Imposibilitatea acordarii daunelor morale în urma publicarii deciziei Curtii Constitutionale de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art.5 alin.1 lit.a

Constarea caracterului politic al unei masuri administrative prevazute expres în cuprinsul Legii nr.221/2009 este lipsita de interes, în cazul recunoasterii unui asemenea caracter ex lege. Imposibilitatea acordarii daunelor morale în urma publicarii deciziei Curtii Constitutionale de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art.5 alin.1 lit.a

Domeniu - despagubiri

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.51360/3/2011 - DECIZIA CIVILA NR.554/27.03.2012)

Prin sentinta civila nr.1628/04.10.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, în dosar nr.51360/3/2011, a fost admisa în parte cererea formulata de reclamanta H.M., împotriva pârâtului S.R. prin M.F.P., s-a constatat caracterul politic al masurii administrative constând în dislocarea si stabilirea domiciliului obligatoriu al reclamantei în baza Deciziei MAI nr.200/1951 si s-a respins ca nefondata cererea de acordare a despagubirilor pentru prejudiciul moral suferit de aceasta.

Pentru a hotarî în acest sens, prima instanta a retinut ca reclamanta a facut obiectul unei masuri administrative cu caracter politic calificata astfel în mod expres de lege, reclamanta alaturi de bunici, mama si fratele sau fiind stramutati obligatoriu în localitatea F.N. - Galati, în perioada 18.06.1951 - 20.12.1955, în baza Deciziei MAI nr.200/1951, aspecte ce rezulta din relatiile comunicate de MAN - Directia Instantelor Militare si din mentiunile actelor de stare civila depuse la dosar.

Desi a gasit întemeiat cel dintâi capat de cerere, prima instanta a aratat ca nu poate da curs favorabil cererii în despagubiri pentru repararea prejudiciilor morale suferite de reclamanta, întrucât temeiul de drept care i-ar fi permis aceasta, art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009, fiind declarat neconstitutional prin Decizia Curtii Constitutionale nr.1358/2010.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, au declarat recurs reclamanta si pârâtul.

În motivarea recursului declarat de recurenta - reclamanta s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin deportarea cu caracter politic luata fata de reclamanta, masura care a durat 4 ani, 2 luni si 20 de zile.

În privinta incidentei Deciziei Curtii Constitutionale nr.1358/2010, recurenta a invocat dispozitiile art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în jurisprudenta Curtii Europene fiind sanctionata interventia legiuitorului pe parcursul litigiului în vederea crearii unor sanse de câstig pentru acesta. De asemenea, a facut trimitere la principiul egalitatii în fata legii care implica instituirea unui tratament egal pentru situatii care nu sunt diferite, aratându-se ca aplicarea deciziilor Curtii Constitutionale în cazul persoanelor ale caror procese sau cereri nu au fost solutionate prin pronuntarea unei hotarâri judecatoresti definitive ar fi de natura sa instituie un tratament juridic diferit de cel al persoanelor care detin deja o hotarâre definitiva pronuntata într-o cerere fondata  pe Legea nr.221/2009, în baza unui criteriu aleatoriu si exterior conduitei persoanei, cu încalcarea principiului egalitatii în fata legii.

De asemenea, recurenta a invocat dreptul la nediscriminare instituit prin art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul nr.12 aditional la Conventie, precizând ca aplicarea Deciziei nr.1358/2010 unui proces pendinte poate fi asimilata interventiei legislativului în timpul procesului si ar crea premisele unei discriminari între persoane care, desi se gasesc în situatii obiectiv identice, beneficiaza de tratament juridic diferit, functie de detinerea sau nu a unei hotarâri definitive la data emiterii deciziei Curtii Constitutionale.

Recurenta s-a mai plâns de încalcarea garantiei armelor care semnifica tratarea egala a partilor în cadrul unui proces derulat în fata unui tribunal independent si impartial, garantie afectata prin abrogarea pe parcursul litigiului a însusi temeiului juridic ce a stat la baza declansarii litigiului în care pârât este Statul, la initiativa acestuia.

