Infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte. Prelevarea de probe biologice.

DECIZIA PENALĂ NR. 71/A/09.05.2013

Dosar  nr.1127/111/P/2013

Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte. Prelevarea de probe biologice.

Scopul Legii nr. 76/2088, îl constituie, printre altele, asigurarea creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului, prevenirea şi combaterea infracţiunilor prin care se aduc atingeri grave drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei.

În raport de natura infracţiunii comise de inculpat, aceea de loviri cauzatoare de moarte, s-a apreciat că se impune prelevarea de probe biologice de la acesta, în vederea introducerii profilului genetic al inculpatului în SNDGJ.

Prin sentinţa penală nr. 76 din 12 aprilie 2013, Tribunalul Bihor, în baza art. 183 Cod penal cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 4 şi 7 Cod procedură penală şi art. 75 lit b teza II, art. 78 Cod penal, 1-a condamnat pe inculpatul K.I., la o pedeapsă de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplic. art. 71,64 lit. a teza II şi b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte asupra victimei K.V.I.- soţia inculpatului.

In baza art. 350 Cod procedură penală s-a menţinut arestul preventiv, măsură dispusă prin încheierea nr. 81/07.12.2012, a Tribunalului Bihor.

In baza art. 88 Cod penal s-a dedus reţinerea şi arestul preventiv din 06.12.2012 la zi.

în baza art. 118 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea specială a corpurilor delicte - 2 perechi pantaloni, o pernă, o pereche pantaloni sport şi o bucată de material textil - ridicate de la inculpat.

In baza art. 14 Cod procedură penală, ţinând seama de. la art 17 şi art. 18 Cod procedură penală, rap. la art. 1357 şi urm. şi art. 1390 din Codul civil, a fost obligat inculpatul la plata lunară cu titlu de despăgubiri civile a sumei de 140 lei reprezentând rentă viageră până la majorat, respectiv până la terminarea studiilor dar nu mai mult de 25 ani, în favoarea părţii civile T. A. - fiica minoră a victimei.

în baza art. 191 al. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 1.500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

A constatat tribunalul că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor întocmit în dosar nr. 947/P/2012 şi înregistrat la instanţă la data de 28.01.2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului K.I. pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 Cod penal.

Din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor se reţine că, la data de 4 decembrie 2013 inculpatul i-a aplicat soţiei sale K. V. I. mai multe lovituri cu pumnul în faţă, torace şi abdomen, determinând o ruptură splenică şi o hemoragie internă masivă, care au provocat decesul soţiei inculpatului.

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu probatoriul administrat în cursul cercetării judecătoreşti: proces-verbal de consemnare a denunţului oral, proces-verbal de cercetare la faţa locului, raport de constatare medico-legală, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului, celelalte înscrisuri aflate la dosar, instanţa reţine în fapt următoarele:

Inculpatul K.I., în vârstă de 63 de ani, pensionar, s-a căsătorit în data de 12 aprilie 2008 cu victima K. V. I., în vârstă de 44 de ani, fostă educatoare, iar din relaţia lor nu au rezultat copii. Fiecare din cei doi a mai fost căsătorit iar din căsătoria anterioară victima avea doi copii, pe T. A. F., în vârstă de 22 de ani, şi T. A. B., în vârstă de 14 ani.

Relaţiile dintre soţii K. au fost în general bune, însă au existat conflicte determinate de faptul că cei doi soţi consumau băuturi alcoolice. Deşi inculpatul a renunţat în urmă cu cca. 2 ani să mai consume alcool, soţia sa a continuat să consume cantităţi mari de alcool, inclusiv spirt medicinal.

În cursul zilei de marţi, 4 decembrie 2012, ora 21,00, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au fost sesizate de către inculpatul K.I. cu privire la faptul că a găsit-o decedată pe soţia sa K.V.I. în apartamentul lor nr. 33 din Oradea, Aleea Zidarilor nr. 2, bl Z4.

Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că apartamentul familiei K. este compus din două camere, hol, bucătărie şi baie. Uşa metalică a apartamentului era închisă, dar neasigurată, cheia fiind în yală pe interior.

