Simulatie prin interpunere de persoane. Conditii legale. Dovada acordului simulator intervenit între cei trei cocontractanti. Admisibilitatea probei cu martori si prezumtii în lipsa contraînscrisului (instrumentum). Conditii legale.

În cazul simulatiei prin interpunere de persoane, persoanele care încheie actul aparent prevad, într-o întelegere secreta, faptul ca una din ele nu are calitatea de parte contractanta si stabilesc cine este adevaratul contractant. Asadar, partile actului aparent urmaresc, în mod constient, ca efectele sa se produca fata de o alta persoana careia i se asigura anonimatul.

Prin urmare interpunerea de persoane presupune cu necesitate ca la acordul simulatiei sa participe toti cei trei actori ai sai, astfel încât tertul contractant din actul public sa cunoasca faptul ca a încheiat actul cu o persoana interpusa si ca adevaratul sau cocontractant este personajul ramas ascuns privirilor indiscrete ale publicului.

În literatura de specialitate s-a retinut ca din încheierea în forma scrisa a actului public nu se poate trage în mod necesar concluzia ca si actul secret ar fi putut fi încheiat în aceeasi forma, dimpotriva forma scrisa a celui dintâi poate fi destinata sa asigure aparenta, iar lipsa de consemnare a acelui din urma poate fi menita sa asigure secretul propriu simulatiei.

Pe de alta parte - actele care alcatuiesc simulatia trebuie privite în mod individual, regulile de proba prevazute de art. 1191 Cod civil aplicându-se fiecaruia dintre ele în mod independent. (F.Baias, op. cit. p. 220).

În ceea ce priveste proba cu martori, aceasta devine admisibila pentru a proba raporturile juridice dintre parti chiar peste valoarea de 250 lei, nu numai în ipoteza în care partile s-au aflat în imposibilitate morala de a preconstitui un înscris - cum e cazul în speta, ci si atunci când exista un început de dovada scrisa, or, în speta, pârâtii au recunoscut la interogatoriu si s-au depus la dosar înscrisurile prin care au ridicat banii de la banca, bani trimisi din Suedia de catre reclamanti la data de 23 august 2000, în vederea achitarii pretului terenului.

Art. 1191, 1198 si 1203 Cod civil

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Mangalia sub nr. 4125/254/2010 reclamantii G.D. si G.C. au solicitat instantei ca în contradictoriu cu pârâtii C.A., C.M. si C.E., sa constate simulat, prin interpunere de persoane, contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 4758/27.09.2000 la B.N.P. S.F.E., respectiv, sa constate ca reclamantii sunt beneficiarii transferului proprietatii, adevaratii cumparatori ai terenului in suprafata de 802,50 mp, pentru care au achitat pretul pârâtei C.E.; au mai solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului construit, edificat pe terenul achizitionat prin actul simulat, constructie edificata in baza autorizatiei emise la data de 20.04.2001.

Reclamantii au solicitat obligarea paratilor la plata cheltuielilor  de judecata prilejuite de derularea procesului.

În motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca s-au stabilit in Suedia, dobândind cetatenia acestei tari, fara a întrerupe, însa, legaturile  cu  tara de origine, România; au precizat ca au întretinut o strânsa prietenie cu familia paratilor C., la care au locuit în perioada concediilor de odihna, sprijinul si încrederea reciproca dominând relatia acestora.

Reclamantii au mai aratat ca, în anul 1999, s-au decis sa cumpere un teren în vederea edificarii unei locuinte, iar dupa ce au comunicat pârâtilor aceasta decizie, au sondat împreuna piata imobiliara din localitatile 2 Mai si 23 August; convinsi fiind ca, în calitate de cetateni straini, nu puteau achizitiona teren în România, reclamantii au convenit cu pârâtii C. ca terenul sa fie cumparat pe numele lor, iar de coordonarea lucrarilor de executie sa se ocupe pârâtul C.A.

Dupa identificarea terenului în vecinatatea locuintei pârâtilor,  reclamantii au purtat negocierile cu vânzatoarea, pârâta C.E., în cursul lunii iunie 2000, prin mandatar, respectiv fiica sa, A.G., iar actul notarial a fost semnat de vânzatoarea C.E. si pârâtul C.A., potrivit întelegerii despre care aveau cunostinta si vânzatoarea si fiica acesteia - care au primit pretul terenului de la  reclamanti.

În drept, reclamantii au invocat disp. art. 1175, art. 969-970, art. 482 C.civ, art.274 C.pr.civ.

La data de 24.12.2010, pârâta C.E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea actiunii reclamantilor, cu motivarea ca pretentiile acestora sunt justificate; în acest sens, pârâta a aratat ca reclamantii sunt cei care, în cursul lunii iunie 2000, au purtat negocierile cu aceasta prin intermediul fiicei sale, A.G..

Pârâta a recunoscut ca actul notarial a fost încheiat între aceasta si pârâtul C.A., potrivit întelegerii intervenite între reclamanti si pârâtii C., întelegere despre care aveau cunostinta atât pârâta, cât si fiica sa, cu precizarea ca acestea au primit pretul terenului de la reclamanti, carora au înteles sa le vânda terenul în litigiu.

Pârâta a mai aratat ca imobilul în litigiu apartine reclamantilor, care au sustinut financiar lucrarile de construire, fiind informati de pârâtul C.A. care a urmarit permanent toate fazele de executie si s-a implicat efectiv - potrivit întelegerii - în coordonarea lucrarilor, prin procurarea de materiale, supravegherea lucrarilor si chiar munca fizica.

Prin sentinta civila nr. 2322/09.09.2011 instanta a admis actiunea, în sensul ca a constatat simulat contractul de vânzare - cumparare autentificat sub nr. 4758/27.09.2000 la B.N.P. S.F.E., încheiat între pârâta C.E. în calitate de vânzatoare si pârâtul C.A., casatorit cu pârâta C.M., în calitate de cumparator, contract având ca obiect vânzarea-cumpararea terenului intravilan în suprafata de 802,50 m.p.  situat in comuna 23 August, judetul Constanta; a constatat dreptul de proprietate al reclamantilor asupra imobilului-constructie edificat pe terenul achizitionat în baza actului simulat, compus din 19 încaperi (living, sase dormitoare, un dressing, doua bucatarii, trei bai, doua holuri, o terasa acoperita, un garaj si doua anexe garaj), în suprafata desfasurata de 242 m.p., cu o valoare tehnica actualizata la stadiul fizic existent la finele anului 2005 în suma de 282.360 lei si a obligat pârâtii C.A. si C.M., în solidar, catre reclamanti, la plata cheltuielilor de judecata în suma totala de 7.605 lei.

