Inadmisibilitatea cererii de interventie în cadrul procedurii necontencioase vizând modificarile aduse statutului frf, formulata de o persoana ce nu justifica un interes legitim

Decizie 392 din 05.03.2012


Inadmisibilitatea cererii de interventie în cadrul procedurii necontencioase vizând modificarile aduse statutului FRF, formulata de o persoana ce nu justifica un interes legitim

Domeniu - procedura civila. Cereri de interventie. Inadmisibilitate

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.39765/3/2011 - DECIZIA CIVILA NR.392/05.03.2012)

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila sub nr. 39765/3/2011, petenta F.R.F., înscrisa în Registrul Federatiilor tinut la grefa Tribunalul Bucuresti sub nr. 60/08.05.2002, reorganizata potrivit Legii Educatiei Fizice si Sportului nr. 69/2000, cu Certificat de înscriere nr. 48/08.05.2002, având Autorizatie de functionare nr. 1143/10.05.2002 si Certificat de Identitate Sportiva nr. 0000670/10.05.2002 eliberate, în conditiile legii, de Ministerul Tineretului si Sportului, reprezentata legal prin M.S. - presedinte a solicitat instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se ia act de modificarile aduse Statutului FRF prin Hotarârea Adunarii Generale a FRF din data de 09 mai 2011 si sa se dispuna înregistrarea acestora în Registrul Federatiilor aflat la grefa Tribunalului Bucuresti.

În motivarea cererii, s-a aratat ca la data de 09 mai 2011, Adunarea Generala a FRF a decis la punctul 13, modificarea si completarea statutului FRF. Trebuie mentionat ca aceste modificari au fost determinate de necesitatea coroborarii dispozitiilor statutare cu prevederile statutelor FIFA si UEFA, astfel cum cele doua foruri internationale au solicitat.

În drept, au fost invocate dispozitiile Ordonantei de Guvern nr. 26/2000 privind asociatiile si fundatiile si ale Legii 69/2000 a educatiei fizice si sportului.

În dovedirea cererii, au fost depuse la dosar urmatoarele înscrisuri: Hotarârea Adunarii Generale a FRF din data de 09 mai 2011, autentificata sub nr. 1533 din 16.05.2011 de catre BNPA C.C.A. - S.M.; Statutul FRF autentificat sub nr. 1534 din 16.05.2011 de catre BNPA C.C.A. - S.M..

La data de 31.05.2011  M.M. - agent de jucatori licentiat de F.R.F. si consilier juridic înscris la nr. 40S 6620 în Tabloul profesional al consilierilor juridici tinut de Colegiul Consilierilor Juridici din Bucuresti a formulat cerere de interventie în interes propriu ( filele 40-49), în baza art. 49 alin. 1 si 2 cu referire la art. 50 alin. 1 si 2 coroborate cu art. 331 C.proc.civ., în dosarul nr. 39765/3/2011, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de interventie, asa cum dispune art. 52 alin. 1 C.proc.civ., întrucât în baza hotarârii adunarii generale a petentei FRF din data de 09.05.2011, a carei autorizare se solicita, petenta F.R.F. urmareste stabilirea unor drepturi potrivnice intervenientului intimat; în baza hotarârii adunarii generale a petentei FRF din data de 09.05.2011, a carei autorizare se solicita de catre petenta instantei, se solicita autorizarea desfasurarii unor activitati interzise prin Constitutie si prin lege; respingerea cererii formulata de petenta Federatia Româna de Fotbal ca netemeinica si nelegala.

Intervenientul a solicitat în vederea solutionarii prezentei, potrivit art. 172 alin. 1 C.proc.civ., sa de dispuna ca petenta sa depuna toate actele ce au stat la baza aprobarii hotarârii prin care intervenientul a fost declarat persona non grata precum si dovada de convocare la sedinta adunarii generale a petentei din data de 09.05.2011 respectiv dovada de comunicare a hotarârii prin care am fost declarat persona non grata.

La data de 07.07.2011, petenta a depus la dosar note scrise, cu privire la cererea de interventie în nume propriu formulata de M.M., aratând ca într-adevar la data de 09 mai 2011, în cadrul Adunarii Generale a Federatiei Române de Fotbal, la propunerea Comitetului Executiv, domnul M.M. a fost declarat persoana non grata ca urmare a încalcarii grave si în mod repetat a Statutului si Regulamentelor FRF, precum si datorita prejudiciilor de imagine aduse FRF prin declaratiile acordate mass-media.

Cu privire la solicitarea domnului M. de a i se aduce la cunostinta dovada de convocare la sedinta Adunarii Generale a FRF, în temeiul prevederilor art. 27 alin. 1 si 2 din Statutul FRF, convocarea se comunica în scris membrilor afiliati, calitate pe care intervenientul nu o detine.

Cu privire la fondul prezentei cauze, petenta a solicitat sa se ia act de modificarile aduse Statutului FRF prin Hotarârea Adunarii Generale a FRF din data de 09 mai 2011 si sa dispuna înregistrarea acestora în Registrul Federatiilor aflat la grefa Tribunalului Bucuresti.

În fapt, la data de 09 mai 2011, Adunarea Generala a FRF a decis la punctul 13, modificarea si completarea statutului FRF. Trebuie mentionat ca aceste modificari au fost determinate de necesitatea coroborarii dispozitiilor statutare cu prevederile statutelor FIFA si UEFA, astfel cum cele doua foruri internationale au solicitat.

