Trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Domeniu: Aspecte de drept procesual. Apel.

Trimiterea cauzei spre rejudecare.

 APEL ADMIS. TRIMITEREA CAUZEI SPRE REJUDECARE LA ACEEAŞI INSTANŢĂ. LIPSA CERCETĂRII JUDECĂTOREŞTI. ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI CONTRADICTORIALITĂŢII. ADMINISTRAREA NEMIJLOCITĂ A PROBELOR.

(decizia penală nr. 417/A/ 09.03.2016 a Curții de Apel București- Secția a II-a Penală, dosar nr. 6283/2/2015)

Prin sentinţa penală nr.479 din 22.09.2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în temeiul art. 244 alin.1 şi 2 din noul C.p., cu aplic. art. 5 N.c.p. a fost condamnat inculpatul D.A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În temeiul art. 48 C.p., rap. la art. 320 alin.1 din noul C.p., cu aplic. art. 5 N.c.p. a fost condamnat inculpatul D.A., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

În temeiul art. 327 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 5 N.c.p. a fost condamnat inculpatul D.A., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea.

În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b din noul Cod penal, şi art. 38 alin. 1 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare pe care o sporeşte cu 4 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final urmând a aplica inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. 1 C.p. a aplicat inculpatului, pe lângă fiecare pedeapsă principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C. pen. respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen..

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare pedeapsă principală, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, dacă pedeapsa va deveni executabilă.

În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.p., art. 67 alin. 1 cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 (cinci) ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 3 lit. a C.p., art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale dacă pedeapsa va deveni executabilă.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

A fost încredinţată supravegherea inculpatului, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În baza art. 93 alin. 1 C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. d) C. pen. s-a impus ca inculpatul să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Administraţiei Domeniului Public – Sector 2 sau în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare, conform deciziei consilierului de probaţiune.

În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 25 alin. 3 C.pr.pen. a fost desfiinţată copia cărţii de identitate falsificată, cea emisă pe numele R.D.G., aflată la fila 77 din dosarul de urmărire penală.

În baza art. 25 alin. 1 şi art. 397 C.pr.pen., rap. la art. 998 – 999 vechiul cod civil a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă R.D.G. şi obligă inculpatul la plata către această parte civilă, a sumei de 68.122,5 lei, reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea cotei de ½ din apartamentul nr. 2 din str. P. nr. 6, bl. 9, sc. 1, parter, B., precum şi la plata sumei de 2000 euro reprezentând daune morale.

În baza art. 25 alin. 1 şi art. 397 C.pr.pen., rap. la art. 998 – 999 vechiul cod civil a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de părţile civile Ş.F.D. şi B.Şt.

În baza art. 276 alin. 1 şi 2 C.p.p. a fost admisă în parte cererea părţii civile R.D.G. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

A fost obligat inculpatul la plata către partea civilă R.D.G. a sumei de  2540 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4000 lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 11126/P/2007 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la 18.03.2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare libertate, a inculpatului D.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune în convenţii prin mijloace frauduloase prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C. pen., de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. 1 C. pen. şi de fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. 1 C. pen., aflate în concurs real potrivit dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.

In actul de sesizare a instanţei a fost reţinută următoarea situaţie de fapt:

La data de 10 noiembrie 2005, inculpatul, prin prezentarea la B.N.P. L. din calea D. şi ulterior la V. Şt. cel M., însoţit de către persoana neidentificată cunoscută drept C., pe care a indicat-o ca fiind R.D.G., coproprietar al apartamentului din strada P., ştiind că numitul C. posedă o carte de identitate falsificată care menţiona datele reale ale părţii vătămate, dar avea inserată fotografia impostorului, a indus astfel în eroare notarul public, reprezentanţii băncii şi cumpărătorii apartamentului cu scopul obţinerii unui folos material injust reprezentat de succesul tranzacţiei şi beneficiul profitului suplimentar generat de excluderea părţii vătămate R.D.G. de la ceea ce i s-ar fi cuvenit legitim acesteia, în speţă jumătate din suma totală de 123.080 de lei plătită de cumpărători.

De asemenea, s-a mai reţinut în sarcina inculpatului că la data de 10 noiembrie 2005, i-a dat un ajutor efectiv numitului C., ca prin folosirea unei cărţi de identitate falsificate, să uzurpeze în faţa persoanelor implicate în tranzacţie identitatea lui R.D.G., producându-se astfel importante consecinţe juridice în beneficiul învinuitului şi în detrimentul părţii vătămate şi l-a prezentat pe numitul C. la B.N.P. L. drept R.D.G., ştiind că urmează să fie utilizată la verificarea de rigoare o carte de identitate falsificată, pentru a-l induce în eroare pe notarul public M.P.A. la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, având drept consecinţă juridică înstrăinarea fără drept de către inculpat a apartamentului deţinut în coproprietate alături de partea vătămată.”