Pentru a hotarî în acest fel, a retinut instanta de fond ca Parchetul de pe lânga Judecatoria Mangalia a efectuat o prima evaluare a întelegerii intervenite între partile litigante. Astfel, solutionând plângerea penala formulata de reclamantii G.D. si G.C. la data de 18.07.2006, împotriva pârâtilor C.A., C.V, si C.I., pentru savârsirea infractiunilor de amenintare, santaj si înselaciune, Parchetul de pe lânga Judecatoria Mangalia a retinut urmatoarele:

Între reclamantul G.D. si pârâtul C.A. a existat o prietenie mai veche, datând din perioada stagiului militar si dezvoltata mai târziu între familiile acestora, începând cu anul 1997, când reclamantii au început sa-si petreaca vacantele la familia C., în comuna 23 August.

În cursul anului 1999, reclamantii s-au decis sa-si construiasca propria casa în România si, în acest sens, s-au consultat cu pârâtii C. si au hotarât sa cumpere un teren într-una din localitatile situate în apropierea litoralului românesc, iar dupa sondarea pietei imobiliare, s-au hotarât sa achizitioneze terenul în suprafata de 800 mp dintr-un lot în suprafata de 1.600 mp apartinând numitei A.G..

Întrucât reclamantii erau cetateni straini, acestia au convenit ca terenul sa fie cumparat pe numele pârâtului C.A., urmând  ca, ulterior, când legislatia ar fi devenit permisiva, sa se procedeze  la transferul proprietatii catre adevaratul proprietar.

În perioada efectuarii lucrarilor - lucrari în care s-au implicat efectiv pârâtul împreuna cu familia sa-, reclamantul si pârâtul au tinut legatura permanent, reclamantul fiind informat cu privire la toate fazele de executie si avansând  cheltuielile prilejuite de edificarea constructiei.

În cursul anului 2006, între cele doua familii au aparut discutii care au racit relatiile dintre membrii acestora, pârâtul apreciind ca reclamantii sunt nerecunoscatori pentru perioada în care i-a gazduit în locuinta sa si pentru efortul depus la ridicarea constructiei; prin urmare, pârâtul i-a cerut reclamantului sa îi achite contravaloarea muncii prestate împreuna cu membrii familiei sale pe toata perioada edificarii constructiei.

Întrucât sus-numitii nu s-au înteles cu privire la suma ce urma a fi achitata pârâtilor pentru munca prestata, fiecare parte apreciind ca s-a achitat de datorii pe parcursul anilor, reclamantii au formulat plângerea penala supusa analizei parchetului.

Coroborând concluziile Parchetului de pe lânga Judecatoria Mangalia cu probele administrate în prezenta cauza si având în vedere pozitia procesuala a partilor, instanta a retinut ca:

În ce priveste pozitia procesuala a pârâtei C.E., instanta a constatat ca sustinerile acesteia din întâmpinare sunt confirmate de raspunsurile la interogatoriul propus de pârâtii C., astfel încât ipoteza avansata de acestia din urma cu privire la coniventa procesuala care ar exista între pârâta si reclamanti - justificata de vârsta înaintata a acesteia -  a fost înlaturata.

În acest context, având în vedere si pozitia procesuala a pârâtilor în raport cu aceasta proba, instanta a dat relevanta marturisirii pârâtei, ca mijloc de proba a simulatiei între parti, urmând a fi coroborata cu celelalte probe administrate în cauza.

Examinând raspunsurile pârâtei C.E. la interogatoriul propus de pârâtii C., instanta a constatat ca aceasta a raspuns punctual la întrebari, manifestând luciditate si coerenta în exprimare; astfel, pârâta a aratat ca negocierile asupra terenului în litigiu s-au purtat între reclamanti si fiica acesteia, A.G., ca pretul a fost achitat, într-adevar, de catre pârâtul C.A., dar în numele si pentru reclamantul G.D. si ca între reclamanti si pârâtii C. a existat o întelegere potrivit cu care pârâtii urmau sa cumpere terenul în numele si pentru reclamantii G. (cetateni straini de origine româna),  urmând ca, ulterior, sa întocmeasca acte.

Pârâta C. a precizat, cu acelasi prilej, ca de la pârâtii C. cunostea aspectul ca reclamantii au sustinut financiar lucrarile de ridicare a constructiei, iar pârâtul C. i-a informat permanent pe reclamanti asupra stadiului de executare a lucrarilor de construire. 

În ce priveste pozitia procesuala a pârâtilor C., instanta a constatat contradictiile vadite dintre sustinerile din cuprinsul întâmpinarii si raspunsurile acestora la interogatoriul propus de reclamanti; astfel, apararea pârâtilor a acreditat ideea ca acestia au avut initiativa achizitionarii terenului, si nu reclamantii si ca au beneficiat de sprijinul financiar al reclamantilor doar într-o foarte mica masura, în sensul ca sumele avansate – care au totalizat suma de 30.000 lei – au fost restituite integral în anul imediat urmator acordarii împrumutului, iar suma împrumutata a reprezentat doar 10% din valoarea reala a materialelor si manoperei înglobate în lucrarile de construire, dar ca între parti nu s-au încheiat niciodata înscrisuri care sa confirme împrumuturile banesti.

Examinând prezenta cauza prin prisma textelor de lege aplicabile, instanta a retinut ca între partile litigante au existat, o lunga perioada de timp, strânse relatii de prietenie care au creat conditiile unei imposibilitati morale de materializare a întelegerii intervenite între reclamanti si pârâtii C., privind achizitionarea de catre pârâtii C., în numele si pentru reclamantii G., a unui teren pe raza comunei 23 August, cu scopul edificarii unei case de locuit.

Aceasta conventie nematerializata într-un înscris a aparut pe fondul unei legislatii care interzicea cetatenilor straini cumpararea de terenuri pe teritoriul României si era fundamentata pe disp. art. 41 alin. 2 din Constitutia României în vigoare în anul 1991, potrivit cu care „cetatenii straini si apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor (…)”.

Prin urmare, la epoca la care s-a confectionat actul public, în speta, anul 2000, interdictiile instituite pentru cetatenii straini în acest sens erau evidente.

