Reîncredinţare minor - art. 264, 400, 401 şi 505 al.(2) Codul civil

Decizie 3838 din 02.10.2012


REÎNCREDINŢARE MINOR

 - art. 264, 400, 401 şi 505 al.(2) Codul civil

Orice măsură privitoare la copil trebuie luată cu respectarea interesului superior al copilului, Părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta.

În caz de neînţelegere  între părinţi, instanţa decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept. Dacă apreciază că este necesar pentru soluţionarea unei astfel de cauze, instanţa poate dispune a fi ascultat şi copilul care nu a împlinit 10 ani.

DECIZIA CIVILĂ NR.3838/R/02 octombrie 2012

pronunţată în dosar nr. 2465/218/2011

Prin Sentinţa civilă nr. 4600/15.12.2011 pronunţată de J.C., a fost admisă ca întemeiată în parte acţiunea formulată de  reclamantul S.L., în contradictoriu cu pârâta B.M. şi a fost respins ca neîntemeiat capătul de acţiune privind reîncredinţarea minorei S.A.M., născută la data de 14.01.2005, pentru creştere şi educare tatălui reclamant.

În temeiul art. 401 alin. 1 Noul Cod civil combinat cu art. 27 din Legea nr. 71/2011 s-a încuviinţat ca reclamantul să aibă legături personale cu minora o dată pe lună,  sâmbătă  de la ora 10:00 până duminica la ora 18:00, o săptămână în perioada vacanţei de iarnă şi o lună în perioada vacanţei de vară, cu posibilitatea luării minorei la domiciliul reclamantului, prin înţelegere cu pârâta şi numai cu acordul minorei, având în vedere vârsta acesteia.

În temeiul art. 529, art. 530 Noul Cod civil combinat cu art. 27 din Legea nr. 71/2011 reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei, în favoarea minorei, o pensie de întreţinere în sumă de 120 lei lunar, începând cu data introducerii acţiunii  26.07.2011 şi până la majoratul minorei, ori altor dispoziţii legale.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În urmare relaţiilor de concubinaj ale părţilor, a rezultat minora S.A.M. născută la data de 14.01.2005.

Prin Sentinţa civilă nr. 1038/2011 din dosar nr. 388/2011 al J.C. s-a admis acţiunea reclamantei şi s-a încredinţat spre creştere şi educare minora, pârâtul fiind obligat la plata unei pensii de întreţinere. Prin Încheierea din 15.04.2011 din dosar nr. 388/2011/a1 s-a investit cu formulă executorie sentinţa civilă anterior menţionată.

În baza acestei sentinţe pârâta şi-a luat minora de la domiciliul pârâtului.

Din ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantului şi din discuţiile purtate cu acesta, rezultă că pârâta a părăsit domiciliul conjugal în anul 2007 când fetiţa avea vârsta de doi ani, aceasta rămânând în grija tatălui său. S-a mai precizat faptul că mama şi-a vizitat fetiţa doar de două ori şi atunci doar la grădiniţă, minora fiind ataşată de tatăl său, dar nu se face nici o propunere în ceea ce priveşte încredinţarea minorei (fila 13 dosar).

Din ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtei rezultă că aceasta are situaţie materială foarte bună, un climat familial propice pentru creşterea şi educarea minorei, minora integrându-se perfect în familie şi la grădiniţă. Pentru aceste motive se propune ca minora să rămână în familia pârâtei.

În interogatoriul luat pârâtei, la termenul de judecată din 8 decembrie 2011, aceasta a arătat că a părăsit domiciliul conjugal deoarece a fost bătută de către reclamant, i-a spart patru dinţi din faţă, la acest incident au intervenit vecinii, au fost chemate şi organele de poliţie, fiind dusă cu salvarea la Satu Mare. A mai arătat că nu şi-a vizitat fetiţa deoarece îi era frică de reclamant că o va bate din nou, a încercat să o viziteze doar la grădiniţă şi a dorit ca instanţa de judecată să decidă ce este mai bine pentru această minoră.  Pârâta a recunoscut faptul că trăieşte în relaţii de concubinaj de circa doi ani şi jumătate, dar acest concubin se comportă foarte bine cu minora şi acesta are o fată care este studentă la Cluj.