Împotriva sentinţei penal nr.479 din 22.09.2015 au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi inculpatul D.A..

In esenţă, parchetul a criticat nelegalitatea hotărârii judecătoreşti a primei instanţe sub aspectul omisiunii schimbării încadrării juridice, arătându-se că inculpatul a comis faptele deduse judecăţii la data de 10.11.2005 când erau în vigoare dispoziţiile C. pen. 1969, faptele fiind încadrate în infracţiunea de înşelăciune în convenţii prin mijloace frauduloase si complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi fals privind identitatea, iar după intrarea în vigoare a noului C. pen. (1.02.2014) aceleaşi fapte îşi găsesc încadrarea juridică în art.244 alin.1 şi 2, art.48 C. pen. raportat la art.320 alin.1 C. pen. şi art.327 alin.1 C. pen., astfel că în cauză au operat o succesiune de legi penale, iar pentru inculpat legea penală mai favorabilă sunt dispoziţiile noului Cod penal.

Parchetul a criticat şi netemeinicia sentinţei primei instanţe sub aspectul cuantumului pedepsei închisorii aplicate inculpatului D.A. în raport de prevederile art.74 C. pen., apreciind ca aceasta este prea blânda in raport de circumstanţele concrete in care a fost săvârşită.

Inculpatul D.A., prezent şi asistat de apărător la termenul la care au avut loc dezbaterile, a solicitat admiterea apelului şi casarea sentinţei penale atacate, motivând esenţă că nu a fost efectuată cercetarea judecătorească şi i s-a refuzat dreptul la un proces echitabil, nu au fost citaţi martorii din rechizitoriu şi nici din dosar.

Totodată, inculpatul a arătat la termenul din data de 23.02.2016 că solicită continuarea procesului penal deoarece se consideră nevinovat.

Examinând apelurile formulate in cauza sub aspectul motivelor invocate, dar si din oficiu, Curtea retine următoarele:

Conform art.1 Cod penal, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii. Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal.

Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia. Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Din considerentele sentinţei penale atacate, rezultă insa că prima instanţa a reţinut, in mod nejustificat, doar probele administrate în cursul urmăririi penale, respingând solicitarea inculpatului de readministrare a probelor din prima faza procesuala dar si administrarea de probe noi – in contextul in care acesta a negat in mod constant săvârşirea infracţiunii de care este acuzat, solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare – cu motivaţia ca proba constând în audierea martorilor ce a avut loc în timpul urmăririi penale nu a fost contestată de părţi nici sub aspectul legalităţii (în faza de camera preliminară) şi nici sub aspectul temeiniciei sau fiabilităţii (în faza de judecată).

In concret, aşa cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii din data de 02.09.2015, instanţa de fond a dispus citirea actului de sesizare, a adus inculpatului la cunoştinţă învinuirea precum şi dispoziţiile art. 374 alin. 4, art. 375 alin. 1 şi disp. art. 396 alin. 10 C. pr. pen. cu privire la judecata cauzei în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

Inculpatul a declarat, în faţa instanţei, că nu recunoaşte comiterea faptelor în modalitatea prezentată în rechizitoriu, refuzând să dea declaraţie în faţa instanţei, prin urmare acesta nu a fost de acord ca judecata să aibă loc în condiţiile prev. de art. 374 alin 4 din Codul de procedură penală.

Faţă de poziţia procesuală exprimată de inculpat, la acelaşi termen de judecată, instanţa de fond, în baza art. 374 alin. 5 C.p.p. a acordat cuvântul în probaţiune, însă, în raport de împrejurarea că proba constând în audierea martorilor ce a avut loc în timpul urmăririi penale nu a fost contestată de părţi nici sub aspectul legalităţii (în faza de camera preliminară) şi nici sub aspectul temeiniciei sau fiabilităţii (în faza de judecată), în baza art. 100 alin. 2 C.p.p., rap. la art. 374 alin. 7 C.p.p., a fost respinsă proba testimonială astfel cum a fost propusă de parchet şi de inculpat, fiind încuviinţată numai proba cu înscrisuri, pe latură penală şi pe latură civilă.

Potrivit art.351 din actualul Cod de procedura penala, „judecata cauzei se face în faţa instanţei constituite potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.”