Efectele deciziilor Curtii Constitutionale nu pot viza decât situatiile juridice ce se vor ivi dupa data la care art.5 alin.1 din Legea nr.221/2010 a fost declarat neconstitutional.

Recurenta - reclamanta a solicitat si judecarea cauzei în lipsa.

Recursul declarat de recurentul - pârât a vizat modificarea în parte a hotarârii de prima instanta în sensul respingerii capatului de cerere privitor la constatarea caracterului politic al masurii luate împotriva reclamantei, deoarece masura administrativa la care aceasta a fost supusa este ca atare calificata prin lege, nemaifiind nevoie de o constatare în acest sens din partea instantei.

În drept au fost invocate dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, solicitându-se judecarea cauzei în lipsa.

La 27.01.2012 recurenta reclamanta a formulat întâmpinare la recursul recurentului - pârât, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând actele si lucrarile dosarului în raport de criticile formulate prin cele doua cereri de recurs, Curtea retine urmatoarele:

Cu referire la recursul declarat de recurentul - pârât, Curtea apreciaza ca acesta este întemeiat fata de împrejurarea ca, asa cum s-a dovedit cu înscrisurile aflate în dosarul de fond filele 4 - 6, reclamanta, împreuna cu alti membri ai familiei sale, a fost supusa masurii administrative a stramutarii din localitatea de domiciliu (comuna B.) si stabilirii domiciliului obligatoriu în localitatea F.N. - Galati, în perioada 18 iunie 1951 - 20 decembrie 1955, masura dispusa în baza Deciziei MAI nr.200/1951 si ale carei efecte au încetat prin Decizia MAI nr.6200/1955.

Potrivit art.3 lit.e din Legea nr.221/2009, constituie masura administrativa cu caracter politic orice masura luata de organele fostei militii sau securitati, având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate pe deciziile nr.200/1951, 239/1952 si nr.742/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne.

Cum masura administrativa ce a vizat-o pe reclamanta a fost întemeiata pe Decizia MAI nr.200/1951, se dovedeste astfel ca acesteia îi este recunoscut de drept caracterul politic, o statuare a instantelor în acest sens nemaifiind necesara si neregasindu-si utilitatea practica. Este adevarat ca instantelor judecatoresti li s-a recunoscut competenta de a statua asupra caracterului politic al masurilor administrative dispuse de organele fostei militii si securitati în perioada de referinta a legii, prin dispozitiile art.4 alin.2 din lege, numai ca potrivit acestui text legal, statuarea instantei poate sa intervina ori sa vizeze masurile administrative, altele decât cele prevazute la art.3 din lege.

Cum masura administrativa care a fost luata fata de reclamanta are recunoscut ex lege caracterul politic, în conformitate cu prevederile art.3 lit.e din Legea nr.221/2009, capatul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al masurii ar fi trebuit respins de prima instanta ca lipsit de interes.

În consecinta, în temeiul art.304 pct.9 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul declarat de recurentul - pârât si va modifica hotarârea de prima instanta în privinta solutiei data acestui capat de cerere, în sensul aratat.

Cu referire la recursul declarat de reclamanta, ce a vizat solutia data de prima instanta celui de-al doilea capat al cererii sale, privitor la acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit în urma masurii administrative a dislocarii si stabilirii domiciliului obligatoriu, Curtea retine ca solutia de respingere adoptata a fost justificata prin declararea neconstitutionalitatii art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009, text ce dadea temeiul legal pretentiilor reclamantei.

Luând spre analiza criticile recurentei privitoare la incidenta deciziei nr.1358 din 21 octombrie 2010 pronuntata de Curtea Constitutionala, Curtea retine ca cererea  în daune formulata de reclamanta  a fost întemeiata pe prevederile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009, text legal care era în vigoare la data promovarii actiunii -27.09.2010, dar care a fost declarat neconstitutional prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010  si nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curtii Constitutionale, ambele publicate în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010, hotarârea de prima instanta fiind pronuntata la 4.10.2011.