Petenta a mentionat ca a obtinut Avizul prevazut expres de art. 36 alin. 4 din Legea nr. 69/2000, a Educatiei fizice si sportului.

În drept, au fost invocate dispozitiile Ordonantei de Guvern nr. 26/2000 privind asociatiile si fundatiile si ale Legii 69/2000 a educatiei fizice si sportului.

Intervenientul M.M. a depus la data de 07.07.2011, note scrise, prin care a solicitat instante admiterea în principiu a cererii de interventie, conform art. 52 alin. 1 C.proc.civ. motivat de faptul ca în doctrina si în jurisprudenta se considera ca interventia principala poate fi formulata în orice materie întrucât nicio dispozitie a legii nu o limiteaza.

Prin încheierea de sedinta din data de 14.07.2011, tribunalul a respins ca inadmisibila cererea de interventie formulata de M.M., fata de prevederile art.49 si 50 Cod pr.civ. prin raportare la obiectul cererii deduse judecatii.

La data de 04.08.2011, SC F.C. U Craiova SA a formulat, în baza art. 49 alin. 1 si 2 cu referire la art. 50 alin. 1 si 2 coroborate cu art. 331 C.proc.civ. cerere de interventie în interes propriu, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de interventie, asa cum dispune art. 52 alin. 1 C.proc.civ. întrucât, în doctrina si în jurisprudenta se considera ca interventia principala poate fi formulata în orice materie întrucât nicio dispozitie a legii nu o limiteaza (filele 134-140).

S-a aratat ca sunt îndeplinite conditiile ca cererea de interventie sa fie declarata admisibila în principiu, motivat de faptul ca exista o cerere formulata de petenta FRF ce este dedusa judecatii instantei civile a Tribunalului Bucuresti si al carui obiect îl face pct. 13 din hotarârea adunarii generale a petentei FRF adoptata în data de 09.05.2011 si, în al doilea rând, în baza pct. 13 din hotarârea adunarii generale a petentei FRF din data de 09.05.2011, petenta F.R.F. urmareste stabilirea unor drepturi ce sunt opozabile intervenientei.

În baza aceleiasi hotarâri a adunarii generale a petentei FRF din data de 09.05.2011, petenta F.R.F. solicita instantei autorizarea desfasurarii unor activitati (opozabile intervenientei), interzise prin Constitutie si prin lege si a caror consecinta, limiteaza si îngradeste drepturile intervenientei. Relevant este si faptul ca, între cererea principala si cererea de interventie exista conexitate, iar instanta are competenta de a solutiona (art. 35 alin. 2 si 3 coroborat cu art. 33 alin. 1 toate din OG nr. 26/2000) atât cererea principala cât si cererea de interventie. Totodata, cererea de interventie îndeplineste si conditiile impuse de art. 50 alin. 1 coroborat cu art. 112 C.proc.civ., iar aceasta a fost formulata în fata primei instante si înainte de închiderea dezbaterilor. Pentru opozabilitatea hotarârii adunarii generale a petentei FRF din data de 09.05.2011 si pentru ca drepturile ce vor fi acordate de instanta petentei sa fie opozabile intervenientei, este necesar ca intimatul intervenient sa fie introdus în cauza.

În sedinta publica din data de 14.09.2011, tribunalul a luat act de sustinerile reprezentantului petentei, în sensul ca nu mai sustine exceptia lipsei calitatii de reprezentant a domnului M.M. cu privire la cererea de interventie a S.C. F.C. U Craiova S.A. si a respins ca inadmisibila cererea de interventie în interes propriu formulata de S.C. F.C. U Craiova S.A., raportat la obiectul cererii principale (modificare acte constitutive ale federatiei petente), procedura care are un caracter necontencios, precum si la continutul cererii de interventie în interes propriu, în cauza nefiind îndeplinite cerintele art. 49 alin. 2 C.proc.civ. Totodata, tribunalul a avut în vedere împrejurarea ca toate aspectele invocate în cuprinsul cererii de interventie cu privire la anularea Hotarârii Adunarii Generale a F.R.F. din data de 09.05.2011 fac obiectul unor actiuni ce urmeaza a se desfasura pe calea procedurii contencioase, în cadrul dosarelor mentionate la acest termen de catre reprezentantul titularei cererii de interventie în interes propriu.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila  prin încheierea din 14.09.2011 a admis cererea formulata de petenta F.R.F.; a luat act de FRF din data de 09.05.2011; a dispus înregistrarea acestor modificari în Registrul Special aflat la grefa Tribunalului Bucuresti ; a dispus comunicarea catre Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti a copiei hotarârii Adunarii Generale a Federatiei Române de Fotbal din data de 09.05.2011 si a prezentei încheieri.

În considerentele încheierii tribunalul a analizat cererea formulata de petenta în raport de dispozitiile art.33 raportat la art.35 din O.G. nr.26/2000 , cu modificarile ulterioare si tinând seama si de dispozitiile art.36 alin.4 din Legea nr.69/2000, cu modificarile ulterioare, tribunalul constata ca prin Hotarârea Adunarii Generale a FRF din data de 09.05.2011 s-a modificat Statuatul F.R.F,în sensul celor mentionate în hotarâre.

S-a aratat ca, prin avizul depus la dosar (fila 55) cu nr.06 din 09.06.2011  Autoritatea Nationala  pentru Sport  avizeaza modificarile FRF având în vedere Hotarârea Adunarii Generale Ordinare din 09.05.2011 autentificate de notar public S.M. sub nr.1533 din 16.05.2011 si  Statutul autentificat sub nr.1534 din 16.05.2011 de notar public S.M..

