Recurs. Pronuntarea pe fond a unei noi solutii de condamnare, având în vedere incidenta cazurilor de casare prevazute de art.3859 alin.1 pct.17 si pct.171 din Codul de procedura penala.

Recurs. Pronuntarea pe fond a unei noi solutii de condamnare, având în vedere incidenta cazurilor de casare prevazute de art.3859 alin.1 pct.17 si pct.171 din Codul de procedura penala.

Art.3859 alin.3 din Codul de procedura penala - Cazurile prevazute in alin.1 pct.1-7, 10, 13, 14, 19 si 20 se iau in considerare intotdeauna din oficiu, iar cele de la pct.11, 12, 15, 17, 171 si 18 se iau in considerare din oficiu numai cand au influentat asupra hotararii in defavoarea inculpatului.

Curtea Constitutionala - Decizia nr.783 din 12 mai 2009 - referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.I pct.185 din Legea nr.356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi - publicata în Monitorul Oficial nr.404 din 15.06.2009 - "Curtea constata ca abrogarea pct.171 al art.3859 alin.1 din Codul de procedura penala, prin eliminarea posibilitatii criticarii pe calea recursului a unei hotarâri judecatoresti pe motiv ca este contrara legii sau ca s-a facut o gresita aplicare a legii, închide partii interesate calea valorificarii efective a dreptului încalcat. Curtea constata ca abrogarea art.3859 alin.1 pct.171 din Codul de procedura penala încalca dispozitiile constitutionale ale art.21 privind accesul liber la justitie, precum si ale art.20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului raportate la prevederile art.6 referitoare la dreptul la un proces echitabil si ale art.13 privind dreptul la un recurs efectiv din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale".

(CURTEA DE APEL BUCURESTI, SECTIA I PENALA, DECIZIA NR.221 DIN 31 IANUARIE 2011)

Prin Sentinta penala nr.640/F din data de 09 septembrie 2010, pronuntata în Dosarul nr.21680.01/300/2010, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a hotarât astfel:

În temeiul art.211 alin.1 si alin.2 lit.c cu aplic. art.37 lit.b din Codul penal, a condamnat pe inculpatul S.M.D., (fiul lui G. D. si G., nascut la data de .... în Bucuresti, domiciliat în comuna D..., Strada V. D. nr..., judetul Ilfov, CNP 185.....) la pedeapsa de 5 ani si 6 luni închisoare.

În temeiul art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului, pe perioada executarii pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsa accesorie, drepturile prevazute de art.64 lit.a teza a II-a si lit.b din Codul penal.

În temeiul art.88 din Codul penal, a dedus din pedeapsa închisorii durata retinerii si arestarii preventive, începând cu data de 27 mai 2010 si pâna la zi.

În temeiul art.350 alin.1 din Codul de procedura penala, a mentinut masura arestarii preventive a inculpatului.

În temeiul art.116 din Codul penal, a luat fata de inculpat masura de siguranta a interzicerii de a se afla în municipiul Bucuresti, pe o perioada de 3 ani dupa executarea pedepsei închisorii.

A luat act ca partea vatamata E. M. nu s-a constituit parte civila în procesul penal.

În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedura penala, a obligat pe inculpat la plata sumei de 900 lei, reprezentând cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria, analizând întregul probatoriu al cauzei, a stabilit urmatoarea situatie de fapt:

La data de 26 mai 2010, în jurul orei 1745, partea vatamata a intrat în scara A din blocul P..., situat în Bucuresti, sectorul ..., unde locuieste si s-a îndreptat spre lift, în fata caruia se afla inculpatul. Partile au urcat împreuna în lift, iar, la etajul 2, în momentul când partea vatamata a coborât, inculpatul a îmbrâncit-o, trântind-o la pamânt, dupa care i-a smuls de la gât un lantisor din aur de aproximativ 3 grame, împrejurari în care i-a provocat acesteia zgârieturi la gât si la mâna dreapta. Dupa comiterea faptei, inculpatul a coborât cu liftul la parter si a parasit blocul. Partea vatamata a început sa strige dupa ajutor, iar, din apartamentul nr.7, a iesit martorul M. P., care a coborât imediat pe scari si l-a vazut pe inculpat, în momentul când acesta trecea grabit si agitat printre autoturisme, privind de mai multe ori în spate si îndepartându-se precipitat de bloc. Martorul a început sa îl urmareasca pe inculpat de la distanta, pâna când acesta a intrat în restaurantul Mc Donald's din zona B. O., moment în care a povestit cele întâmplate membrilor unui echipaj de politie aflat în zona, iar, apoi, s-a întors sa o aduca acolo pe partea vatamata. Politistii au intrat în restaurant si l-au retinut pe inculpat, gasind asupra sa lantisorul sustras, care, fiind recunoscut de catre partea vatamata, i-a fost imediat restituit acesteia.

