Exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ de către ambii părinţi.

EXERCITAREA AUTORITĂŢII PĂRINTEŞTI DUPĂ DIVORŢ DE CĂTRE AMBII PĂRINŢI.

Art. 397 Cod civil

În materia divorţului, noul Cod Civil, prin dispoziţiile art. 397, consacră regula potrivit căreia, după divorţ autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, încredinţarea minorului unuia dintre părinţi putându-se dispune cu titlu de excepţie pentru motive întemeiate, potrivit dispoziţiilor art. 398 Cod civil.

Decizia civilă nr. 3732/19 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea

(dosar civil nr. 1420/266/2011)

Prin sentinţa civilă nr.168/03.02.2012 pronunţată în dosar cu nr. de mai sus, Judecătoria Negreşti Oaş a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul-pârât reconvenţional S. I. împotriva pârâtei reclamantă reconvenţional S. M. şi a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţional şi în consecinţă a desfăcut, prin divorţ, întemeiat pe vina ambelor  părţi căsătoria acestora înregistrată în registrul de stare civilă a Primăriei Negreşti –Oaş la nr. 56 din 14.07.2008. S-a dispus ca pârâta-reclamantă reconvenţional  după divorţ să-şi reia numele avut anterior căsătoriei acela de B. S-a stabilit că după divorţ autoritatea părintească cu privire la persoana şi bunurile copilului minor S. S. născ. la 31.01.2009 se va exercita în comun şi în mod egal de ambii părinţi. S-a stabilit ca după divorţ copilul minor va avea domiciliu la pârâta-reclamantă reconvenţional. A fost obligat reclamantul-pârât reconvenţional să plătească pârâtei reclamantă reconvenţional cu titlu de pensie de întreţinere pe seama copilului minor suma de 167,00 lei lunar începând cu data de 21.09.2011 până la data de 01.01.2012 şi suma de 175,00 lei lunar începând cu data de 01.01.2012 până la majoratul acestuia. Totodată, reclamantul-pârât reconvenţional  a fost obligat să plătească pârâtei-reclamantă reconvenţional  1268,65 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că părţile s-au căsătorit la 14.07.2008 la Primăria oraşului Negreşti Oaş, eliberându-li-se acestora certificatul de căsătorie Seria CB Nr.931053 din data de 14.07.2008.

Din depoziţia martorilor O.M., S.V. şi H.M., primii doi martori propuşi de reclamant şi ultimul propus de pârâtă instanţa a reţinut că relaţiile dintre părţi au devenit tensionate din anul 2010 şi că pe fondul tensiunilor existente între părţi, pârâta-reclamantă-reconvenţional a părăsit domiciliul conjugal dar după scurt timp a revenit şi a reluat traiul comun cu soţul ei . După ce aceasta, tot pe fondul tensiunilor dintre ea şi soţ a părăsit domiciliul conjugal în luna septembrie 2011, până în prezent, n-a mai reluat traiul cu acesta . Martorii au declarat că părţile s-au acuzat reciproc faţă de ei. Reclamantul pârât reconvenţional a acuzat-o pe soţie, care practică acte de comerţ cu produse pe care le cumpăra din Ucraina că lipseşte prea mult de la locuinţă şi îşi neglijează obligaţiile conjugale, iar aceasta din urmă l-a acuzat pe reclamantul pârât reconvenţional că o ceartă nejustificat sau chiar că a lovit-o . Martorii au mai arătat că deşi pârâta lipsea mult de la locuinţa sa reuşea să se achite de obligaţiile ei conjugale şi că deşi aceasta s-a plâns că a fost lovită de soţ ei n-au văzut când aceasta a lovit-o şi n-au văzut urme de violenţă pe corpul ei. Deşi toţi martorii au pretins că au vizitat des locuinţa părţilor niciunul din acestea nu a putut exprima o părere în legătură cu temeinicia acuzaţiilor reciproce pe care părţile şi le făceau .

Actele medicale trimise, la cerere instanţei de Spitalul Cluj Napoca unde pârâta reclamantă reconvenţional a figurat internată în perioada 14.06.2011 – 20.06.2011 probează faptul că pârâta reclamantă reconvenţional a fost diagnosticată la internarea sa în spital cu o afecţiune psihică şi că aceasta descriind medicul care a consultat-o condiţiile sale de viaţă s-a referit la relaţiile sale conflictuale cu soţul .

