Contestatie în anulare. Conditii de admisibilitate.

  Art.317 – Cod pr.civila

  Art.318 teza I – Cod pr.civila

Prin cererea înregistrata sub nr. 1471/36/05.11.2010 la Curtea de Apel Constanta, SC X.V.T. SRL a formulat contestatie în anulare a Deciziei civile nr. 307/CA/17.05.2010 pronuntata de Curtea de Apel Constanta în contradictoriu cu intimata DGFP Tulcea.

În motivarea cererii s-a aratat ca instanta de recurs în motivarea deciziei a considerat ca prin actiunea formulata nu se solicita anularea înscrisului care reprezinta titlu de creanta si prin care a fost stabilita suma reprezentând taxa de prima înmatriculare, ci se solicita restituirea de catre parata a sumei de 12.081 lei, reclamanta apreciind ca aceasta taxa este contrara normelor europene.

Considera contestatoarea ca este de notorietate faptul ca pentru taxa de prima înmatriculare perceputa conform art. 214 indice 1-3 din C. Fiscal in perioada 01.01.2007-01.07.2008 nu se emitea nici o decizie de calcul, ci doar chitanta în baza careia erau încasati bani.

Taxa de prima înmatriculare era calculata conform Ordinului nr. 418/2007 al Ministrului economiei si finantelor, unde la pct. 4 alin. 1 se precizeaza expres ca  „documentul privind modul de calcul al taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule se emite în regim de asistenta contribuabililor, se elibereaza pe loc si nu poarta stampila unitatii fiscale."

Prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost reglementata notiunea de Decizie de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, de care a facut vorbire recurenta-parata, dar ulterior datei la care societatea a achitat taxa de prima înmatriculare. Face dovada ca notiune de Decizie de calcul a fost reglementata în 2008 cu extras din Ordinul ANAF nr. 986/2008-procedura privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule, pct. 2.7.

Potrivit dispozitiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 544/2004, înainte de sesizarea instantei de contencios administrativ cu o actiune în anularea unui act administrativ care vatama un drept sau un interes legitim al unei persoane, acea persoana „trebuie sa solicite autoritatii administrative emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea in tot sau in parte a acestuia".

Considera contestatoarea ca nu se poate retine ca simpla utilizare a sintagmei „trebuie sa solicite" conduce la instituirea unei conditii privind exercitarea dreptului de acces la justitie deoarece, instituirea acestei proceduri nu face decât sa confirme principiul caracterului revocabil al actului administrativ, principiu recunoscut doctrinar, dar nelegiferat.

Prin parcurgerea acestei proceduri, autoritatea emitenta a actului contestat sau autoritatea ierarhic superioara, are posibilitatea de a revoca actul administrativ contestat, fiind evitata astfel promovarea unei actiuni în justitie si încarcarea rolului instantei de judecata cu actiuni care pot fi transate în aceasta maniera. Or, în pozitiile exprimate deja prin întâmpinare beneficiarul sumei stabilite prin chitanta, nu are nici o intentie de satisfacere a solicitarii noastre, apreciind taxa în cauza ca fiind legal stabilita.

Apreciaza contestatoarea ca aceasta procedura nu poate constitui o conditie a exercitarii dreptului de acces la instanta, deoarece pe de-o parte interpretând teleologic si în ansamblul lor dispozitiile legii contenciosului administrativ, dreptul de acces la instanta este garantat prin chiar art. 1 oricarei persoane care se considera vatamata intr-un drept sau interes legitim iar pe de alta parte s-ar conveni dispozitiilor art. 21 alin.l si 2 din Constitutie.

Solicita sa se retina ca exceptia inadmisibilitatii este nefondata deoarece ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces la justitie contravenind astfel prevederilor art. 21 alin. 1 din Constitutia României, si ar lipsi de eficienta prevederile art. 148 alin.2 si 4 din Constitutie.

Solicita sa se analizeze ca o asemenea limitare cum este cea pretinsa de instanta de recurs prin faptul ca s-a adresat direct instantei de judecata, cat timp parcurgerea unei proceduri prealabile nu ar putea avea rezultatul scontat ca urmare a faptului ca s-au produs deja, efectele, suma fiind încasata.