Tribunalul a constatat ca sunt îndeplinite cerintele prevazute de art.33 raportat la art.35 din O.G.nr.26/2000 modificata, si ale art.36 alin.4 din Legea nr.69/2000 cu modificarile ulterioare,  motiv pentru care a admis cererea si a luat act de modificarile aduse Statutului FRF prin Hotarârea Adunarii Generale a FRF din data de 09.05.2011, urmând a dispune  înregistrarea acestor modificari în Registrul Special aflat la grefa Tribunalului Bucuresti.

În baza art.11 alin.2 din O.G.nr.26/2000 s-a dispus comunicarea catre Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti a copiei Hotarârii Adunarii Generale a FRF din data de 09.05.2011, a Statutului modificat al F.R.F. si a încheieri.

Împotriva încheierii din 14.09.2011 a formulat recurs SC Fotbal Club U Craiova SA reprezentata legal de împuternicit M.M. si împotriva încheierilor din 14.07.2011 si 14.09.2011 a formulat recurs M.M..

Împotriva încheierii din 14.07.2011 prin care s-a respins cererea de interventie a intervenientului M.M., recurentul M.M. a invocat ca motive de nelegalitate în temeiul art.304 pct. 4 Cod procedura civila  apreciind ca a fost data de instanta cu depasirea atributiilor conferite de lege puterii judecatoresti, fiind astfel încalcate dispozitii din Constitutie, din legea nr. 304/2004, Legea nr.303/2004 , din Conventie si Codul de procedura civila.

Se sustine ca în temeiul art. 49 alin. 1 si 2 cu referire la art.335 Cod procedura civila, s-a creat posibilitatea recurentului de a interveni în cauza dedusa judecatii, însa tribunalul a încalcat aceste dispozitii respingând cererea de interventie ca inadmisibila.

Instanta de fond a nesocotit art. 129 Cod procedura civila  întrucât intervenientul justifica un interes legitim în promovarea cererii de interventie deoarece: este agent de judecatori licentiat de intimata FRF, iar prin dispozitiile din statut , opozabile intervenientului, petenta FRF îl obliga pe recurent sa supuna litigiile rezultate din activitatea de agent numai instantelor private înfiintate de petenta FRF.

Prin dispozitiile art. 57 si 58 din statutul FRF intervenientului îi este interzis dreptul la justitie, îi este impusa o jurisdictie neprevazuta de Constitutie, iar prin art.35 alin. 4 lit.c din statut Comitetul Executiv este autorizat sa numeasca în numele intervenientului arbitrii instantelor arbitrale ce vor avea competenta de a solutiona litigiile intervenientului.

Prin art.56 alin.2 lit.j din statut petenta FRF solicita instantei recunoasterea sanctiunii de persona non grata si autorizarea petentei de a putea declara pe intervenient persona non grata.

Astfel, prin respingerea cererii de interventie i s-a încalcat dreptul de acces la justitie, drept prevazut de Constitutie si Conventia Europeana si  dreptul la un proces echitabil, instanta depasindu-si astfel atributiile conferite de lege, solutia pronuntata modificând dispozitiile învederate în conditiile în care puterii judecatoresti nu-i sunt conferite prerogative de putere legislativa.

Un alt motiv de recurs este întemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 6 Cod procedura civila, apreciind ca instanta nu a acordat ceea ce s-a cerut, respectiv admiterea în principiu a cererii de interventie, în conditiile în care se justifica un interes legitim, recurentul reluând activitatile mentionate la primul motiv de recurs trecute în statutul FRF.

De asemenea, se sustine ca hotarârea este nelegala si conform art.304 pct. 7 Cod procedura civila apreciind ca încheierea cuprinde motive straine de natura pricinii, întrucât s-a stabilit sa se ia act de modificarile  aduse statutului desi intervenientul a învederat ca se solicita sa se ia act de un tribunal arbitral a carui activitate sa fie opozabila intervenientului, Comitetul Executiv sa numeasca în numele intervenientului  si pentru intervenient arbitrii instantelor arbitrale ce vor avea competenta de a solutiona litigiile intervenientului, petenta FRF solicitând în fapt instantei sa îi interzica dreptul de a se adresa instantelor de drept comun.

În conformitate cu art.335 Cod procedura civila  legiuitorul a stabilit obligatia instantei de a respinge cererea petentei întrucât prin obiectiile ridicate de intervenient, cererea principala prezinta un caracter contencios.

Hotarârea instantei este nelegala si sub aspectul dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, judecatorul fondului având obligatia sa asigure intervenientului dreptul la un proces echitabil iar cererea petentei nu justifica solutionarea acestei în procedura necontencioasa.

Petenta FRF nu are competente legislative si nu poate sa-si stabileasca atributiile si competentele în afara Legii nr.69/2000, prin autorizarea dreptului de a declara persoana non grata, intervenientului i se încalca si îngradeste dreptul la o activitate economica si dreptul la munca.

Încheierea din 14.09.2011 este nelegala în baza art.304 pct.4,5,7,8, si 9 Cod procedura civila, întrucât instanta de fond a recunoscut în fapt o putere legislativa si una judecatoreasca; s-a creat posibilitatea interzicerii dreptului la justitie de catre o federatie sportiva nationala;procedura de judecata si competenta instantei este lasata la aprecierea judecatorului iar judecatorul nu se supune legii; instanta de judecata poate pronunta solutii cu caracter particular al caror efect sa fie mai presus de Constitutie si lege.