Pe fondul acestei legislatii, contractul de vânzare-cumparare a intervenit, ca act public, potrivit întelegerii partilor, între pârâta C.E. în calitate de vânzatoare si pârâtul C.A. în calitate de cumparator.

Pe cale de consecinta, constatând ca reclamantii sunt beneficiarii transferului proprietatii asupra terenului in suprafata de 802,50 mp, instanta a constatat, în baza art. 482 C.civ., dreptul lor de proprietate  asupra imobilului-constructie edificat pe terenul achizitionat în baza actului simulat, compus din 19 încaperi (living, sase dormitoare, un dressing, doua bucatarii, trei bai, doua holuri, o terasa acoperita, un garaj si doua anexe garaj), în suprafata desfasurata de 242 m.p., cu o valoare tehnica actualizata la stadiul fizic existent la finele anului 2005 în suma de 282.360 lei.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, au declarat apel pârâtii, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin decizia civila nr. 248 din 3 aprilie 2012 Tribunalul Constanta a respins apelul pârâtilor C.A. si C.M. ca nefondat.

Pentru a pronunta aceasta solutie Tribunalul Constanta a retinut în esenta ca între partile implicate în conflictul judiciar a intervenit un acord simultan prin interpunere de persoane cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafata de 802,50 mp situat în localitatea 23 August, judetul Constanta, adevaratii cumparatori ai terenului fiind reclamantii G.D. si G.C., iar nu pârâtii C.A. si C.M. mentionati în actul de vânzare-cumparare aparent.

Tribunalul Constanta si-a însusit situatia de fapt stabilita prin hotarârea Judecatoriei Mangalia si dupa completarea materialului probator a concluzionat ca în mod judicios prima instanta a retinut ca strânsele relatii de prietenie existente între reclamanti si pârâtii C. au creat conditiile unei imposibilitati morale de materializare într-un înscris a întelegerii intervenite între aceste parti privind identitatea adevaratilor cumparatori ai terenului din localitatea 23 August, judetul Constanta.

S-a concluzionat ca prin prisma dispozitiilor art. 1198 Cod civil si, pe cale de exceptie de la regula instituita de art. 1191 Cod civil, dovada acordului simulator s-a facut, în lipsa înscrisului secret nerealizat datorita unei imposibilitati morale, prin martori si interogatoriul partilor, probe ce confirma fara putinta de tagada ca reclamantii au fost adevaratii cumparatori ai terenului si persoanele care au suportat costurile efective pentru realizarea constructiei.

S-a mai retinut ca legislatia prohibitiva cu privire la dobândirea unor terenuri în România de catre cetatenii straini, coroborata cu încrederea deosebita pe care reclamantii au avut-o în prietenii lor din România - familia C., au determinat partile sa nu procedeze la întocmirea unui înscris secret care sa materializeze întelegerea partilor si conditiile în care s-a dobândit terenul si în care urma a fi realizata constructia.

Instanta de apel a retinut ca aceasta interdictie legala existenta la data încheierii actului aparent, nu se poate transpune într-un motiv de cauzalitate a actului secret din moment ce actiunea în simulatie a fost promovata dupa ce au fost abrogate dispozitiile legale ce aduceau atingere principiului liberei circulatii a bunurilor si persoanelor, caracterul ilicit al actiunii a disparut, fiind prevalenta vointa reala a partilor contractante si efectele juridice la care le-a urmarit sa se produca în realitate, sens în care s-a invocat si jurisprudenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Decizia civila nr. 963 din 4 februarie 2004.

S-a mai retinut ca actul simulator este recunoscut de vânzatoarea C.E. care a aratat ca negocierile cu privire la vânzarea terenului s-au purtat între G.D. si fiica sa A.G., iar pretul a fost achitat de pârâtul C.A., dar în calitate de reprezentant al reclamantului G.D., care a expediat pârâtului banii din strainatate, prin intermediul B.C.R. Mangalia.

În ceea ce priveste sumele de bani trimise de reclamanti în tara în contul constructiei, Tribunalul Constanta a retinut ca sustinerile apelantilor pârâti în sensul ca reclamantii au contribuit la realizarea constructiei numai cu 30.000 lei vechi sunt contrazise de actele existente la dosar.

Astfel, potrivit înscrisurilor de la dosarul de fond, în perioada 23.08.2000 -01.09.2009, a fost trimisa pârâtilor, prin transfer bancar, suma de 175.1685 koroane suedeze, echivalentul a 19.040 euro.

În afara acestor sume, potrivit înscrisurilor de la dosarul de fond, reclamantii au împrumutat, în anul 2002, suma de 100.000 koroane (echivalentul a 10.000 de euro) de la societatea comerciala a martorului P.N., suma necesara, potrivit declaratiei martorului, pentru usile si geamurile din termopan executate la Resita, iar în anul 2005, aceeasi suma de la acelasi martor, în vederea montarii faiantei, gresiei de interior-exterior, gardului forjat si cabinei de dus, a materialelor izolatie pod.

De asemenea, cu înscrisurile depuse la dosarul de fond, reclamantii au facut dovada veniturilor realizate, precum si a tranzactiilor efectuate, prin transfer bancar, în contul edificarii constructiei.

În ceea ce priveste trimiterea apelantilor la sumele pe care le realizau din activitati comerciale, pârâtii au precizat ca realizau venituri considerabile din muncile agricole, dar nu au fost în masura sa precizeze sumele astfel realizate ori suma restituita reclamantilor în vara anului 2001, primita cu titlu de împrumut pentru achizitionarea terenului, desi aceasta suma reprezinta pretul contractului de vânzare-cumparare.

De asemenea, pârâtii au confirmat primirea banilor în contul deschis special la dispozitia acestora, aratând ca au restituit reclamantilor din contravaloarea produselor si a muncilor agricole realizate în timpul sezonului estival, fara a putea aproxima veniturile realizate anual din aceste munci si fara a proba vânzarea produselor agricole.

În egala masura, raspunsurile pârâtilor la interogatoriul propus de reclamanti contrasteaza în mod vadit cu declaratiile date în fata organelor de cercetare penala, aprecierile acestora în legatura cu banii primiti de la reclamanti oscilând între  „împrumut” si „ajutor financiar”.

Din raportul de expertiza efectuat în cauza, instanta retine ca imobilul-constructie edificat pe terenul în litigiu este compus din 19 încaperi (living, sase dormitoare, un dressing, doua bucatarii, trei bai, doua holuri, o terasa acoperita, un garaj si doua anexe garaj), în suprafata desfasurata de 242 m.p., cu o valoare tehnica actualizata la stadiul fizic existent la finele anului 2005 în suma de 282.360 lei.