Concluzionând pe baza probelor descrise mai sus, instanţa de fond a reţinut că separarea în fapt a părţilor a fost precedată de tensionarea relaţiilor dintre acestea, timp de aproximativ 1 an înainte ca pârâta-reclamantă reconvenţional să părăsească domiciliul conjugal. La originea tensiunilor dintre părţi s-a aflat, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor ascultaţi, disensiunile dintre acestea legate de împărţirea sarcinilor căsniciei .

Martorii au arătat că pârâta- reclamantă reconvenţional aloca o mare parte din timp actelor de comerţ cu produse pe care le cumpăra din Ucraina şi care presupuneau dese deplasări  ale acesteia în Ucraina în timp ce reclamantul – pârât reconvenţional muncea ocazional în construcţii şi cu predilecţie se ocupa de treburile gospodăriei .

Deşi, aşa cum rezultă din depoziţiile martorilor reclamantul-pârât reconvenţional îi imputa soţiei desele absenţe de la locuinţă, acesta nu a identificat şi propus acesteia o alternativă care să o determine să renunţe la ocupaţia sa.

Pe de altă parte reclamanta-pârâtă reconvenţional, care simţea că face eforturi superioare celor făcute de soţul ei, pentru a asigura resursele materiale ale familiei „digera„ greu reproşurile pe care soţul ei i le face în legătură cu desele ei deplasări şi reacţiona reproşându-i şi ea soţului că nu se achită nici el de obligaţiile casnice .

Deşi părţile au încheiat căsătoria lor după ce fiecare au avut căsătoriei anterioare (două căsătorii reclamantul-pârât reconvenţional şi una pârâta-reclamantă reconvenţional) fapt ce ar fi trebuit să le îndemne la autocenzură la echilibru şi chibzuinţă pentru a nu pune în pericol şi această căsătorie deopotrivă acestea s-au dovedit ambele inflexibile şi indisponibile pentru a rezolva în mod cooperant problema, de altfel minoră, cu care s-au confruntat în căsnicia lor .

Părţile au înţeles să-şi rezolve criza conjugală prin separarea lor în fapt .

Martora H. M. a arătat că în ziua când părţile s-au separat în fapt acestea s-au certat în prezenţa ei şi că l-a auzit pe reclamantul-pârât reconvenţional spunând soţiei să plece din locuinţa sa, iar mai apoi a aflat că aceasta a şi părăsit locuinţa în ziua respectivă.

Prin urmare, în opinia instanţei de fond, nu afecţiunea psihică de care suferă pârâta-reclamantă reconvenţional şi nu recurgerea reclamantului-pârât reconvenţional la violenţă fizică  sunt cauzele alterării căsătoriei părţilor, ci inabilitatea acestora de a rezolva într-un mod cooperant problemele cu care s-au confruntat .

Afecţiunea psihică de care  suferă pârâta reclamantă-reconvenţional, este, în opinia instanţei de fond, mai degradată efectul relaţiilor tensionate dintre părţi şi nu cauza acestor relaţii tensionate, iar, pe de altă parte, violenţa reclamată de pârâta reclamantă reconvenţională este insuficient dovedită.

Nu este lipsit de importanţă şi faptul că există posibilitatea, ca în condiţiile în care părţile  s-au căsătorit după ce au avut alte căsătorii anterioare, suportul afectiv –emoţional al căsătoriei lor să nu fi fost suficient de solid împrejurare care asociată cu inabilitatea acestora de a rezolva într-un mod cooperant problemele lor conjugale le-a determinat pe părţi să creadă că singura soluţie a problemelor cu care se confruntă este divorţul şi să acţioneze ca atare separându-se în fapt .

Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat că ambele părţi sunt deopotrivă vinovate pentru starea actuală a raporturilor lor de căsătorie, care se înfăţişează în opinia instanţei atât de grav vătămate încât fac imposibilă continuarea căsătoriei .

Prin urmare, instanţa de fond a considerat întemeiate cererile de divorţ formulate de părţi şi invocând disp. art.373 lit.” b”  Cod civ., le-a admis şi a desfăcut căsătoria părţilor prin divorţ întemeiat pe culpă comună.