In consecinta, cum neparcurgerea procedurii prealabile nu poate afecta în esenta dreptul de acces la o instanta, cum aceasta procedura nu mai poate îndeplini scopul legitim, si anume rezolvarea, pe cale amiabila, cum parata prin întâmpinarea si recursul formulat în cauza a aratat ca suma, a fost încasata în mod legal si s-a solicitat respingerea actiunii, respectiv admiterea recursului, solicita respingerea exceptiei privind inadmisibilitatea actiunii ca fiind neîntemeiata.

Solicita sa se constate ca obiectul actiunii in contencios poate fi si altul decât anularea unui act administrativ. Potrivit art.8 alin. 1 teza II din Legea nr. 554/2004 se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept sau interes legitim al sau prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului sau legitim si de asemenea si pentru repararea unei pagube.

Aceasta concluzie se desprinde si din interpretarea art. 18 alin.1, 2, si 3 din acelasi act normativ, potrivit cu care instanta, solutionând cererea la care se refera art. 8 poate, dupa caz, sa anuleze, în tot sau în parte actul administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ, sa elibereze un alt înscris sau sa efectueze o anumita operatiune administrativa si de asemenea, sa hotarasca asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate.

În cauza, parata face parte din sistemul autoritatilor publice locale astfel încât instanta competenta material de solutionare a cauzei este atrasa de dispozitiile art.2 pct. l si art. 158 C.proc.civ.

În drept a invocat dispozitiile art. 317 si 318 Cod pr.civila.

Prin decizia civila nr. 307/CA/17.05.2010 pronuntata de Curtea de Apel Constanta s-a admis recursul declarat de recurenta pârâta DGFP Tulcea – Administratia Finantelor Publice Tulcea, în contradictoriu cu intimata reclamanta S.C. X.V.T. S.R.L., împotriva Sentintei civile nr.2442/11.12. 2009, pronuntata de Tribunalul Tulcea în dosarul nr.2020/88/2009.

A fost admisa exceptia inadmisibilitatii si modificata în tot hotarârea primei instante, în sensul respingerii  actiunii ca inadmisibile.

Pentru a pronunta aceasta decizie instanta de recurs a retinut ca reclamanta a achizitionat în iulie 2007 un autoturism de la o persoana care, la rândul sau l-a achizitionat din Italia.

În conformitate cu prevederile codului fiscal a achitat taxa de prima înmatriculare în suma de 12.081 lei potrivit OP nr. 390/04.07.2007. Nu are relevanta daca autoturismul era detinut în proprietate sau cu contract de închiriere întrucât în speta s-a facut dovada ca suma a fost achitata de catre reclamanta iar taxa este datorata avându-se în vedere autoturismul si nu proprietarul acestuia.

Prin actiune nu se solicita anularea  înscrisului care  reprezinta titlu de creanta si prin care a fost stabilita suma reprezentând taxa de prima înmatriculare, ci se solicita restituirea de catre pârâta a  sumei de 12081 lei, reclamanta apreciind ca aceasta taxa este contrara normelor europene.

În concluzie, fata de dispozitiile art. 8 alin. 1 din legea nr. 554/2004 pentru a se adresa instantei de contencios administrativ, Curtea a retinut ca reclamanta trebuia sa invoce una din situatiile descrise, respectiv, nesolutionarea în termen a cererii de restituire sau refuzul nejustificat de solutionare a cererii sau a unei operatiuni administrative.

În speta, reclamanta nu s-a adresat pârâtei pentru a solicita restituirea taxei  ci s-a adresat direct instantei de judecata cu o astfel de cerere, lipsind astfel actul vatamator, respectiv refuzul expres al pârâtei de restituire a taxei.

Cu alte cuvinte, asa cum prevede art. 2 alin. 2 din legea nr. 554/2004, pentru a se putea adresa instantei de contencios administrativ, trebuia sa existe refuzul nejustificat al pârâtei de restituire a taxei de poluare iar acest refuz putea fi exprimat numai în urma formularii unei cereri de restituire adresata pârâtei, cerere care nu exista în speta.

Neexistând un act administrativ vatamator, cererea reclamantei prin care solicita direct instantei restituirea sumei achitata cu titlu de taxa de prima înmatriculare este inadmisibila.