Potrivit actelor atasate la dosarul cauzei, în perioada de referinta (2000 – 2005), veniturile declarate de pârâtii C. au fost derizorii în raport cu valoarea terenului si a constructiei în litigiu, respectiv, 4.000.000 lei vechi (400 lei noi), 1.685.000 lei vechi (168,5 lei noi), 1.145.000 lei vechi (114,5 lei noi), 8.000.000 lei vechi (800 lei noi) la nivelul anilor 2000 si 2001, potrivit declaratiilor privind veniturile din activitati independente. Sustinerea apelantilor ca din activitati agricole ar fi obtinut suma de 85.000 de euro este contrazisa astfel, de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În acest context, este incontestabil ca facturile depuse, în contraproba, la dosarul cauzei nu au valoare probatorie sub aspectul ipotezei avansate de pârâtii C., ci se coroboreaza cu toate celelalte probe, consolidând ideea ca aceste facturi au fost achitate din banii avansati de reclamanti cu titlu de contributie financiara la realizarea constructiei.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs pârâtii C.A. si C.M., care dupa ce au expus situatia de fapt retinuta de instantele de fond si de apel au criticat hotarârea Tribunalului Constanta sub urmatoarele aspecte:

1.  În mod netemeinic si nelegal instanta de apel a revenit asupra probei cu interogatoriul pârâtei C.E., pentru ca se impunea a se remarca inadvertentele dintre cele aratate în cuprinsul întâmpinarii (unde a sustinut ca a avut cunostinta de pretinsa întelegere existenta între partile contractante înca de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumparare) si raspunsul la interogatoriul administrat în fata instantei de fond (unde a afirmat ca a aflat despre aceasta întelegere la o distanta de 4-5 ani, mai precis dupa declansarea situatiei litigioase dintre parti).

Instanta a retinut ca pârâta C.E. a marturisit ca adevaratii proprietari ai terenului ar fi familia G., desi aceasta nu a vorbit personal niciodata cu acestia, nu i-a cunoscut si nu a primit banii de la intimatii reclamanti, pretul terenului fiindu-i înmânat de recurenti, iar întâmpinarile depuse la dosar de catre pârâta vânzatoare poarta diverse semnaturi.

2. În mod netemeinic si nelegal instanta de apel a respins solicitarile aparatorilor pârâtilor privind suplimentarea probei testimoniale cu înca doi martori, cât si refacerea probei testimoniale cu martora B.D.F., a carei audiere a fost solicitata în apel.

Apelantii pârâti au solicitat completarea probatoriului mai sus-aratat fata de depozitiile contradictorii ale martorilor audiati la propunerea lor si ale martorilor audiati la propunerea intimatilor reclamanti cât si în raport de modalitatea absolut partinitoare si de o maniera intimidanta în care a înteles instanta de fond sa administreze proba testimoniala a martorei B.D.F., ceea ce a determinat aparatorul ales sa formuleze cerere de recuzare împotriva completului de judecata, în temeiul art. 295 alin. (2) Cod procedura civila coroborat cu art. 292 si art. 129 alin. (5) Cod procedura civila.

În raport de probatoriile contradictorii precum si modalitatea în care acestea au fost administrate în fata instantei de fond, cât si aplecarea excesiva a instantei de apel asupra continutului dosarului penal, în conditiile în care instanta de judecata este cea care administreaza în mod direct si nemijlocit probele încuviintate, recurentii se afla în situatia unei hotarâri netemeinice si nelegale, ce se impune a fi casata în integralitate si trimisa spre rejudecare pentru a se completa probatoriile si cu proba testimoniala, în modalitatea în care a fost solicitata.

3.  În mod gresit, Tribunalul Constanta a retinut ca actul de vânzare-cumparare este simulat prin interpunere de persoane.

Simulatia este caracterizata ca fiind o operatiune juridica unitara, care creeaza o aparenta neconforma cu realitatea, prin încheierea concomitenta a doua acte juridice; unul public si mincinos, ale carui efecte sunt înlaturate sau modificate total sau partial de actul secret si adevarat, care contine în sine, acordul, implicit  sau explicit, al partilor de a simula.

Raportat la aceste aspecte, recurentii considera ca o conditie esentiala pentru existenta simulatiei este încheierea actului secret, care modifica actul public si care nu poate sa aiba efecte decât între partile contractante si succesorii lor universali.

Astfel, sub aspect probator, simulatia nu poate fi dovedita între parti decât printr-un contraînscris, care ar modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat.

În cazul simulatiei prin interpunere de persoane, pretinsa de reclamanti ar fi incidenta spetei, au calitatea de parti ale acordului simulatoriu atât semnatarii actului public, cât si adevaratul beneficiar al dreptului transmis sau constituit în aceasta modalitate, în speta intimatii reclamanti.

În calitate de parti ale pretinsului acord simulatoriu, intimatii erau tinuti de regulile de drept comun ale probatiunii din materia actelor juridice, deoarece simulatia este un complex de acte juridice: pentru acte cu o valoare mai mare de 250 lei, proba cu martori ar fi trebuit respinsa ca inadmisibila, ca si aceea cu prezumtii (art. 1191 si art. 1203 Cod civil), în conditiile în care prietenia partilor nu ar fi trebuit apreciata ca o imposibilitate a preconstituirii înscrisului ascuns.

Ori, în speta dedusa judecatii, nu a fost perfectat niciodata cu contraînscris care sa contrazica actul public, neexistând nicio imposibilitate morala de preconstituire a dovezii scrise (data fiind absenta oricarui grad de rudenie).

În ceea ce priveste sustinerile reclamantilor, potrivit carora pretinsa întelegere intervenita între parti, referitoare la achizitionarea imobilului litigios nu a fost materializata într-un înscris în virtutatea „încrederii în respectul cuvântului dat”, precum si a relatiilor de prietenie existente între parti nu pot fi primite câta vreme concretizarea acesteia presupunea investirea unor importante sume de bani, iar dispozitiile legale în materie impuneau încheierea actului secret în forma autentica (ad validitatem).

