Acţiunea pauliană, revocatorie. Admisibilitate chiar şi atunci când convenţia părţilor este consfinţită printr-o hotărâre judecătorească, fie ea sau nu hotărâri de expedient, fără ca în astfel de cazuri să se pună problema încălcării autorităţii de l...

SECŢIA CIVILĂ MIXTĂ

MATERIE: DREPT CIVIL.

OBIECTUL:.

Acţiunea pauliană, revocatorie. Admisibilitate chiar şi atunci când convenţia părţilor este consfinţită printr-o hotărâre judecătorească, fie ea sau nu hotărâri de expedient, fără ca în astfel de cazuri să se pună problema încălcării autorităţii de lucru judecat.

Temei de drept:art.975 Cod civil.

Sursa secundară:Curtea de Apel Oradea

(Decizia civilă nr.1775/R din 3 decembrie 2009)

(dosar 5239/296/2008)

Prin sentinţa civilă nr.7676//17.12.2008 pronunţată în dosar nr.5239/296/2008, Judecătoria Satu Mare a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamantele Ţ. I. D. şi  S. M. împotriva pârâţilor B.M. şi B. D. I.ca inadmisibilă. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond, analizând cu prioritate, în baza art.137 alin.1 C.pr.civ., excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.1720/20.03.2008 pronunţată în dosar nr.7896/296/2007, rămasă irevocabilă prin nepromovarea recursului, a fost admisă acţiunea formulată de pârâta din prezenta cauză, B. M., şi s-a constatat că apartamentul situat în Satu Mare, str.Cibinului, bl.CE 14/6, înscris în CF ind.54201 Satu Mare, nr.top 7119/20 este bun propriu al pârâtei, dobândit prin cumpărare în timpul căsătoriei cu reclamantul din prezenta cauza.

Prin acţiunea înregistrată la instanţa de fond, aşa cum a fost precizată de reclamante la termenul din 26.11.2008, s-a solicitat revocarea partajului realizat prin sentinţa sus amintita.

În consecinţă, prin acţiunea promovată, reclamantele tind la stabilirea unei situaţii de fapt contrare celei stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa nr.1720/20.03.2008, ceea ce echivalează cu lipsirea de efecte juridice a acestei sentinţe.

Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti are două efecte: un efect pozitiv şi un efect negativ. Efectul pozitiv constă în împrejurarea că hotărârea poate fi pusă în executare, iar efectul negativ se referă la împrejurarea că situaţia de fapt stabilită prin respectiva hotărâre nu mai poate fi contestată.

Cu totul excepţional, hotărârile judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat pot fii desfiinţate prin promovarea căilor extraordinare de atac, revizuirea şi contestaţia în anulare, însă numai pentru motivele expres prevăzute de lege.

De altfel, aşa cum s-a decis şi în jurisprudenţa CEDO (cauza Brumărescu c. României, cauza Androne c. României), dreptul la un proces echitabil în fata unei instanţe judecătoreşti garantat de art.6 parag.1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei care enunţă preeminenţa dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor părţi. Unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este  principiul securităţii raporturilor juridice care reclamă, între altele, că soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de instanţele judecătoreşti să nu mai fie pusă în discuţie.

Deşi în hotărârile sus menţionate s-a avut în vedere faptul că la acea dată dreptul roman permitea desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile de o instanţă superioară în baza unei cereri introduse de un oficial al statului, respectiv procedura recursului în anulare, instanţa de fond a apreciat că acelaşi principiu, şi anume cel al securităţii raporturilor juridice, ca element fundamental al preeminentei dreptului şi în strânsă legătură cu dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 parag.1 din Convenţie, se opune posibilităţii stabilirii printr-o hotărâre judecătorească a unei situaţii de fapt contrare celei stabilite deja cu putere de lucru judecat.

Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat că nu sunt întemeiate nici susţinerile reclamantelor, potrivit cărora sentinţa nr.1720/2008 are la bază convenţia părţilor.

Potrivit art.271 C.pr.civ., singura situaţie în care o hotărâre judecătorească este dată în temeiul convenţiei părţilor este aceea în care se pronunţă o hotărâre de expedient în urma tranzacţiei efectuate de părţi.

Însă,  sentinţa nr.1720/2008 nu s-a pronunţat în baza tranzacţiei încheiate de părţi, conform art. 271 C.pr.civ, ci în urma dezbaterii contradictorii a susţinerilor părţilor pe baza probelor administrate, nefiind deci  vorba despre o convenţie a părţilor.

În consecinţă, întrucât prin acţiunea formulată se tinde la stabilirea unei situaţii de fapt contare celei stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa nr.1720/20.03.2008, contravenind astfel principiului securităţii raporturilor juridice, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamante ca inadmisibilă.

Având în vedere soluţia pronunţată pe excepţia inadmisibilităţii, instanţa de fond nu a mai analizat excepţia lipsei de obiect invocată din oficiu.

