Incidenţa art. 108 alin. 4 C.proc.civ

Faliment. Procedura Ionsolvenţei.

Incidenţa art. 108 alin. 4 C.proc.civ. Condiţiile existenţei unui drept de garanţie reală.

Achitarea unei părţi din taxa judiciară de timbru pentru alt dosar, iar nu pentru prezentul, nu duce la casarea hotărârii, întrucât chiar de ar fi reală susţinerea, sancţiunea prevăzută de lege nu este nulitatea, ci darea în debit a părţii, potrivit art. 20 alin.5 din Legea nr. 146/1997 sau art.38 din OUG nr. 80/2013. De altfel, recurenta îşi invocă propria culpă de a depune la dosar o dovadă de plată a taxei de timbru referitoare la alt dosar, or art.108 alin.4 C.pr.civ. 1865 prevede că nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.

Nu rezultă din prevederile legii că simpla publicitate prin înscriere în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a unei creanţe conferă titularului un drept de garanţie reală.

Recurenta nu a făcut dovada existenţei unei garanţii reale asupra bunurilor debitoarei. De altfel, art. 2414 din Noul Cod Civil precizează că înscrierea în arhivă nu conferă validitate unei ipoteci lovite de nulitate, caz în care înscrierea nu a produce niciun efect. În materia ipotecilor mobiliare, dispoziţiile art. 2372 şi art. 2391 din Noul Cod Civil impun ca, pentru valabilitatea ipotecii, să există o descriere suficient de precisă a bunului grevat, ceea ce nu se verifică în cauză. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 13 alin.1, art. 14 şi art. 16 alin.1 din Titlul VI al Legii nr.99/1999, conform cărora garanţia reală mobiliară se constituie numai pe baza unui contract de garanţie, care trebuie să conţină o descriere a bunului afectat garanţiei.

 (CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1715/R/2013 din 24.09.2013)

Deliberând, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa civilă nr. 2195/F din 26.07.2013, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – Secţia Civilă în dosarul nr. 2310/98/2011/a8, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de debitoarea S.C. S.I. S.R.L., prin administratorul judiciar C.I.I. C.N., şi a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de creditoarea S.C. E & E.P. S.R.L. împotriva tabelului definitiv al creanţelor publicat în B.P.I. la data de 03.07.2013.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

Potrivit tabelului definitiv întocmit de administratorul judiciar, depus la dosar la data de 20.06.2013 şi publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 11512 din 03.07.2013, creditoarea S.C. E & E.P. S.R.L. a fost înscrisă cu creanţă chirografară în cuantum de 344.586,24 lei, în baza Sentinţei civile nr.1440/F/28.03.2013 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, prin care s-a admis în parte contestaţia formulată de creditoare împotriva tabelului definitiv întocmit iniţial de administratorul judiciar, şi a Deciziei civile nr.1349/R/17.06.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a modificat în parte sentinţa, în sensul că s-a dispus înscrierea şi a sumei de 9.349 lei cu titlu de creanţă chirografară.

Prin hotărârile menţionate s-a reţinut că solicitarea creditoarei de a fi înscrisă cu o creanţă garantată este neîntemeiată câtă vreme în favoarea creditoarei nu a fost instituită o garanţie imobiliară sau mobiliară care să o îndreptăţească la executarea cu preferinţă a creanţei sale asupra bunului.

Ulterior pronunţării hotărârilor judecătoreşti, la data de 10.07.2013, creditoarea a procedat la înscrierea creanţei în cuantum de 335.237,24 lei la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Pe această înscriere creditoarea îşi întemeiază prezenta contestaţie, susţinând că aceasta se încadrează în ipoteza ultimă a art. 75 din Legea nr. 85/2006, constând în aceea că s-a descoperit un titlu hotărâtor ce a fost necunoscut, care transformă creanţa analizată anterior de instanţă, cu ocazia judecării primei contestaţii la tabelul definitiv, în creanţă garantată.