În aceste conditii este greu de crezut ca intimatii reclamanti ar fi acceptat realizarea unei astfel de investitii în lipsa unui contraînscris care sa ateste pretinsa întelegere dintre parti, încheierea unui astfel de act fiind singura modalitate ce ar fi asigurat o minima garantie în vederea protejarii dreptului lor de proprietate asupra imobilului în discutie, constituind singurul mijloc de proba al existentei unei conventii intervenite între partile litigante.

Referitor la aspectele anterior mentionate recurentii pârâti sustin ca în practica judiciara s-a apreciat ca imposibilitatea preconstituirii contraînscrisului nu poate fi dedusa din existenta unor raporturi bazate pe încredere, subordonare sau deferenta, deoarece atâta timp cât s-a redactat  un înscris, este de presupus ca a existat si posibilitatea procurarii contraînscrisului („pandectele Române, 1948, partea I, pag. 55-56; Tribunalul Suprem).

Sub un alt aspect urmeaza a se observa ca desi pretins a fi persoana interpusa, intimata pârâta C.E., ce a avut calitatea de vânzator în contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 4758/27.09.2000 la Biroul Notarului Public S.F.E., a aratat în cuprinsul raspunsului la interogatoriu ca apelantii pârâtii au fost cei care au contactat-o în vederea achizitionarii imobilului teren în suprafata de 802,50 mp si i-au platit acesteia pretul vânzarii.

De altfel, desi în cuprinsul întâmpinarii formulate în cauza, intimata pârâta C.E. a sustinut ca ar fi avut cunostinta de pretinsa întelegere existenta între partile contractante înca de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumparare mai sus-mentionat, cu ocazia interogatoriului administrat în cauza, aceasta a aratat ca în fapt, a aflat  despre aceasta ulterior perfectarii actului autentic.

4. Desi intimatii reclamanti au sustinut, iar instantele de fond si apel au retinut împrejurarea ca acestia au sustinut financiar si urmarit permanent lucrarile de executie a constructiei, în cauza nu exista nici o proba din care sa rezulte, pe de o parte, împrejurarea ca familia G. ar fi venit în tara în alta perioada a anului decât în sezonul estival; pe de alta parte, singura suma de bani pentru care s-a facut dovada trimiterii în tara, într-un cont deschis pe numele C.A. este suma de 30.000 lei, trimisa în anul 2000.

Instantele de fond si apel nu au cercetat implicarea intimatilor reclamanti exclusiv în perioada vacantelor de vara, în conditiile în care constructia a fost edificata în extrasezon.

Desi intimatii reclamanti au dovedit ca au contractat un împrumut, în cauza nu s-a dovedit ca destinatia exclusiva a acestui împrumut a fost achizitionarea terenului în discutie, respectiv edificarea si amenajarea corespunzatoare a constructiei aflata pe acest teren; nu s-a dovedit ca în perioadele imediat urmatoare contractarii împrumutului în discutie, intimatii reclamanti ar fi trimis sume de bani pârâtilor pentru acoperirea costului constructiilor.

Instantele de fond au retinut în mod netemeinic ca intimatii reclamanti au contribuit în mod exclusiv la edificarea constructiei în litigiu, în conditiile în care pe de o parte martorii audiati în cauza la propunerea noastra au învederat instantei ca pârâtul C.A. a muncit, a angajat muncitori, a supravegheat lucrarile de construire si a lucrat efectiv la ridicarea constructiei, iar pârâta C.M. a lucrat efectiv alaturi de sotul ei la edificarea constructiei si a preparat zilnic mâncarea pentru muncitori.

Instanta nu a retinut nici înscrisurile depuse de pârâti în dovedirea resurselor financiare afectate edificarii constructiei, nepronuntându-se cu privire la acestea si nici depozitiile martorilor audiati în cauza la propunerea pârâtilor, acestia relatând împrejurarea ca pârâtii sunt perceputi în comuna 23 August ca proprietari ai imobilului în litigiu, cu mentiunea ca veniturile obtinute din agricultura le-ar fi permis sa construiasca o asemenea casa.

Analizând legalitatea hotarârii Tribunalului Constanta în raport de criticile de nelegalitate invocate de pârâti, Curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Recursul reprezinta o cale extraordinara de atac, calificata ca atare de lege si poate fi exercitata numai pentru motivele prevazute limitativ de art. 304 Cod procedura civila, motive care, dupa adoptarea O.U.G. nr. 138/2000 prin Legea nr. 219/2009 se circumscriu exclusiv nelegalitatii hotarârii:

Deoarece motivele de recurs vizeaza exclusiv nelegalitatea, recursul fiind o cale extraordinara de atac, instanta de recurs nu are dreptul de a face un control complet al hotarârii atacate ca în cazul apelului ci unul limitat la nelegalitate pentru motivele reglementate expres, legiuitorul întelegând sa excluda din atributiile instantei de recurs controlul oricarei temeinicii, hotarârea pronuntându-se fara posibilitatea readministrarii probelor si fara o noua judecata în fond, ce implica reanalizarea probelor administrate în cauza.

Situatia de fapt stabilita în fazele procesuale anterioare, rezultata din probele administrate, nu mai poate fi reapreciata în calea de atac a recursului, art. 304 Cod procedura civila impunând exclusiv controlul de nelegalitate.

De aceea, motivele faptice de recurs invocate de pârâti si care vizeaza raporturile de strânsa prietenie dintre parti în perioada ce a premers încheierea contractului de vânzare-cumparare a carui simulatie s-a cerut a se constata, atitudinea subiectiva a partilor, inclusiv a vânzatoarei C.E. la încheierea contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 4758/27.09.2000 la B.N.P. S.F.E. si conditiile în care s-au purtat negocierile pentru vânzarea terenului si ulterior pentru edificarea constructiei reprezinta împrejurari de fapt, stabilite pe baza mijloacelor de proba administrate si care intra în competenta exclusiva a instantelor fondului, cele care sunt chemate sa determine faptele deduse judecatii.

În aceste conditii, instanta de recurs are de analizat, sub aspectul legalitatii, daca asupra situatiei de fapt determinata de instanta de fond si de apel, au fost corect aplicate normele de drept ce reglementeaza institutia simulatiei prin interpunere de persoane.

Or, se constata ca în raport de situatia de fapt retinuta de instanta de fond si care vizeaza împrejurarea ca reclamantii si pârâtii datorita relatiilor de strânsa prietenie existenta anterior perfectarii contractului de vânzare-cumparare în mod judicios Tribunalul Constanta a retinut ca reclamantii si pârâtii s-au aflat într-o imposibilitate morala de preconstituire a unui înscris care sa materializeze vointa reala a partilor implicate în acordul simulatiei conform art. 1198 Cod civil.

