Succesiune. acceptarea tacită a succesiunii art. 650, 689, 690, 691, 700 Cod civil vechi.

SUCCESIUNE. ACCEPTAREA TACITĂ A SUCCESIUNII

art. 650, 689, 690, 691, 700 Cod civil vechi.

Succesiunea poate fi legală sau testamentară conform art. 650 Cod civil, iar conform art. 651 se deschide prin novaţie. Dreptul de acceptare a succesiunii se  prescrie într-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii, astfel cum prevede art. 700 al.1 Cod civil.

Acceptarea succesiunii poate fi expresă sau tacită. Acceptarea este tacită atunci când succesibilul face un act pe care nu ar putea să-l facă decât în calitatea sa de moştenitor şi din care rezultă intenţia sa de a accepta moştenirea – art. 689 Cod civil. Recurentul nu a  făcut dovada că ar fi făcut acte de conservare, îngrijire, administrare sau dispoziţie asupra averii succesorale, plata taxelor şi impozitelor, folosirea bunurilor succesorale. Nu a făcut dovada cu probe pertinente nici măcar a faptului că a contribuit la cheltuielile de înmormântare a defunctului, dar sub acest aspect este de observat că practica judiciară consideră că aceasta nu are valoarea unei acceptări tacite a moştenirii.

Dosar nr. 2295/187/2009

Decizia nr. 1715/24.04.2012 a Curţii de Apel Oradea

Prin sentinţa civila nr. 1123/23 septembrie 2010 pronunţata de Judecătoria Beiuş, instanţa a respins acţiunea formulata de reclamantul H.T. in contradictoriu cu paraţii H.M. si H.A. ca neîntemeiata.

Pentru a pronunţa aceasta hotărâre instanţa de fond a reţinut, in fapt următoarele:

Imobilele  cu  nr.  top.  1901/1 şi 1901/2  înscrise  în  c.f.  345 Lunca  au format  proprietatea  antecesorului  părţilor,  respectiv tatălui  reclamantului  şi  al  defunctului H.A.. Astfel,  pe  acest  imobil  există  o  casă  veche  construită  din  lemn,  iar  în  anul  1968 H.A. senior  împreună cu  soţia sa  H.M. au  edificat  construcţia nouă prin  contribuţia  lor exclusivă,  aceştia fiind ambii  încadraţi  în  muncă  în  Beiuş. În  perioada  anilor  1974-1975 reclamantul  H.T. a  primit  atât  din  partea  părinţilor  H.G. şi  M.  cât  şi  din  partea  fratelui  său H.A.  şi  a  soţiei  sale  Maria suma de  38.000  lei,  pentru  ca  acesta  să-şi  cumpere  o  casă  în  Beiuş, cei  doi  fraţi împreună  cu  părinţii înţelegându-se  că lui H.A. senior şi  soţiei  sale  Maria îi  va  rămâne casa  din  Lunca.  Astfel  o  parte  din banii  care au fost  predaţi  reclamantului  au  provenit din  zestrea lui  H.M.,  care a  vândut 15  oi  în  acest  scop. Deşi  în  perioada  în  care  s-a  edificat  construcţia  nouă  trăia  defunctul  H.G.,  acesta  nu  a  participat  şi  contribuit  la  edificarea  construcţiei  deoarece era  văcar la CAP,  plecând dimineaţa  cu  vacile  la  păscut  şi  se  întorcea seara,  acesta  realizând  un  venit  de  cca.  300  lei ajutor social. Cele mai  sus  relatate  au rezultat  din declaraţia martorilor H.I. şi P. A. 

În  ceea  ce  priveşte  masa  succesorală  rămasă  în  urma  defunctului H.G. instanţa  a  constatat  că  din întreg  materialul probator administrat  în  cauză  reclamantul  nu  a  făcut dovada  acceptării  exprese sau  tacite  a  succesiunii  după  tatăl  său,  conform art. 700  cod  civil,  fiind astfel  străin  de  moştenirea  lăsată  de  tatăl  său. 