SC F.C. U Craiova SA  reprezentat de acelasi M.M. a criticat încheierea din 14.09.2011 sustinând ca încheierea este nelegala în baza art.304 pct. 4 Cod procedura civila  apreciind ca a fost data de instanta cu depasirea atributiilor conferite de lege puterii judecatoresti, fiind astfel încalcate dispozitii din Constitutie, din Legea nr.304/2004, Legea nr.303/2004, din Conventie si Codul de procedura civila.

Art.1 alin. 3, 4,si 5 din Constitutie stabileste ca România este un stat de drept, drepturile persoanelor fiind garantate prin lege si Constitutie. Statul Român este organizat potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor în stat, iar Constitutia si legea sunt obligatorii si pentru instanta de fond.

În temeiul art.16 alin.2 coroborat cu art.124 si 126 alin.1 si 2 din Constitutie, instanta de fond trebuia sa înfaptuiasca justitia în numele legii, cu scopul asigurarii suprematiei legii întrucât judecatorul fondului nu este mai presus de lege, iar justitia este unica si este aceeasi pentru toti, competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt stabilite prin lege.

Prin respingerea cererii ca inadmisibila au fost modificate dispozitiile art. 21 alin.1-3 , art.6 pct.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului  si art. 49 alin.1 si 2, art. 335 si art. 129 alin. 5 si 6 Cod procedura civila, fiindu-i astfel interzis dreptul de acces la justitie, la un proces echitabil, nu s-a pronuntat asupra motivelor ce au determinat intervenienta sa formuleze cererea de interventie si nu a pronuntat o solutie în numele legii.

Apreciaza ca au fost modificate si dispozitiile art.1 si art.4 alin. 1 din Legea nr.303/2004, art.49 alin.1 si 2 Cod procedura civila  si art.335 Cod procedura civila , art.129 alin. 5 si 6, respectiv art.261 alin. 1 Cod procedura civila întrucât puterea legiuitoare a creat posibilitatea recurentului de a interveni în cauza dedusa judecatii , iar instanta de fond a respins cererea ca inadmisibila. Considera ca prin încheierea recurata s-a creat legea si s-au modificat dispozitiile Codului de procedura civila, întrucât recurenta avea un interes legitim în promovarea cererii de interventie.

Recurenta este membru asociat al intimatei F.R.F. si desfasoara în cadrul organizat de intimata FRF o activitate cu caracter sportiv si patrimonial, statutul ce a fost autorizat de instanta de fond este opozabil recurentei, modificarile autorizate de instanta sunt lovite de nulitate absoluta, iar nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana interesata.

În temeiul art. 49 si 335 Cod procedura civila  instanta trebuia sa admita cererea de interventie si sa respinga cererea principala, solutia data de tribunal fiind nelegala pentru ca puterii judecatoresti nu-i sunt recunoscute prerogative de putere legislativa, si-a depasit atributiile puterii judecatoresti si a pronuntat o solutie prin care au fost modificate dispozitiile Constitutiei si a legii, veridicitatea si opozabilitatea: Constitutiei, Legii nr.303/2004, Conventiei si Codului de Procedura Civila nu pot fi contestate de nici o instanta de judecata.

Se mai arata ca sunt incidente si dispozitiile art.304 pct. 6 Cod procedura civila, intervenientul justificând un interes legitim în conditiile în care Statutul F.R.F. ce a fost autorizat îi încalca drepturile. De altfel, sustinerile recurentei au fost retinute de instanta de fond fila 4 a încheierii recurate), numai ca instanta nu a admis în principiu cererea de interventie. 

Prin autorizarea statutului de catre instanta, recurentei îi sunt aplicate  sanctiuni de catre F.R.F întrucât statutul în cauza îngradeste recurentei accesul la justitie; statutul în cauza prevede sanctiuni si sunt aplicate recurentei întrucât s-a adresat justitiei. De altfel, este de notorietate faptul ca recurenta a fost sanctionata de Comitetul Executiv al F.R.F întrucât s-a adresat instantelor de judecata.

Nu se poate sustine teza conform careia instanta a acordat ceea ce s-a cerut întrucât, pe de o parte, instanta de fond nu a admis, în principiu, cererea recurentei, iar pe de alta parte, instanta de fond nu a respins cererea intimatei raportat la împrejurarea, retinuta de instanta de fond, ca cererea intimatei face obiectul unor actiuni ce urmeaza a se desfasura pe calea procedurii necontencioase.

Hotarârea instantei de fond este nelegala în baza art.304 pct.7 C.proc.civ., întrucât încheierea recurata cuprinde  motive straine de natura pricinii.

Recurenta justifica un interes legitim, iar potrivit art.49 alin.1 si 2 C.proc.civ. are posibilitatea legitima sa intervina în cauza de dusa judecatii întrucât drepturile conferite de încheierea pronuntata în cauza îi sunt opozabile recurentei.

În conformitate cu art.335 C.proc.civ. legiuitorul a stabilit obligatia instantei de a respinge cererea intimatei întrucât prin obiectiile ridicate de re curenta, cererea principala prezinta un caracter contencios. Or, motivarea instantei este straina de natura pricinii. De altfel, în baza statutului autorizat de instanta de fond, intimata desfasoara activitati, pe de o parte, opozabile recurentei, pe de alta parte, interzise prin Constitutie si prin lege si în conditiile în care puterea legislativa si puterea judecatoreasca nu sunt înfaptuite de FRF.