În lipsa unui înscris care sa consemneze întelegerea secreta a partilor, Curtea are de analizat daca exista în speta conditiile legale reglementate de art. 1198 Cod civil (în vigoare la data perfectarii vânzarii) pentru a exista o operatiune de simulatie prin interpunere de persoane.

Simulatia este operatiunea juridica unitara care creeaza o aparenta neconforma cu realitatea prin încheierea concomitenta a doua acte juridice: unul public si mincinos ale carui efecte sunt înlaturate sau modificate total sau partial, de altul secret si adevarat, care contine în sine acordul, implicit sau explicit, al partilor de a simula.

În cazul simulatiei prin interpunere de persoane, persoanele care încheie actul aparent prevad, într-o întelegere secreta, faptul ca una din ele nu are calitatea de parte contractanta si stabilesc cine este adevaratul contractant. Asadar, partile actului aparent urmaresc, în mod constient, ca efectele sa se produca fata de o alta persoana careia i se asigura anonimatul.

Prin urmare interpunerea de persoane presupune cu necesitate ca la acordul simulatiei sa participe toti cei trei actori ai sai, astfel încât tertul contractant din actul public sa cunoasca faptul ca a încheiat actul cu o persoana interpusa si ca adevaratul sau cocontractant este personajul ramas ascuns privirilor indiscrete ale publicului.

Or în speta, în lipsa contraînscrisului, în sensul de instrumentum, iar nu de operatiune juridica, vânzatoarea C.E. a recunoscut în cadrul interogatoriului propus de parti, cât si prin declaratiile depuse la dosar ca a avut cunostinta înca din etapa de negociere a vânzarii terenului, negociere purtata prin mandatarul sau A.G. în calitate de fiica a vânzatoarei ca adevaratii proprietari sunt reclamantii, cetateni straini, vânzatoarea confirmând primirea platii de la reclamanti prin intermediul pârâtilor cumparatori din actul aparent de vânzare-cumparare, atât în timpul solutionarii actiunii la fond si în apel, cât si în dosarul penal în care recurentii pârâti au fost cercetati pentru savârsirea infractiunii de înselatorie.

În ceea ce priveste marturisirea vânzatoarei C.E. – ca mijloc de proba a simulatiei între parti, atât în doctrina, cât si în jurisprudenta s-a aratat ca „fara a contesta valoarea probatorie a acestui mijloc de proba, el trebuie privit cu circumspectie de catre magistrati si trebuie sa fie apreciat în raport cu alte probe administrate în cauza, pentru a nu se ajunge, ca partile în acest fel, sa realizeze o întelegere frauduloasa chiar în fata instantei” (Simulatia. Studiu de doctrina si jurisprudenta, F. Baias, part. 220-221; T.S. sentinta civila/decizia civila nr. 820/1971 în F. Baias, op.citata, pag. 221).

În acord cu aceste opinii exprimate în doctrina, si în jurisprudenta, Tribunalul Constanta nu si-a întemeiat solutia exclusiv pe marturisirea vânzatoarei, ci a analizat aceasta proba în ansamblul materialului probator administrat în cauza reprezentând înscrisuri cu privire la posibilitatile materiale ale partilor din epoca cumpararii terenului si ulterior din cea a edificarii constructiei, (toate partile fiind în acord cu privire la scopul pentru care s-a cumparat terenul si anume pentru edificarea unei constructii), interogatorii, declaratii ale partilor în fata organelor de cercetare penala, si declaratii de martori, administrate în instantele de fond si de apel, completate cu prezumtii rezultate din opozitia expresa a recurentilor pârâti de a fi audiata ca martor fiica vânzatoarei, numita A.G., care a cunoscut toate partile implicate în acordul simulatoriu, a purtat negocieri cu privire la vânzarea terenului proprietatea mamei sale si cunostea cel mai bine raporturile în care se aflau la data negocierii, reclamantii si pârâtii.

De subliniat ca administrarea probei cu declaratia acestei martore, ruda de gradul I cu o parte, respectiv cu pârâta vânzatoare, nu era interzisa de lege, dispozitiile art. 189 Cod procedura civila având un caracter dispozitiv, iar nu imperativ.

Prin urmare, partile pot cadea de acord sa fie ascultate ca martori si aceste persoane atunci când ele au cunostinta despre faptele ce formeaza obiectul judecatii.

În ceea ce priveste proba cu martori, aceasta devine admisibila pentru a proba raporturile juridice dintre parti chiar peste valoarea de 250 lei, nu numai în ipoteza în care partile s-au aflat în imposibilitate morala de a preconstitui un înscris - cum e cazul în speta, ci si atunci când exista un început de dovada scrisa, or, în speta, pârâtii au recunoscut la interogatoriu si s-au depus la dosar înscrisurile prin care au ridicat banii de la banca, bani trimisi din Suedia de catre reclamanti la data de 23 august 2000, în vederea achitarii pretului terenului.

Or în speta, cu privire la aceste sume de bani expediate din Suedia de catre reclamantii, pârâti nu au negat încasarea lor, dar în referire la titlul cu care le-au încasat, recurentii pârâti au oscilat între „împrumut” si „ajutor financiar”, acreditând ideea ca la rândul lor nu au încheiat cu reclamantii un înscris care sa consemneze contractul de împrumut, tocmai datorita relatiilor de prietenie dintre parti.

În raport de aceste considerente, în mod judicios Tribunalul Constanta si Judecatoria Constanta au facut în speta aplicarea dispozitiilor art. 1191 Cod civil, apreciind ca pentru stabilirea raporturilor reale dintre cele 3 parti contractante este admisibila si proba cu martori.

În consecinta, în mod judicios Tribunalul Constanta a retinut ca în speta reclamantii au dovedit intentia comuna a partilor de a simula, altfel spus acordul simulatoriu, ca element esential al operatiunii complexe si unitare pe care o reprezinta simulatia.

În ceea ce priveste actul secret si dovada acestuia, ca element al probei simulatiei se impun anumite precizari.

Actul secret este cel care contine manifestarea de vointa adevarata, menita sa produca integral efectele juridice în vederea carora a fost emisa. Cu alte cuvinte, el trebuie sa contrazica actul public, sa înlature ori sa modifice total sau partial, efectele pe care ar trebui sa le produca cel din urma, nu este însa esentiala existenta unei stipulatii exprese în acest sens, fiind suficient ca, din prevederile sale, sa rezulte implicit efectele modificatoare pe care le produce asupra actului aparent.