În  ceea  ce-l priveşte  pe  defunctul  H.A. şi  soţia  acestuia,  doar  aceştia  au  acceptat  în  mod  tacit  succesiunea după  defunctul  H.  G. ,  folosind bunurile  succesiunii  şi  construind  o  nouă  casă  pe terenul în  litigiu  încă  din  perioada  în  care trăia  atât  H.G. cât  şi  soţia acestuia. 

Cu  privire  la  defuncta  H.M. instanţa  constată  că  din  depoziţia  martorilor  rezultă  că  aceasta,  după  decesul  soţului  ei s-a mutat  în  Beiuş  la  fiul  său H.T.  şi  a  revenit  la  Lunca,  după  o  perioadă  de douăzeci  de ani, înainte  cu  circa  trei  ani  de data  decesului.

Din  materialul  probator administrat  în  cauză  instanţa  a reţinut  că  defuncta  nu  a  acceptat  în  mod  expres  sau tacit  moştenirea  după  soţul  ei  în  conformitate  cu  dispoziţiile  art.  700  cod  civil.

Reclamantul a  făcut  doar  dovada  acceptării  succesiunii  după  mama  sa prin  declaraţia  expresă  de  acceptare  a  succesiunii  autentificată  cu  nr.  2880/21.11.2005.

Din  depoziţiile  martorilor  audiaţi în  cauză  H.I.şi  P.A. instanţa  a reţinut  că  între  cei  doi  fraţi  H.T.  şi H.A.  senior  a  existat  un  partaj  voluntar în  sensul că imobilul  din  Lunca  va  rămâne  la  H.A.  senior  şi  soţia  acestuia  Maria, în  urma  escontentării  reclamantului  din  averea  părintească. În  acest  sens H.T.  a  primit  o  sumă  de  bani în  vederea  cumpărării imobilului  din  Beiuş,  iar  banii  au  provenit  atât  de  la  părinţii  săi  cât  şi  din  zestrea  primită  de  H.M.,  respectiv  un  număr  de 15 oi  ce  au  fost  înstrăinate.

În  ceea  ce  priveşte  casa  nouă instanţa  a constatat  că din  întregul  material  probator  administrat  în  cauză  singurii  care  au  contribuit  la  procurarea  materialelor şi  edificarea  construcţiei  au  fost  H.A.  senior şi  H.M.,  ceilalţi nu  şi-au  adus aportul  şi  contribuţia  la  edificarea  construcţiei  noi .

Cu  privire  la  răspunsul  la  întâmpinare depus de  către reclamant  la  data  de  10 mai  2010 , instanţa prin  încheierea  de  şedinţă  din  27  mai  2010 a stabilit că  acesta  este  tardiv  depus, având  în  vedere  că  întâmpinarea  a  fost  depusă la data  de 4  noiembrie  2009  pentru  termenul  din  12 noiembrie  2009 şi apare  ca o  completare  a  acţiunii  reclamantului,  motiv  pentru care instanţa  nu  l-a luat  în  considerare. 

Faţă  de  cele  de  mai  sus instanţa  a considerat că  acţiunea reclamantului  este  neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri  a declarat apel in termen  legal, timbrat cu  350 lei  taxă judiciară de timbru  si 2 lei timbru judiciar, reclamantul H.T. solicitând admiterea lui, casarea hotărârii pronunţată de prima instanţă si admiterea acţiunii introductive astfel cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.

Prin Decizia civilă nr. pronunţată de Tribunalul Bihor s-a respins  ca nefondat apelul civil introdus de apelantul H.T. domiciliat in loc. Beiuş, str. Viorelelor, nr. 10, jud. Bihor, in contradictoriu cu intimaţii H.M. si H.A. ambii domiciliaţi in loc. Lunca, nr. 219, jud. Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 1123/23.09.2010 pronunţata de Judecătoria Beiuş pe care a păstrat-o în totalitate; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

In mod corect  a reţinut instanţa de fond ca nici H.M.si nici  reclamantul  H.T.  nu au acceptat in condiţiile art. 650 cod civil moştenirea rămasă in urma def. H.G., criticile aduse de apelant hotărârii atacate sub acest aspect fiind nefondate.