Potrivit dispozitiilor art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicata, si art. 147 din Constitutia României, dispozitiile din legile si ordonantele în vigoare constatate ca fiind neconstitutionale îsi înceteaza efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.

Conform art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicata, deciziile si hotarârile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.

Se mai retine, de asemenea, fata de continutul prevederilor legale si constitutionale mai sus redate, ca legiuitorul român nu a actionat în interiorul termenului de 45 de zile în vederea punerii de acord cu Constitutia a prevederilor declarate ca fiind neconstitutionale, astfel încât, la data judecarii cauzei în prima instanta se constata ca norma art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 îsi încetase efectele, ea nemaiexistând în corpul acestei legi, situatia fiind similara în planul consecintelor juridice cu cea a unei abrogari.

Fata de aceasta împrejurare si de consecintele legale si constitutionale ale declararii ca neconstitutional a unui text dintr-o lege sau ordonanta, Curtea considera ca judecarea prezentei cauze nu s-ar fi putut realiza cu ignorarea mentionatelor decizii ale Curtii Constitutionale, care au avut ca efect lipsirea de temei legal a solicitarilor formulate de catre recurenta reclamanta prin cererea sa.

Instanta nu gaseste nici un argument de ordin legal ori conventional care sa justifice recunoasterea ultra activitatii art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 în conditiile declararii sale ca fiind neconstitutional si care sa nu vina în coliziune cu regimul constitutional al exceptiilor de neconstitutionalitate ori cu principiul aplicarii imediate a legii civile noi.

Sub acest aspect, Curtea constata ca, din punct de vedere al efectelor produse, exista identitate între situatia în care o lege veche este modificata, completata sau abrogata printr-o lege noua si situatia în care o lege sau o dispozitie legala este declarata neconstitutionala iar legiuitorul nu îsi îndeplineste obligatia de a aduce legea sau dispozitia legala în acord cu Constitutia.

Facând aceasta paralela, Curtea apreciaza ca în speta se aplica legea în forma dobândita dupa declararea neconstitutionalitatii, chiar daca aceasta declarare s-a petrecut în cursul procesului întrucât raportul juridic dedus judecatii în curs, are caracterul unei fapte în desfasurare (facta pendentia) si ale carei efecte sunt guvernate de legea noua, sub regimul careia s-au produs acestea, astfel ca "legea noua" (forma legii dupa data la care decizia de neconstitutionalitate produce efecte) se aplica în virtutea principiului aplicarii imediate a legii civile noi.

Potrivit art. 147 alin. 4 din Constitutia României, în forma republicata, deciziile Curtii Constitutionale se publica în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicarii, acestea sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.

Fiind o cauza în desfasurare, sintagma "în viitor" trebuie înteleasa ca se refera sau înglobeaza inclusiv judecata începuta în fata instantei de fond, ce a fost finalizata "în viitor" în raport de momentul publicarii deciziilor Curtii Constitutionale în Monitorul Oficial si al producerii efectelor lor prevazute de dispozitiile art. 147 din Constitutia României.

A interpreta altfel, înseamna a încalca actuala ordine constitutionala, care nu admite nici o exceptie de la interdictia aplicarii normelor legale ce au fost declarate neconstitutionale si a nesocoti principiul separatiei puterilor în stat.

Curtea apreciaza, de asemenea, ca deciziile Curtii Constitutionale au - asa cum o arata si Constitutia - efecte imediate si erga omnes, adica în privinta tuturor subiectelor de drept, aplicabilitatea lor neputând fi speculata în raport de momente care privesc fie data introducerii actiunii reclamantei, fie data pronuntarii hotarârii de prima instanta, în primul rând întrucât Constitutia însasi nu îngaduie astfel de distinctii, iar în al doilea rând întrucât s-ar ajunge la crearea unor situatii discriminatorii între titularii actiunilor, în raport de un eveniment pur aleatoriu, respectiv cel al formularii cererilor de chemare în judecata.