Instanta de fond stabileste în încheierea recurata ca intimata solicita ca instanta de fond sa ia act de modificarile aduse statutului (...), or în fapt s-a solicitat autorizarea unei activitati opozabile recurentei ce este interzisa Constitutie si prin lege.

Totodata, instanta sustine, în mod eronat, ca FIFA si UEFA pot impune statului român sa recunoasca puterea legislativa si puterea judecatoreasca ce sunt înfaptuite, în baza statutului ce a fost autorizat de instanta de fond, de intimata FRF. De altfel, chiar UEFA precizeaza faptul ca FRF are obligatia de a respecta legea aplicabila în România.

Hotarârea instantei de fond este nelegala în baza art.304 pct.9 C.proc.civ., fiind lipsita de temei legal; data cu încalcarea dispozitiilor art.1 alin. (1) (3) (4) si (5) art. 16. alin. 2 art. 21 alin. 1-3 art. 24 alin. 1 art. 61 alin. 1 art. 124 alin. 2 din Constitutie, art. 6 pct. 1 din Conventie, art. 49 alin. 1 si 2 art. 129 alin. 5 si 6 art. 261 alin. 1 art. 335 C.proc.civ., art. 2 art. 3 OG nr.26/2000, Decretului nr. 31/1954.

Judecatorul fondului avea obligatia sa asigure recurentei dreptul la un proces echitabil, iar cererea intimatei nu justifica solutionarea acesteia în procedura necontencioasa, întrucât intimata FRF nu are competente de putere legislativa si nu poate sa-si stabileasca atributiile si competentele în afara Legii nr. 69/2000. De altfel, dreptul la asociere nu este un drept absolut, prin urmare trebuie exercitat potrivit legii sportului.

Instanta de fond, a acordat FRF, atribute opozabile recurentei, ce nu corespund legii care a justificat înfiintarea si functionarea intimatei FRF si nici dreptului privind libera asociere.

S-a solicitat instantei acordarea unei autorizatii ce confera intimatei dreptul de a adauga la legea sportului. De altfel, prin admiterea cererii intimata poate sa adauge la lege.

S-a solicitat instantei acordarea unei autorizatii ce confera intimatei FRF dreptul de a înfiinta un tribunal arbitral cu obligatia recurentei de a supune litigiile, fara ca recurenta sa aiba posibilitatea de a-si da consimtamântul în legatura cu solutionarea litigiilor sale, de catre tribunalul arbitral înfiintat de intimata. Totodata se interzice recurentei dreptul de a deduce judecatii instantelor civile solutiile pronuntate de tribunalul intimatei. Or, potrivit C.proc.civ., Cartea IV, Despre Arbitraj, Capitolul Il, Conventia arbitrala:

- art. 340 stabileste ca persoanele ce au capacitate deplina de exercitiu al drepturilor lor sa poata conveni sa solutioneze pe calea arbitraj ului litigiile patrimoniale dintre ele.

- art. 3401 stabileste ca "Arbitrajul poate fi încredintat, prin conventie arbitrala, uneia sau mai multor persoane, învestite de parti .,. ".

- art. 343 impune: (1) Conventia arbitrala se încheie, în scris, sub sanctiunea nulitatii. (2) Ea se poate încheia sub forma unei clauze compromisorii, înscrisa în contractul principal, fie sub forma unei întelegeri de sine statatoare denumita compromis.

În fapt, s-a solicitat instantei acordarea unei autorizatii ce confera intimatei FRF dreptul de a înfiinta si organiza un arbitraj fortat ce are competenta de a pronunta solutii definitive si irevocabile opozabile recurentei. Or, daca art.364 stabileste ca Hotarârea arbitrala poate fi desfiintata numai prin actiune în anulare, de altfel, art.3641 interzice partilor a renunta prin conventie arbitrala la dreptul de a introduce actiune în anulare împotriva hotarârii arbitrale, considera ca solutia recurata este nelegala.

Asa fiind, respingerea cererii de interventie este lipsita de temei legal întrucât nici un temei de drept nu stabileste faptul ca o cerere de interventie este inadmisibila în situatia în care intimata solicita recunoasterea unor drepturi ce sunt potrivnice recurentei. Pentru toate aceste considerente, solicita a se avea în vedere faptul ca încheierea din data de 14.07.2011 este lipsita de temei legal.

De asemenea, încheierea recurata este pronuntata de instanta de fond cu încalcarea dispozitiilor precitate în prezentul recurs întrucât din solutia recurata nu rezulta aplicarea legii.

În ceea ce priveste admiterea cererii petentei, considera ca încheierea din data de 14.09.2011 este netemeinica si nelegala în baza art. 304 pct.4, 5, 7, 8 si 9, întrucât instanta de fond a recunoscut în fapt o putere legislativa si una judecatoreasca; s-a creat posibilitatea interzicerii dreptului la justitie de catre o federatie sportiva nationala; prin solutia pronuntata rezulta faptul ca procedura de judecata si competenta instantei este lasata la aprecierea judecatorului iar judecatorul nu se supune legii; instanta de judecata poate pronunta solutii cu caracter particular al caror efect sa fie mai presus de Constitutie si de lege; Statutul intimatei poate produce efecte în lipsa avizului M.E.C.T.S ..