Potrivit practicii  şi literaturii de specialitate, pentru ca actul de acceptare tacita sa producă efecte, acesta trebuie sa fie neechivoc in sensul însuşirii calităţii de moştenitor, actele echivoce neputând fi luate in considerare in acest sens.

Or, in speţă reclamantul  nu a făcut dovada certă ca in termenul  de 6 luni prev. de disp. art. 700 al. 1 Cod civil, ar fi îndeplinit in calitatea sa de succesor legal al def. H.T. un act, un gest din care sa reiasă fără echivoc intenţia sa de a accepta moştenirea rămasă in urma defunctului sau tată. Simplul fapt ca a transportat  cu maşina cu ocazia înmormântării anumite bunuri necesare pentru pomană conform obiceiului locului, in opinia instanţei de apel nu poate fi interpretat  ca un act  neechivoc de acceptare tacită a succesiunii, in condiţiile in care martorul  Brie Gheorghe in dovedirea acestor împrejurări nu cunoaşte cine a contribuit financiar la acoperirea cheltuielilor legate de înmormântarea def. H.T.. depoziţia sa fiind neconcludentă sub acest aspect.

Referitor la def. H.M.din probele de la dosar, rezultă faptul  ca după decesul soţului său, aceasta a plecat  din gospodăria din Lunca, in Beiuş, unde a locuit cu fiul  său, reclamantul, aproximativ 20 de ani, iar in raport de aceasta stare de fapt, reclamantul  nu a făcut dovada prin probele administrate ca defuncta sa mamă ar fi acceptat  in mod tacit ori expres moştenirea rămasa in urma def. H.T..

Întrucât reclamantul nu a dovedit că el si mama sa ar fi acceptat  succesiunea rămasă in urma def. H.G. in termenul de prescripţie, aceştia sunt consideraţi  ca fiind străini de moştenire, ca si când ar fi renunţat  la ea, singurul moştenitor acceptant, conform  probelor dosarului  fiind H.A..

Reclamantul a făcut dovada acceptării succesiunii rămasă in urma decesului  mamei sale H.M.– survenită la data de 20 iulie 2005 prin declaraţia expresa de acceptare autentificata sub nr. 2880/21.11.2005.

In ceea ce priveşte insă compunerea masei succesorale rămasă in urma acesteia, astfel cum este descrisă  in petitul acţiunii introductive, din probele administrate in cauza, depoziţiile martorilor H.I., P.A. si I. I. a retinut ca antecesorii părţilor nu au  avut nici o  contribuţie la procurarea materialelor si edificarea construcţiei noi din localitatea Lunca de către paraţii H.M. si Alexandru, astfel ca in mod corect prima instanţa a respins in totalitate ca nefondata acţiunea formulata de reclamant.

In raport de considerentele expuse, in baza disp. art. 296 c.pr. civ., apelul a fost respins ca nefondat, constatându-se ca intimaţii nu au  solicitat cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs  reclamantul H.T., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi modificarea în întregime a sentinţei civile nr. 1123/2010 pronunţată de Judecătoria Beiuş în Dosar 2295/187/2009 şi în consecinţă admiterea cţiunii introductive, astfel cum a fost formulată în faţa primei instanţe; cu obligarea intimaţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate reprezentând : taxă de timbru , timbru judiciar onorar avocaţial  atât cele ocazionate cu judecarea fondului, cât şi cele ocazionate în apel, respectiv în recurs.

În susţinerea recursului invocă în scris următoarele motive:

Prin Sentinţa civilă nr. 1123/2010 pronunţată de Judecătoria Beiuş în Dosar 2295/187/2009 s-a respins acţiunea formulată de recurent ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, ce s-a soluţionat la Tribunalul Bihor, unde prin Decizia Civilă 114/A/2011s-a respins ca nefondat apelul, instanţa de apel motivând că, în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi acceptat succesiunea după părinţii săi, în termenul prevăzut de art. 700 cod civil.