Din certificatul de căsătorie eliberat părţilor reiese că anterior căsătoriei pârâta-reclamanta reconvenţional purta numele de BĂLIN şi că prin căsătorie aceasta a dobândit numele soţului ei . Cum nu există un acord între părţi ca pârâta reclamantă-reconvenţional să-şi păstreze şi după divorţ numele dobândit prin căsătorie instanţa de fond a făcut aplicaţia dispoziţiilor art.383 al.3 Cod civ. şi a dispus ca după divorţ pârâta să-şi reia numele avut anterior căsătoriei .

În continuare, prima instanţă a reţinut că din căsătoria părţilor s-a născut copilul S. Silvia şi că naşterea acestuia având loc la 31.01.2009,  copilul este încă minor. Prin urmare, instanţa de fond a trebuit să hotărască şi în privinţa efectelor divorţului în raport cu copilul avut de părţi . Sub acest aspect, s-a reţinut că ambele părţi au pledat pentru exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ de către un singur părinte şi că fiecare parte s-a recomandat a fi titularul cel mai potrivit pentru exerciţiul acestui unui drept .

Pentru a obţine exclusivitate în exerciţiul autorităţii părinteşti reclamantul-pârât reconvenţional s-a prelevat de afecţiunea psihică de care suferă soţia sa despre care a susţinut că este de natură a fi primejdioasă pentru interesele copilului şi de superioritatea confortului oferit de locuinţa sa în raport cu locuinţa deţinută de pârâtă.

Depoziţiile martorilor ascultaţi, rapoartele de anchetă psihosocială efectuate în cauză şi raportul de evaluare psihologică întocmit de Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Maramureş relevă că relaţia pârâtei reclamante reconvenţional cu copilul, care locuieşte cu ea de la separarea în fapt a părţilor, nu este afectată în niciun fel de afecţiunea psihică de care aceasta suferă. Dimpotrivă probele demonstrează că pârâta oferă copilului suportul afectiv - emoţional necesare unei dezvoltări corespunzătoare şi este suficient de preocupată pentru a identifica nevoile copilului şi a răspunde într-un mod potrivit acestor nevoi.

Martora G. M. a descris în depoziţia ei condiţiile de locuit pe care pârâta reclamantă le oferă copilului arătând că aceasta trăieşte împreună cu bunica ei într-o locuinţă modestă din satul V., com.C., jud.Maramureş care nu este prevăzută cu instalaţie de aducţiune a apei, dar locuinţa este bine îngrijită şi încălzită, iar pârâta reclamantă reconvenţional dispune şi de o altă locuinţă a cărei construcţie încă nu este complet finalizată. Martora a mai arătat că în lipsa reclamantei-pârâte reconvenţional de la locuinţă copilul este supravegheat de bunica sau străbunica maternă.

Din depoziţiile martorilor ascultaţi dar şi din raportul de anchetă psihosocială efectuat de autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Negreşti Oaş rezultă că prin comparaţie cu condiţiile de locuit oferite copilului de pârâta reclamantă reconvenţional cele oferite de reclamantul-pârât reconvenţional sunt superioare .

Potrivit art.397 Cod civ., după divorţ autoritatea părintească revine în comun ambilor părţi afară de cazul în care instanţa decide altfel, iar potrivit art.398 Cod civ. exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte poate fi dispusă de instanţa de divorţ pentru motive temeinice în considerarea interesului superior al copilului .

În speţă din probatoriul administrat nu se desprind elemente ale stării de fapt relevante pentru relaţia dintre copil şi fiecare părinte , care ar putea să-l descalifice pe unul din părinţi din cotitularitatea autorităţii părinteşti .

Nici afecţiunea psihică de care suferă pârâta reclamantă-reconvenţional şi nici condiţiile acesteia de locuit, mai modeste prin comparaţie cu condiţiile de locuit de care dispune reclamantul-pârât reconvenţional, nu pot fi calificate „motive temeinice„ care să conducă la concluzia că autoritatea părintească după divorţ va trebui să revină doar tatălui copilului.

