Recurs. ucidere din culpa (art.178 Cod penal) - latura civila

Recurs. ucidere din culpa (art.178 Cod penal) - LATURA CIVILA

  (CURTEA DE APEL BUCURESTI, SECTIA I PENALA,  DECIZIA NR.422/27.02.2012)

Prin sentinta penala nr. 916/05.12.2011 Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti – Sectia Penala, în baza art. 14 rap. la art. 346 C.p.p. a admis în parte actiunea civila formulata de partea civila I.C.L., si, în consecinta, a obligat asiguratorul de raspundere civila delictuala S.A.R.A. SA, la plata sumei de 60.000 lei cu titlu de daune morale catre partea civila I.C.L..

În baza art. 193 alin. 1 C.p.p. a obligat pe inculpatul R.V. la plata catre partea civila I.C.L. a sumei de 20.255 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de partea civila.

În baza art. 191 alin.1 C.p.p. a obligat pe inculpatul R.V. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, din examinarea mijloacelor de proba administrate în cauza, a actelor si lucrarilor dosarului, instanta de fond a retinut ca prin sentinta penala nr. 386 din data de 30.05.2011 a Judecatoriei Sector 3 Bucuresti, pronuntata în dosarul penal nr. 14864/301/2011, s-a dispus în baza art. 178 alin. 1, 3 Cod penalcu aplic. art. 320/1 al. 7 C.p.p., art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal si art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal condamnarea inculpatului R.V. a pedeapsa de 2 (doi) ani si 6 (sase) luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa; în baza art. 71 Cod penals-a dispus interzicerea, ca pedeapsa accesorie, a exercitiului drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a Il a, lit. b si lit. c (dreptul de a conduce autovehicule) Cod penal pe durata executarii pedepsei principale; în baza art. 81 Cod penal s-sa dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani si 6 (sase) luni; în baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii pe durata suspendarii conditionate o executarii pedepsei principale; în baza art. 359 C.p.p., s-a atras atentia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendarii conditionate o executarii pedepsei prevazute de art. 83 si art. 84 Cod penal respectiv savârsirea din nou, în cursul termenului de încercare, a unei infractiuni si neexecutarea obligatiilor civile stabilite prin hotarârea de condamnare; în baza art. 3201 al. 5 C.p.p., s-a disjuns actiunea civila promovata în procesul penal de civila I.C.L. si formarea unui nou dosar, cu termen de judecata la data de 27.06.2011 dat în cunostinta partilor; în baza art. 191 alin. 1 C.p.p., s-a dispus obligarea inculpatului R.V. la plata cheltuielilor judiciare catre stat în cuantum de 250 lei.

Cauza având ca obiect latura civila disjunsa din cauza penala privind pe inculpatul R.V., o fost înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti sub nr. 19828/301/2011 din data de 31.05.2011.

În dovedirea pretentiilor civile formulate, partea civila I.C.L. a solicitat proba cu înscrisuri si proba testimoniala, în sensul audierii în cauza in calitate de martor a numitului I.M., cerere de probatoriu ce a fost încuviintata de instanta de judecata în baza art. 67 C.p.p., în sedinta publica din data de 31.10.2011, martorul fiind audiat la termenul din data de 28.11.2011.

S-au depus la dosarul cauzei acte de stare civila în dovedirea relatiei de rudenie dintre partea civila I.C.L. si victima accidentului rutier - S.S.(filele 15-17, 21, 27 d.i.), respectiv acte în dovedirea cheltuielilor judiciare efectuate de partea civila I.C.L. (filele 30-36 d.i.).

Solutionând latura civila a cauzei, instanta a admis în parte actiunea civila formulata de partea civila I.C.L. si a obligat la plata despagubirilor pe asiguratorul de raspundere civila delictuala S.A.R.A. S.A.

Prin Legea nr. 136/1995 este reglementata obligativitatea încheierii de catre proprietarii de autovehicule, de polite de asigurare de raspundere civila obligatorie. Ratiunea obligarii la încheierea unor astfel de polite este aceea de a înlatura riscul insolvabilitatii celui ce se face vinovat de producerea unui accident rutier, astfel încât victima sa poata fi despagubita de catre asigurator, în cazul în care cel ce se face vinovat de producerea unui accident rutier este în incapacitate de a plati.

În procesul penal, în cazul în care exista un asigurator, acesta trebuie obligat la plata despagubirilor civile, chiar daca aceasta plata are ca temei un contract, întrucât acest raport contractual se grefeaza pe raportul civil de raspundere civila delictuala. Cele doua raspunderi, cea contractuala si cea delictuala trebuie de altfel, sa coexiste, pentru ca mecanismul raspunderii asiguratorului sa se declanseze.

A nu analiza în latura civila a procesului penal si raportul contractual dintre inculpat si asigurator, dându-i eficienta si obligând direct asiguratorul sa plateasca daunele partii civile si a cita asiguratorul numai pentru opozabilitate, fara ca hotarârea penala sa nu aiba nici un fel de eficienta în ceea ce-l priveste, înseamna a da nastere la noi procese civile, în care partea civila nu mai beneficiaza de garantiile unui proces penal din punct de vedere procedural si anume lipsa taxei de timbru respectiv celeritatea în solutionarea cauzei.

În plus, conform art. 58 din Legea nr.136/1995, în anumite situatii asiguratorul recupereaza sumele platite drept despagubiri de la persoana raspunzatoare de producerea pagubei.