Desi în mod corect prima instanta a retinut aplicabilitatea normelor comunitare, pentru a beneficia de acestea, reclamantul trebuia sa respecte prevederile Legii nr. 554/2004 pe care si-a întemeiat actiunea.

Examinând contestatia în anulare Curtea constata ca este nefondata pentru urmatoarele considerente:

Contestatia în anulare este o cale extraordinara de atac, de retractare, prin care se cere însasi instantei ce a pronuntat hotarârea atacata, în cazurile si în conditiile prevazute de lege, sa îsi desfiinteze propria hotarâre si sa procedeze la o noua judecata.

Astfel cum rezulta din petitul cererii, temeiul de drept indicat generic de contestatoare pentru judecarea contestatiei în anulare, este cel prevazut de art.317, precum si cel prevazut de art.318 Cod pr.civila, stiut fiind ca, cele doua temeiuri de drept reglementeaza doua categorii de contestatii în anulare, acestea deosebindu-se prin motivele pentru care pot fi introduse.

Astfel, Codul de procedura civila reglementeaza contestatia în anulare de drept comun prev.de art.317 Cod pr.civila si contestatia în anulare speciala prev.de art.318 Cod pr.civila.

Dispozitiile  art. 317 din Codul de procedura civila prevad ca „ hotarârile irevocabile pot fi atacate cu contestatie în anulare, pentru motivele aratate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1. când procedura de chemare a partii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinita potrivit cu cerintele legii;

2. când hotarârea a fost data de judecatori cu calcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta.”

Procedând la examinarea aplicabilitatii textului de lege sus-mentionat, în speta, Curtea retine ca, contestatoarea nu a invocat nici unul dintre motivele reglementate imperativ de legiuitor si astfel, contestatia în anulare este nefondata, neputându-se sustine ca, procedura de citare nu a fost legal îndeplinita, ori  hotarârea a fost data cu „calcarea” dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta.

Din analiza dosarului instantei de recurs rezulta ca nu sunt incidente dispozitiile art.317 din Codul de procedura civila deoarece contestatoarea a fost citata în cauza.

Hotarârile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie când dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau când instanta, respingând recursul sau admitându-l numai în parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.(art.318 din Codul de procedura civila).

În speta, Curtea retine ca, dispozitiile textului de lege indicat nu sunt aplicabile, deoarece, astfel cum rezulta din decizia civila nr. 307/CA/17.05.2010  pronuntata de Curtea de Apel Constanta – Sectia contencios administrativ, nu pot fi retinute erori materiale în legatura cu aspecte formale ale judecarii actiunii deduse judecatii si care au avut drept consecinta darea unei solutii gresite, cum de altfel, nu poate fi retinuta argumentatia referitoare la omisiunea de a examina vreunul din motivele de casare deoarece nu ne aflam în prezenta propriului sau recurs.

Textul vizeaza greseli de fapt, involuntare, iar nu greseli de judecata, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispozitii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

 Prin urmare, nu pot fi invocate pe calea contestatiei în anulare erorile de interpretare a probelor care fac decizia netemeinica, neconcordanta dintre motivare si dispozitiv, aplicarea gresita a unor dispozitii legale la situatia de fapt.

Contestatia în anulare este o cale extraordinara de atac care poate fi exercitata numai în scopul retractarii unei hotarâri judecatoresti pronuntate cu nesocotirea unor norme procedurale, nu si pentru netemeinicie.

A da partilor posibilitatea de a se plânge, pe calea contestatiei în anulare de modul în care instanta de recurs a apreciat probele si a interpretat dispozitiile actelor normative invocate înseamna a se deschide dreptul partilor de a provoca rejudecarea caii de atac, prin invocarea unor motive de nelegalitate si netemeinicie, ceea ce este inadmisibil.

Or, criticile formulate de contestatoare vizeaza însusi fondul cauzei si practic tind la rejudecarea recursului, ceea ce este inamisibil.

În consecinta, Curtea constata ca argumentele prezentate nu se circumscriu sferei reglementate de art.317 si 318 teza I din Codul de procedura civila  motiv pentru care va respinge contestatia în anulare ca nefondata.

Domenii speta

Spete similare