Despăgubiri civile. Datorie vamală. Accesorii aferente debitului principal.

Decizie 61 din 09.05.2013


DECIZIA PENALĂ NR. 61/A/09.05.2013

Dosar  nr. 2013/83/P/2013

Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Despăgubiri civile. Datorie vamală. Accesorii aferente debitului principal.

Potrivit art. 119 Cod procedură fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere, iar conform art. 224 alin. 2 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal pe teritoriul României.

În raport de aceste dispoziţii legale, sumei datorate cu titlul de despăgubiri reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat ca urmare a neplăţii taxelor vamale, accizelor şi TVA pentru ţigările provenind din contrabandă, trebuie să i se adauge şi accesoriile acestora constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere ce se datorează de la data naşterii datoriei până la data plăţii efective.

Prin sentinţa penală nr. 67 din 26 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în baza art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 şi cu aplicarea art.320 indice 1 alin.7 din Codul de procedură penală, art.74 alin.1 litera a, art.76 litera d Cod penal, a fost condamnat inculpatul B.M., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, la pedeapsa de: 1 an închisoare;

În baza art.296 indice 1 alin.1 litera l din Legea nr.571/2003 şi cu aplicarea art.320 indice 1 alin.7 din Codul de procedură penală, art.74 alin.1 litera a, art.76 litera d Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, la pedeapsa de: 6 luni închisoare;

În baza art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005 şi cu aplicarea art.320 indice 1 alin.7 din Codul de procedură penală, art.74 alin.1 litera a, art.76 litera d Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de: 1 an închisoare;

În baza art.33 lit.a raportat la art.34 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele mai sus aplicate, inculpatul B.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare;

În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 de ore de la data de 15.12.2011.

În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi s-a fixa termen de încercare de 3 ani, conform art.82 Cod penal.

În baza art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a 2-a şi lit.b Cod penal, a căror executare se suspendă pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, conform art.71 alin.5 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 şi cu aplicarea art.320 indice 1 alin.7 din Codul de procedură penală, art.74 alin.1 litera a, art.76 litera d Cod penal, a fost condamnată inculpata B. D. E., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, la pedeapsa de: 6 luni închisoare;

În baza art.296 indice 1 alin.1 litera l din Legea nr.571/2003 şi cu aplicarea art.320 indice 1 alin.7 din Codul de procedură penală, art.74 alin.1 litera a, art.76 litera d Cod penal, a fost condamnată aceeaşi inculpată, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, la pedeapsa de: 3 luni închisoare;

În baza art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005 şi cu aplicarea art.320 indice 1 alin.7 din Codul de procedură penală, art.74 alin.1 litera a, art.76 litera d Cod penal, a fost condamnată aceeaşi inculpată, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de: 6 luni închisoare;

În baza art.33 lit.a raportat la art.34 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele mai sus aplicate, inculpata B.D.E. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare;

În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi s-a fixat termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform art.82 Cod penal.

În baza art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a 2-a şi lit.b Cod penal, a căror executare o suspendă pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, conform art.71 alin.5 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art.118 alin.1 lit. f Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a cantităţii de 4.376 pachete de ţigări marca Jin Ling, cu marcaje Duty Free Ucraina, găsite asupra acestora la data de 14.12.2011, ţigări ridicate în cursul urmăririi penale şi care se află la Compartimentul Evidenţă Operativă din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, conform dovezii nr.PF – 2652 şi menţine măsura sechestrului asigurator, luată cu privire la acestea, prin ordonanţa procurorului din data de 29.03.2012.

În baza art.118 alin.1 litera b Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpaţii B.M. şi B.D.E. a următoarelor bunuri: 1 buc. staţie radio – marca „President Taylor” seria 55000689 şi 1 buc. antena radio - marca „Milenium ML 145 waţi”;  bunuri aflate la Compartimentul Evidenţă Operativă din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, conform dovezii nr. PF – 2012-043 şi menţine măsura sechestrului asigurator, luată cu privire la acestea, prin ordonanţa procurorului din data de 29.03.2012.