Apreciind asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de administratorul judiciar, judecătorul sindic a constatat că nu există identitate în ceea ce priveşte cauza pe care s-a întemeiat contestaţia formulată de creditoare, soluţionată irevocabil prin Decizia civilă nr.1349/R/17.06.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi cauza contestaţiei, invocată în prezentul dosar. Aceasta deoarece, în prima contestaţie creditoarea invoca drept temei al caracterului prioritar existenţa unui titlu executoriu, iar în prezenta se invocă înscrierea unei creanţe la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

În condiţiile în care nu există identitate de părţi, obiect şi cauză, între cele două contestaţii, judecătorul sindic a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a exista autoritate de lucru judecat.

Pe fondul contestaţiei, s-a reţinut că, potrivit art.3 pct.9 din Legea nr.85/2006, creanţele garantate sunt creanţele persoanelor care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garantat faţă de persoanele beneficiare ale garanţiilor reale.

Înscrierea de către creditoare la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a creanţei în sumă de 335.237,24 lei, la data de 10.07.2013, după deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei şi fără să existe instituită o garanţie asupra vreunui bun mobil sau imobil al debitoarei, nu transformă creanţa chirografară cu care creditoarea a fost deja înscrisă în tabelul definitiv, în creanţă garantată.

Înscrierea la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a creanţei în sumă de 335.237,24 lei, după ce s-a soluţionat contestaţia formulată de creditoare în condiţiile art. 73 din Legea nr. 85/2006, nu se încadrează nici în situaţia reglementată de textul menţionat şi care a fost invocată de creditoare, respectiv descoperirea unor titluri hotărâtoare necunoscute până atunci.

II. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea S.C. E & E P S.R.L., solicitând casarea hotărârii atacate şi, în consecinţă:

- înscrierea sa în tabelul definitiv ca şi creditoare garantată pentru suma de 335.237,24 lei, având instituit un privilegiu complex şi o garanţie reală mobiliară, respectiv un gaj fără deposedare, cu un drept de preempţiune, fiind incidente art. 87 teza finală din Legea nr. 85/2006 şi Titlul VI art. 28-29 din Legea nr. 99/1999 (actual art. 2394, 2398, 2402 şi 2404 din noul Cod civil), precum şi art. 4-9 din OG nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei;

- includerea în mod distinct în tabelul definitiv ca fiind un creditor pur privilegiat „ope legis” (art. 1727 C.civ. vechi) pentru suma de 9.349 lei, cheltuieli de judecată conform hotărârii CAB nr. 1349/2013 din 17.06.2013;

- înscrierea separată a sumei de 107.584,80 lei ca fiind creanţă de plată cu prioritate, rezultată din continuitatea forţei contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu debitoarea (penalităţi de întârziere) după data deschiderii insolvenţei.

În motivarea recursului, creditoarea a invocat următoarele critici de nelegalitate:

1. Depăşirea de către instanţă a atribuţiilor puterii judecătoreşti (art. 304 pct.4 C.pr.civ.), prin aceea că judecătorul sindic a contestat puterea textelor de lege care consacră opozabilitatea şi efectul instantaneu al înscrierii electronice în AERGM, săvârşind un act de denegare de dreptate, deşi a fost sesizată la o dată ulterioară înscrierii în arhivă; legea nu prevede obligaţia creditorului de a avea îndeplinită publicitatea la data deschiderii procedurii de insolvenţă.

2. Încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin.2 C.pr.civ. (art. 304 pct.5 C.pr.civ.), sub două aspecte:

2.1. Încălcarea dreptului la apărare şi a principiului egalităţii de arme prin „punerea în faţa faptului împlinit”, în condiţiile privării de dreptul la informaţia judiciară în mod corect, complet, precis şi în timp util.

Recurenta critică faptul că a primit citaţia cu doar două zile anterior termenului din 26.07.2013, că întâmpinarea a fost depusă şi comunicată în şedinţa publică de la acel termen, astfel că nu i-a fost acordat timpul necesar pentru formularea unei cereri de ajutor judiciar.