Din hol se face accesul în faţă într-o cameră în care a fost descoperit cadavrul victimei K.V.I.. Sub masa din această cameră se afla un recipient de plastic de spirt medicinal „Mona", care mai conţinea 1/4 din conţinut. Intr-un vas metalic de pe frigiderul din cameră a fost găsit un mănunchi de păr uman smuls, de culoare roşie iar un al doilea mănunchi de păr a fost găsit pe marginea superioară a canapelei din cameră.

Lângă canapeaua din această cameră a fost găsit, întins pe jos, cadavrul victimei K.V.I., acoperită de la brâu în jos cu o pătură. Victima era în decubit dorsal şi avea picioarele flexate din genunchi sub corp, fiind orientată cu capul spre balcon. Victima era îmbrăcată cu un maiou de culoare albă, o bluză albă cu mâneci lungi iar în picioare cu şosete. Bluza cu mâneci lungi prezenta urme de sânge la nivelul mânecilor.

La examenul extern al cadavrul s-a constatat că acesta prezenta multiple semne de violenţă, unele de dimensiuni apreciabile, respectiv 21 de echimoze ori grupuri de echimoze, dispuse pe toată suprafaţa corporală (faţă, torace, braţe, antebraţe şi picioare).

Lângă picioarele cadavrului au fost găsite două perechi de pantaloni de culoare albastră şi roşie iar lângă capul victimei au fost descoperite o pereche de pantaloni sport şi o pernă pe care se aflau urme de sânge. Sub capul victimei a fost găsită o bucată de material textil îmbibată cu sânge.

Având în vedere că nu se cunoşteau felul şi cauza morţii victimei, la terminarea cercetării la faţa locului la miezul nopţii i s-a luat inculpatului K.I. o declaraţie olografă, după care acesta a rămas în continuare în locuinţa sa.

În cursul anchetei s-a stabilit că în locuinţa inculpatului şi a victimei s-a aflat în după-amiaza zilei de luni, 3 decembrie 2012, martora B. M., vecina de etaj a părţilor, care a asistat la prima parte a incidentelor, când inculpatul s-a enervat pentru că soţia sa era beată. Martora, în vârstă de 77 de ani, suferindă de demenţă Alzheimer, a părăsit apartamentul şi nu a mai asistat la agresiune.

Martora B. I. M., fiica martorei B. M., declară că locuieşte cu mama ei de cea. 3 ani şi astfel i-a cunoscut pe soţii K. Martora declară că inculpatul obişnuia să o bată pe soţia sa şi a văzut-o pe aceasta de mai mulţi ori lovită la faţă. în cursul după-amiezii de luni, 3 decembrie 2012, inculpatul a pregătit de mâncare iar la un moment dat a venit şi i s-a plâns martorei că vrea să divorţeze iar mama martorei i-a spus acesteia că victima era beată.

Şi martorul C. G., vecin cu părţile, a declarat că inculpatul obişnuia să o bată pe soţia sa şi a văzut-o pe aceasta de mai multe ori cu vânătăi pe faţă. Martorul a mai confirmat că victima se îmbăta deseori şi consuma inclusiv spirt medicinal.

Un alt martor care a confirmat că inculpatul o bătea pe soţia sa este S. T. M., vecin cu părţile, însă acesta a precizat că de cea. 2 ani, de când inculpatul nu mai consumă alcool, nu a mai văzut-o pe victimă lovită.

Inculpatul K.I. a recunoscut pe parcursul urmăririi penale că în cursul zilei de luni, 3 decembrie 2012, după ce s-a întors de la piaţă şi a constatat că soţia sa este sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a enervat, i-a aplicat mai multe palme peste faţă şi a tras-o cu putere de păr (astfel explicându-se prezenţa părului smuls al victimei în cameră).

Cu ocazia audierii sale în data de 6 decembrie 2012 în prezenţa avocatului său, inculpatul a declarat că este posibil să o fi lovit pe soţia sa şi în alte zone ale corpului.

Oricum, abia după ce a bătut-o pe soţia sa, inculpatul a început să consume alcool, retrăgându-se în dormitor. Inculpatul a ajuns în stare de ebrietate şi nu îşi mai aminteşte ce a făcut de luni seara, 3 decembrie 2012, până marţi seara, 4 decembrie 2012, când s-a trezit, a constatat că soţia sa este decedată şi a solicitat o ambulanţă.