Prin urmare, pentru a servi drept temei pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, probele strânse în cursul urmăririi penale şi invocate în rechizitoriu trebuie verificate în cursul cercetării judecătoreşti în mod nemijlocit, oral, contradictoriu şi în şedinţă publică. Numai după verificarea acestor probe cu respectarea principiilor oralităţii, nemijlocirii, contradictorialităţii, publicităţii şi după administrarea din oficiu, sau la cererea părţilor, a oricăror altor probe necesare aflării adevărului, instanţa poate să pronunţe o hotărâre temeinică şi nesuperficială.

Altfel spus, pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată, de către instanţă, în şedinţă publică, în mod nemijlocit, oral şi în contradictoriu, astfel ca, numai după verificarea efectuată în aceste condiţii, instanţa poate reţine, motivat, că exprimă adevărul fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecăţii.

Din verificarea pieselor dosarului rezultă insa că instanţa de fond si-a neglijat in totalitate rolul activ deoarece nu a verificat prin efectuarea cercetării judecătoreşti dacă inculpatul este sau nu autorul infracţiunii imputate, încâlcind astfel reguli de bază ale procesului penal, pronunţând o soluţie de condamnare fără să verifice intr-o etapa procesuala distincta depoziţiile tuturor martorilor invocaţi în actul de trimitere în judecată şi fără să administreze orice alte probe, rezultate ca fiind necesare pentru aflarea adevărului.

Fata de cele expuse, Curtea constată că prin neefectuarea cercetării judecătoreşti în prima instanţa au fost încălcate două dintre principiile fundamentale ale procesului penal, respectiv contradictorialitatea şi nemijlocirea administrării probelor, principii in baza cărora instanţa este obligată să readministreze toate probele administrate în cursul urmăririi penale, numai aşa putând să le perceapă prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral şi în şedinţă publică de către toate părţile.

Curtea retine astfel ca încălcarea dreptului la apărare precum şi dreptul la un proces echitabil potrivit art.6 paragraf 3 lit.d din CEDO nu pot fi înlăturate, decât prin anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Se impune a se observa ca, în înţelesul unui proces echitabil intră, aşa cum reglementează art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie şi cum relevă jurisprudenţa CEDO, asigurarea dreptului inculpatului trimis în judecată şi aflat în faţa instanţei de a pretinde ascultarea martorilor în prezenţa sa, cu posibilitatea de a pune întrebări, de a i se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit şi contradictoriu cu celelalte părţi, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.

Chiar dacă în dreptul procesual penal român situaţia prevăzută în art.6 paragraf 3 lit.d din Convenţie nu are o consacrare expresă, cerinţa realizării condiţiei este obligatorie sub sancţiunea nulităţii şi, deci, a desfiinţării hotărârii pronunţate cu încălcarea acestei exigenţe.

Este evident că, în baza efectului devolutiv în apel, se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului deja administrat în cauză, dar şi a altor probe pertinente concludente şi utile administrate pentru prima dată în apel.

Efectul devolutiv nu poate fi însă înţeles ca o administrare a întregului material probator şi deci, ca o efectuare a întregii cercetări judecătoreşti de către instanţa de apel, căci aceasta din urmă este una de control judiciar, neputând suplini lipsa cercetării judecătoreşti în primă instanţă.

În caz contrar s-ar putea ajunge la situaţii inacceptabile, cum este de altfel şi cea din speţă, în care prima instanţă, în urma lipsei totale a cercetării judecătoreşti a soluţionat cauza în fond, considerându-se dispensată de respectarea principiilor care guvernează faza de judecată întemeindu-se pe împrejurarea că, în baza efectului devolutiv, instanţa superioară va administra ea însăşi probele pe care, din motive subiective (si in mod evident nepertinente, având în vedere ca in cauza de fata inculpatul si-a susţinut in mod constant nevinovăţia), judecătoria nu le-a administrat în mod nemijlocit.

Realizarea în apel a întregii cercetări judecătoreşti ar răpi inculpatului un grad de jurisdicţie şi i-ar afecta în mod grav dreptul la apărare, astfel ca singura soluţie ce poate fi adoptata in cauza este aceea a desfiinţării sentinţei primei instanţe si trimiterea cauzei spre rejudecare.

Aşa fiind, Curtea în temeiul art.421 pct.2 lit.a C. pr. pen., va admite apelurile declarate de Parchet şi inculpatul D.A., va desfiinţa în totalitate sentinţa penală apelată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu ocazia reluării judecării cauzei in fond, cercetarea judecătorească se va efectua cu respectarea celor patru principii fundamentale, obligatorii în faza de judecată şi în urma exercitării rolului activ, prin administrarea oricăror altor probe care apar necesare, in urma cărora instanţa de fond trebuie să ajungă, motivat, la o soluţie temeinică şi legală, ca unic rezultat care exprimă cert adevărul impus de probele obţinute şi administrate conform legii.

Domenii speta

Spete similare