Contestatie în anulare. Conditii de admisibilitate.

Art.317 – Cod pr.civilă

Art.318 – Cod pr.civilă

Prin cerere înregistrată sub nr.987/36/20.08.2010 la Curtea de Apel Constanta, M.V - fost administrator al SC O. SRL - a formulat contestatie în anulare împotriva Deciziei nr.418/23.06.2010 a Curtii de Apel Constanta, invocând dispozitiile art.317 alin.1 pct.1 si 318 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că potrivit certificatului constatator depus la dosar, SC O. SRL figurează ca „societate în lichidare”. Această situatie era cunoscută de DGFP Tulcea care trebuia să aducă la cunostinta instantei acest aspect pentru a se urma procedura prevăzută de Legea insolventei nr.85/2006.

În cauză, calitatea de intimat o putea avea numai lichidatorul SC O. SRL deoarece, din momentul dizolvării, administratorului societătii îi este interzis prin lege să facă orice acte de administrare sau de dispozitie, reprezentarea în proces fiind  asigurată numai de lichidator, singurul care putea angaja avocat si nu asociatul.

Prin faxul înaintat la Tribunalul Tulcea în dosarul nr.2916/88/2008 cu termen de judecată la data de 28.10.2009 s-a făcut cunoscut instantei că societatea se află în faliment, nu realizează venituri, iar fostul administrator nu mai avea banii necesari pentru plata onorariului de expertiză, precum si faptul că trebuia introdus în cauză lichidatorul judiciar al societătii contestatoare, cerere în privinta căreia instanta de fond nu s-a pronuntat.

Din această perspectivă, instanta de recurs nu era limitată doar la cenzurarea motivelor de recurs făcute de DGFP Tulcea, ci trebuia să examineze cauza sub toate aspectele, inclusiv sub aspectul adus la cunostintă Tribunalului Tulcea prin faxul mentionat.

Potrivit dispozitiilor art.318 Cod procedură civilă, „hotărârile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie… când instanta respinge recursul … a omis din greseală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare” ori instanta de recurs nu si-a exercitat rolul activ prevăzut de disp. art. 129 alin.5 Cod procedură civilă.

Solicită să se aibă în vedere faptul că nu a intrat în posesia hotărârii pronuntate de instanta de recurs urmând ca în termen legal să completeze motivele contestatiei în anulare.

În dovedirea sustinerilor sale, contestatoarea a depus la dosar certificat constatator emis de ORC Tulcea, relatii de pe portalul Ecris de la Tribunalul Tulcea.

În sedinta publică din 24.11.2010, apărătorul ales al contestatoarei, av. C.N a depus la dosar motivele contestatiei în anulare si dovada comunicării acestora către intimati.

În aceeasi sedintă instanta a pus în vedere apărătorului contestatoarei să depună la dosar mandat din partea lichidatorului cu privire la exercitarea contestatiei în anulare, acordând în acest sens termen de judecată la data de 19.01.2011.

În sedinta din 19.01.2011 apărătorul contestatoarei a depus la dosar sentinta de deschidere a procedurii pronuntată de Tribunalul Tulcea si împuternicirea avocatială nr.69/16.12.2010 semnată de CII F.M.S. A precizat că are calitate de contestatore SC O. SRL.

În termenul de amânare a pronuntării apărătorul contestatoarei a depus la dosar cerere din partea CII F.M.S. în calitate de lichidator judiciar al SC O. SRL prin care a arătat că îsi însuseste contestatia în anulare formulată pentru societate de fostul administrator.

Prin motivele depuse la data de 24.11.2010 contestatoarea a arătat că în situatia în care pricina ar fi fost solutionată cu respectarea procedurii de chemare în judecată a reprezentantului real al SC O. SRL, respectiv prin lichidator CII F.M.S , aceasta ar fi avut posibilitatea să depună concluzii pe fond, să asigure efectiv dreptul la apărare al societătii, argumentând în favoarea acesteia faptul că problema de drept ridicată din oficiu de instantă în privinta corectei interpretări a art.9 alin.3 din Legea nr.345/2002 trebuia pusă în dezbaterea contradictorie a părtilor, că motivarea instantei cu privire la aplicabilitatea acestui text este străină de natura cauzei, ceea ce echivalează cu o nemotivare, respectiv cu o necercetare a fondului cauzei.

Astfel, prevederile acestui text de lege sunt aplicabile în exclusivitate ipotezei în care contribuabilul persoană juridică este înregistrat ca plătitor TVA si nu altor ipoteze. A face aplicarea prevederilor acestui text si la ipoteza în care contribuabilul nu a fost niciodată plătitor de TVA, sub motiv că de la acest text există o exceptie, dar fără a fi arătată prin ce text de lege este reglementată, exceptie bazată pe o adăugire la lege, pe o creatie normativă a completului de judecată.