La termenul de judecată din 04.04.2013 prin declaraţia prev. la art. 320 ind. 1 al. 1 Cod procedură penală, inculpatul a solicitat aplicarea în ce-1 priveşte a procedurii prev. de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, arătându-şi intenţia de a recunoaşte săvârşirea faptei cuprinse în actul de sesizare.

După citirea actului de sesizare, s-a procedat conf. cu prev. art. 320 ind. 1 al. 3 rap. la art. 320 ind. 1 al 2 Cod procedură penală în ce-1 priveşte pe inculpat, respectiv a fost audiat cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina acestuia, respectiv la recunoaşterea ori nerecunoaşterea acesteia.

Inculpatul a confirmat despre cunoaşterea conţinutului actului de sesizare şi al întregului material de urmărire penală, recunoscând în totalitate fapta reţinută în actul de sesizare. A declarat că nu mai solicită administrarea altor probe, pentru că îşi însuşeşte probele administrate la urmărire penală care sunt suficiente pentru lămurirea tuturor chestiunilor legate de cauză.

Analizând probatoriul administrat, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa în stare de provocare.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 3448/111/428/05.12.2012, întocmit de către S.M.L. Oradea, rezultă că moartea victimei K.V.I. a fost violentă. Moartea datează din 4 decembrie 2012. Ea s-a datorat hemoragiei interne masive, consecinţa rupturii splenice în doi timpi survenită în urma unui traumatism toraco-abdominal, cu fracturi costale.

Leziunile de violenţă s-au produs prin lovire activă cu corpuri contondente dure şi comprimarea victimei între două planuri dure (sol şi corpul agresorului).

Fracturile de la nivelul sternului şi a hemitoracelui stâng nu au caracter vital, musculatura nefiind infiltrată sanguin şi s-au putut produce ca urmare a manevrelor de resuscitare.

Alcoolemia victimei la momentul decesului a fost de 1,85 grame la

mie. între leziunile de violenţă şi deces există legătură de cauzalitate directă.

Martorii B. M., B. I. M., C. G. şi S. T. M., audiaţi pe parcursul urmăririi penale, confirmă starea de fapt reţinută în actul de sesizare.

Audiat în faţa instanţei inculpatul a cerut judecarea potrivit art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, recunoscând în întregime fapta. Din declaraţiile date în dosarul de urmărire penală, cât şi din declaraţia dată în faţa instanţei, rezultă că cele constatate sunt adevărate.

Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul nu are antecedente penale.

Partea vătămată T. A., minoră, fiica victimei din căsătoria anterioară, prin reprezentantul legal al acesteia T. T. - tată, arată că nu se constituie parte civilă în cauză.

T. T., fostul soţ al victimei, arată că nu a putut lua legătura cu fiul major T. A., rezultat din aceeaşi căsătorie cu victima, şi că nu cunoaşte dacă acesta înţelege să se constituie parte civilă în cauză.

Faţă de vârsta minorei T. A., reprezentanta parchetului arată că exercită din oficiu acţiunea civilă şi, pe cale de consecinţă, solicită obligarea inculpatului la plata unei pensii de întreţinere până la majoratul acesteia.

Instanţa, văzând prev. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală şi-a însuşit probele administrate in dosarul de urmărire penală, urmând a ţine seama de acestea la pronunţarea soluţiei in cauză.

S-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile stipulate în 320 ind. 1 Cod procedură penală cu privire la faptă, inculpat şi celelalte chestiuni legate de cauză.

Din probele administrate rezultă că fapta inculpatului şi starea de fapt este stabilită, existând suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite aplicarea unei pedepse, şi că nu există nelămuriri sau indicii rezonabile care să justifice respingerea acestei cereri a inculpatului.

Analizând probele administrate in cauză, şi ţinând seama de opţiunea inculpatului privind aplicarea procedurii prev. de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, respectiv a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei, instanţa a constatat că fapta inculpatului astfel cum a fost descrisă mai sus şi probată la dosar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 Cod penal, săvârşită prin violenţă asupra unui membru al familiei.

Faţă de probele administrate in cauză, ţinând seama de conduita şi poziţia în apărare a inculpatului, văzând şi criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. în art. 72 Cod penal, cât şi prev. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, instanţa urmează 1-a condamnat pe inculpat, apreciind însă că scopul pedepsei poate fi atins doar prin aplicarea unei pedepse cu executarea în stare de detenţie, fără reţinerea circumstanţelor atenuante personale.