Din caracterizarea depusă de către pârâtă rezultă că, într-adevăr, concubinul său G.G. este un bun coleg, conştiincios, nu a avut sancţiuni disciplinare şi are calitatea de paznic din 2006 la Şcoala din Carei.

Din caracterizarea psiho-pedagogică depusă de pârâtă rezultă că minora frecventează grădiniţa cu program normal Căuaş începând cu semestru doi al anului şcolar 2010 – 2011 şi până în prezent, precizându-se că „la sosirea în grădiniţă avea dificultăţi de comunicare, deoarece nu vorbea limba română. Din punct de vedere socio-afectiv era retrasă, timidă, supărată, lipsită de încredere şi plângea foarte repede. Se plângea educatoarei de relele tratamente aplicate de tatăl biologic, un tată pe care fetiţa l-a descris ca fiind un alcoolic (…). Comportamentul educaţional al mamei faţă de copil este corect , iar ca aspecte semnificative aceasta a dat dovadă de răbdare, căldură afectivă. Relaţia cu mama este foarte bună, la fel şi cu concubinul acesteia, pe care fetiţa îl pomeneşte deseori, vorbind cu plăcere despre activităţile pe care aceştia le desfăşoară împreună: învăţarea unor poezii, roluri pentru serbare, alte activităţi gospodăreşti”. În această caracterizare se mai menţionează că mama manifestă permanent grijă pentru fiica sa, iar din punct de vedere socio-afectiv minora este acum comunicativă, veselă, cu mai multă încredere în forţele proprii şi răspunde întotdeauna solicitărilor verbale, fiind ataşată de mamă, colectivul grupei din care face parte şi de d-na educatoare.

Din caracterizarea depusă de către reclamant, aceasta este sumar întocmită şi se menţionează că minora a frecventat grădiniţa cu regularitate, a fost înzestrată cu rechizitele necesare, venind la grădiniţă, ordonată, curată şi îngrijită.

Din declaraţiile martorilor propuşi de reclamant rezultă că minora a fost îngrijită de către tatăl său fiind ajutat de către mama şi sora sa, menţionându-se că fetiţa este ataşată de tată, iar pârâta nu s-a interesat de aceasta.

Din declaraţia martorei propuse de pârâtă, care este şi asistent social, rezultă cu certitudine că pârâta, după investirea cu formulă executorie a sentinţei civile a fost să-şi aducă fetiţa acasă. Martora, personal a văzut că minora era speriată, nu vorbea deloc limba română, ci doar în limba maghiară, era murdară, cu şlapi în picioare şi avea o păpuşă zdrenţuită în mână. Se ascundea în spatele mamei şi nu vorbea cu nimeni. A fost înscrisă la grădiniţă, iar în prezent fetiţa este sociabil, acum vorbeşte şi limba română, este bine îngrijită de către mamă, iar mediul familial în care este crescută în prezent este propice pentru educarea acesteia. Din discuţiile purtate cu şeful de post din Dobra, această martoră a aflat că reclamantul este consumator de băuturi alcoolice, nu lucrează nicăieri, de fapt sora reclamantului a fost cea care a îngrijit minora. Mai relatează că pârâta îi permite reclamantului să o vadă pe fetiţă, dar la domiciliul acesteia, fiind încă speriată. În ceea ce priveşte concubinul pârâtei, fetiţa este ataşată de acesta, şi acesta contribuie efectiv la creşterea şi educarea minorei.