Din interpretarea literala a acestui articol a rezultat ca asiguratorul este cel care este obligat la plata despagubirii, urmând ca ulterior acesta sa recupereze suma de bani de la inculpat, în anumite situatii limitativ prevazute de lege ce urmeaza a fi analizate în cadrul unui proces civil, în care partea civila nu mai este implicata, astfel încât aceasta este scutita de un nou proces care ar necesita plata taxei de timbru. În speta, inculpatul nu se afla în nici una din situatiile prevazute de art. 58 din Legea nr.136/1995, în care asiguratorul sa se poata îndrepta împotriva acestuia pentru recuperarea sumelor de bani.

În ceea ce priveste daunele morale solicitate de partea civila I.C.L. chiar daca legiuitorul nu a reglementat criteriile de stabilire a unui astfel de prejudiciu, fapta inculpatului R.V. de a savârsi o fapta prevazuta de legea penala care s-a soldat cu decesul victimei Stan Sabina, a provocat o mare suferinta partii civile I.C.L. prin pierderea surorii acestuia, astfel cum este probat prin declaratia martorului I. M. (fila 28 d.i.) coroborata cu actele de stare civila în dovedirea relatiei de rudenie dintre partea civila I.C.L. si victima accidentului rutier - S.S.(filele 15-17, 21, 27 d.i.).

Dispozitiile art. 14 si art. 346 C.p.p. ofera un cadru legal pentru obligarea celui care a produs un prejudiciu la a-l repara, indiferent ca este un prejudiciu material sau unul moral, asa cum este cazul în speta.

In ceea ce priveste cuantumul daunelor morale, acesta trebuie sa fie unul echitabil, adica, în opinia instantei sa aiba un asemenea nivel încât, raportat la gradul de pericol social al faptei, raportat la nivelul material al societatii în ansamblu, dar si al persoanelor implicate, în individualitatea lor, sa dea satisfactie celui ce a suferit un prejudiciu, iar cel care a creat acel prejudiciu sa fie constient de suferinta morala la care a dat nastere prin fapta sa.

De asemenea, în baza art. 193 alin. 1 C.p.p. instanta a obligat pe inculpatul R.V. la plata catre partea civila I.C.L. a sumei de 20.255 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de partea civila (cheltuieli cu servicii de asistenta juridica - onorarii de avocati din 2008 pâna în prezent în cuantum de 18.100 lei, respectiv taxe I.M.L. si taxe expertize în cuantum de 2.155 lei, conform chitantelor si facturilor fiscale aflate în copie conforma cu originalul la filele 31-36 în dosarul cauzei), apreciind ca efectuarea acestor cheltuieli judiciare de catre partea civila a fost determinata din culpa inculpatului în raport de solutia dispusa pe latura penala si pe latura civila a cauzei.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs Parchetul de pe lânga Judecatoria Sector 3 Bucuresti criticând-o pentru nelegalitate, motivat de faptul ca în mod gresit a fost obligat în mod direct asiguratorul de raspundere civila la plata despagubirilor civile catre partea civila, în mod corect trebuia obligat inculpatul la plata acestor despagubiri si hotarârea sa fie doar opozabila asiguratorului.

Curtea, examinând recursul declarat, prin prisma dispozitiilor art. 3856 alin. 3 Cod procedura penala, constata ca acesta nu este întemeiat.

Cu privire la exceptia inadmisibilitatii recursului se constata ca aceasta nu este întemeiata, întrucât art. 385/2 corob. cu art. 362 Codul de procedura penala reglementeaza posibilitatea parchetului de exercita calea de atac a recursului, atât cu privire la latura penala, cât si cu privire la latura civila a cauzei, aspect asupra caruia s-a statuat si prin Decizia nr.190/2008 a Curtii Constitutionale, în sensul ca dispozitiile art.362 alin.1 lit. a Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, în masura în care se împiedica exercitarea caii de atac de catre parchet, în situatia în care lipseste calea de atac a partii civile ori când actiunea civila nu se exercita din oficiu.

Din actele si lucrarile dosarului rezulta ca instanta de fond a avut în vedere pozitia procesuala a asiguratorului de raspundere civila în procesul penal, acesta nefiind parte responsabila civilmente care sa raspunda alaturi de inculpat, asa cum prevede art. 16 Cod procedura penala - citarea în procesul penal a asiguratorului si participarea sa se face numai în aceasta calitate, de asigurator, în scopul consfintirii opozabilitatii hotarârii de condamnare a inculpatului, dar raspunderea sa deriva din contractul de asigurare de raspundere civila încheiat cu autorul evenimentului asigurat. În acest sens a statuat si Înalta Curte de Casatie si Justitie – Sectiile Unite, prin Decizia nr. 1/2005.

În privinta stabilirii raspunderii civile a asiguratorului se constata ca acesta nu a contestat temeiul angajarii acestei raspunderi, aceasta intervenind în baza contractului de asigurare încheiat între asigurat si inculpat, în baza Legii nr. 136/1995 (art. 49 – 50 ).

Pe parcursul judecarii cauzei la instanta de fond, asiguratorul de raspundere civila, desi a fost legal citat, nu s-a prezentat la nici un termen, chiar daca la dosar se afla delegatia de reprezentare prin consilier juridic, si nici nu a contestat în vreun mod, modalitatea de stabilire a raspunderii civile, împotriva sentintei, asiguratorul neexercitând calea de ataca a recursului.

Astfel, se constata ca motivul de nelegalitate invocat în recurs nu se regaseste în raport cu pozitia procesuala a asiguratorului de a nu contesta temeiul angajarii raspunderii civile, dând prevalenta principiului disponibilitatii în solutionarea cererii de despagubiri civile.

Pentru aceste considerente, urmeaza ca potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedura penala, recursul parchetului sa fie respins ca nefondat.

Urmeaza a face aplicarea art. 192 alin. 3 Cod procedura penala.

Domenii speta

Spete similare