În conformitate cu Legea nr.69/2000, art.3  alin. (4) "Modificarea statutelor sau a actelor constitutive ale federatiilor sportive nationale este supusa procedurilor prevazute de lege, dupa ce s-a obtinut avizul expres al Ministerului Tineretului si Sportului", potrivit alin.(5) "Federatiile sportive nationale  organizeaza si functioneaza în baza statutului propriu elaborat în conformitate cu prevederile prezentei legi si cu statutele federatiilor internationale corespondente. În conformitate cu alin. (6) ( ... ) "modificarea statutelor si a actelor constitutive ale acestora, fara respectarea dispozitiilor alin.1 si 4 este nula de drept.

Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret nu i-a fost conferit dreptul de a autoriza modificarile statutului FRF. Asadar, si sub acest aspect, încheierea recurata este netemeinica si nelegala întrucât în lipsa avizului ministerului modificarile statutului sunt nule de drept.

În recurs s-a formulat cerere de interventie accesorie în interesul recurentilor de catre F.C. Municipal Dunarea, prin împuternicit M.M., admisa în principiu, în cuprinsul careia s-a invocat exceptia lipsei calitatii de reprezentant a intimatei F.R.F., motivat de împrejurarea ca dl.S.M. nu a fost împuternicit de Adunarea Generala a F.R.F. din 9.05.2011, în vederea solicitarii înscrierii modificarilor în Registrul Tribunalului Bucuresti.

De asemenea, au fost invocate chestiuni referitoare la organele de conducere si din statutul F.R.F., aratându-se cadrul general de înfiintare si functionare a federatiilor, în final sustinându-se ca actul constitutiv trebuie sa cuprinda elementele obligatorii prevazute sub sanctiunea nulitatii la art.6 din O.U.G. nr.26/2000.

În acest sens, sunt invocate dispoz.art.35 pct.2 raportat la art.8 - 12 din O.U.G. nr.26/2000, art.36 alin.6 din Legea nr.69/2000, precum si art.28 pct.3 lit.j din Regulamentul din 26.04.2000 privind organizarea registrului asociatiilor si fundatiilor.

În principal, se sustine ca organele de conducere, organele de administrare si organele de control ale F.R.F. trebuiau sa fie înscrie nominal în registrul federatiilor aflat la grefa Tribunalului Bucuresti, sub sanctiunea nulitatii absolute exprese.

În cauza de fata, F.R.F. a facut în 8.05.2002 înscrierea în Registrul federatiilor aflat la grefa Tribunalului Bucuresti, la Sectiunea I pct.10 gasindu-se si organele de conducere, administrare si control în componenta nominala.

Ulterior, la data de 13.05.2004 se mai face o modificare a actului constitutiv în privinta schimbarii nominale a organelor de conducere, acestora fiindu-le acordat un mandat de 2 ani, mandat care a încetat la 14.03.2006.

Se considera ca nici macar organele centrale de conducere mentionate în Registrul federatiilor tinut la grefa Tribunalului Bucuresti, în persoana presedintelui M.S., a vicepresedintilor si a secretarului, nu mai pot îndeplini legal aceste functii, în conditiile în care mandatul acestora a expirat în termen de 4 ani de la investitura.

Pe cale de consecinta, la 20.12.2005 mandatul acestora a încetat de drept.

Analizând actele si lucrarile dosarului, în raport cu criticile formulate, Curtea constata ca cele doua recursuri formulate de S.C. F.C. U CRAIOVA S.A. reprezentata de M.M. si M.M., în calitate de agent de judecatori, licentiat de F.R.F., contin motive de recurs identice, atât în ceea ce priveste temeiurile de drept invocate, respectiv dispozitiile art.304 pct.4, 5, 6, 7, 8 si 9 Cod de procedura civila, cât si în ce priveste dezvoltarea acestora si argumentele de fapt si de drept în sustinerea nelegalitatii si netemeiniciei hotarârii.

Având în vedere aceasta împrejurare, Curtea va da considerente comune ambelor recursuri, atât în ceea ce priveste încheierea din 14.07.2011, cât si cea din 14.09.2011.

În primul rând, se impune precizarea ca din dezvoltarea motivelor de recurs, Curtea constata ca temeiul de drept în care acestea pot fi încadrate, potrivit art.306 alin.3 Cod de procedura civila, este cel prevazut de art.304 pct.9 Cod de procedura civila, respectiv când hotarârea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii.

Temeiurile de drept invocate de recurenti, respectiv art.304 pct.4, 5, 6, 7 si 8 Cod de procedura civila nu se regasesc în dezvoltarea motivelor de recurs, întrucât argumentele pe care se sprijina acestea se refera în exclusivitate la interpretarea si aplicarea gresita a legii, în conceptia recurentilor.

Prin încheierea pronuntata în sedinta publica din 14.07.2011, tribunalul a respins ca inadmisibila cererea de interventie formulata de intervenientul M.M., retinând ca petentul nu justifica un interes legitim, astfel cum prevad dispozitiile art.49 si 50 Cod de procedura civila, de a interveni în cadrul unei proceduri necontencioase ce priveste modificarile aduse statutului F.R.F., prin cererea de interventie formulata, contestându-se alte masuri dispuse de Adunarea generala în baza statutului actual, nemodificat, retinând, de asemenea, si ca hotarârea contestata a fost deja atacata de petent pe cale separata.

Analizând continutul cererii de interventie formulata în cauza la data de 7.07.2011, se constata ca intervenientul M.M. a adus critici hotarârii Adunarii Generale a F.R.F., desfasurata în data de 9.05.2011, prin care acesta a fost declarat persoana non grata.