Având în vedere situaţia tensionată dintre părţi, instanţa de fond, a considerat necesară audierea minorei, chiar dacă aceasta are vârsta de 6 ani, în temeiul art. 264 Cod civil combinat cu art. 144 indice 1 Cod procedură civilă, art. 2 alin. 3 şi 24 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Astfel, la data de 9 decembrie 2011, a fost audiată minora în camera de consiliu, care a declarat că îi place să stea cu mama, aceasta se ocupă de creşterea şi îngrijirea sa, îi dă de mâncare, o duce la grădiniţă, menţionând că nu vrea să se întoarcă la tatăl său pentru „că tot bea şi pentru că este rău cu mami”; când a fost la tatăl său îi spunea mamei să vină să o ia, menţionând că acum este fericită cu mama sa şi vrea să rămână în continuare, insistând asupra faptului că nu vrea să se ducă la tatăl său. Mai menţionează că se înţelege foarte bine cu prietenul mamei sale, care se ocupă de ea şi manifestă afecţiune. În final precizează că îi este frică de tatăl său deoarece a văzut când a bătut-o pe mami, motiv pentru care a încercat să se ascundă.

Instanţa de fond a constatat că reclamantul a încercat să relateze o altă situaţie de fapt, încercând să inducă în eroare instanţa de judecată.

Din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că pârâta a fost nevoită să-şi părăsească domiciliul conjugal şi de frica reclamantului nu şi-a vizitat minora la domiciliu, ci doar la grădiniţă, atunci când a putut. A aşteptat ca instanţa de judecată să decidă asupra viitorului fetiţei, şi astfel că, numai în baza unei sentinţe judecătoreşti, rămasă definitivă şi irevocabilă şi-a dus fetiţa la domiciliul său, crescând-o în condiţii materiale şi morale optime pentru dezvoltarea armonioasă a acesteia.

Chiar şi concubinul acesteia o înţelege şi o sprijină pe pârâtă în creşterea, educarea şi îngrijirea minorei.

Minora este cea care a ales şi şi-a exprimat voinţa clară, chiar dacă are o vârstă atât de fragedă, că doreşte să rămână împreună cu mama sa, aceasta fiind cea care îi oferă siguranţă şi dragoste.

Împotriva sentinţei civile, reclamantul S.L. prin avocat, a declarat recurs solicitând în baza art. art. 312 pct. 1 şi 2 Cod procedură civilă,  modificarea hotărârii atacate şi în consecinţă admiterea acţiunii sale şi reîncredinţarea minorei A.M., născută în anul 2005 pentru creştere şi educare; drept urmare reclamantul a solicitat respingerea ca fiind fără obiect capătul doi din acţiunea introdusă cu privire la legăturile personale stabilite de către instanţă şi totodată pârâta să fie obligată şi la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea recursului său, recurentul a arătat că este dureros faptul că prima instanţă a ajuns la o concluzie bizară, menţionând că reclamantul a încercat să relateze o altă situaţie de fapt, încercând să inducă în eroare instanţa de judecată.

Pentru a vedea nelegalitatea şi netemeiniciei hotărârii atacate, a arătat că din dosarul nr. 388/218/2011 în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1039/ 16.03.2011 de către J.C. rezultă că s-a admis acţiunea civilă introdusă de B.M. împotriva pârâtului S.L. şi drept urmare, minora A.M., născută în anul 2005 a fost încredinţată pentru creştere şi educare mamei sale, pârâtul fiind obligat la plata pensiei de întreţinere în sumă de 130 lei lunar.

Din acţiunea introdusă de reclamantă, rezultă că aceasta a arătat că domiciliul său este în satul Dobra, comuna Supur, judeţul Satu Mare şi pe parcursul procesului a arătat că domiciliul său este în satul Hotoan, comuna Căuaş, judeţul Satu Mare.

Din ancheta socială efectuată de Primăria Comunei, întocmită de asistentul social S.A, o anchetă socială mai mult decât mediocră, din care rezultă că reclamanta are condiţii pentru creşterea şi îngrijirea minorei, că reclamanta trăieşte în concubinaj cu G.G. care este încadrat în muncă şi care are gospodărie proprie şi fără a se face în nici un fel referire la locul sau domiciliul în care se află fetiţa.

Recurentul a apreciat că instanţa era obligată, fiind vorba de soarta unui copil, să ceară şi ancheta socială din partea Primăriei de la domiciliul pârâtului, dar nu a făcut acest lucru. Pur şi simplu nu se face nici o referire la locul unde se afla minora în acel moment.

