Convocarea actionarilor la Adunarea Generala Extraordinara.

Decizie 61 din 14.02.2011


Convocarea actionarilor la Adunarea Generala Extraordinara.

Convocarea se publica în Monitorul Oficial al României Partea a IV a  si în unul dintre ziarele de larga raspândire din localitatea în care se afla sediul societatii sau din cea mai apropiata localitate. Nici o prevedere legala nu prevede obligativitatea comunicarii convocatorului într-un anumit interval de timp, fiecarui actionar în parte.

- articolul 117 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, republicata ;

Prin sentinta comerciala nr. .. din .. pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI a Comerciala, instanta a respins ca neîntemeiata cererea formulata de reclamanta A.D.S. în contradictoriu cu pârâta SC U. SA, având drept obiect anularea Hotarârii nr. .. din ... a AGEA.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut faptul ca în cauza au fost respectate dispozitiile art. 117 din Legea nr.31/1990, rep. cu privire la convocarea adunarii generale a actionarilor precum si cele ale art. 1172 din acelasi act normativ, potrivit carora reclamanta în calitatea sa de actionar avea dreptul în cazul în care nu i s-ar fi comunicat în timp util documentele, sa solicite punerea acestora la dispozitie, la sediul societatii, demers pe care însa nu l-a facut.

Împotriva acestei sentinte comerciale, reclamanta, în termenul legal prevazut de dispozitiile art. 301 Cod procedura civila a declarat recurs pentru solutionarea caruia la Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala la data de ...a fost înregistrat dosarul nr. ...

Recurenta reclamanta considera ca sentinta apelata este nelegala si netemeinica deoarece:

- instanta de fond nu a luat în considerare faptul ca, comunicarea convocatorului s-a facut doar cu 4 zile înainte de data de 9.04.2009;

-a analizat superficial materialul probator administrat, ignorând un aspect esential în dezlegarea pricinii, referitor la suprafata de 7.188 m.p. categoria curti constructii aferenta Fermei 2, care nu ar fi facut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate numitilor P. N. O. si P. S. R..

În consecinta se solicita admiterea recursului, în sensul admiterii actiunii A.D.S..

Curtea a pus în discutia partilor calificarea caii de atac în raport cu obiectul cauzei.

Ambele parti au fost de acord cu faptul ca împotriva sentintei comerciale atacate se putea exercita calea de atac a apelului si nu a recursului, astfel încât dosarul a continuat sa fie solutionat într-un complet legal constituit potrivit caii de atac stabilita.

Curtea verificând legalitatea si temeinicia lucrarilor dosarului de fond potrivit dispozitiile art. 295 alin. 1 Cod procedura civila, al dispozitiilor legale invocate si a sustinerilor partilor constata ca apelul este nefondat pentru urmatoarele motive:

1. Referitor la îndeplinirea formelor legale privind convocarea actionarilor .

Potrivit dispozitiilor art. 117 din Legea nr.31/1990 rep., convocatorul AGEA, pentru sedinta din 9.04.2009, a fost publicat în Monitorul Oficial, partea a IV a la data de 9.03.2009 si în ziarul "Bursa" la 21.03.2009.

Nici o alta prevedere legala sau statutara nu prevedea obligativitatea comunicarii convocatorului într-un anumit interval de timp, fiecarui actionar în parte.

Asa cum s-a aratat intimata a respectat dispozitiile art. 117 alin. 1, 2 si 3 din Legea nr.31/1990, art. 243 din Legea nr. 297/2004 si art. 15 din actul constitutiv, publicând convocatorul sedintei AGEA atât în Monitorul Oficial cât si în ziarul "Bursa".

Singura obligatie a intimatei conform dispozitiilor legale mentionate, era aceea a publicarii convocatorului.

În plus, de aceasta obligatie, intimata a pus la dispozitia apelantei la sediul acesteia, fara vreo solicitare a A.D.S. în acest sens, convocatorul sedintei.

Faptul ca nici în aceste conditii apelanta nu si-a desemnat un reprezentant în adunarea generala nu poate fi imputabil intimatei, care îsi îndeplinesc obligatiile legale  conform dispozitiilor art. 5 din Legea nr. 297/2004 si art. 1172 din Legea nr.31/1990 rep de a pune la dispozitia actionarilor, la sediul societatii, documentele sau informatiile aflate pe ordinea de zi, respectând astfel dreptul la informare al apelantei.

Referitor la sustinerea apelantei potrivit careia, intimata nu a suspus spre aprobare reprogramarea sedintei, aceasta va fi respinsa ca nefondata, având în vedere faptul ca în cadrul sedintei, se supuneau spre aprobare numai punctele aflate pe ordinea de zi, si în nici un caz cele propuse, printr-o adresa chiar în ziua sorocita tinerii adunarii.

Referitor la nesuprapunerea suprafetelor de teren conform titlului de proprietate, Curtea retine conform înscrisurilor existente în dosarul de fond, faptul ca prin Hotarârea nr.1178 a AGEA SC U. SA, la pct. 1 pe ordinea de zi figura diminuarea capitalului social cu suma de 26.632,60 lei reprezentând contravaloarea activului "Ferma 2" activ iesit din patrimoniul societatii ca urmare a retrocedarii acestuia fostilor proprietari.

În raport de acest aspect, întrucât pe calea actiunii în anulare a unei hotarâri AGA nu se pot aduce critici referitoare la legalitatea emiterii titlului de proprietate în baza caruia, cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990 s-a adoptat în mod corect o hotarâre, Curtea a respins ca nefondat si cel de-al doilea motiv de apel, apreciind ca aspectele invocate pot fi analizate în contextul dispozitiilor art. 12 din Legea nr.1/2000, neincidente în prezenta cauza.

Pentru toate aceste argumente, Curtea în baza dispozitiilor art. 296 Cod procedura civila a respins apelul ca nefondat.

(Decizia comerciala  nr. 61/14.02.2011 Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a V- a Comerciala)