În baza art.14, art.346 Cod procedură penală şi art.998 Cod civil au fost obligaţi inculpaţii, în părţi egale, la plata sumei totale de 40.918 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata de taxe vamale, accize şi TVA, către A.N.V. prin Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj.

În baza art.191 Cod procedură penală au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul judecăţii pe care le stabileşte în cuantum de 1.800 lei, câte 900 lei fiecare.

În baza art.189 Cod procedură penală s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 1.200 lei, onorariu apărător din oficiu, conform delegaţiei nr.1901/2011, pe seama doamnei avocat Ardelean Ancuţa, pentru asistenţa juridică acordată în cursul urmăririi penale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare emis în dosar nr. 19/P/2013 la data de 19.02.2013 s-a dispus, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaţilor: B.M., având datele personale din dispozitivul prezentei sentinţe, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 şi deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 296 indice 1 alin. 1 litera l din Legea nr. 571/2003, fapte comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, prevăzut de art. 33 lit. a Cod penal şi a inculpatei B.D.E., având datele personale din dispozitivul prezentei sentinţe, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 şi deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 296 indice 1 alin. 1 litera l din Legea nr. 571/2003, fapte comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, prevăzut de art. 33 lit. a Cod penal

Prin actul de sesizare s-a reţinut cu privire la stare de fapt următoarele:

„La data de 14.11.2011, în jurul orelor 14,45, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare a oprit pentru control pe comunicaţia Satu Mare – Zalău, în localitatea Mădăras, judeţul Satu Mare, autoturismul marca Dacia Logan, de culoare albastru, având aplicate plăcuţele cu numărul de înmatriculare B 72 SOH, condus de către învinuitul B.M., în care se mai afla ca pasageră învinuita B. E. D.

La solicitarea echipajului de poliţie învinuitul B.M. a deschis pentru control portbagajul autoturismului, ocazie cu care s-a constatat că în interiorul acestuia se află o cantitate considerabilă de ţigări marca Jin Ling, de provenienţă ucraineană, cu marcaje fiscale Duty-Free, fără preţ inscripţionat, ce nu se comercializează în mod legal pe teritoriul României.

Existând suspiciuni cu privire la deţinerea unei cantităţi de ţigări provenind din contrabandă, în interiorul autoturismului, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, pentru efectuarea unui control amănunţit.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, a fost descoperită  cantitatea de 4.376 pachete ţigări marca Jin Ling, cu marcaje Duty Free Ucraina şi o staţie radio marca President Taylor, seria 55000689, în stare de funcţionare şi antena Milenium ML 145 wati, pe care învinuitul B.M. o folosea pentru a obţine informaţii de la alţi participanţi la trafic, posesori de staţii radio, date cu privire la amplasarea echipajelor de poliţie şi a evita astfel eventualele controale din trafic, pentru a nu fi depistat transportând ţigările de contrabandă.

Cu privire la cantitatea de 4.376 pachete ţigări marca Jin Ling descoperită în interiorul autoturismului marca Dacia Logan, cu numărul de înmatriculare B 72 SOH, învinuitul B.M. a declarat că a preluat ţigările de la o persoană necunoscută, pe raza comunei Botiz, jud.Satu Mare, în schimbul sumei de 16.200 lei şi urma să le transporte în localitatea Petrila, jud.Hunedoara, pentru consumul propriu.

În legătură cu ţigările găsite în autoturism cu ocazia controlului, învinuita B.D.E. a declarat că nu a avut nici un fel de cunoştinţă despre modul în care ţigările au fost achiziţionate întrucât a dormit, iar în momentul în care soţul ei, învinuitul B.M. a încărcat ţigările în portbagajul autoturismului s-a trezit observând că autoturismul era oprit într-o parcare.

Învinuiţii B.M. şi B.D.E. nu au achitat, în avans, taxele vamale, accizele şi T.V.A.-ul aferent cantităţii de ţigări, sustrăgându-le de la plata impozitelor şi taxelor, creând astfel un prejudiciu cert bugetului, calculat de Direcţia Regionala pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, în sumă de 40.918 lei, sumă cu care instituţia se constituie parte civilă în procesul penal.