Pentru anul 2001 plafonul a fost sub 1,5 miliarde lei, iar societatea nu a fost înscrisă ca plătitor de TVA si faptul că nu era plătitor de TVA a fost recunoscut în scris de către DGFP Tulcea. Dacă această institutie i-ar fi comunicat că societatea este plătitoare de TVA, evident că s-ar fi conformat si că într-o astfel de situatie ar fi fost necesar să facă cerere de scoatere din evidentă.

Contribuabilul care nu a fost înscris ca plătitor TVA nu avea interes să facă cerere de scoatere din evidentă, pentru că o astfel de cerere trebuia făcută numai de cel care era înscris ca plătitor de TVA.

Punctul de vedere al instantei nu se sprijină pe niciun text de lege si nici nu a tinut cont de faptul că DGFP Tulcea i-a comunicat că societatea nu este plătitoare de TVA, chiar si anterior aparitiei Legii nr.345/2002.

Motivarea instantei că era necesară întocmirea unei cereri de scoatere din evidenta TVA, chiar si în situatia în care societatea nu a fost înscrisă ca plătitor de TVA, bazată pe o exceptie creată jurisprudential si nu de către legislativ, constituie o motivare străină de natura cauzei ceea ce echivalează în fapt cu o nemotivare, cu o necercetare a fondului cauzei.

Analizând decizia contestată sub aspectul motivelor de nulitate invocate, Curtea constată că cererea de contestatie în anulare este nefondată.

Potrivit disp. art.317 Cod procedură civilă, „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestatie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1.când procedura de chemare a părtii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerintele legii;” 

În spetă, contestatoarea sustine că nu a fost legal citată la judecarea recursului, întrucât se afla în procedură de lichidare în temeiul Legii nr.31/1990, situatie în care trebuia să fie citată prin lichidator, aspect cunoscut de către recurentă dar neadus la cunostinta instantei de recurs.

Se constată că sesizarea instantei de recurs s-a făcut la data de 18.02.2010, prima citatie fiind emisă la data de 12.03.2010 pentru societate prin administrator social M.V , conform datelor existente în dosarul de fond.

Numirea lichidatorului pentru SC O. SRL s-a dispus prin sentinta civilă nr.610/17.03.2010, intervenind ulterior sesizării instantei de recurs si emiterii citatiei, astfel că, în fata instantei de recurs, administratorul social M.V a depus pentru termenul de judecată din 19.05.2010, o cerere de amânare pentru angajarea unui apărător.

De asemenea, intimata a depus întâmpinare la data de 14.06.2010, prin avocatul angajat, fără a aduce la cunostinta instantei de recurs împrejurarea că societatea nu mai poate fi reprezentată de către administratorul social întrucât, aflându-se în stare de dizolvare, a fost numit lichidator în temeiul Legii nr.31/1990 pentru efectuarea operatiunilor de lichidare.

Fată de cele arătate, nu se poate sustine că, procedura de chemare a părtii pentru ziua când s-a judecat recursul nu a fost legal îndeplinită. Nu numai că partea a avut cunostintă de proces, dar a si fost reprezentată prin avocat, care a depus întâmpinare.

Curtea consideră că problema ridicată în contestatia în anulare  reprezintă o problemă de reprezentare a părtii si nu de citare. Ori, contestatoarea nu se poate apăra invocând propria turpitudine, atâta timp cât administratorul social cunostea situatia societătii si cu toate acestea a înteles să reprezinte societatea în recurs, angajând avocat în acest sens.

Fată de cele arătate, instanta constată că în cauză contestatoarea a fost legal citată la judecarea recursului, astfel că nu este îndeplinită conditia prevăzută de art.317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.

De asemenea, art.318 Cod procedură civilă prevede că „Hotărârile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie când dezlegarea dată este rezultatul unei greseli materiale sau când instanta, respingând recursul sau admitându-l numai în parte, a omis din greseală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”

Din modul de redactare a textului rezultă că o contestatie în anulare specială pe motivul nepronuntării asupra motivelor de casare sau modificare poate fi urmată doar de către cel care face recurs. Doar o astfel de parte ar avea interes să invoce nepronuntarea asupra unor motive de recurs si doar în situatia în care recursul a fost respins sau admis în parte.

În situatia dată, contestatoarea SC O. SRL nu s-ar putea prevala de nepronuntarea instantei pe motivele de recurs întrucât aceste motive nu sunt invocate de societate ci de DGFP Tulcea, neputând în niciun caz să-i profite societătii, astfel că interesul de a invoca o atare neregularitate apartine exclusiv recurentei.

Se constată însă că, desi invocă disp. art.318 Cod procedură civilă,  contestatoarea nu sustine în fapt nepronuntarea pe anumite motive de recurs, ci afirmă că instanta de recurs nu si-a exercitat rolul activ prevăzut de disp. art. 129 alin.5 Cod procedură civilă, situatie ce nu se circumscrie motivelor de contestatie în anulare arătate. 

Pentru considerentele expuse, constatând că motivele invocate de contestatoare sunt nefondate, urmează a respinge contestatia în anulare ca atare.

Domenii speta

Spete similare