În drept, Judecatoria a apreciat ca fapta inculpatului, astfel cum a fost retinuta, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de tâlharie, în forma agravanta, prevazuta de art.211 alin.1 si alin.2 lit.c din Codul penal, în sarcina acestuia fiind retinuta si starea de recidiva postexecutorie, reglementata de art.37 lit.b din Codul penal.

La individualizarea pedepsei închisorii, Judecatoria a avut în vedere aceasta stare, perseverenta infractionala a inculpatului, relevata de cele doua condamnari definitive anterioare, pronuntate pentru savârsirea unor infractiuni de furt calificat, gradul concret de pericol social al faptei deduse judecatii, dar si atitudinea procesuala constant sincera a acestuia.

În ceea ce priveste pedeapsa accesorie, Judecatoria, facând referire la dispozitiile art.3 din Protocolul I la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale (astfel cum a fost interpretat în jurisprudenta C.E.D.O.), precum si la Decizia nr.LXXI/2007 pronuntata în interesul legii de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie, a apreciat ca se impune interzicerea, cu acest titlu, numai a drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza a II-a si lit.b din Codul penal, nefiind însa justificata si proportionala cu gravitatea faptei interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza I si lit.c din Codul penal.

Având în vedere natura infractiunii savârsite si perseverenta inculpatului în a comite infractiuni pe raza municipiului Bucuresti, Judecatoria a luat fata de acesta, în temeiul art.116 din Codul penal, masura de siguranta a interzicerii de a se afla în localitatea respectiva, pe o perioada de 3 ani dupa executarea pedepsei închisorii.

Împotriva acestei sentinte, a declarat apel în termenul legal (la data de 15 septembrie 2010) inculpatul S.M.D., care a solicitat reducerea pedepsei si înlaturarea masurii de siguranta ce a fost dispusa în ceea ce îl priveste.

Prin Decizia penala nr.717/A din data de 12 noiembrie 2010, pronuntata în Dosarul nr.21680.01/300/2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia I Penala, solutionând calea de atac cu care a fost astfel sesizat, a hotarât urmatoarele:

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

A mentinut masura arestarii preventive a acestuia si a dedus din pedeapsa închisorii durata retinerii si arestarii preventive, începând cu data de 27 mai 2010 si pâna la zi.

A obligat pe apelantul inculpat la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunta aceasta decizie, Tribunalul a apreciat ca prima instanta a aplicat în mod corect, în ceea ce priveste individualizarea pedepsei, dispozitiile art.72 din Codul penal, având în vedere gradul relativ ridicat de pericol social al faptei inculpatului (savârsita prin violenta asupra unei femei), dar si perseverenta infractionala a acestuia (care este recidivist, suferind anterior alte doua condamnari, pronuntate tot pentru infractiuni contra patrimoniului).

De asemenea, a apreciat ca prima instanta a dat eficienta, în suficienta masura, atitudinii inculpatului de recunoastere a faptei, aplicându-i o pedeapsa doar putin superioara minimului special, iar o reducere mai accentuata a acesteia nu ar corespunde gravitatii infractiunii savârsite si starii de recidiva în care se afla inculpatul.

În privinta masurii de siguranta prevazute de art.116 din Codul penal, Tribunalul a apreciat ca aceasta se impune în considerarea perseverentei infractionale a inculpatului si a împrejurarii ca prezenta sa pe raza municipiului Bucuresti constituie un pericol social.

Împotriva ambelor hotarâri, a declarat recurs în termenul legal (la data de 19 noiembrie 2010) inculpatul S.M.D.

Recursul inculpatului (nemotivat în scris, conform art.38510 alin.1 si 2 din Codul de procedura penala) a fost înaintat de Tribunal si înregistrat pe rolul acestei Curti la data de 02 decembrie 2010.

La primul termen de judecata, stabilit pentru data de 20 decembrie 2010, Curtea a mentinut, potrivit art.3002 rap. la art.160b alin.3 din Codul de procedura penala, masura arestarii preventive a inculpatului, amânând judecarea cauzei, la cererea acestuia, pentru a-i da posibilitatea angajarii unui avocat ales.

La termenul de astazi, Curtea a procedat în mod nemijlocit la ascultarea inculpatului, conform art.38514 alin.11 din Codul de procedura penala, acesta mentinându-si pozitia procesuala de recunoastere a savârsirii faptei de care este acuzat, precizând însa ca fapta respectiva a avut loc pe palierul blocului, iar nu în lift si ca el nu a îmbrâncit-o sau lovit-o pe partea vatamata, ci doar i-a smuls lantisorul de aur de la gât.