La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere persoana inculpatului, în vârstă de 64 de ani, lipsa antecedentelor penale, împrejurările comiterii faptei, motivul în virtutea căruia a acţionat inculpatul, calitatea victimei - de soţie a inculpatului, precum şi atitudinea inculpatului, anterioară săvârşirii faptei, dar şi ulterioară sinceră, de recunoaştere şi regret a acesteia.

Faţă de natura infracţiunii săvârşite, gradul sporit de pericol social, modalitatea de săvârşire, violenţa ieşită din comun, celelalte chestiuni legate de cauză arătate mai înainte, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului.

S-a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 75 lit. b teza II, art. 78 Cod penal, fapta inculpatului cauzând decesul soţiei sale.

Durata reţinerii şi arestului preventiv a fost dedusă din 06.12.2012

la zi.

S-a dispus confiscarea specială a corpurilor delicte - 2 perechi pantaloni, o pernă, o pereche pantaloni sport şi o bucată de material textil - ridicate de la inculpat, lucruri care au legătură directă cu săvârşirea infracţiunii.

Cu privire la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 76/2008 pentru organizarea şi funcţionarea Sistemului de Date Genetice Judiciare, din interpretarea normei legale rezultă că prelevarea de probe biologice de la inculpat este facultativă, iar instanţa a apreciat că nu se impune a fi dispusă o asemenea măsură din oficiu deoarece, raportat la persoana şi antecedentele inculpatului, măsura nu este necesară.

Cu privire la măsura preventivă, tribunalul a constatat că temeiul prevăzut de art. 148 al. l lit. f Cod procedură penală avut în vedere de către instanţa la luarea măsurii arestului preventiv şi pe parcursul procesului penal cu ocazia menţinerii acestei măsuri, subzistă şi impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, neintervenind nici o modificare.

Tribunalul a apreciat că probele evidenţiate până in prezent in cauză justifică menţinerea măsurii arestării preventive în ce-1 priveşte pe inculpat.

Infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ce presupune o stare de insecuritate socială, o reacţie colectivă a comunităţii, faţă de anumite stări de fapt negative şi care ar produce perturbaţii la nivelul disciplinei publice, ale respectului faţă de lege, prin neluarea unor măsuri prompte de apărare a ordinii de drept din partea organelor judiciare. Aspectul că fapta a fost comisă asupra unui membru al familiei - soţie, este de natură să creeze o stare de temere si insecuritate.

Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, stare generată de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni cu rezonanţă socială deosebită sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.

Pericolul concret pentru ordinea publică reiese din circumstanţele reale ale comiterii faptei ce prezintă un grad ridicat de pericol social, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului.

Analizând legalitatea şi temeinicia menţinerii măsurii arestului inculpatului prin prisma exigenţelor CEDO, tribunalul a apreciat că referirea la pericolul pentru ordinea publică nu este invocată în cauza de faţă de o manieră abstractă, prin urmare că se bazează pe probe, nu pe prezumţii şi presupuneri.

S-a reţinut că sunt pe deplin incidente prev. art. 136 al. 8 Cod procedură penală, la dosar existând probe care indică magnitudinea pericolului real pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate, pericol care în cazul de faţă nu numai că nu s-a diminuat odată cu trecerea timpului ci evidenţiază şi justifică o suspiciune rezonabila, măsura arestării fiind proporţionala cu gravitatea faptei, ceea ce face ca celelalte masuri să nu fie suficiente.

Au fost evidenţiate fapte concrete pe baza cărora s-a estimat riscul lăsării inculpatului în libertate, prin urmare au fost furnizate motive pertinente şi suficiente pentru a justifica necesitatea menţinerii inculpatului în arest.

Tribunalul a constatat că nu se impune luarea unei măsuri alternative prevăzute de lege, neprivative de libertate, deoarece conduita inculpatului pe care acesta înţelege să o adopte în societate este certă, fiind justificată necesitatea protejării ordinii publice. Prin urmare nu poate fi dispusă înlocuirea măsurii, şi nu există condiţiile legale pentru revocarea acesteia.

Faţă de aceste împrejurări rezultă că măsura arestului este proporţionala cu gravitatea faptei, celelalte masuri fiind apreciate ca fiind insuficiente, temeiul invocat justifică menţinerea arestului preventiv al inculpatului, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică.