Întrucât pârâta B. M. nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate, prima instanţă nu a obligat reclamantele, ca părţi căzute în pretenţii, la plata acestora. În opinia instanţei de fond, simpla menţiune a onorariului pe împuternicirea avocaţială nu constituie o dovadă a efectuării plăţii. Împuternicirea avocaţială face dovada calităţii de reprezentant convenţional şi nu dovada plăţii onorariului perceput de avocat, împuternicirea avocaţiala nefiind un instrument de plată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. M., solicitând admiterea apelului şi acordarea cheltuielilor de judecată; obligarea reclamantelor la plata lor, aşa cum sunt prevăzute pe împuternicirea de reprezentare în baza contractului cu nr. acolo specificat.

Reclamanţii T.I.D. si S.M. au promovat apel împotriva sentinţei, solicitând desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru a pronunţa o soluţie pe fondul cauzei, iar, în subsidiar, în cazul în care se va aprecia că sunt suficiente probe la dosar, solicită schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii; cu cheltuieli de judecată

Prin decizia civilă nr.114/Ap din 12 mai 2009, Tribunalul Satu Mare a respins apelul pârâtei B. M. şi apelul reclamantelor T. I. D. şi S. M., împotriva sentinţei civile nr.7676/2008 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr.5239/296/2008 în contradictoriu cu intimatul B. D. I..

Au fost compensate parţial cheltuielile de judecată, obligând apelantele T.I. D. şi S. M. să achite intimatei-apelante B. M. 1380 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect prima instanţă a apreciat că sentinţa civilă nr.1720/2008 s-a pronunţat în urma dezbaterii contradictorii a părţilor, nefiind o hotărâre de expedient, astfel cum aceasta este prevăzută de art.271-273 Cod procedură civilă.

Nereprezentând o convenţie a părţilor, nici disp.art.975 Cod civil, invocate de apelante în susţinerea dreptului lor de a ataca actele viclene ale debitorului, nu sunt aplicabile.

Tribunalul a apreciat că, demersul juridic al reclamantelor tinde, aşa cum a reţinut  şi instanţa de fond, la stabilirea unei situaţii de fapt contrare celei stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr.2710/2008, urmărind lipsirea de efecte juridice a acestei hotărâri, fiind inadmisibil.

Deliberând asupra apelului pârâtei B.M., prin prisma probelor administrate, tribunalul l-a apreciat, de asemenea, neîntemeiat, constatând că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că împuternicirea avocaţială face dovada calităţii de reprezentant convenţional, nefiind un instrument de plată.

În consecinţă, în baza art.296 Cod procedură civilă., tribunalul a respins ambele apeluri.

S-a reţinut de instanţa de apel că, în urma respingerii apelului reclamantelor, acestea datorează cheltuieli de judecată intimatei B. M. în cuantum de 2380 lei şi în urma respingerii apelului pârâtei, aceasta datorează intimatelor suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, astfel, tribunalul a procedat la compensarea parţială a cheltuielilor de judecată, obligând în final apelantele-reclamante T.I. D. şi S.M.să achite 1380  lei intimatei-pârâte B.M..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamantele T. I. şi S.M. şi respectiv pârâta B. M...

1.Recurentele reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi desfiinţarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, pentru următoarele motive:

-instanţa de apel nu a argumentat motivele de fapt şi de drept pentru care a respins apelul reclamantelor, nesocotind dispoziţiile art.261 Cod procedură civilă;

-ambele instanţe au făcut o greşită apreciere a dispoziţiilor art.295 şi art.785 Cod civil, precum şi dispoziţiilor art.270 şi 273 Cod procedură civilă;

-raportat la art.975 şi art.785 Cod civil, precum şi dispoziţiile art.270 şi 273 Cod procedură civilă şi în condiţiile în care, în dosarul nr.7896/296/2007, sentinţa s-a dat pe baza ,recunoaşterii făcute de intimatul pârât Bârsan Daniel Ionel, acţiunea de revocare a partajului este admisibilă;

-raportat la dispoziţiile art.22, 23, 27, 28, 33, 34 şi 36 din Legea nr.7/996, dar şi la dispoziţiile art.497 alineat ultim Cod procedură civilă, cererea de radiere a înscrierilor de sub B.6 din CF individual nr.54201 Satu Mare este admisibilă;

-în cazul de faţă, recurentele nu au fost parte la procesul înregistrat cu nr.7896/296/2007, în care pârâta B. M. a cerut să se constate dreptul ei de proprietate personală asupra apartamentului înscris în CF nr.54201 Satu Mare, dar ele, în calitate de creditori chirografari, se pot plânge împotriva actelor viclene făcute de debitor fie pe calea acţiunii oblice, fie pe calea acţiunii pauliene;

-în cazul dosarului menţionat, împărţeala dintre cei doi soţi s-a făcut cu viclenie, pentru a sustrage apartamentul de la urmărirea silită, partajul făcându-se pe baza unei singure probe şi anume a recunoaşterii pârâtului şi acordul acestuia pentru calificarea ca bun propriu al apartamentului;

-deşi sunt compensate, cheltuielile de judecată nu sunt justificate, instanţa având competenţa să micşoreze cuantumul acestora ţinând cont de munca efectiv prestată.