Cu ocazia dezbaterilor de la acelasi termen (consemnate în practicaua acestei decizii), inculpatul, care a beneficiat de asistenta juridica a unui avocat desemnat din oficiu (în lipsa angajarii unui avocat ales), a invocat cazul de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct.14 din Codul de procedura penala (ce va fi examinat de Curte prin prisma prevederilor art.38510 alin.21 din Codul de procedura penala), în raport cu care a solicitat reducerea pedepsei la care a fost condamnat, în considerarea atitudinii procesuale sincere si a situatiei familiale, învederând ca are în întretinere doi copii minori.

Curtea, din oficiu, potrivit art.3859 alin.3 din Codul de procedura penala, a pus în discutie incidenta cazurilor de casare prevazute de art.3859 alin.1 pct.17 si pct.171 din Codul de procedura penala, cu referire la încadrarea juridica a faptei ce face obiectul judecatii, la aplicarea masurii de siguranta a interzicerii de a se afla în municipiul Bucuresti si respectiv la omisiunea deducerii din pedeapsa a perioadei de retinere administrativa.

Analizând hotarârile pronuntate de instantele inferioare, în raport cu toate actele si lucrarile dosarului, cu motivele anterior mentionate, dar si în limita celorlalte cazuri de casare prevazute în art.3859 alin.3 din Codul de procedura penala, Curtea constata ca recursul cu care a fost sesizata este fondat, pentru considerentele ce se vor arata în cele ce urmeaza:

Desi a stabilit o situatie de fapt corecta, constatând pe baza probatoriului administrat în cauza ca inculpatul, la coborârea din lift a partii vatamate, i-a smuls de la gât un lantisor din aur, prima instanta a dat o încadrare juridica nelegala faptei respective (mentinuta ca atare si de catre instanta de apel), apreciind în mod gresit ca aceasta ar fi fost savârsita într-un loc public, cu consecinta retinerii eronate, în privinta infractiunii de tâlharie, a formei agravante prevazute de art.211 alin.2 lit.c din Codul penal.

În acest sens, Curtea retine ca fapta inculpatului a fost comisa într-un imobil (bloc de locuinte), în care accesul se realiza printr-o usa prevazuta cu sistem de asigurare de tip încuietoare electromagnetica cu interfon, aflat în stare normala de functionare, aspect constatat în urma verificarii acestuia prin proba cu cheia originala si consemnat ca atare în procesul verbal de cercetare la fata locului (filele 15-16, d.u.p.).

Astfel fiind, Curtea constata ca locul savârsirii faptei nu este unul public, în acceptiunea art.152 lit.a din Codul penal, întrucât, la momentul respectiv, acesta nu era accesibil publicului, iar celelalte situatii la care se face referire în art.152 lit.b-e din Codul penal nu sunt incidente în speta.

Drept urmare, retinând incidenta cazului de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct.17 din Codul de procedura penala, Curtea va dispune, în temeiul art.334 din Codul de procedura penala, schimbarea corespunzatoare a încadrarii juridice a faptei inculpatului, înlaturând aplicarea dispozitiilor art.211 alin.2 lit.c din Codul penal.

De asemenea, în raport cu încadrarea juridica legala a faptei respective, care realizeaza continutul constitutiv al infractiunii de tâlharie, în forma simpla, incriminata de art.211 alin.1 din Codul penal, cu retinerea starii de recidiva postexecutorie prevazuta de art.37 lit.b din Codul penal (în raport cu pedeapsa anterioara de 3 ani si 6 luni închisoare, aplicata prin Sentinta penala nr.1572/2006 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, în executarea careia inculpatul a fost arestat la data de 28 decembrie 2005 si liberat conditionat la data de 26 august 2008, cu un rest ramas neexecutat de 303 zile închisoare), Curtea va pronunta, pe fond, o noua solutie de condamnare a acestuia.