Învinuiţii nu au oferit relaţii pentru identificarea persoanei care la data de 14.12.2011, le-a vândut cantitatea de 4.376 pachete ţigări marca Jin Ling, cu marcaje Duty Free Ucraina şi nici despre locul unde aceştia le-au încărcat. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că ţigările de provenienţă ucraineană au fost achiziţionate de la numitul D. M. V., de ambii învinuiţi, în data de 14.12.2011.

De asemenea, din verificările efectuate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara s-a stabilit că învinuitul B.M. este înregistrat ca asociat/administrator în firmele SC EDIL URBAN SERV SA şi SC TINERETUL SPORT SRL.

Învinuita B.D.E. nu figurează în evidenţe.

Învinuiţii B.M. şi B.D.E. figurează cu bunuri mobile şi imobile impozabile.

Autoturismul marca Dacia Logan folosit de învinuiţi este proprietatea RCI Leasing Romania IFN SA Bucureşti, utilizator WEBDEV SRL Petroşani, iar învinuitul B.M. a închiriat acest autoturism, în data de 13.12.2011, ora 22,00, în baza unui contract de închiriere.”

Alăturat acţiunii penale, instanţa a fost sesizată şi cu soluţionarea laturii civile a cauzei, în acest sens în rechizitoriu reţinându-se şi următoarele:

„Prin adresa nr. 3530/J/16.03.2012 inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj au stabilit că prejudiciul cauzat statului român prin deţinerea cantităţii de 4.376 pachete ţigări marca Jin Ling, cu marcaje Duty Free Ucraina, este de 40.918 lei.”

Trecând la soluţionarea cauzei, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, precum şi din dosarul de urmărire penală nr. 28/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi în baza dispoziţiilor legale aplicabile speţei, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Dosarul a fost înregistrat la instanţă sub dosar cu număr de mai sus, la data de 21.02.2013, fixându-se primul termen de judecată la data de 19.03.2013.

După ce instanţa a constatat regularitatea actului de sesizare, conform dispoziţiilor art.300 alin.1 Cod procedură penală, în prezenţa inculpaţilor, la termenul de judecată din data de 19.03.2013, aceştia au solicitat soluţionarea cauzei pe baza recunoaşterii vinovăţiei, în condiţiile art.320 indice 1 Cod procedură penală, sens în care au fost luate declaraţiile inculpaţilor, aflate la fila 9-10. Prin aceste declaraţii, inculpaţii B.M. şi B. E. D. au arătat că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor, nu solicită administrarea altor probe, cunosc probele administrate în faza de urmărire penală, fiindu-le prezentat materialul de urmărire penală pe care şi le însuşesc.

După ce instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.320 indice 1 Cod procedură penală, a admis cererea inculpaţilor prin aceeaşi încheiere din data de 19.03.2013 şi apoi a trecut la judecata cauzei pe baza recunoaşterii vinovăţiei de către inculpaţi.

În acest sens, instanţa a reţinut că fapta inculpaţilor B.M. şi B. E. D. care la data de 14.12.2013 au achiziţionat cantitatea de 4.376 pachete de ţigări marca Jin Ling, cu marcaje fiscale Duty Free Ucraina, fără preţ inscripţionat şi a căror comercializare este interzisă pe teritoriul României, de la o persoană rămasă neidentificată din localitatea Botiz, jud.Satu Mare (un cetăţean ucrainean), după care, fără a deţine documente de provenienţă, le-au transportat cu un autoturism marca Dacia Logan având numărul de înmatriculare B 72 SOH, autoturism pe care l-au închiriat cu o zi înainte de la o societate comercială care-l deţinea în baza unui contract de leasing, cu intenţia de a le transporta până în localitatea de domiciliu (oraş Petrila, jud. Hunedoara), fără a fi achitat în prealabil taxele vamale, accizele şi TVA-ul aferent, dar fiind surprinşi de către organele de poliţie pe raza localităţii Mădăras, jud.Satu Mare în timp ce se îndreptau înspre  mun.Zalău, jud.Sălaj, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005, contrabandă în forma asimilată, faptă prevăzută şi pedepsită de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 şi deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, faptă prevăzută şi pedepsită de art.296 indice 1 alin.1 litera l din Legea nr.571/2003.

În ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 litera a din Legea nr.241/2005, instanţa de fond a reţinut că aceasta are o existenţă de sine stătătoare şi constă în desfăşurarea de operaţiuni taxabile sau accizabile, fără a respecta regimul de autorizare specific. În concret, prin desfăşurarea de operaţiuni cu produse accizabile, fără a declara acest lucru, inculpatul, persoană fizică, a ascuns sursa (activitatea şi veniturile) taxabile sau accizabile, realizând astfel elementul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală.

Fapta aceloraşi inculpaţi de a deţine la data de 14.12.2011 cantitatea de 4.376 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, marca Jin Ling cu timbru fiscal Duty-Free Ucraina, care trebuiau plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată prevăzută de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal. Împrejurarea că aceştia aveau cunoştinţă despre faptul că ţigările provin din contrabandă se poate deduce din următoarele aspecte: inculpaţii au cumpărat ţigările şi au încercat să le transporte până în localitatea de domiciliu, folosindu-se de un autoturism închiriat, mijloc prin care au evitat confiscare acestuia în cazul în care vor fi prinşi; inculpaţii aveau în autoturism o staţie radio marca President Taylor, în stare de funcţionare şi o antenă, pe care conducătorul auto o folosea pentru a obţine informaţii de la alţi participanţi la trafic, posesori de staţii radio cu privire la amplasarea echipajelor de poliţie şi pentru a evita astfel eventualele controale; după ce au fost descoperiţi, inculpaţii nu au oferit relaţii cu privire la locul şi persoana care comercializa ţigările.

Comiterea infracţiunii prevăzute de art.296 indice 1 alin.1 litera l din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal este evidentă.

Săvârşirea acestor fapte de către inculpaţi, rezultă cu prisosinţă din probele administrate în faza de urmărire penală şi anume proces verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de constatare întocmit de organele poliţiei de frontieră din cadrul I.J.P.F. Satu Mare, raport agent constatator, proces verbal de identificare, declaraţiile învinuiţilor, proces verbal de control amănunţit al autovehiculului, dovada de ridicare de obiecte.

În consecinţă, instanţa de fond a reţinut comiterea de către inculpaţii B.M. şi B. E. D., cu vinovăţie, a infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, şi a dispus condamnarea lor la pedepse cu închisoarea.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art.72 Cod penal, şi anume, dispoziţiile părţii generale ale Codului penal cu privire la concursul de infracţiuni, limitele de pedeapsă prevăzute de art.296 indice 1 din Legea nr.571/2003, art.9 alin.1 litera a din Legea nr.241/2005 şi art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006, gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpaţilor şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Potrivit dispoziţiilor art.9 alin.1 litera a din Legea nr.241/2005, infracţiunea de evaziune fiscală se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi. Urmare a aplicării dispoziţiilor art.320 indice 1 alin.7 Cod procedură penală, instanţa constată că limitele de pedeapsă reduse cu treime sunt între 16 luni (un an şi 4 luni) şi 64 de luni (5 ani şi 4 luni).

Potrivit dispoziţiilor art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin.(1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, respectiv cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Urmare  a aplicării dispoziţiilor art.320 indice 1 alin.7 Cod procedură penală, instanţa constată că limitele de pedeapsă reduse cu treime sunt între 16 luni (un an şi 4 luni) şi 56 de luni (4 ani şi 8 luni).

Potrivit dispoziţiilor art.296 indice 1 alin.1 litera l din Legea nr.571/2003, constituie infracţiune: deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete.