Tot astfel, nu s-ar putea pretinde ca judecarea cererii reclamantei ar fi trebuit sa aiba loc prin aplicarea legii în forma în vigoare la data introducerii sale, neputându-se sustine încalcarea regulii "tempus regit actum", deoarece în cauza nu este vorba despre un raport juridic ce s-a constituit, si-a produs în întregime efectele si s-a stins sub imperiul unei legi, care însa nu mai este în vigoare la data când raportul juridic respectiv este dedus judecatii, pentru a se putea reclama aplicarea legii ce a guvernat acel raport juridic, desi în vigoare este o lege noua. Situatia regasita în cauza de fata este aceea a existentei unor fapte petrecute si consumate în trecut carora art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 le-a recunoscut anumite consecinte juridice, consecinte juridice care însa au fost înlaturate ca efect al declararii acestui text legal ca neconstitutional, efect ce se impune a fi aplicat imediat în virtutea principiului de drept al aplicarii imediate a legii noi.

Ca aceasta a fost si vointa neîndoielnica a legiuitorului o demonstreaza însusi mecanismul de reglementare al declararii neconstitutionalitatii unei legi ori ordonante pe calea controlului a posteori, prin intermediul exceptiei de neconstitutionalitate atât în varianta de reglementare existenta în Legea nr. 47/1992 republicata pâna la modificarea sa prin Legea nr. 177/2010, cât si în actuala solutie legislativa.

Astfel, legiuitorul a prevazut ca una din posibilitatile prin care sa se ajunga la controlul constitutionalitatii unei legi ori ordonante, dupa intrarea acestora în vigoare, sa fie cea a invocarii exceptiei de neconstitutionalitate în fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial, în procesul pendinte asupra carora acestea sunt chemate sa se pronunte.

Daca exceptia de neconstitutionalitate invocata întrunea conditiile de admisibilitate reglementate limitativ prin dispozitiile art.29 din Legea nr. 47/1992, republicata, aceasta era trimisa spre solutionare Curtii Constitutionale. În masura în care Curtea Constitutionala gasea exceptia întemeiata si declara textul de lege sau ordonanta ca fiind neconstitutional, instanta de judecata în fata careia exceptia fusese ridicata, învestita cu solutionarea raportului juridic litigios dintre parti ce se suspenda în temeiul art. 29 alin. 5 pâna la pronuntarea Curtii Constitutionale, era obligata sa repuna cauza pe rol si, judecând litigiul, sa înlature de la aplicare textul din lege sau ordonanta declarat ca neconstitutional. Asadar, aplicarea noii realitati juridice create prin efectul admiterii exceptiei de neconstitutionalitate si al declararii legii/ordonantei ca neconstitutionale intervenea de îndata, în virtutea principiului aplicarii legii civile noi si niciodata punerea în aplicare ori recunoasterea efectelor legale si constitutionale ale deciziilor Curtii Constitutionale nu a fost amânata ori evitata pentru argumente legate de necesitatea aplicarii legii în vigoare la data sesizarii instantei.

În urma modificarii Legii nr. 47/1992, prin Legea nr. 177/2010, întrucât a suprimat solutia de suspendare a procesului în care s-a invocat exceptia de neconstitutionalitate, legiuitorul a permis printr-un caz special de revizuire, revizuirea unei hotarâri chiar definitive daca Curtea Constitutionala s-a pronuntat ulterior asupra exceptiei invocate în acea cauza, declarând neconstitutionala legea, ordonanta ori o dispozitie dintr-o lege sau dintr-o ordonanta care a facut obiectul acelei exceptii ori alte dispozitii din actul atacat care, în mod necesar si evident, nu pot fi disociate de prevederile mentionate în sesizare.

Curtea apreciaza ca judecând astfel pricina si facând aplicare în cauza deciziilor general obligatorii ale Curtii Constitutionale nu s-ar putea sustine nici o încalcare a art. 1 Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului de catre recurenta reclamanta, ea neaflându-se în situatia în care legiuitorul ar fi privat-o de un bun fara dreapta si prealabila despagubire, deoarece pâna la pronuntarea deciziilor Curtii Constitutionale, nu obtinuse recunoasterea pretentiilor sale nici macar printr-o hotarâre definitiva care sa aiba aptitudinea de a naste în patrimoniul ei o creanta susceptibila de executare.

Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garanteaza un drept de a dobândi bunuri, iar un reclamant nu poate pretinde o încalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în masura în care hotarârile pe care le critica se refera la "bunurile" sale, în sensul acestei prevederi. Notiunea "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât si valori patrimoniale, inclusiv creante, în baza carora un reclamant poate pretinde ca are cel putin o "speranta legitima" de a obtine beneficiul efectiv al unui drept de proprietate.

În ceea ce priveste notiunea de "speranta legitima", fiind vorba în speta de un interes patrimonial care apartine categoriei juridice de creanta, el nu poate fi privit ca valoarea patrimoniala susceptibila de protectia art.1 din Protocolul nr.1 decât în masura în care are o baza suficienta în dreptul intern, respectiv atunci când existenta sa este confirmata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor nationale (cauza Atanasiu s.a. împotriva României, par.137).

O asemenea jurisprudenta nu se poate spune însa ca se conturase pâna la momentul adoptarii deciziilor Curtii Constitutionale având în vedere ca jurisdictia suprema nu definitivase procedura în astfel de cauze, prin pronuntarea unor hotarâri care sa fi confirmat dreptul solicitantilor de o maniera irevocabila. De asemenea, nu exista o baza suficienta în dreptul intern care sa contureze notiunea de "speranta legitima", iar nu de simpla speranta în valorificarea unui drept de creanta, întrucât norma legala nu ducea, în sine, la dobândirea dreptului, ci era nevoie de o verificare din partea organului jurisdictional, mai ales întrucât, în numeroase cazuri, s-a invocat aplicarea legii de catre persoane, care în mod real sau doar aparent nu intrau în sfera de reglementare a acesteia, ori cu referire la fapte care nu se înscriau integral în actiunile a caror dezaprobare si condamnare s-a urmarit prin adoptarea Legii 221/2009 (spre exemplu, prizonierii de razboi, detinuti în lagarele fostei U.R.S.S. atât anterior, cât si ulterior datei de 23.08.1945).

Prin urmare, recurenta-reclamanta nu poate invoca protectia oferita de art.1 din Protocolul 1 aditional la Conventie, ea neavând de protejat un " bun" sub forma " sperantei legitime" izvorâta dintr-o legislatie care-i oferea ei posibilitatea de a solicita acordarea de daune morale în conditiile art.1-5 din Legea 221/2009, fara însa a-i garanta recunoasterea efectiva a acestui drept.În opinia Curtii, se poate afirma ca exista un bun susceptibil de a fi protejat în baza art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie numai în situatia acelora care, la data pronuntarii deciziilor Curtii Constitutionale, se pronuntase o hotarâre definitiva de confirmare a drepturilor recunoscute de organele jurisdictionale în temeiul acestei legi.

Recunoscând marja mare de apreciere a statului în privinta legilor reparatorii, în contextul unei tranzitii dificile de la economia planificata la economia de piata, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat si ca, simpla posibilitate recunoscuta prin lege unor persoane de a obtine, în urma unui proces, despagubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut nu are semnificatia unei sperante legitime, atât timp cât deznodamântul judiciar este incert pâna la finalizarea procesului (Slavov si altii c. Bulgaria). Aceeasi Curte a mai observat ca notiunea de discriminare prevazuta de art.14 din Conventie nu este una autonoma, aratând ca în masura în care nu se poate retine o încalcare a art. 1 din Protocolul nr.1, nu se poate face aplicare nici acestui text al Conventiei.

În Decizia sa asupra admisibilitatii din 02 decembrie 2008 pronuntata în cauza Slavov si altii contra Bulgariei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca atunci când o norma din dreptul intern este declarata neconstitutionala, eventualele efecte negative pentru una sau alta din partile proceselor aflate pe rolul instantelor, sunt rezultatul functionarii normale a mecanismelor pentru controlul constitutionalitatii în statul de drept.