Principala solicitare din cererea de interventie este aceea de a se respinge cererea formulata de F.R.F. pe considerentul ca hotarârea Adunarii generale din 9.05.2011, a carei autorizare se solicita, urmareste stabilirea unor drepturi potrivnice intervenientului, precum si desfasurarea unor activitati interzise prin Constitutie si lege, respectiv înfiintarea unui tribunal arbitral care, în opinia recurentului, îi îngradeste dreptul de acces la un tribunal si dreptul la aparare.

Prin încheierea din 14.09.2011, s-a respins ca inadmisibila cererea de interventie în interes propriu formulata de S.C. C.F.C. U CRAIOVA S.A, cu motivarea ca raportat la obiectul cererii principale, la procedura necontencioasa si la continutul cererii de interventie în interes propriu, nu sunt îndeplinite cerintele art.49 alin.2 Cod de procedura civila, retinând, de asemenea, ca Hotarârea Adunarii Generale a F.R.F. din 9.05.2011 face obiectul unor actiuni separate, demarate de reprezentantul titularului cererii de interventie în interes propriu.

În raport cu textele incidente în cauza, Curtea apreciaza ca solutia pronuntata de tribunal în ceea ce priveste admisibilitatea cererilor de interventie este legala, în cauza fiind corect interpretate si aplicate dispozitiile legale în materie.

Potrivit art.36  alin.4 si 5 din Legea nr.69/2000 "Modificarea statutelor sau a actelor constitutive ale federatiilor sportive nationale este supusa procedurilor prevazute de lege, dupa ce s-a obtinut avizul expres al Ministerului Tineretului si Sportului.

Federatiile sportive nationale se organizeaza si functioneaza în baza statutului propriu elaborat în conformitate cu prevederile prezentei legi si cu statutele federatiilor internationale corespondente".

Procedura prevazuta de lege, despre care se mentioneaza în textul sus citat, sau legea cadru în aceasta materie este reprezentata de O.G. nr.26/2000 cu privire la asociatii si fundatii.

Potrivit art.33 din O.G. nr.26/2000, modificarea actului constitutiv sau a statutului asociatiei se face prin înscrierea modificarii în registrul asociatiilor si fundatiilor aflat la grefa judecatoriei în a carei circumscriptie teritoriala îsi are sediul asociatia, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art.8 - 12. Cererea de înscriere a modificarii va fi însotita de hotarârea adunarii generale, iar în cazul modificarii sediului de hotarârea consiliului director.

Aceste dispozitii sunt aplicabile si federatiilor prin raportare la dispozitiile art.35 din acelasi act normativ, cu referire la art.36 din Legea nr.69/2000.

Procedura prevazuta de aceste doua acte normative, care reprezinta legea speciala în cazul federatiilor sportive nationale - Legea nr.69/2000 - si legea cadru sau dreptul comun în materia asociatiilor si fundatiilor - O.G. nr.26/2000 - nu prevede posibilitatea unor terte persoane de a interveni în procedura de verificare a legalitatii cererii de înscriere ori a cererii de modificare a actului constitutiv sau a statutului persoanei juridice.

Dispozitiile art.8-12 din O.G. nr.26/2000 stabilesc procedura cadru si conditiile de legalitate pentru dobândirea personalitatii juridice, în situatia asociatiilor, fundatiilor sau federatiilor, procedura care are un caracter necontencios si care se supune cerintelor de legalitate dispuse de acest act normativ, precum si a legii speciale în situatia federatiilor sportive, Legea nr.69/2000.

În cadrul acestei proceduri, intimata F.R.F. a facut dovada îndeplinirii cerintelor legale, inclusiv a avizului Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului - Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret.

Potrivit art.49 Cod de procedura civila, oricine are interes, poate interveni într-o pricina ce urmeaza între alte persoane, interventia fiind în interes propriu când se invoca un drept al sau si este în interesul uneia din parti când sprijina numai apararea acesteia.

Dispozitiile art.49 Cod de procedura civila nu pot fi interpretate în mod independent si fara a tine seama de actele normative speciale în materia asociatiilor si fundatiilor, care guverneaza cauza dedusa judecatii.

Aceste acte normative, astfel cum s-a aratat, stabilesc o procedura speciala cu caracter necontencios de verificare a legalitatii cererii de înfiintare si a celor prin care se solicita sa se ia act de modificarile statutare, în cadrul careia nu se regaseste si interventia tertilor în cadrul acestei proceduri.

Este de retinut în cauza ca intervenientul Moise Mircea este agent de judecatori, licentiat de F.R.F., iar S.C. C.F.C. U CRAIOVA S.A este membru asociat al F.R.F., situatie în care ambilor le sunt aplicabile dispozitiile art.23 din O.G. nr.26/2000.

În conformitate cu aceste dispozitii, hotarârile luate de adunarea generala în limitele legii, ale actului constitutiv si ale statutului sunt obligatorii chiar si pentru membrii asociati care nu au luat parte la adunarea generala sau au votat împotriva.

De asemenea, hotarârile adunarii generale contrare legii, actului constitutiv sau dispozitiilor cuprinse în statut pot fi atacate în justitie de oricare dintre membrii asociati care nu au luat parte la adunarea generala sau care au votat împotriva si au cerut sa se insereze aceasta în procesul-verbal de sedinta, în termen de 15 zile de la data când au luat cunostinta despre hotarâre sau de la data când a avut loc sedinta, dupa caz.