Potrivit dispoziţiilor art.296 indice 1 alin.2 litera ale aceleiaşi legi, infracţiunea de la alin.1 litera l se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 4 ani. Urmare a aplicării dispoziţiilor art.320 indice 1 alin.7 Cod procedură penală, instanţa de fond constată că limitele de pedeapsă reduse cu o treime sunt între 8 luni şi 32 de luni (2 ani şi 8 luni);

În ce priveşte gradul de pericol social al faptelor săvârşite instanţa de fond a reţinut că este unul relativ redus în raport de modul simplu de săvârşire.

În ce priveşte persoana inculpaţilor, instanţa de fond a reţinut că aceştia sun soţ şi soţie, nu sunt recidivişti, aflându-se la primul contact cu legea penală. Au desfăşurat activităţi lucrative în cadrul SC Tineretul Sport SRL Petrila.

Buna conduită a inculpaţilor mai înainte de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestora (circumstanţă prevăzută de art.74 alin.1 lit.a Cod penal), a fost reţinută ca şi circumstanţă judiciară atenuantă în favoarea inculpaţilor cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege. Astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării dispoziţiilor art.320 indice 1 Cod procedură penală.

Fără a reţine alte împrejurări care să atenueze sau să agraveze răspunderea penală a inculpaţilor, instanţa de fond a aplicat acestora următoarele pedepse: o pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile şi o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii asimilate contrabandei, în cazul inculpatului B.M. şi respectiv o pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile şi o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii asimilate contrabandei, în cazul inculpatei B.D.E.

Infracţiunile fiind comise în condiţiile concursului real, prevăzut de art.33 lit.a Cod penal s-a procedat la contopirea celor trei pedepse aplicate fiecăruia dintre inculpaţi, în final aceştia executând pedepsele cele mai grele respectiv 1 an închisoare, în cazul inculpatului B.M. şi 6 luni închisoare, în cazul inculpatei B.D.E.

În ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a apreciat că scopul preventiv şi punitiv al pedepsei, astfel cum acesta rezultă din prevederile art.52 Cod penal, poate fi atins în cazul ambilor inculpaţi şi fără privare de libertate. În acest sens s-a avut în vedere persoana inculpaţilor, care au conştientizat consecinţele faptelor comise, recunoscând comiterea acestora şi descriind modul de săvârşire a acestora.

Fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor, urmând a se fixa termene de încercare de 3 ani în cazul inculpatului B.M. şi respectiv de 2 ani şi 6 luni în cazul inculpatei B.D.E., în condiţiile art.82 Cod penal.

Instanţa de fond a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art.71 Cod penal privind pedepsele accesorii şi a interzis acestora drepturile prevăzute de art.64 alin.1 teza a 2-a şi lit. b Cod penal, iar urmare a suspendării executării pedepsei principale, au fost suspendate şi pedepsele accesorii mai sus indicate, conform art.71 alin.5 Cod penal.

Conform dispoziţiilor art.359 Cod procedură penală li s-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal, privind posibilitatea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni pe durata termenului de încercare stabilit.

Conform dispoziţiilor art.88 Cod penal din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B.M. s-a scăzut perioada executată în stare de reţinere de 24 de ore, la data de 15.12.2011.

În temeiul dispoziţiilor art.118 alin.1 litera f Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a cantităţii de 4.376 pachete de ţigări găsite asupra lor la data de 14.12.2011, ţigări ridicate în cursul urmăririi penale şi care se află la Compartimentul Evidenţă Operativă din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare (actualul Serviciu Teritorial al Poliţei de Frontieră Satu Mare), conform dovezii nr.PF - 2652.

În temeiul dispoziţiilor art.118 alin.1 litera b Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a următoarelor bunuri: 1 buc. staţie radio – marca „President Taylor” seria 55000689 şi 1 buc. antena radio - marca „Milenium ML 145 waţi”;  bunuri aflate la Compartimentul Evidenţă Operativă din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, conform dovezii nr. PF – 2012-043.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurator, luată prin ordonanţa procurorului din data de 29.03.2012, cu privire la toate bunurile.