Aşa fiind, instanţa de fond a stabilit, în temeiul art.397 Cod civ., ca după divorţ autoritatea părintească  cu privire la persoana şi bunurile copilului să fie exercitate de ambii părinţi. Stabilind, în conformitate cu art.400 Cod civ., locuinţa copilului după divorţ instanţa va avea în vedere că deşi confortul locuinţei deţinută de părinte este  un criteriu important acesta nu poate fi absolutizat . Copilul părţilor a împlinit recent vârsta de 3 ani, vârsta la care prezenţa şi rolul mamei în viaţa copilului se impune cu preponderenţă. Apoi s-a avut în vedere că reclamantul pârât reconvenţional locuieşte singur şi în lipsa acestuia de la locuinţă, copilului nu va putea fi supravegheat decât de o persoană străină de familie, în timp ce la locuinţa mamei, lipsa temporară a acesteia va putea fi suplinită întotdeauna cu succes de bunica sau străbunica copilului cu care copilul are deja relaţii afective bine consolidate .

Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat că interesul copilului reclamă ca acesta să aibă, după divorţul părinţilor, domiciliul la mama sa .

În conformitate cu art.402 Cod civ. s-a stabilit ca părintele ce nu va locui cu copilul, adică reclamantul-pârât reconvenţional, să participe la cheltuielile legate de creşterea, educarea,  învăţătura şi pregătirea profesională a copilului sub forma unei prestaţii băneşti periodice, al cărui cuantum a fost stabilit în funcţie de criterii indicate de art.529 al.1 şi 2 Cod civ..

În lipsă de dovezi pe baza cărora să se poată stabili nivelul veniturilor realizate de  reclamantul-pârât reconvenţional instanţa de fond a socotit veniturile realizate de acesta ca fiind echivalente cu nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată pe economia naţională, stabilit în anul 2011 prin H.G. nr.1193/2010 ca fiind de 670 lei, iar pentru anul 2012 stabilit prin H.G. nr.1125/2011, la 700 lei .

Aşa fiind, instanţa de fond obligat pe reclamantul-pârât reconvenţional să plătească copilului său minor o pensie de întreţinere de 167,00 lei lunar începând cu data de 21.09.2011 până la 01.01.2012 şi 170,00 lei lunar începând cu data de 01.01.2012 până la majoratul copilului .

În temeiul art.274 Cod proc.civ., reclamantul-pârât a fost obligat să plătească pârâtei reclamante, 1208,25 lei cheltuieli de judecată ţinând cont de faptul că divorţul a fost pronunţat din culpă comună.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul-pârât reconvenţional S. I., solicitând, în principal, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii şi a desfacerii căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, stabilirea ca autoritatea părintească cu privire la persoana şi bunurile minorei să se exercite in mod exclusiv de către reclamant, stabilirea ca după divorţ copilul minor să aibă domiciliul la apelant cu obligarea intimatei la plata unei pensii de întreţinere raportat la salariul minim pe economie şi cu respingerea cererii reconvenţionale ca nefondate, iar în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul stabilirii ca după divorţ copilul minor să aibă domiciliul la apelant, cu obligarea intimatei la plata unei pensii de întreţinere raportat la salariul minim pe economie şi cu respingerea cererii reconvenţionale ca nefondate.

Prin Decizia civilă nr. 201/Ap/20 noiembrie 2012 s-a respins apelul reclamantului-pârât reconvenţional S. I., împotriva Sentinţei civile nr.168/2012 pronunţată de Judecătoria Negreşti Oaş în dosar nr.1420/266/2011, în contradictoriu cu intimata S. M., domiciliată  în com., V., jud.M.

A fost obligat apelantul să achite intimatei 1500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Conform foii de observaţie clinică, intimata a fost internată pentru prima oară la data de 13.05.2011 la Clinica Psih.II având ca diagnostic – episod depresiv acuzând o stare de stres, derivată din situaţia familială, respectiv comportamentul soţului.

Conform foii de observaţie clinică generală eliberată de Clinica Psihiatrie II Cluj, intimata a fost diagnosticată cu tulburare mixtă anxios-depresivă.

La capitolul „epicriză” al foii de observaţie se menţionează că pacienta se prezintă la internare din proprie  iniţiativă – la data de 14.06.2011 pentru o psihopatologie manifestată prin dispoziţie tristă, idei prevalente  legate de situaţia din familie, etc., fiind externată la data de 20.06.2011.