În drept sunt invocate dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9, art.312 Cod procedură civilă.

2.Recurenta pârâtă B. M. a solicitat admiterea recursului şi acordarea cheltuielilor de judecată în fond şi corect în apel, pentru următoarele motive:

-instanţa de fond a ignorat norma de drept care reglementează cheltuielile de judecată, deşi este o obligaţie a instanţei ca, în cazul culpei procesuale, să acorde părţii adverse cheltuielile;

-tribunalul a făcut o eronată compensare a cheltuielilor ocazionate în apel, etapă în care reclamantele trebuiau să fie obligate la plata integrală a cheltuielilor ocazionate de apelul declarat de acestea.

În drept sunt invocate dispoziţiile art.312 şi art.274 Cod procedură civilă.

Intimatul pârât, deşi legal citat, nu şi-a comunicat poziţia.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, instanţa a constatat următoarele:

Sentinţa civilă nr.1720 pronunţată de Judecătoria Satu Mare la data de 20 martie 2008, prin care s-a constatat că apartamentul situat în Satu Mare, strada Cibinului, bl.CE, 14/6 înscris în CF nr.54201 Satu Mare nr.top.7119/20, a fost pronunţată în temeiul recunoaşterii pârâtului B. D.I.în sensul că imobilul din litigiu a fost achiziţionat din banii proprii ai reclamantei, ajutată de rudele ei, probă prin care, s-a reliefat în considerentele sentinţei, a fost răsturnată prezumţia de comunitate a bunurilor instituită de art.30 din Codul familiei.

Anterior declanşării litigiului finalizat prin pronunţarea hotărârii de partaj, despre care s-a făcut vorbire mai sus, recurentele reclamante au obţinut, în cadrul  litigiului înregistrat sub nr.4770/2007, soluţie de obligare a pârâtului B. D. la plata sumei de 20.000 EURO, sens în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr.4093/2007, definitivă şi irevocabilă.

În scopul recuperării creanţei constatate prin titlul executoriu mai sus-arătat, creditoarele au iniţiat procedura execuţională, în cadrul dosarului execuţional nr.278/2007, iar în cartea funciară a fost notată somaţia de executare, totodată creditoarele solicitând partajul bunurilor comune dobândite de soţii B. sub durata căsătoriei.

S-a reţinut că, în prezenta speţă, problema de drept care se impune a fi dezlegată este dacă acţiunea de revocare a partajului, întemeiată pe prevederile art.975 din Codul civil, este admisibilă, în caz afirmativ impunându-se casarea şi desfiinţarea hotărârilor criticate, cu trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru o nouă judecare pe fondul cererii deduse judecăţii, dat fiind că ambele instanţe au considerat că demersul procesual al recurentelor reclamante este inadmisibil pentru că s-ar tinde la stabilirea unei situaţii de fapt contrare celei stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr.2710/2008, urmărindu-se lipsirea de efecte juridice a acestei hotărâri, ceea ce ar fi inadmisibil.

Articolul nr.975 din Codul civil, pe care reclamantele şi-au fundamentat demersul lor procesual de faţă, statuează că creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor. Este de observat că textul de lege anterior enunţat nu face nici o distincţie în ceea ce priveşte „actele viclene”, în sensul că astfel de acte ar reprezenta convenţii materializate în cadrul unui contract ori printr-o hotărâre judecătorească.

În atare situaţie, instanţa avea de verificat, în prezentul litigiu, dacă soţii Bârsan au urmărit, în cadrul procesului de partaj, obţinerea unei hotărâri judecătoreşti pentru prejudicierea drepturilor creditoarelor reclamante. Or, exact această cercetare a fost exclusă din preocupările instanţelor, ele focalizându-şi analiza spre problema admisibilităţii acţiunii în revocare, concluzionând fără temei că aceasta ar fi inadmisibilă, sens în care nu au mai cercetat îndeplinirea cumulativă în speţă a cerinţelor impuse de lege pentru promovarea unei acţiuni pauliene.

Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în baza dispoziţiilor art.312 alin.1 şi 3 din Codul de procedură civilă, constatând că litigiul a fost soluţionat de ambele instanţe fără a se cerceta fondul cauzei, a admis recursul reclamantelor, a casat decizia atacată, a desfiinţat sentinţa cu trimiterea cauzei la judecătorie pentru o nouă judecare a cauzei, admiţându-se totodată şi recursul formulat de pârâta B. M., ale cărei susţineri invocate în cererea de recurs urmează a fi analizate cu ocazia reluării ciclului judiciar, o atare soluţie impunându-se dată fiind necesitatea rezolvării unitare a pricinii.

Domenii speta

Spete similare