A mai susţinut şi încălcarea art. 7 alin.9 din Legea nr. 85/2006, întrucât citaţia pentru termenul din 26.07.2013 nu a fost publicată în B.P.I.

Recurenta a mai afirmat că a fost supusă unui tratament neconform şi vătămător prin forţarea sa în şedinţa publică de a achita integral o taxă de timbru în condiţiile OUG nr. 80/2013, deşi îndeplinea condiţiile de a beneficia de ajutor judiciar.

S-a mai arătat că hotărârea este dată în condiţiile încălcării termenului prevăzut de art. 62 lit.d) din legea insolvenţei, tabelul definitiv fiind publicat la 03.07.2013, cu mult peste termenul legal.

Un ultim aspect al acestui motiv de recurs se referă la managementul defectuos al dosarelor de insolvenţă de către judecătorul sindic, în sensul că soluţionarea contestaţiei s-a făcut în lipsa achitării taxei judiciare de timbru pentru dosarul nr.2310/98/2011/a8.

2.2. Încălcarea principiului prevalenţei penalului asupra civilului, prevăzut de art.19 alin.2 C.pr.pen., prin continuarea procedurii insolvenţei în condiţiile în care administratorul special al debitoarei are calitatea de inculpat în două cauze penale.

3. Nemotivarea hotărârii sau folosirea unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct.7 C.pr.civ.).

Recurenta critică faptul că judecătorul sindic nu a examinat temeiul juridic al creanţei – contractul de vânzare-cumpărare echipamente auto-service nr. SC-001 E/04 din 21.01.2004, contractul de comercializare staţie B şi contractul pentru ateliere de verificare şi montaj, din care ar rezulta afectarea bunului în scopul garantării îndeplinirii obligaţiei.

4. Interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii prin schimbarea naturii ori înţelesului lămurit sau vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct.8 C.pr.civ.).

Recurenta a arătat că judecătorul sindic a interpretat greşit realitatea judiciară din dosarul de insolvenţă, considerând că nu este incident art. 75 din Legea nr. 85/2006, a schimbat natura şi efectul instantaneu al înscrierii în AEGRM a contractului de vânzare-cumpărare şi a creanţei constatate prin hotărâre judecătorească. Instanţa a adăugat nepermis la lege atunci când a reţinut că nu există garanţia asupra unui bun mobil, eludând clauzele contractelor. Se subliniază că izvoarele obligaţionale şi ale garanţiei sunt cele 3 contracte menţionate mai sus, în timp ce înscrierea în AEGRM este un fapt administrativ cu efect strict de opozabilitate.

5. Lipsa de temei legal a hotărârii ori darea ei cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct.9 C.pr.civ.).

Recurenta se referă la interpretarea greşită a art. 75 alin.1 din Legea nr. 85/2006, precum şi la lipsa de temei şi aplicarea greşită a legii, în considerarea art. 28-28 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999.

6. Nepronunţarea instanţei asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct.10 C.pr.civ.).

S-a arătat că instanţa a refuzat a se pronunţa pe cele 3 contracte şi pe efectul acestora de constituire a garanţiei mobiliare asupra mărfurilor livrate şi asupra creanţei formate prin neplată. Consideră recurenta că prin Decizia civilă nr. 1349/R/17.06.2013, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut ca şi motiv de refuz al aprecierii ca fiind o creanţă garantată numai lipsa înscrierii acesteia în AEGRM, deci doar lipsa unui fapt administrativ.

De asemenea, instanţa a refuzat a analiza şi motiva cererea de actualizare a creanţei cu penalităţile în sumă de 107.584,80 lei, curse după data deschiderii procedurii.

III. Analizând hotărârea atacată, în raport de motivele de recurs, de probele administrate şi de normele legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat.

1. În prealabil, Curtea remarcă faptul că recurenta invocă în mod eronat dispoziţiile art. 304 pct.10 C.pr.civ., deşi acestea erau abrogate cu mult timp anterior pronunţării sentinţei atacate. Cu toate acestea, criticile vor fi analizate în considerarea prevederilor art. 3041 C.pr.civ. 1865 sau prin încadrarea lor la celelalte motive de recurs invocate.