S-a reţinut că în speţă, au fost respectate şi prevederile art. 5 paragrafele 3 şi 4 din CEDO. Atâta timp cât nu s-a stabilit că deţinerea inculpatului este nelegală, nu sunt motive pentru a nu mai menţine starea de arest a inculpatului, respectiv pentru a revoca măsura ori a o înlocui din oficiu.

în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, ţinând seama de vârsta minorei T. A., constatând lămurită cauza sub aspectul laturii penale deoarece din probele administrate rezultă că fapta inculpatului este stabilită şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, a apreciat justificată poziţia parchetului privind exercitarea din oficiu a acţiunii civile şi, pe cale de consecinţă, 1-a obligat pe inculpat la plata unei rente viagere până la majorat, respectiv până la terminarea studiilor dar nu mai mult de 25 ani, în sumă de 140 lei/lună. La stabilirea cuantumului sumei mai sus arătate au fost avute în vedere calitatea de pensionar a inculpatului, cât şi cuantumul salariului minim net pe economie.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpatul K.I..

Prin apelul declarat, parchetul a solicitat să se desfiinţeze sentinţa în sensul de a se dispune, în conformitate, cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2008, prelevarea de la inculpatul apelant de probe biologice în vederea introducerii acestora în SNDGJ.

A apreciat parchetul că, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 76/2008, art. 4 şi art. 7 alin. 1 din aceeaşi lege, rezultă că dispoziţiile legii sunt imperative, acestea fiind obligatorii, iar instanţa de fond, în raport de împrejurarea că 1-a condamnat pe inculpat pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 183 Cod penal, trebuia să dispună prelevarea probelor biologice.

S-a mai susţinut că nu are relevanţă faptul că inculpatul apelant nu are antecedente penale şi s-a făcut referire la practica judiciară care este unitară la nivel de ţară, în sensul că în cazul în care se comit infracţiunile menţionate în anexa 1 a legii, se dispune prelevarea de probe biologice.

Inculpatul a solicitat prin apelul declarat să se dispună reducerea pedepsei ce i-a fost aplicate, făcând referire la circumstanţele sale personale, precum şi la faptul că, atunci când s-a căsătorit cu victima, în fapt, i-a întins o mână de ajutor.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 371 şi art. 378 Cod procedură penală, curtea va constata că aceasta este temeinică şi legală sub aspectul reţinerii stării de fapt, a vinovăţiei inculpatului apelant, a individualizării pedepsei ce i-a fost aplicată acestuia, dar netemeinică sub aspectul respingerii cererii de prelevare de la inculpatul apelant a probelor biologice, sens în care apelul declarat de parchet va fi admis, potrivit dispozitivului prezentei.

Astfel, din probele administrate în cauză în faza de urmărire penală pe care inculpatul apelant şi le-a însuşit şi a declarat că le cunoaşte rezultă că, în data de 3 decembrie 2012, inculpatul apelant, pe fondul unei enervări provocate de faptul că soţia sa, victima K. V. I., era beată, i-a aplicat mai multe lovituri cu palmele peste faţă, trăgând-o cu putere de păr, lovituri ce au condus la decesul victimei.

Din declaraţia inculpatului apelant (filele 27-30 din dosarul de urmărire penală), rezultă că acesta, după ce a lovit-o pe victimă, a consumat la rândul său o cantitate apreciabilă de alcool, deşi anterior făcuse o pauză de 2 ani şi nu îşi mai aminteşte cu exactitate ce s-a întâmplat ulterior, dar ştie că victima nu a căzut atunci când a lovit-o.

Inculpatul apelant susţine că nu şi-a revenit decât a doua zi, în 4 decembrie 2012, seara, când a găsit-o pe soţia sa căzută lângă recamier, văzând că nu mişcă, iar corpul acesteia era deja rece. Inculpatul apelant a încercat să o resusciteze, după care a sunat la 112.

Din declaraţiile martorilor B. M., C. G. şi B. I. M. rezultă că inculpatul apelant obişnuia să o bată pe soţia sa, dar şi că aceasta din urmă se îmbăta deseori, consumând chiar şi spirt medicinal.