Arătă că în mod greşit şi vădit nelegal instanţa a apreciat că în ceea ce îl priveşte nu ar fi acceptat succesiunea după defunctul H.G., aceasta revenind în întregime fratelui său H.A..

Susţine că şi-a manifesta intenţia de acceptare a succesiunii, suportând aproape în totalitate cheltuielile de înmormântare, aspect care o priveşte şi pe soţia supravieţuitoare a acestuia, respectiv mama sa, H. M. , aspecte care au fost recunoscute de către pârâţi prin întâmpinarea depusă cu ocazia judecării în fond a cauzei.

H.M.a locuit până în anul 1986 în domiciliul conjugal din Lunca, iar împreună cu soţul său, până la data decesului acestuia survenit în anul 1981. Abia după anul 1986 s-a mutat în Beiuş la domiciliul recurentului pentru a o întreţine.

Aşadar, aceasta a acceptat tacit succesiunea folosind, în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civi, bunuri ce au rămas după defunctul ei soţ. Faptul că a locuit la domiciliul comun, după decesul soţului ei, a fost de asemenea recunoscut de către pârâţii intimaţi în întâmpinarea depusă la fond.

Se menţionează în considerentele hotărârii atacte că nu se poate reţine faptul că antecesorii mei ar fi avut vreo contribuţie la edificarea casei noi, din localitatea Lunca.

La dosarul cauzei există însă cartea de muncă a tatălui părţilor, din care rezultă că în perioada în care s-au edificat construcţiile noi 1958-1960 , acesta era angajat şi realiza venituri, astfel încât locuind în menaj comun cu soţia şi fratele recurentului, trebuia să i se recunoască o cotă de contribuţie la edificarea acestor construcţii.

Consideră că în mare parte întinderea masei succesorale a fost dovedită, ca constând în principal în : terenul intravilan, casa veche, materialele de construcţie, în mare parte recunoscute de către pârâţi, prin întâmpinarea depusă la dosar, precum, şi din cota de proprietate a defuncţilor din construcţia nouă.

Luând în considerare că este acceptantul tacit a succesiunii defuncţilor săi părinţi, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În drept a invocat art. 299, art. 304 pct. 8 şio 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 7 martie 2012 intimatul H.A. a solicitat respingerea recursului formulat de recurent şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate, arătând în esenţă că în mod corect instanţa d fond a reţinut faptul că în ceea ce priveşte masa succesorală rămasă în urma defunctului H.G., reclamantul – recurent nu a putut face dovada că ar fi acceptat în mod expres sau tacit moştenirea lăsată de defunctul său tată, iar pe de altă parte, din probele administrate rezultă că nici soţia supravieţuitoare, respectiv mama reclamantului, H. M., nu a acceptat nici expres şi nici tacit succesiunea după soţul său (defunctul H.G.) câtă vreme, imediat după decesul acestuia a părăsit locuinţa situată în comuna Lunca, locuind până în 2002 în Beiuş, împreună cu recurentul – reclamant.

În drept invocă art. 115, 118 Cod procedură civilă.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, instanţa reţine următoarele:

În mod corect şi judicios instanţele de fond au reţinut faptul că nici H. M. şi nici reclamantul H. T. nu au acceptat în condiţiile art. 650 Cod civil moştenirea rămasă în urma defunctului H.G., criticile aduse de recurent sub acest aspect nefiind fondate.

Astfel, din probele administrate în cauză reclamantul nu a putut face dovada că ar fi acceptat în mod expres sau tacit moştenirea după defunctul  său tată, fiind corect considerat de instanţele de fond, raportat la art. 700 alin. 1 Cod civil ca fiind străin de moştenire.

Nefondate sunt astfel şi susţinerile recurentului în sensul că şi-ar fi manifestat intenţia de acceptare a succesiunii după tatăl, suportând aproape în totalitate cheltuielile de înmormântare ale acestuia, câtă vreme din probele administrate în cauză nu rezultă acest aspect.