Urmare a săvârşirii infracţiunilor mai sus arătate, inculpaţii  au fost obligaţi, la plata sumei totale de 40.918 lei, plus accesoriile constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere ce urmează a fi calculate de la data de 14.12.2011 până la data plăţii efective, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata de taxe vamale, accize şi TVA, către A.N.V. prin Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, care s-a constituit parte civilă în cauză, în cursul urmăririi penale, conform adresei nr.3530/J/16.03.2012, fila 82, în temeiul dispoziţiilor art.14, art.346 Cod procedură penală şi art.998 Cod civil.

Conform dispoziţiilor art.191 Cod procedură penală, inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat atât în cursul urmăririi penale, cât şi cu ocazia judecăţii pe fond a cauzei, pe care le stabileşte în cuantum de 1.800 lei, câte 900 lei fiecare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel partea civilă Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj în nume propriu şi în reprezentarea A.N.V solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi admiterea în tot a constituirii de parte civilă formulată.

În motivarea apelului s-a arătat că prin constituirea de parte civilă formulată în faţa primei instanţe s-a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 40.918 lei reprezentând prejudiciu rezultat ca urmare a faptei săvârşită de inculpaţi, sumă la care s-a solicitat acordarea accesoriilor aferente de la data naşterii datoriei (data săvârşirii faptei) până la data plăţi efective; în drept s-au invocat dispoziţiile articolului 119 Cod procedură fiscală.

Examinând hotărârea apelată din oficiu şi prin prisma motivelor invocate, curtea va reţine că apelul formulat în cauză este fondat având în vedere următoarele motive:

Prin sentinţa penală nr. 67 din 26 martie 2013 a Tribunalului Satu Mare s-a dispus condamnarea inculpatului B.M. la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de articolul 270 alineatul 3 din Legea 86/2006, articolul 296/1 alineatul 1 litera l din Legea nr. 571/2003 şi articolul  9 alineatul 1 litera a din Legea nr. 241/2005 şi condamnarea inculpatei B.D.E. la o pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare pentru comiterea aceloraşi infracţiuni ca şi cele reţinute în sarcina inculpatului B.M.; instanţa a dispus totodată suspendarea executării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi conform articolului 81 Cod penal.

Cu privire la latura civilă, prima instanţă în baza articolului 14, articolului 346 Cod procedură penală şi articolul 998 Cod civil a obligat inculpaţii la plata sumei totale de 40.918 lei, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat prin neplata de taxe vamale, accize şi TVA către partea civilă A.N.V prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj.

La fila 82 a dosarului de urmărire penală există adresa nr. 3530/J/16.03.2012 emisă de A.N.V – prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj din care rezultă că aceasta a înţeles să se constituie parte civilă în cauză cu suma de 40.918 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat ca urmare a neplăţii taxelor vamale, accizelor şi T.V.A, solicitându-se totodată ca la suma mai sus arătată să se adauge şi accesoriile acestora constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere ce se datorează de la data naşterii datoriei până la data plăţii efective.

Raportat la starea de fapt mai sus expusă, curtea reţine că potrivit articolului 119 Cod procedură fiscală „ pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere ”.

care trebuie calculate de la data naşterii datoriei până la data plăţii efective.

Cât priveşte data naşterii datoriei curtea reţine că potrivit articolului 224 alineatul 2 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României „datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal pe teritoriul României” în speţă, data de 14 decembrie 2012.

Faţă de cele mai sus arătate, curtea, în baza articolului  379 punctul 2 litera a Cod procedură penală, va admite apelul penal declarat de partea civilă  Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj în nume propriu şi în reprezentarea A.N.V împotriva sentinţei penale nr. 67 din 26 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care o va desfiinţa în sensul că:

Va obliga inculpaţii la plata în solidar şi a accesoriilor aferente sumei de 40.918 lei (constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere ce vor fi calculate de la data de 14.12.2011 până la data plăţii efective).

Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Sumele de câte 300 lei, onorariu pentru avocat din oficiu V. M. şi S. A., conform delegaţiilor nr. 2052/19.04.2013 şi 2051/19.04.2013, vor fi avansate din fondul Ministerului Justiţiei.