de 2 mai 1996, C.C.A., ns. la data de 2 mai 1996, C.E. M., nascut la data de 6 septembrie 2009 si Caragata Georgian - Laurentiu nascut la data de 1 august 1993, MEPI nr. 1022/22.07.2010 emis de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti; sentinta penala nr.1320 din 28 sept. 2007 pronuntata în dosar nr.35073/3/2006 de Tribunalul Bucuresti, Sectia I Penala, cu mentiunea ramânerii definitive.

Totodata în cauza s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliu petentei condamnate situat în Bucuresti, str. P. V. nr. .., sector 3, la data de 25.08.2010 fiind atasat dosarului cauzei raportul de ancheta sociala nr.1228/27.08.2010.

Analizând actele si lucrarile dosarului cauzei instanta a constatat faptul ca prin sentinta penala nr.1320/28.09.2007 a Tribunalului Bucuresti, Sectia I Penala, modificata prin decizia penala nr.142/23.05.2008 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a Il-a Penala, definitiva prin decizia penala nr.3968/02.12.2008 a Î.C.C.J. petenta F.F.R. a fost condamnata la o pedeapsa rezultanta de 8 ani închisoare, computându-se din aceasta perioada executata de la 28.04.2006 la 11.12.2006.

Prin sentinta penala nr.872/29.10.2009 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a Il-a Penala a fost admisa în baza art.455 rap. la art.453 lit.b C.p.p. cererea petentei condamnate de întrerupere a executarii pedepsei, dispunându-se întreruperea executarii pedepsei de 8 ani închisoare anterior mentionate pâna la împlinirea vârstei de 1 an de catre minorul F.E. M. si punerea în libertate a petentei daca nu este arestata în alta cauza.

Potrivit disp. art.455 C.p.p. executarea pedepsei închisorii poate fi întrerupta în cazurile si în conditiile prevazute în art. 453, la cererea persoanelor aratate în alin.2 al aceluiasi articol iar potrivit art.453 executarea pedepsei închisorii poate fi amânata în urmatoarele cazuri: (...) c) când din cauza unor împrejurari speciale executarea imediata a pedepsei ar avea consecinte grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucreaza. în acest caz, executarea poate fi amânata cel mult 3 luni si numai o singura data.

S-a constatat însa ca, în cauza petenta condamnata a invocat drept împrejurari circumstantiale de natura a face ca executarea imediata a pedepsei sa produca consecinte grave pentru familia sa, existenta celor 4 copii minori care, în absenta sa ar fi lipsiti de ocrotire parinteasca avându-se în vedere faptul ca tatal acestora se afla în executarea unei pedepse privative de libertate potrivit M.E.P.Î. nr.1022/22.07.2010 emis în baza sentintei penale nr.734/07.06.2010 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, definitiva prin decizia penala nr.1058/R/19.07.2010 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a Il-a Penala.

Potrivit referatului de ancheta sociala efectuat în cauza petenta condamnata întâmpina dificultati materiale, are 4 copii minori dintre care trei sunt scolarizati iar unul se afla la o vârsta frageda iar tatal acestora se afla încarcerat.

Aspectele invocate de petenta condamnata nu constituie însa, în opinia instantei circumstante exceptionale în sensul normei procesual penale anterior mentionate întrucât petenta condamnata trebuia sa anticipeze faptul ca la data de 06.09.2010 va fi reîncarcerata, având posibilitatea, în consecinta sa se preocupe de reglementarea situatiei minorilor, ulterior acestei data. De altfel nu s-a retinut faptul ca lasarea în libertate a petentei condamnate pentru cel mult 3 luni ar putea oferi o solutie eficienta în ceea ce priveste situatia minorilor, în conditiile în care potrivit sustinerilor petentei nu exista nici un adult care s-ar putea îngriji de cresterea si educarea acestora cu exceptia tatalui care este, însa în executarea unei pedepse privative de libertate. Faptul ca în la expirarea celor 3 luni pentru care ar fi putut fi întrerupta pedeapsa, tatal minorilor s-ar putea libera conditionat întrucât a executat fractia de pedeapsa prevazuta de lege nu este de natura sa conduca la o concluzie contrara avându-se în vedere faptul ca executarea fractiei nu creeaza petentului condamnat decât o vocatie la liberare conditionata.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a declarat recurs, condamnata F.F.R., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul gresitei respingeri a cererii de întrerupere a executarii pedepsei aratând ca sunt îndeplinite conditiile art.453 lit.c Cod procedura penala, existând împrejurari de natura a face ca executarea pedepsei sa produca consecinte grave pentru familia sa, cu referire la situatia celor patru copii minori  lipsiti de îngrijire.

Examinând legalitatea si temeinicia sentintei penale recurate prin prisma criticilor invocate precum si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, potrivit dispozitiilor art. 3856 teza finala Cod procedura penala, Curtea constata ca recursul nu este fondat si îl va respinge, în conditiile art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedura penala, în considerarea urmatoarelor argumente:

Petenta condamnata F.F. R. se afla în executarea  unei pedepse de 8 ani închisoare aplicata pentru savârsirea  infractiunii de trafic de persoane prev. de art.12 alin.1 si 2 din Legea nr.678/2001 prin sentinta penala nr. 1320/28.09.2007 a Tribunalului Bucuresti - Sectia I-a Penala modificata prin decizia penala nr.142A/23.05.2008  a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a II-a Penala si ramasa definitiva prin decizia penala nr. 3968/2008 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Potrivit dispozitiilor art. 453 lit. c Cod procedura penala executarea pedepsei închisorii poate fi întrerupta când "din cauza unor împrejurari speciale executarea în continuare a pedepsei ar avea consecinte grave pentru familie.....".

În speta, invocarea de catre petenta a împrejurarii ca cei patru copii minori sunt lipsiti de îngrijire datorita situatiei sale, de condamnat aflat în executarea unei pedepse privative de libertate si a sotului, aflat în aceeasi situatie, nu îndeplineste cerintele legale imperativ enuntate de art. 455 rap. la art. 453 lit. c Cod procedura penala.

Asa cum rezulta din referatul de ancheta sociala, petenta condamnata are 4 copii minori, trei sunt scolarizati si unul se afla la o vârsta frageda (pentru îngrijirea acestuia, petentei fiindu-i acordata, în temeiul art. 455 rap. la art. 453 lit. b Cod procedura penala, întreruperea executarii pedepsei  prin sentinta penala nr. 872/29.10.2009, definitiva la 17.11.2009, pâna la împlinirea vârstei de 1 an de catre minor, la 06.09.2010)

Situatia copiilor minori ai petentei condamnate nu poate fi remediata personal de aceasta, prin masura punerii în libertate pe o perioada limitata de timp, de doar trei luni, existând posibilitatea ca autoritatea tutelara competenta sa ia masurile de ocrotire a copiilor minori în cazul în care ambii parinti executa pedepse privative de libertate.

Astfel în mod corect, instanta fondului a constatat ca în speta nu sunt îndeplinite conditiile  impuse de art. 455 rap. la art. 453 lit. c Cod procedura penala pentru admiterea cererii de  întrerupere a executarii pedepsei si în consecinta, a respins-o, ca neîntemeiata.

Drept pentru care, Curtea în temeiul art. 38515, pct.1, lit. b,Cod procedura penala,  va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta petenta condamnata F.F. R.