Din punct de vedere al formei, consemnarea actului secret într-un înscris (instrumentum) nu este necesara, fiind suficienta încheierea sa (ca negotium) conform principiului consensualismului, redactarea unui înscris care sa constate actul real (negotium) poate avea loc atunci când se urmareste preconstituirea unui mijloc de proba, existenta înscrisului secret nefiind de esenta simulatiei.

Între parti, carora actul secret le este opozabil - se aplica dispozitiile dreptului comun al probatiunii din materia actelor juridice, deoarece simulatia este un complex de acte juridice; pentru acte cu o valoare mai mare de 250 lei, proba cu martori este inadmisibila, ca si cea cu prezumtii (art. 1191 si art. 1203 Cod civil), cu exceptia cazului în care preconstituirea unui înscris a fost imposibila (art. 1198 Cod civil), chiar daca imposibilitatea a fost de ordin moral.

În literatura de specialitate s-a retinut ca din încheierea în forma scrisa a actului public nu se poate trage în mod necesar concluzia ca si actul secret ar fi putut fi încheiat în aceeasi forma, dimpotriva forma scrisa a celui dintâi poate fi destinata sa asigure aparenta, iar lipsa de consemnare a acelui din urma poate fi menita sa asigure secretul propriu simulatiei.

Pe de alta parte - actele care alcatuiesc simulatia trebuie privite în mod individual, regulile de proba prevazute de art. 1191 Cod civil aplicându-se fiecaruia dintre ele în mod independent. (F.Baias, op. cit. p. 220).

Or, în speta, asa cum am aratat în precedent, operatiunea secreta nu a fost materializata într-un înscris care sa dovedeasca întelegerea reala cu privire la calitatea reclamantilor de adevarati cumparatori ai terenului, pe de o parte datorita relatiilor de prietenie si încredere dintre reclamanti si pârâtii C., existând între acestia o imposibilitate morala de preconstituire a actului (instrumentum), iar pe de alta parte din dorinta tuturor partilor participante la acordul simulatoriu de a oculta intentia lor reala cu privire la persoanele cumparatoare, care la data încheierii contractului de vânzare-cumparare nu puteau dobândi terenuri pe teritoriul României, datorita faptului ca nu aveau cetatenia româna.

Inexistenta înscrisului secret (instrumentum) nu afecteaza însa existenta simulatiei ca operatiune juridica complexa, - cât timp s-a dovedit: 1. existenta actului public, 2. existenta acordului simulator la care au luat parte toate cele trei parti implicate, scopul fiind acela de a oculta identitatea adevaratilor cumparatori, cetateni straini care datorita legislatiei restrictive cu privire la circulatia juridica a terenurilor, nu puteau dobândi terenuri pentru realizarea unei resedinte în România, si nu în ultimul rând,  3. întelegerea secreta în care partile recunosteau cine sunt adevaratii cumparatori ai terenului si care sunt tinuti sa îsi îndeplineasca obligatia de plata a pretului terenului.

În raport de aceste considerente Curtea concluzioneaza ca instantele de fond si de apel, în raport de situatia de fapt rezultata din interpretarea unui probatoriu complex administrat nemijlocit de instante, dar si fata de declaratiile partilor date în fata organelor de cercetare penala - situatie de fapt ce nu mai poate face obiectul controlului instantei de recurs conform art. 304 pct. 1-9 Cod procedura civila – au facut o corecta aplicare la speta a dispozitiilor art. 1175 Cod civil, în speta fiind întrunite toate elementele componente ale operatiunii juridice invocate de partile reclamante, respectiv simulatia prin interpunere de persoane, reclamantii fiind adevaratii cumparatori ai terenului de 802,50 mp ce a facut obiectul contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 4758/27.09.2000 de Biroul Notarului Public S.F.E.

Un aspect ce se impune a se sublinia este faptul ca actiunea în declararea simulatiei prin care se cere instantei de judecata sa constate existenta si continutul actului secret cu scopul de a înlatura actul aparent este distincta de actiunea în nulitatea simulatiei, prin care se urmareste sanctionarea operatiei juridice atunci când simulatia s-a realizat cu încalcarea dispozitiilor imperative ale legii sau este contrara ordinii publice sau bunelor moravuri.

În cazul declararii simulatiei, actul secret va fi mentinut si va produce efectele sale în toate acele situatii când a fost încheiat valabil.

În speta se retine ca instanta de fond a fost investita exclusiv cu o actiune în declararea simulatiei de catre reclamantii G.D. si G.C., în scopul stabilirii existentei si continutului actului secret (negotium) care dezvaluia identitatea adevaratilor cumparatori ai terenului situat în localitatea 23 August, judetul Constanta, aceasta actiune nefiind dublata de o actiune în nulitatea simulatiei, situatie în care prima instanta nu a fost investita cu verificarea legalitatii celor trei operatiuni specifice simulatiei prin interpunere de persoane, respectiv actul public, actul secret si acordul simulatoriu, situatie în care nici în recurs aspectele de legalitate ale acestor acte nu fac obiectul controlului judiciar.

În referire la constructia realizata pe teren, Curtea constata ca în raport de dispozitiile art. 482 si 489 Cod civil si avându-se în vedere ca adevaratii cumparatori ai terenului sunt G.D. si G.C., în speta devine operanta prezumtia conform careia proprietarii terenului sunt prezumati a fi si proprietarii constructiei edificate pe acesta cât timp nu se dovedeste din contra.

Dispozitiile art. 489 - 491 Cod civil au ca obiect fie precizarea limitelor materiale ale exercitarii dreptului de proprietate asupra unui teren, fie a modalitatilor prin care proprietarul unui asemenea bun poate exercita atributele folosintei si dispozitiei. De asemenea, art. 492 Cod civil (în vigoare la data realizarii constructiei în litigiu) reglementeaza în primul rând accesiunea în care proprietarul terenului construieste sau planteaza cu materialele sale si instituie doua prezumtii în favoarea acestui proprietar: prezumtia potrivit careia el a construit pe cheltuiala sa si prezumtia de proprietate asupra constructiei.

Acest ultim text, prin sintagma finala „pâna ce se dovedeste din contra” este si o introducere la dispozitiile art. 493 si 494 Cod civil, care reglementeaza situatiile în care poate fi rasturnata prezumtia conform careia proprietarul terenului a construit (a plantat) pe cheltuiala sa.