2. În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.4 C.pr.civ. 1865, Curtea reţine că acesta vizează încălcarea de către instanţa judecătorească a unor atribuţii constituţionale, prin săvârşirea cu exces de putere a unor acte pe care numai organe ale puterii executive sau ale puterii legislative le puteau face.

În speţă, recurenta susţine în mod neîntemeiat că judecătorul sindic a contestat puterea legală a art.28-29 din Titlul VI al Legii nr.99/1999, sentinţa atacată necuprinzând asemenea aspecte. În realitate, recurenta este nemulţumită de modul în care instanţa a interpretat şi aplicat normele legale incidente în cauză, când a ajuns la concluzia că înscrierea creanţei în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare nu este suficientă pentru a conferi caracter garantat creanţei, în lipsa existenţei unei garanţii asupra vreunui bun mobil sau imobil al debitoarei. Aşadar, nu este incident cazul de casare invocat, iar argumentele recurentei vor fi încadrate şi analizate la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ.

3. Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.5 C.pr.civ. 1865 nu poate fi reţinut. Curtea nu a identificat elemente care să conducă la ideea încălcării dreptului la apărare şi a principiului egalităţii de arme, criticile recurentei fiind neîntemeiate.

Potrivit dovezii aflate la filele 33-34 din dosarul de fond, citaţia pentru termenul din 26.07.2013 a fost publicată în B.P.I. nr. 12297 din data de 17.07.2013, conform art. 7 alin.1 şi 9 din Legea nr. 85/2006, citarea părţilor fiind prezumată a fi îndeplinită legal la data publicării.

Astfel cum rezultă din practicaua sentinţei atacate, la termenul din 26.07.2013 reprezentantul contestatoarei a fost prezent în şedinţa publică, însă nu a cerut amânarea cauzei pentru pregătirea apărării, nereclamând că a primit citaţia în termen insuficient. Întrebat fiind de către instanţă dacă solicită termen pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea comunicată la acel termen, reprezentantul contestatoarei a declarat că nu doreşte amânarea, fiind de acord cu acordarea cuvântului în dezbaterea fondului contestaţiei.

Curtea constată astfel că recurenta invocă în motivarea recursului nulitatea relativă a actelor de procedură, cu încălcarea art.108 alin.3 C.pr.civ. 1865, întrucât pretinsele neregularităţi s-au acoperit din moment ce partea nu le-a invocat la termenul din 26.07.2013 şi înainte de a pune concluzii în fond.

În plus, pentru anularea actului de procedură în condiţiile art. 105 alin.2 C.pr.civ. 1865, legea impune condiţia existenţei unei vătămări, ceea ce nu se verifică în cauză, din moment ce reprezentantul contestatoarei nu a cerut amânarea judecăţii pentru a-şi pregăti apărarea şi a pus concluzii detaliate atât pe excepţia autorităţii de lucru judecat invocată prin întâmpinare, cât şi pe fondul contestaţiei, după ce a declarat că nu doreşte să solicite termen pentru studiul întâmpinării.

În mod nereal recurenta afirmă că a fost forţată de către instanţa de fond să achite integral taxa de timbru în şedinţă publică, din practicaua sentinţei atacate rezultând că însuşi reprezentantul contestatoarei s-a angajat să plătească până la sfârşitul şedinţei diferenţa de taxă de 100 lei. Contestatoarea nu a fost împiedicată să formuleze o cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru; deşi susţine că îndeplinea condiţiile legale, a fost alegerea părţii să nu îşi exercite acest drept şi să plătească integral taxa de timbru stabilită de instanţă.