Certificatul medico-legal de expertiză medico-legală psihiatrică concluzionează că intimata prezintă reacţie anxios depresivă, având capacitatea psihică de a aprecia conţinutul şi  consecinţele faptelor sale, are discernământ.

Martorii audiaţi în cauză, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în apel, au declarat că au aflat despre faptul că intimata a urmat tratament, fără a-l putea determina şi fără a indica manifestări comportamentale nefireşti nici în raport cu familia, copilul, nici în comunitatea locală.

Actele medicale reflectă atât o suprasolicitare nervoasă a intimatei generată în contextul familial, cât şi conştientizarea acesteia şi dorinţa de remediere. Apreciem că intimata, recunoscând problemele de natură psihică cu care s-a confruntat şi manifestând iniţiativă în rezolvarea lor, dovedeşte responsabilitate şi dorinţa de a-şi păstra echilibrul în familie şi societate.

Raportul de evaluare psihologică întocmit la 19.01.2012 de DGASPC Maramureş confirmă că intimata are un comportament adecvat faţă de  minoră, oferindu-i protecţie, siguranţă, dragoste, o bună îngrijire atât fizică, cât şi psihică, minora neprezentând semne de abuz fizic sau emoţional.

Coroborând aceste probe pe care le apreciem ca fiind neutre şi obiective cu declaraţiile martorilor, conchidem că problemele medicale ale intimatei nu pot constitui în sine un temei justificat pentru desfacerea căsătoriei, reprezentând culpa exclusivă a acesteia.

Martorii declară că apelantul şi-a agresat soţia, fapt susţinut şi prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş, prin care acestuia i s-a aplicat amenda administrativă de 1000 lei, cât şi prin certificatul medico-legal constatator al leziunilor traumatice (fila 40).

S-a reţinut, totodată, că apelantul-reclamant prin interogator (fila 31 dosar fond) a negat exercitarea  violenţelor fizice asupra pârâtei.

De asemenea, martorii (inclusiv martora R.M. propusă de apelant) declară că apelantul întreţine relaţii de concubinaj, deşi acesta prin interogator a negat şi acest fapt.

Aceste probe dovedesc cu prisosinţă culpa apelantului-reclamant în destrămarea căsătoriei, după cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

Apelantul invocă, de asemenea, interesul superior al minorului care ar fi mai bine ocrotit prin condiţiile materiale şi afective oferite de tată.

Tribunalul a apreciat că interesul superior al minorei este acela de a creşte într-un mediu caracterizat prin stabilitate, afectivitate şi siguranţă. Condiţiile materiale nu pot conferi – în sine, climatul necesar în acest sens şi nu pot suplini lipsa mamei pentru o fetiţă de 3 ani.

Pe de altă parte, tatăl are posibilitatea şi datoria de a-şi susţine material copilul fără a-l lipsi de prezenţa maternă.

În consecinţă, apreciind ca legală şi temeinică hotărârea atacată, tribunalul, în baza art.296 Cod proc.civ., a respins apelul declarat de reclamantul-pârât reconvenţional, în baza art.274 Cod proc.civ., apelantul fiind obligat să achite intimatei 1500 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.I., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că motivarea neconvingătoare a instanţei de apel se bazează pe respingerea argumentului cu privire la starea de sănătate mentală a intimatei.

A subliniat că singura culpă care a dus la separare, la relaţiile tensionat între părţi o are intimata, şi, indiferent din partea cărei persoane a venit iniţiativa internării într-o clinică de psihiatre a intimatei ar fi trebuit să dea de gândit instanţei de apel durata foarte mare a internărilor şi episoadelor destul de numeroase.

A subliniat că, certificatul medico-legal depus la instanţa de fond nu este o probă judiciară, acesta fiind emis la cererea intimatei şi nu la solicitarea instanţei.

A arătat apoi că, chiar dacă s-ar reţine o culpă a recurentului în agravarea bolii, instanţei trebuia să-i dea de gândit că fetiţa este lăsată pe mâna unei mame bolnave, care în reprezentarea acesteia o iubeşte şi îi vrea binele, dar în aceeaşi măsură ameninţă că se va sinucide şi va lua fetiţa cu ea.