Daca sunt întrunite elementele de fapt care configureaza ipotezele reglementate prin dispozitiile cuprinse în art. 493 si art. 494 Cod civil, este rasturnata nu numai prezumtia ca lucrarea a fost facuta pe cheltuiala proprietarului ci si prezumtia de proprietate. Dar, chiar daca proprietarul terenului nu mai beneficiaza de aceasta prezumtie, dupa ce s-a facut dovada elementelor uneia sau alteia dintre ipotezele reglementate de aceste dispozitii legale (art. 493 Cod civil - „Proprietarul pamântului care a facut constructii (…) cu materiale straine, este dator sa plateasca valoarea materialelor”; art. 494 Cod civil – „Daca plantatiile, constructiile si lucrarile au fost facute de catre o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pamântului are dreptul de a le tine pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoana sa le ridice…” daca proprietarul voieste a pastra pentru dânsul acele plantatii si cladiri el este dator a plati valoarea materialelor si pretul muncii…”) el poate face dovada ca si-a exercitat dreptul de accesiune, devenind astfel si proprietarul lucrarii.

Textul art. 488 Cod civil pune în evidenta faptul material al unirii sau al încorporarii ca fapt juridic în sens restrâns care produce anumite efecte juridice, situatie în care în mod corect s-a retinut ca sunt admisibile pentru a dovedi acest fapt juridic, respectiv pentru a rasturna prezumtiile legale mai sus mentionate, toate mijloacele legale de proba, inclusiv expertiza si interogatorii.

În speta, instantele de fond si de apel au stabilit situatia de fapt ce privea posibilitatile materiale ale reclamantilor si respectiv ale pârâtilor de a suporta în perioada 2000-2008 costurile edificarii constructiei concluzionând ca singurii care au investit financiar în aceasta lucrare sunt reclamantii, în timp ce pârâtii au supravegheat realizarea efectiva a constructiei si au angajat muncitorii, plata materialelor si a manoperei fiind suportata de catre reclamanti. Întrucât situatia de fapt nu intra sub cenzura instantei de recurs, în raport de înscrisurile existente la dosar Curtea constata ca în mod judicios s-a retinut ca pârâtii nu au rasturnat prezumtia instituita de art. 488 Cod civil.

Astfel se retine ca reclamantii G. au facut dovada în fata instantelor de fond ca au remis pârâtilor în anul 2000 suma de 30.000 lei, iar ulterior conform situatiei tranzactiilor bancare au depus în contul deschis la dispozitia pârâtilor C. o serie de sume de bani (23.08.200-39.575 koroane suedeze; 11.09.2000-40.893 koroane suedeze, 21.05.2001-31.450 koroane suedeze, 08.06.2001-22.455 koroane suedeze, 01.10.2001-25.733 koroane suedeze si la 01.09.2003-15.059 koroane suedeze) ce totalizeaza echivalentul a 19.040 euro.

La aceste sume tranzactionate prin banca s-au adaugat sumele transmise în anul 2001 lui C.A. la Bucuresti printr-un mandatar persoana fizica, potrivit declaratiei martorului S.M., cât si sumele de bani platite direct de reclamanti pentru lucrarile de achizitionare si montare a parchetului, realizarea podelei izolatoare, martorii audiati în cauza declarând ca au efectuat diferite lucrari la imobil, si au negociat plata acestor lucrari fiind platiti ulterior direct de catre reclamantii care au supervizat toate lucrarile de finisare a locuintei, si au fost recunoscuti de catre muncitori ca si proprietari ai constructiei.

Spre deosebire de reclamanti care au facut dovada ca au contractat în perioada realizarii acestei constructii o serie de credite în Suedia (la 30 mai 2002 - 11.000 euro, - suma platita de reclamanti firmei din Resita care a executat usile si geamurile de PVC; la 16 iunie 2005 - 100.000 koroane suedeze, echivalentul a 11.000 euro, suma folosita pentru achitarea manoperei montajului gresiei si faiantei si pentru realizarea instalatiei electrice), s-a retinut ca pârâtii nu au dispus niciodata de sumele de bani necesare unei astfel de investitii evaluata la 85.000 euro, singurele venituri din muncile agricole si din sume modice împrumutate de la vecini fiind disproportionate în raport de valoarea lucrarilor. Potrivit evidentelor Administratiei Financiare 23 August, veniturile pârâtilor în perioada edificarii constructiei 2000-2006 au fost în valoare de 3.400 lei conform declaratiei de impunere pentru anul 2000, respectiv 2004, si desi pârâtii au sustinut ca au vândut importante cantitati de produse agricole, pe care le obtineau din cultivarea unui teren agricol de 10-12 hectare, nu au putut proba vânzarea acestora, existenta unor contracte de livrari de cereale, din care sa rezulte sumele de bani necesare pentru realizarea unei investitii de asemenea valoare.

În raport de aceste probe administrate în cauza în fata instantelor de fond si de apel, Curtea constata ca pârâtii nu au rasturnat prezumtia de proprietate instituita de legiuitor în beneficiul proprietarului terenului, intimatii reclamanti fiind singurii care au suportat costul materialelor de constructie si al lucrarilor realizate la imobilul din localitatea 23 August, judetul Constanta.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedura civila se va respinge ca nefondat recursul pârâtilor.

În baza art. 274 Cod procedura civila, constatând ca recurentii au cazut în pretentii, obliga recurentii pârâti la plata sumei de 7.344 lei cheltuieli de judecata catre reclamanti, reprezentând contravaloare onorariu avocat (3.850 lei) contravaloarea biletelor de avion tur-retur Suedia - România pentru deplasarea realizata în timpul recursului.

Respinge cererea de acordare a venitului nerealizat (3.279 lei pentru G.D. si 2.540 lei pentru G.C.) în perioada în care intimatii pârâti au fost prezenti în România în vederea judecarii cauzei, retinându-se ca a fost formulata o astfel de cerere, dupa închiderea dezbaterilor, prin notele scrise depuse în termenul de pronuntare, iar înscrisurile depuse în sustinerea acestei cereri sunt înscrisuri noi, necomunicate partilor adverse, si cererea nu a facut obiectul unor dezbateri contradictorii.

Nimic nu împiedica însa partile interesate sa solicite aceste drepturi pe calea unei actiuni separate.

Domenii speta

Spete similare