La individualizarea pedepsei aplicate pentru infractiunea anterior mentionata, Curtea va avea în vedere, în aplicarea dispozitiilor art.72 din Codul penal, limitele de pedeapsa prevazute în norma de incriminare retinuta a fi incidenta (închisoare de la 3 la 18 ani), gradul mediu de pericol social al infractiunii savârsite (care, desi comisa cu violenta, nu a provocat totusi partii vatamate leziuni corporale care sa fi necesitat îngrijiri medicale), faptul recuperarii în întregime a prejudiciului cauzat (prin restituirea în natura a bunului sustras), antecedenta penala a inculpatului (care a mai fost condamnat anterior, de doua ori, pentru infractiuni de furt calificat), atitudinea procesuala a acestuia (care s-a dovedit a fi, înca de la începutul urmaririi penale, iar apoi, în mod constant, sincera si cooperanta), precum si datele sale personale (vârsta tânara, studiile medii, existenta unei ocupatii si a doi copii minori în întretinere), împrejurari în raport cu care apreciaza ca o pedeapsa orientata usor spre minimul special, respectiv 4 ani închisoare, este proportionala cu gravitatea infractiunii deduse judecatii si, totodata, apta sa asigure realizarea scopurilor prevazute în art.52 alin.1 din Codul penal.

Curtea mai constata ca fiind incident în speta si cazul de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct.171 din Codul de procedura penala (analizat prin prisma Deciziei nr.783/2009 a Curtii Constitutionale si a dispozitiilor tranzitorii reglementate în art.XXIV alin.1 din Legea nr.202/2010), întrucât luarea fata de inculpat, în temeiul art.116 din Codul penal, a masurii de siguranta a interzicerii de a se afla în municipiul Bucuresti, pe o perioada de 3 ani dupa executarea pedepsei închisorii, s-a facut cu aplicarea gresita a legii.

În acest sens, Curtea retine ca dispozitiile legale ce reglementeaza aceasta masura de siguranta au un caracter dispozitiv, iar nu imperativ, astfel ca, tinând seama si de prevederile art.25 alin.1 si art.53 alin.2 din Constitutia României, instanta trebuie sa aprecieze motivat asupra oportunitatii masurii respective, verificând, în raport cu datele personale ale inculpatului, ca ea sa nu se transforme într-o restrângere nejustificata si disproportionata a libertatii lui de miscare.

Pornind de la aceasta premisa, Curtea constata, pe de o parte, ca inculpatul are domiciliul legal într-o localitate de pe raza judetului Ilfov (comuna D....), iar, pe de alta parte, ca este de notorietate faptul ca multe dintre institutiile publice si de interes public ce îi deservesc pe locuitorii judetului respectiv, prestând pentru acestia servicii administrative, fiscale, medicale, etc., îsi au sediile în municipiul Bucuresti.

În aceste conditii, prin aplicarea masurii de siguranta a interzicerii de a se afla în acest municipiu, inculpatul este pus în imposibilitatea faptica de a se prezenta la oricare dintre institutiile anterior mentionate, pentru rezolvarea unor probleme curente, referitoare la viata sa privata sau comunitara, ceea ce constituie o restrângere nejustificata si disproportionata a libertatii sale de miscare, cu atât mai mult cu cât masura respectiva ar urma sa fie pusa în executare abia dupa ispasirea pedepsei închisorii, care se presupune a-si fi atins, la acel moment, inclusiv scopul educativ-preventiv la care face referire art.52 alin.1 din Codul penal.

Astfel fiind, Curtea urmeaza ca, în rejudecarea pe fond a cauzei, sa înlature, ca fiind nelegala, masura de siguranta luata fata de inculpat prin sentinta primei instante si mentinuta de catre instanta de apel.

În raport cu acelasi caz de casare, Curtea constata ca, în mod nelegal, ignorând dispozitiile art.144 alin.1 teza a II-a din Codul de procedura penala, instantele inferioare au omis sa deduca din pedeapsa aplicata inculpatului si durata retinerii administrative a acestuia, din data de 26 mai 2010, astfel cum rezulta din ordonanta de retinere nr.1167286 emisa de organul de cercetare penala din cadrul Sectiei 8 Politie (fila 64, d.u.p.).

În consecinta, în aplicarea dispozitiilor art.38516 alin.2 rap. la art.381 alin.1 teza I din Codul de procedura penala cu ref. la art.88 alin.1 din Codul penal, Curtea va deduce din pedeapsa aplicata inculpatului, pe lânga perioada retinerii si arestarii preventive ale acestuia, începând cu data de 27 mai 2010 si pâna la zi, si durata anterior mentionata a retinerii lui administrative.

Fata de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedura penala, va admite recursul declarat de inculpatul S.M.D., va casa, în întregime, decizia instantei de apel si, în parte, sentinta primei instante, iar, pe fond, rejudecând cauza, va pronunta o noua hotarâre în sensul celor anterior mentionate.

Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei, în privinta carora nu exista motive de casare.

În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului vor ramâne în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistenta juridica obligatorie a inculpatului, fiind suportat din fondul Ministerului Justitiei, conform art.189 alin.1 si 2 din Codul de procedura penala.

Domenii speta

Spete similare