„Managementul defectuos” în soluţionarea dosarului de insolvenţă nu poate fi reţinut ca motiv legal de casare în prezenta cauză. Achitarea unei părţi din taxa judiciară de timbru pentru alt dosar, iar nu pentru prezentul, nu duce la casarea hotărârii, întrucât chiar de ar fi reală susţinerea, sancţiunea prevăzută de lege nu este nulitatea, ci darea în debit a părţii, potrivit art. 20 alin.5 din Legea nr. 146/1997 sau art.38 din OUG nr. 80/2013. De altfel, recurenta îşi invocă propria culpă de a depune la dosar o dovadă de plată a taxei de timbru referitoare la alt dosar, or art.108 alin.4 C.pr.civ. 1865 prevede că nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.

Pretinsa încălcare a termenului de definitivare a tabelului creanţelor, prevăzut de art.62 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006, nu este imputabilă instanţei de fond care a pronunţat sentinţa atacată şi nu constituie motiv de casare. Întocmirea tabelului definitiv al creanţelor publicat în B.P.I. la data de 03.07.2013 s-a impus ca urmare a soluţionării irevocabile, prin Deciziile nr.1186/R/03.06.2013 şi nr.1349/R/17.06.2013 ale Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Civilă, a unor cereri/contestaţii formulate de creditori, ce au impus modificări în tabelul de creanţe.

Curtea va înlătura şi argumentul recurentei referitor la încălcarea regulii prevalenţei penalului asupra civilului, prevăzute de art. 19 alin.2 C.pr.pen.

În primul rând, constată că recurenta nu a formulat nici la prima instanţă şi nici în recurs o cerere de suspendare a judecării contestaţiei până la soluţionarea dosarelor penale, în temeiul art.19 alin.2 C.pr.pen. sau art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ. 1865; dimpotrivă, a urmărit în permanenţă soluţionarea cu celeritate a contestaţiei formulate.

În al doilea rând, nu există la dosar dovezi care să ducă la concluzia incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 19 alin.2 C.pr.pen., întrucât creanţa ce face obiectul prezentei contestaţii izvorăşte din contractul de vânzare-cumpărare echipamente auto service din 06.02.2004, iar nu dintr-o infracţiune, astfel că pricina nu reprezintă latura civilă a unui proces penal.

4. Cazul de modificare prevăzut de art.304 pct.7 C.pr.civ.1865 se referă la nemotivarea hotărârii, însă nu este aplicabil în cauză, întrucât sentinţa atacată cuprinde motivele pe care soluţia se sprijină, fără existenţa unor contradicţii.

Recurenta este nemulţumită că judecătorul sindic nu a analizat contestaţia prin raportare la clauzele celor trei contracte invocate, din care, în opinia creditoarei, ar rezulta existenţa unei garanţii reale mobiliare.

Această analiză nu era permisă însă judecătorului sindic ca efect al autorităţii de lucru judecat.

Pentru înţelegerea problemei, Curtea reaminteşte că, prin Decizia civilă nr.1349/R/17.06.2013, pronunţată în dosarul nr.1497/2/2013/a1, a fost soluţionată irevocabil cererea de înscriere a creanţei în tabelul definitiv formulată de creditoarea S.C. E & E P S.R.L. Cu acea ocazie, a fost analizat motivul de recurs ce susţinea caracterul prioritar şi garantat al creanţei pretinse. Atât judecătorul sindic, cât şi instanţa de recurs au reţinut caracterul chirografar, iar nu garantat al creanţei, inclusiv pe baza analizei contractului de vânzare-cumpărare din 06.02.2004 (a se vedea paginile 2 şi 5 ale deciziei). Recurenta susţine în mod eronat că instanţa de recurs a reţinut caracterul negarantat al creanţei doar pentru lipsa înscrierii acesteia în AEGRM; în realitate, Curtea a avut în vedere că recurenta nu a probat existenţa constituirii unor garanţii reale mobiliare sau imobiliare, adică inexistenţa unui contract de garanţie reală.

Din acest motiv a fost respinsă şi excepţia autorităţii de lucru judecat, prima instanţă reţinând că în prezenta contestaţie cauza nouă invocată este înscrierea creanţei în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Cu alte cuvinte, în mod justificat instanţa a analizat contestaţia doar prin prisma acestui nou temei invocat de creditoare, fără a putea repune în discuţie aspecte judecate irevocabil, cum ar fi susţinerea creditoarei că din contractele comerciale indicate rezultă constituirea unei garanţii reale mobiliare.