A arătat că din motivarea sentinţei atacate rezultă că reclamanta a trăit în concubinaj cu pârâtul timp de 7 ani, relaţie din care s-a născut minora A.M., că în prezent părţile s-au despărţit în fapt, minora rămânând în grijea reclamantei şi că recurentul pârât nu contribuie cu nimic la întreţinerea minorei. Este adevărat că, fiind prezent la una din şedinţele de judecată, în calitate de pârât, la întrebarea instanţei de judecată dacă este de acord cu acţiunea reclamantei, a răspuns afirmativ, întrucât nu cunoaşte limba română, fără să-şi dea seama de sensul întrebării pusă de instanţă.

De aici rezultă că reclamanta din dosarul nr. 388/218/2011 a fost aceea care a indus în eroare instanţa de judecată, încercând şi reuşind şi în prezentul dosar acelaşi lucru.

Recurentul arată că martorii audiaţi care au fost propuşi de el în faţa instanţei de fond au arătat în mod categoric că, pârâta de mai multe ori a părăsit domiciliul conjugal, că ultima dată a părăsit domiciliul conjugal cu circa trei ani în urmă lăsându-i fetiţă în grijă, el fiind acela care împreună cu mama şi sora sa s-au ocupat în mod permanent de creşterea şi îngrijirea fetiţei, o duceau la grădiniţă, o aduceau acasă de la grădiniţă, fiind curat îmbrăcată, fetiţa frecventând în mod curent nu numai grădiniţa, ci şi orele facultative de religie, că fetiţa are afecţiune faţă de tatăl său.

Din actele depuse la dosar din partea grădiniţei ce funcţionează pe lângă Şcoala Generală Dobra, rezultă că fetiţa este ataşată de tatăl său, i-a asigurat fetiţei toate cele necesare, fiind bine îngrijită, îmbrăcată curat, cu mâncare în gentuţă, ba mai mult, i-a confecţionat şi un costum de dans popular. Se mai precizează că atunci când pârâta a venit să o ia pe fetiţă la domiciliul său în primăvara anului 2011, aceasta a sărit speriată, plângând în braţele tatălui său şi că, într-adevăr fetiţa a fost luată de pârâtă în papuci de casă aşa cum au toţi copii la grădiniţă şi nu a mai avut timp să-i dea ghetuţele aflate pe raftul din holul grădiniţei.

În interogatoriul luat în faţa instanţei de fond, pârâta recunoaşte că a părăsit de mai multe ori domiciliul conjugal şi ultima dată cu circa trei ani în urmă când a lăsat-o pe fetiţă în îngrijirea tatălui, iar ea o perioadă de timp a locuit la mama sa, după care, cu circa un an şi ceva în urmă a intrat în relaţii de concubinaj cu numitul G.G., că a vizitat-o pe fetiţă la grădiniţă, în toată această perioadă doar de câteva ori, fără să-şi manifeste vreodată dorinţa de a lua pe fetiţă la domiciliul său.

De reţinut este faptul că, în toată această perioadă pârâta nu a contribuit cu un leu la întreţinerea minorei.

Foarte bine a arătat martora S.A. în declaraţia sa de martor că, fapta săvârşită de către pârâtă de a-şi părăsi copilul o perioadă mai mare de timp de trei ani, nu este altceva decât abandon de familie; şi într-adevăr aceasta a săvârşit un abandon.

Atât martora S.A., cât şi ancheta socială efectuată de aceasta, precizează că există o relaţie perfectă între fetiţă şi concubinul mamei G.G., care şi el se ocupă de creşterea şi îngrijirea acesteia.

Aceste afirmaţii sunt total nereale, deoarece prin Sentinţa civilă nr. 1946/2006 pronunţată de J.C. în dosarul nr. 2405/218/2006 s-a admis acţiunea civilă introdusă de reclamanta G.C. împotriva pârâtului G.G., fiind desfăcută prin divorţ căsătoria acestora încheiată sub nr. 69/1985, minora I.C. fiind încredinţată pentru creştere şi educare mamei sale, tatăl său fiind obligat la plata sumei de 80 lei drept pensie de întreţinere.