Cererea de amânare se solutioneaza în Camera de consiliu de catre judecatoria în circumscriptia careia asociatia îsi are sediul. Hotarârea instantei este supusa numai recursului.

De aceste dispozitii ambii intervenienti au beneficiat, în sensul ca Hotarârea Adunarii Generale din 9.05.2011 a fost atacata în justitie, potrivit art.23 din O.G. nr.26/2000, procesele aflându-se în curs de solutionare.

Din aceasta perspectiva, astfel cum a retinut si tribunalul, si prin stricta raportare la temeiurile de drept invocate în cererea de interventie în interes propriu formulate de ambii recurenti în prima instanta, art.49 si 50 Cod de procedura civila, recurentii nu justifica un interes legitim în prezenta procedura.

Sub acest aspect, nu se poate sustine ca au fost încalcate dispozitiile legale constitutionale nici sub aspectul depasirii atributiilor conferite de lege puterii judecatoresti conform art.1, art.124, art.126, art.16, art.21, art.24, art.61 din Constitutie, nici dispozitiile Legii nr.303/2004 ori art.6 pct.1 din C.E.D.O., si nici art.49, art.335 si art.129 Cod de procedura civila.

Tribunalul a interpretat si aplicat corect dispozitiile legale în materie, aceasta reprezentând atributul exclusiv al puterii judecatoresti si nici nu a creat lege prin substituirea atributiilor puterii legislative.

În prima instanta, judecatorul cauzei a apreciat, prin raportare la obiectul cererii principale si al cererilor de interventie, asupra admisibilitatii participarii unor terti în cadrul unei proceduri speciale.

Respingerea ca inadmisibile a cererilor de interventie nu înseamna ca instanta nu a acordat ceea ce s-a cerut, ci pur si simplu a apreciat asupra legalitatii formularii unei astfel de cereri.

Si sub aspectul dispozitiilor art.304 pct.7 C.proc.civ., hotarârea atacata este legala întrucât ea cuprinde toate elementele prevazute de art.261 Cod de procedura civila, respectiv stabilirea situatiei de fapt, prin raportare la obiectul cererii, la probele administrate si la textele legale aplicabile cauzei.

Motivarea reflecta toate aceste elemente, neavând nici un element strain de natura pricinii care sa atraga anularea acesteia.

Motivele de nelegalitate care privesc fondul cauzei si care se refera la dispozitiile cuprinse în art.57 si 58 din Statutul modificat al F.R.F. nu pot forma obiect de critica în recursurile formulate de catre intervenienti, întrucât fiind respinse aceste cereri ca inadmisibile, niciunul dintre recurenti nu a dobândit calitatea de parte care sa îi confere posibilitatea formularii unor critici asupra fondului dedus judecatii, respectiv legalitatii modificarilor din statutul federatiei în urma Hotarârii Adunarii Generale din 9.05.2011.

Dreptul de aparare si dreptul de acces la un tribunal sunt respectate si chiar exercitate de catre recurenti, în conditiile art.23 din O.G. nr.26/2000, acestia atacând în justitie pe cale separata Hotarârea Adunarii Generale sus mentionate, motivele solicitarii anularii acesteia fiind exact cele mentionate în cuprinsul cererilor de interventie si vizând, pe de o parte, dispozitiile art.57 si 58 din Statut, precum si decizia de declarare a recurentului M.M. ca persoana non grata.

Cererea de interventie în interesul recurentilor formulata la 19.01.2012 de catre F.C. Municipal Dunarea cuprinde, pe lânga motivele mentionate în recursurile analizate, si apararea potrivit careia lipseste avizul Ministerului Tineretului si Sportului prevazut de art.36 alin.4 din Legea nr.69/2000.

Aceasta aparare nu poate fi primita, întrucât, astfel cum rezulta din dosarul cauzei si cum deja s-a mentionat, acest aviz a fost obtinut de petenta F.R.F., aflându-se în dosarul de fond la fila 55 eliberat sub nr.06/9.06.2011.

Celelalte sustinerile privind gresita aplicare a legii au fost deja analizate de catre Curte si sunt comune inclusiv acestei cereri.

De asemenea, F.C. Municipal Dunarea a invocat în scris si exceptia lipsei calitatii de reprezentant a dl.S.M. si a consilierului juridic S.A., si în consecinta anularea cererii, exceptie pe care Curtea a apreciat-o ca fiind de ordine publica si pe care o va analiza în continuare.

Potrivit Hotarârii Adunarii Generale ordinare a F.R.F. desfasurata la 25.01.2010, Mircea Sandu a fost ales în functia de presedinte al F.R.F., calitate care îi permite promovarea cererii prevazute de art.33 din O.G. nr.26/2009 si art.36 alin.4 din Legea nr.69/2000.

În ceea ce priveste calitatea de reprezentant a consilierului juridic, acesta are delegatia din 20.05.2011 (fila 4 dosar fond) prin care a fost împuternicit sa depuna cererea si sa efectueze orice alte demersuri necesare în vederea înregistrarilor si completarilor Statutului F.R.F., astfel cum acestea au fost aprobate de catre Adunarea Generala din 9.05.2011.

Având în vedere aceste considerente, Curtea va respinge recursurile ca nefondate, fata de dispozitiile art.312 alin.1 Cod de procedura civila si pentru considerentele mentionate anterior va respinge ca nefondata si cererea de interventie în interesul recurentilor formulata de F.C. Municipal Dunarea.

2