Drept consecinta, s-a retinut ca reclamantii nu puteau avea o speranta legitima dupa invalidarea legii de catre Curtea Constitutionala si ca ei nu se puteau astepta ca stabilirea pretentiilor lor sa se întemeieze pe legea asa cum era redactata la momentul introducerii cererilor , iar nu pe legea astfel cum era în vigoare la momentul pronuntarii hotarârii instantei. Pentru a ajunge la o asemenea concluzie, C.E.D.O. a acordat o mare importanta faptului ca dispozitiile legale în discutie nu au fost anulate ca urmare a unui mecanism extraordinar ad-hoc, ci ca urmare a exercitarii controlului de constitutionalitate a legii.

În mod gresit recurenta-reclamanta pune semnul egalitatii între cazul modificarilor intervenite în legislatie prin efectul declararii neconstitutionalitatii unei legi (cum s-a întâmplat în cazul în speta) si cel al interventiei voluntare a legiuitorului prin modificarea legislatiei aplicabile unei cauze în care acesta este parte, în scopul crearii unei sanse de câstig, acest din urma comportament al autoritatii statului fiind cel sanctionat de C.E.D.O.

Tot astfel, în cauza Unedic contra Frantei (hotarârea din 18 decembrie 2008), Curtea a subliniat diferentele existente între situatia în care legislativul intervine în administrarea justitiei (cauza Rafinariile Grecesti Stran si Stratis Andreadis c. Greciei) si situatia în care se pune problema unui reviriment de jurisprudenta asupra previzibilitatii situatiilor juridice, întelegându-se ca, în opinia Curtii, exigentele principiului securitatii raporturilor juridice nu consacra nici macar un drept la o jurisprudenta constanta.

Astfel, constatând ca la nivelul Curtii de Casatie Franceza s-a produs un reviriment de jurisprudenta cu privire la o chestiune legata de drepturile salariale ale unor salariati disponibilizati dintr-o societate supusa procedurii reorganizarii judiciare, s-a retinut de catre C.E.D.O. ca acest reviriment a tinut seama de echilibrul tuturor intereselor în joc si de consecintele financiare ale noii orientari a jurisprudentei întrucât  noua practica urma sa se aplice, cu efect retroactiv, tuturor situatiilor care nu fusesera în mod definitiv solutionate. Curtea a acordat importanta cuvenita faptului ca nu s-a pus problema repunerii în discutie a unor drepturi definitiv câstigate.

Ceea ce a sanctionat Curtea în alte cauze a fost interventia statului prin puterea legislativa, având ca scop modificarea în favoarea sa a unei legi aplicabile cauzei în care statul era parte si, prin aceasta, crearea unei sanse de câstig a procesului (cauza Rafinariile Grecesti Stran si Stratis Andreadis c. Greciei, hotarârea din 09 decembrie 1994, si cauza Crisan c. României, hotarârea din 27 mai 2003).

Or, în situatia de fata, instanta de recurs retine, la rândul sau, ca dispozitia din lege referitoare la obtinerea compensatiilor a fost anulata nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc extraordinar, si nici nu a fost abrogata de legiuitor - neputându-se invoca o procedura neechitabila în sensul art. 6 din Conventie, prin schimbarea normelor legale în timpul desfasurarii procesului declansat de reclamanta, aceste dispozitii legale încetându-si efectul ca rezultat al unei operatiuni normale, pe calea exercitarii controlului de constitutionalitate al acesteia.

Cu referire la situatia concreta a reclamantei, asa cum s-a retinut anterior, aceasta nu se afla în ipoteza de a fi fost în posesia unor drepturi definitiv câstigate la momentul pronuntarii deciziilor Curtii Constitutionale.