În acest sens, din declaraţiile martorului B. G. (fila 79 dosar instanţa de fond), rezultă că la decesului lui H.G., reclamantul s-a ocupat de procurarea pomenilor, „eu ducându-l cu maşina pentru ridicarea acestora…. Nu ştiu cine a contribuit financiar la înmormântarea lui H. G. ”… Ca urmare, corect s-a apreciat că simplul fapt de a transporta cu maşina cu ocazia înmormântării anumite bunuri necesare pentru pomană conform obiceiului locului, nu poate fi interpretat ca un act neechivoc de acceptare tacită a succesiunii.

Pe de altă parte, din probele administrate în cauză rezultă că, singurul moştenitor acceptant tacit al succesiunii după defunctul H.G., este H.A. senior, care, împreună cu soţia sa H. M., au locuit în aceeaşi gospodărie cu părinţii săi, respectiv defunctul H. G. şi soţia H.  M., dar în case separate folosind bunurile succesiunii. Totodată din probele administrate în cauză a rezultat că, casa nouă a fost edificată de H. A. senior şi soţia acestuia,  prin contribuţia lor exclusivă, ambii fiind încadraţi în muncă.  În acest sens sunt şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv P. A.(fila 35 dosar fond), H. I.(fila 34 dosar fond) şi I. I. (fila 36 dosar fond).

De menţionat că din declaraţiile aceloraşi martori menţionaţi anterior, rezultă şi faptul că defunctul H.G. în perioada în care s-a edificat construcţia nouă nu a contribuit la construirea acesteia, fiind văcar la CAP, plecând dimineaţa şi întorcându-se seara, realizând un venit de aproximativ 300 lei, iar defuncta H. M. doar a preparat mâncarea necesară pentru meşteri.

Pe de altă parte, chiar şi în ideea în care defunctul H. G. realiza venituri, în perioada edificării construcţiei noi, acest aspect nu are relevanţă, câtă vreme, după cum am arătat anterior, din probele administrate în cauză, nu rezultă că acesta ar fi contribuit în vreun fel la edificarea casei noi.

Nefondate sunt astfel şi susţinerile recurentului potrivit cărora, tatăl său, defunctul H.G., a locuit în menaj comun cu H. A. senior şi soţia acestuia, astfel încât trebuia să i se recunoască o cotă de contribuţie la edificarea acestor construcţii. În acest sens, martorul I. I. (fila 36 dosar fond) arată că „în perioada în care a fost identificată construcţia nouă pârâţii H. A. şi  M. aveau menajul separat…”.

În ceea ce priveşte pe defuncta H. M., de asemenea, corect s-a reţinut faptul că din probele administrate în cauză, nu rezultă nici că aceasta ar fi acceptat tacit sau expres succesiunea după defunctul H.G., aceasta plecând de altfel, din gospodăria din Lunca imediat după decesul soţului, în Beiuş, la fiul său, H. T., unde a locuit aproximativ 20 de ani.

Este adevărat că reclamantul, prin declaraţia autentificată sub nr. 2880/21 noiembrie 2005, a făcut dovada acceptării succesiunii rămasă în urma decesului mamei sale (20 iulie 2005), dar după cum corect au arătat instanţa de fond şi cea de apel, în ceea ce priveşte compunerea masei succesorale rămasă în urma acestuia, astfel cum a fost descrisă în petitul acţiunii introductive, din probele administrate în cauză, după cum am  şi subliniat anterior, nu se poate reţine că antecesorii recurentului ar fi avut vreo contribuţie la procurarea materialelor şi edificarea construcţiei noi din localitatea Lunca, aceasta fiind construită prin contribuţia exclusivă a pârâţilor H. A. senior (în prezent decedat) şi soţia sa, H. M..

Faţă de cele ce preced, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul H. T., cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

Fiind în culpă procesuală recurentul va fi obligat la 600 lei cheltuieli de judecată în recurs, în favoarea intimatului, reprezentând onorariu avocaţial, conform chitanţei nr. 11/16 februarie 2012 (fila 22 dosar recurs).

Domenii speta

Spete similare