Martorul S. T. M. (filele 57-59 din dosarul de urmărire penală) a susţinut că într-adevăr, inculpatul apelant o bătea pe soţia sa dar că, în cei doi ani în care acesta nu a mai consumat alcool, nu a mai văzut-o pe victimă lovită.

Din declaraţia martorei B. I. M. (filele 48-49 din dosarul de urmărire penală) rezultă că în seara zilei de 3 decembrie 2012, în jurul orelor 18,00, inculpatul apelant a venit în locuinţa mamei sale, B. M., care este vecina inculpatului apelant şi le-a spus că soţia sa este din nou beată, martora precizând că în acel moment inculpatul apelant nu consumase alcool.

Mai precizează martora că inculpatul apelant a plecat din nou acasă, să prepare mâncare, respectiv tobă, iar mama sa, martora B. M., a plecat să-1 ajute pe inculpatul apelant. După ce s-a întors, mama sa, B. M, i-a spus martorei că inculpatul apelant a bătut-o pe victimă şi în prezenţa sa.

Prin raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Bihor s-a stabilit că moarte victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne masive, consecinţa rupturii splenice în foi timpi, survenită în urma unui traumatism toraco-abdominal, cu fracturi costale.

De asemenea, s-a stabilit că leziunile de violenţă s-au produs prin lovire activă cu corpuri contondente dure şi comprimarea victimei între două planuri dure (sol şi corpul agresorului), iar între leziunile de violenţă şi deces există legătură de cauzalitate directă.

S-a stabilit că fracturile de la nivelul sternului şi a hemitoracelui stâng nu au caracter vital şi s-au putut produce ca urmare a manevrelor re resuscitare, că alcoolemia victimei la momentul decesului a fost de 1,85 gr/mie şi că moartea datează din 4 decembrie 2012.

Curtea apreciază că în speţă s-a dovedit existenţa legăturii de cauzalitate între loviturile aplicate de inculpatul apelant şi moartea victimei.

De asemenea, în cauză s-a demonstrat că inculpatul apelant a comis cu intenţie doar fapta de lovire, acesta neavând intenţia de a suprima viaţa victimei, fiind evident că aceasta a depăşit intenţia inculpatului apelant.

Relevant în acest sens este şi faptul că, după ce şi-a revenit, inculpatul apelant a încercat să resusciteze victima şi a apelat serviciul de urgenţă 112.

Încadrarea juridică dată faptei este corectă, justificat fiind reţinută circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. b teza a Il-a, victima infracţiunii fiind soţia inculpatului apelant, membru de familie potrivit art. 149/1 Cod penal.

Astfel fiind, curtea apreciază că pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului apelant a fost just individualizată, fiind coborâtă mult sub maximul special astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, deşi în cauză s-au aplicat dispoziţiile art. 78 Cod penal.

Comportamentul bun al inculpatului apelant, anterior comiterii faptei, atitudinea ulterioară şi împrejurarea că reacţia inculpatului apelant a fost determinată într-o anumită măsură de comportamentul victimei, au fost avute în vedere de prima instanţă la individualizarea pedepsei.

Curtea apreciază că pedeapsa de 6 ani închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului apelant a fost just individualizată şi corespunde, atât sub aspectul naturii cât şi al duratei sale, gravităţii deosebite a faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatul recurent, precum şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii penale.

Astfel fiind, se va constata că apelul declarat de inculpat este nefondat şi va fi respins ca nefondat, potrivit art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Cât priveşte apelul declarat de parchet, curtea apreciază că, în raport de natura infracţiunii comise de inculpatul apelant se impune prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic al inculpatului în SNDGJ.

Scopul Legii nr. 76/2088, îl constituie, printre altele, asigurarea creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului, prevenirea şi combaterea infracţiunilor prin care se aduc atingeri grave drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, condiţii în care, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, se va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi se va desfiinţa sentinţa în sensul că, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 se va dispune prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic al inculpatului K.I. în SNDGJ, prelevare care se va realiza conform art. 5 din Legea nr. 76/2008 la ieşirea acestuia din penitenciar.

În baza art. 160/b Cod procedură penală, se va menţine măsura arestării preventive a inculpatului apelant şi se va deduce din pedeapsă arestul preventiv până la zi.

În baza art. 189 Cod procedură penală se va dispune plata onorariului pentru apărătorul din oficiu.

Domenii speta

Spete similare