Nu în ultimul rând, Curtea arata si ca prin decizia 12/19 septembrie 2011 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a fost admis recursul în interesul legii si s-a stabilit ca, urmare a deciziilor Curtii Constitutionale numerele 1358/2010 si 1360/2010, dispozitiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora si-au încetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional în Monitorul Oficial. Potrivit art.330 ind.7 alin.4 din Codul de procedura civila,dezlegarea  data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziei în Monitorul Oficial al României, acest fapt petrecându-se la data 7.11.2011, prin publicarea în Monitorul Oficial nr.789/2011.

Cât priveste dreptul la nediscriminare si încalcarea principiului egalitatii între persoane, aspecte invocate prin recursul declarat de recurenta - reclamanta, Curtea retine ca dreptul  la nediscriminare, asa cum rezulta el din continutul art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, nu are o existenta de sine statatoare, independenta, ci trebuie invocat în legatura cu drepturile si libertatile reglementate de Conventie, considerându-se ca acest text face parte integranta din fiecare dintre articolele Conventiei.

Chiar daca dreptul  la nediscriminare prezinta si o anumita autonomie, nu s-ar putea sustine ca el are a se aplica daca faptele litigiului nu intra sub imperiul macar al uneia dintre clauzele ei normative, adica ale textului care garanteaza celelalte drepturi si libertati fundamentale. Or, cum s-a argumentat anterior, prin pronuntarea deciziilor Curtii Constitutionale nu se poate considera ca s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului la un bun, drepturi analizate prin raportare la situatia recurentei - reclamante.

Cât priveste situatia diferita a acesteia fata de alte persoane despre care arata ca se aflau deja în posesia unei hotarâri definitive de acordare a unor despagubiri similare celor pe care si ea le-a solicitat, la momentul pronuntarii deciziilor Curtii Constitutionale sus analizate, Curtea reaminteste reclamantei ca prin aceeasi Decizie nr.12/19.09.2011 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie a fost analizat si acest aspect, aratându-se ca principiul nediscriminarii cunoaste limitari deduse din existenta unor motive obiective si rezonabile.

Astfel, s-a stabilit ca situatia de dezavantaj sau de discriminare în care s-ar gasi unele persoane (cele ale caror cereri nu fusesera solutionate de o maniera definitiva la momentul pronuntarii deciziilor Curtii Constitutionale - situatia recurentei - reclamante) are o justificare obiectiva, întrucât rezulta din controlul de constitutionalitate, si rezonabila, pastrând raportul de proportionalitate dintre mijloacele folosite si scopul urmarit (acela de înlaturare din cadrul normativ intern al unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate, care a condus instantele la acordarea de despagubiri de sute de mii de euro, într-o aplicare excesiva si nerezonabila a textului de lege lipsit de criterii de cuantificare - conform considerentelor deciziei Curtii Constitutionale).

Izvorul "discriminarii" consta în pronuntarea deciziei Curtii Constitutionale si a-i nega legitimitatea înseamna a nega însusi mecanismul vizând controlul de constitutionalitate ulterior adoptarii actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal îsi are atributiile si functiile bine definite.

De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curtii Constitutionale se înlatura imprevizibilitatea jurisprudentei, care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însasi generatoare de situatii discriminatorii.

În acelasi timp nu poate fi vorba de o încalcare a principiului nediscriminarii nici din perspectiva art.1 din Protocolul nr.12 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care garanteaza, într-o sfera mai larga de protectie decât cea reglementata de art.14, "exercitarea oricarui drept prevazut de lege, fara nicio discriminare, bazata, în special, pe sex, pe rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie".

Este vorba asadar de garantarea dreptului la nediscriminare în privinta tuturor drepturilor si libertatilor recunoscute persoanelor în legislatia interna a statului.

În situatia analizata însa drepturile pretinse nu mai au o astfel de recunoastere în legislatia interna a statului, iar lipsirea lor de temei legal s-a datorat, asa cum s-a aratat anterior, nu interventiei intempestive a legiuitorului, ci controlului de constitutionalitate.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta - reclamanta, ca nefondat, urmând sa pastreze ca legala solutia adoptata de prima instanta în privinta capatului de cerere referitor la acordarea de despagubiri.

2

Domenii speta

Spete similare