Din motivarea acestei sentinţe rezultă că, în timpul căsătoriei pârâtul o bătea pe reclamantă şi deşi lucra nu trimitea bani pentru întreţinerea celor două fiice, una majoră şi una minoră, era o fire agresivă, provoca dese certuri şi scandaluri în familie, iar în urma violenţelor, reclamanta a fost nevoită să se refugieze la vecini.

Acesta este profilul moral al concubinului pârâtei şi nu profilul moral pe care a vrut să-l dovedească pârâta prin martora sa şi ancheta socială efectuată în cauză.

Se pune problema în această situaţie dacă fetiţa în această locuinţă are condiţii normale pentru o dezvoltare normală, pentru o educaţie corespunzătoare, faţă de comportamentul pe care l-a avut concubinul pârâtei în familia sa.

Pe de altă parte, recurentul a considerat că, fetiţa sa fiind ascultată în faţa instanţei de fond a fost învăţată de pârâtă să spună ceea ce a spus despre el, deşi între părţi nu s-au întâmplat astfel de fapte, fetiţa era profund ataşată de recurent, era o dragoste şi afecţiune reciprocă, s-a ocupat de aceasta împreună cu mama şi sora sa, pentru a-i crea toate condiţiile necesare unei bune dezvoltări, din toate punctele de vedere.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata pârâtă B.M., a solicitat respingerea recursului şi menţinerea Sentinţei civile nr. 4600/2011 cu menţiunea ca întâlnirile dintre recurent şi fiica părţilor să se desfăşoare doar în prezenta intimatei şi fără să fie luată de la domiciliul său.

În motivare arată că este nereal faptul că a încercat să inducă în eroare instanţa de judecată, cele spuse de intimata pârâtă au fost confirmate şi de anchetele sociale depuse la dosar, anchete efectuate de asistent social specializat, reprezentând autoritatea locală. Nu crede că persoanele care au întocmit aceste anchete au semnat în necunoştinţă de cauza sau au indus în eroare ei însăşi instanţa. Este ruşinos faptul că recurentul denigrează persoane şi autorităţi pentru a arăta el o stare de fapt care nu există în realitate. Mai mult, în dosarul nr. 2465/2011 i s-a depus ancheta socială efectuată la domiciliul recurentului, dar în care nu s-a putut menţiona faptul că ar putea crea un mediu propice pentru creşterea şi dezvoltarea copilului, nu a putut face dovadă că ar avea un venit stabil, o gospodărie în urma căreia ar putea realiza venituri din care să asigure o viaţă decentă fetiţei, banii câştigaţi de recurent nu-i sunt suficienţi pentru a-şi cumpăra alcoolul pe care-l consumă zilnic.

Prin Încheierea din 05 martie 2012, instanţa deliberând asupra legalităţii căii de atac, raportat la obiectul cauzei, în temeiul art. 84 Cod procedură civilă  raportat la art. 282 Cod procedură civilă  a recalificat din recurs în apel, calea de atac.

Prin decizia civilă nr.93/Ap din 28 mai 2012 pronunţată de T.SM  s-a apelul declarat de reclamantul S.L. împotriva Sentinţei civile nr. 4600/2011 pronunţată de J.C. privind pe intimata B.M., fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că criticile aduse hotărârii primei instanţe sunt în contradicţie cu probatoriul administrat în faţa judecătoriei, iar dovezile  înfăţişate în  faza procesuală a apelului întăresc temeinicia soluţiei apelate.

A considerat ca fiind irelevante aspectele legate de nelegalitatea Sentinţei civile nr. 1039/2011 a J.C. pronunţată în dosar nr. 388/2011, ce nu face obiectul prezentului dosar.

În susţinerea apelului au fost invocate motive referitoare la neînţelegerile dintre părţi care au culminat cu părăsirea domiciliului conjugal de către pârâta-intimată şi care nu pot constitui temei pentru admiterea acţiunii chiar şi în condiţiile în care o perioadă minora S.A.M. născută în anul 2005 a fost lăsată în grija tatălui reclamant apelant.