Pentru aceleaşi argumente, în sfera autorităţii de lucru judecat intra şi cererea creditoarei de calculare a penalităţilor de întârziere după deschiderea procedurii la 10.05.2011, motivul de recurs fiind analizat la pagina 5 a deciziei mai sus menţionate.

De altfel, teza finală a alin.1 al art. 75 din Legea nr. 85/2006, invocată de creditoare ca temei de drept al contestaţiei, se referă la cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute, or este evident că prevederile contractuale invocate de recurentă erau cunoscute, fiind avute în vedere de instanţele de judecată învestite cu cererea de înscriere a creanţei.

5. Cazul prevăzut de art.304 pct.8 C.pr.civ.1865 se referă la încălcarea principiului obligativităţii efectelor contractului, înscris în art.969 alin.1 C.civ. 1864.

Acest motiv de recurs nu este incident, întrucât recurenta invocă interpretarea greşită a situaţiei de fapt din dosarul de insolvenţă, a semnificaţiei înscrierii creanţei în AEGRM, ceea ce reprezintă critici de aplicare a legii, ce pot fi încadrate la art.304 pct.9 C.pr.civ. 1865. Susţinerile privind eludarea clauzelor contractuale în stabilirea caracterului negarantat al creanţei nu pot fi repuse în discuţie faţă de autoritatea de lucru judecat, astfel cum s-a arătat anterior la pct. 4.

6. În cadrul motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ. 1865, ţinând cont şi de prevederile art.3041 C.pr.civ.1865, Curtea va analiza toate celelalte aspecte invocate de recurentă.

În prealabil, Curtea reţine că în motivarea contestaţiei formulate la 12.07.2013, recurenta s-a limitat doar la faptul înscrierii creanţei în AEGRM, fără a invoca incidenţa privilegiului prevăzut de art.1727 C.civ. 1864 cu privire la creanţa de 9.349 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Acest motiv nou invocat pentru prima oară în recurs nu este însă admisibil, întrucât în calea de atac nu se poate schimba cauza cererii analizate de prima instanţă, astfel cum impun dispoziţiile art.294 alin.1 coroborat cu art. 316 C.pr.civ. 1865. Ca urmare, acest motiv nu poate fi analizat pe fond. În acelaşi sens, Curtea mai observă că prin Decizia civilă nr.1349/R/17.06.2013 s-a dispus în mod expres înscrierea sumei de 9.349 lei - cheltuieli de judecată, cu titlu de creanţă chirografară.

În ceea ce priveşte fondul contestaţiei, prin aceasta înţelegând strict motivele de fapt şi de drept invocate de contestatoare prin cererea depusă la 12.07.2013, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii.

Nu rezultă din prevederile legii că simpla publicitate prin înscriere în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a unei creanţe conferă titularului un drept de garanţie reală.

Potrivit art.3 pct.9 din Legea nr.85/2006, creanţele garantate sunt creanţele persoanelor care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garantat faţă de persoanele beneficiare ale garanţiilor reale.

Recurenta nu a făcut dovada existenţei unei garanţii reale asupra bunurilor debitoarei. De altfel, art. 2414 din Noul Cod Civil precizează că înscrierea în arhivă nu conferă validitate unei ipoteci lovite de nulitate, caz în care înscrierea nu a produce niciun efect. În materia ipotecilor mobiliare, dispoziţiile art. 2372 şi art. 2391 din Noul Cod Civil impun ca, pentru valabilitatea ipotecii, să există o descriere suficient de precisă a bunului grevat, ceea ce nu se verifică în cauză. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 13 alin.1, art. 14 şi art. 16 alin.1 din Titlul VI al Legii nr.99/1999, conform cărora garanţia reală mobiliară se constituie numai pe baza unui contract de garanţie, care trebuie să conţină o descriere a bunului afectat garanţiei.

În temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ. 1865,

Domenii speta

Spete similare