De asemenea a arătat că relaţii de concubinaj a dezvoltat şi intimata aşa încât motivările referitoare doar la întreţinerea unor astfel de relaţii de către recurent sunt neprobate.

În concluzie, a arătat că instanţa nu a ţinut cont de interesul superior al copilului care riscă să fie încălcat sau să-i fie pusă viaţa în pericol din cauza bolii şi a comportamentului intimatei.

A subliniat totodată că, condiţiile materiale oferite de apelant sunt net superioare celor pe care le poate pune la dispoziţie intimata.

Mai mult, trebuia adăugat şi faptul că mediul urban faţă de mediul dintr-un sat izolat ar fi de preferat precum şi condiţiile legate de creştere şi educare superioare care i-ar fi oferite într-un oraş sunt preferabile celor de la ţară.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimată s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, instanţa de recurs a constatat a fi nefondat, urmare a celor de mai jos:

Astfel, cea dintâi critică invocată de recurent, prin care se susţine culpa exclusivă a pârâtei în destrămarea raporturilor de familie nu a fost primită, în condiţiile în care probaţiunea administrată în cauză conturează şi culpa acestuia, pornind de la faptul că sub durata căsătoriei a intrat într-o relaţie extraconjugală, manifestând şi un comportament agresiv faţă de pârâtă, după cum rezultă şi din Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti – Oaş şi din certificatul medico-legal depus la dosar.

Referitor la cererea de exercitare a autorităţii părinteşti exclusiv de către acesta, criticile sunt de asemenea nefondate, corect instanţele apreciind că ambii părinţi sunt îndreptăţiţi să exercitate autoritatea părintească faţă de minora S. născută în 31 ianuarie 2009, neexistând nici un motiv întemeiat de a-i limita acest drept mamei pârâte.

În acest sens este de precizat că în materia divorţului Noul Cod Civil prin dispoziţiile art. 397 consacră regula potrivit căruia după divorţ autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, încredinţarea minorului unuia dintre părinţi putându-se dispune cu titlu de excepţie pentru motive întemeiate, potrivit dispoziţiilor art. 398 Cod Civil.

De asemenea, dispoziţiile art. 263 Cod Civil şi prevederile Legii nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevăd că toate măsurile luate trebuie să fie subordonate interesului superior al copilului.

În speţă, nu s-a făcut dovada că pârâta ar avea o atitudine  necorespunzătoare faţă de minoră aşa încât nu se justifică cererea reclamantului de a o înlătura pe mamă de la luarea deciziilor ce privesc minora, esenţial fiind ca, pentru o dezvoltare armonioasă a copilului şi pentru respectarea interesului său superior, ambii părinţi să fie prezenţi în viaţa sa şi să-şi exercite  drepturile şi obligaţiile părinteşti ce le revin.

Apărările recurentului legate de starea de sănătate a intimatei, nu sunt de natură a impune o altă concluzie, atâta timp cât prin nici o probă administrată în cauză nu s-a dovedit că  pârâta, prin comportamentul său, ar prezenta un pericol pentru minoră, ci, din contră, după cum corect  subliniază şi instanţa de apel raportul de evaluare psihologică întocmit de DGASPC Maramureş confirmă sentimentele de afecţiune pe care mama le are faţă de minoră, fiind evidenţiat comportamentul adecvat al acesteia, aspectul îngrijit din punct de vedere fizic şi psihic, menţionându-se totodată în raport faptul că minora caută tot timpul prezenţa mamei, fiind dezvoltat între ele un ataşament natural pozitiv mamă – fiică.

În ceea ce priveşte locuinţa minorei, dată fiind vârsta sa fragedă s-a apreciat că este în interesul superior al acesteia să fie stabilită la mamă, unde beneficiază de condiţii normale de creştere şi siguranţă necesare pentru o dezvoltare armonioasă a unui copil mic, aşa încât nici cererea formulată în acest sens în subsidiar de către reclamant nu va fi primită.

Faţă de cele ce preced, s-a constatat că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în materie, neputându-se reţine nici un motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă recurentul a fost obligat la 2000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei sumă ce reprezintă onorariu avocaţial.

Domenii speta

Spete similare