Probele administrate în faţa primei instanţe (audieri de martori, anchete sociale, caracterizare psiho-pedagogică a minorei) au determinat convingerea instanţei de fond că este spre interesul şi binele copilului ca acesta să rămână spre creştere şi educare în grija mamei, care dispune de mijloace materiale şi afective pentru asigurarea unui climat favorabil formării şi dezvoltării sale sub toate aspectele.

În favoarea confirmării sentinţei J.C., sunt şi probele administrate în apel, respectiv raportul de evaluare psihologică a copilului şi raportul de evaluare psiho-socială a minorei, precum şi procesul verbal de ascultare în cameră de consiliu a acesteia, act din care rezultă opţiunea fără echivoc, consecvenţa a copilului de a rămâne în continuare cu mama pârâtă intimată.

În acelaşi sens este şi recomandarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Judeţului Satu Mare exprimată în raportul de evaluare psiho-socială a copilului S.A.M.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul S.L. solicitând modificarea în întregime a hotărârilor pronunţate în cauză în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost aceasta formulată.

În motivarea cererii sale, recurentul arată că în urmă cu 5 ani mama fetiţei a părăsit domiciliul comun al părţilor, abandonând-o pe minoră, timp de 2 ani, vizitând-o doar sporadic şi fără a contribui în nici un fel la cheltuielile de creştere şi îngrijire ale copilului.

Mai arată recurentul că, în opinia sa, instanţa a acordat prea multă valoare opiniei minorei, care se află la vârsta la care nu poate conştientiza care este interesul său, fiind de altfel şi extrem de influenţabilă.

Prin întâmpinarea depusă intimata a solicitat respingerea căii de atac şi menţinerea hotărârilor pronunţate în cauză, apreciind că starea de fapt descrisă de reclamant nu este cea reală, că niciodată nu a abandonat-o pe minoră şi că separarea părţilor s-a datorat comportamentului violent al recurentului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că prin sentinţa civilă nr.1039/2011 a J.C., pronunţată în dosar nr.388/2011 minora S.A.M., a fost încredinţată mamei spre creştere şi educare, fiind obligat tatăl să suporte 130 lei lunar cu titlu de pensie de întreţinere.

La acea dată, tatăl nu s-a opus admiterii acţiunii, iar din probele administrate în cauză a rezultat că fetiţa este bine îngrijită de mamă.

Hotărârea nu a fost atacată, situaţia rămânând neschimbată de la acea dată.

În aceste condiţii, pentru a dispune reîncredinţarea minorei, respectiv pentru a stabili locuinţa copilului la tatăl ei, instanţa trebuie să constate că au intervenit modificări în condiţiile care au fost avute în vedere la luarea măsurii din anul 2011, respectiv că ar fi în interesul superior al minorei ca aceasta să fie scoasă dintr-un anumit mediu şi dusă la tatăl ei.

Astfel de situaţii nu au fost evidenţiate în cauză, aspectele pe care le impută recurentul fostei sale concubine fiind legate de perioada în care cei doi concubini s-au separat în fapt, aspecte care s-au petrecut anterior soluţiei din 2011.

Minora a fost audiată şi în prezenţa completului instanţei de recurs şi a declarat, fără nicio îndoială, că doreşte să rămână cu mama ei, iar din felul în care s-au derulat discuţiile, membri completului direct au constatat că fetiţa este echilibrată, că-şi poate justifica opţiunea, din modul în care s-a exprimat putându-se concluziona că se simte în siguranţă împreună cu mama ei, fiind extrem de mulţumită că a început şcoala şi că se simte foarte bine în colectivul din care face parte.

În aceste condiţii, nu există nici un motiv întemeiat care să justifice intervenirea în acest echilibru în care minora se află în prezent şi instanţa de recurs apreciază că nu este în interesul fetiţei să se stabilească locuinţa la tată în acest moment.

Problema cuantumul pensiei de întreţinere a fost legal tranşată de către instanţa de fond, mama putând să solicite în cadrul acestui proces recalcularea ei.

Faţă de toate cele precizate, instanţa va respinge recursul ca nefondat în temeiul art.312 al.1Cod procedură civilă.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei, reprezentând cheltuieli de transport pentru termenul de judecată din 02 octombrie 2012.

Domenii speta