Divorţ cu minori

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă Nr. 329/2014

Şedinţa publică de la 19 Februarie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE I.M.

Grefier L.V.

Pe rol pronunţarea în cauza civilă având ca obiect divorţ cu copii minori formulată de formulată de reclamanta N.T., cu domiciliul procedural ales în F., str. D., nr. 29, judeţul D., la familia C.F., împotriva pârâtului N.A., cu domiciliul în comuna V., sat A., nr. 59, judeţul G., în contradictoriu cu autoritatea tutelară din cadrul Consiliului Local F., cu sediul în F., judeţul D. şi cu autoritatea tutelară din cadrul Consiliului Local V., cu sediul în comuna V., judeţul G.. 

Dezbaterile în cauză au avut loc în data de  04.02.2014, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de  19.02.2014

 INSTANŢA

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei T-C. la data de 03.07.2013 sub nr…./317/2012, reclamanta N.T. l-a chemat în judecată pe pârâtul N.A., solicitând desfacerea căsătoriei încheiată la data de 13.06.1992 la Primăria comunei V., menţinerea numelui reclamantei din timpul căsătoriei, stabilirea locuinţei minorei N.E.I., născută la data de 27.06.1996 la mamă, exercitarea autorităţii părinteşti de către mama reclamantă, obligarea pârâtului la plata unei pensii alimentare pentru copilul minor în funcţie de nevoile sale şi de posibilităţile materiale ale pârâtului, obligarea pârâtului la plata unei prestaţii compensatorii sub forma unei cote procentuale în cuantum de 10%-20% din venitul său lunar şi obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în cuantum de 10.000 lei pentru prejudiciile morale şi materiale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei.

În motivare, reclamanta arată că din căsătorie au rezultat minora N.E.I., născută la data de 27.06.1996, şi fiica majoră N.R.M , născută la data de 8.06.1993, că pe fondul lipsei de comunicare, a agresivităţii pârâtului, a consumului de alcool al acestuia şi a nevoilor materiale, relaţiile de cuplu s-au deteriorat.

Pârâtul a exercitat asupra sa şi chiar asupra fiicei majore violenţă fizică şi psihică, a alungat-o pe reclamantă de nenumărate ori din domiciliul conjugal, reclamanta fiind nevoită să stea afară, în condiţii de noapte şi frig, de multe ori împreună cu copii, situaţie pentru care fiica majoră a părăsit domiciliul.

De asemenea, de-a lungul timpului pârâtul a întreţinut diverse relaţii extraconjugale, nefiind  niciodată interesat de situaţia şcolară, de preocupările, de nevoile morale şi materiale ale copiilor, situaţie în care reclamanta a fost nevoită să se împrumute  de la rude şi vecini pentru a-şi creşte copiii şi chiar să plece în străinătate pentru a munci.

Tot în acelaşi scop a mai arătat reclamanta că, în perioadele de timp în care a fost plecată în străinătate,  a fost nevoită să lase procura mamei sale spre a se ocupa de creşterea copiilor,  deoarece pârâtul a refuzat să fie preocupat de soarta acestora, că din cauza lovirilor şi ameninţărilor repetate din partea pârâtului, în anul 2011, a formulat chiar plângere penală împotriva acestuia..

Din cauza stării tensionate, a mai formulat o altă acţiune pentru desfacerea căsătoriei, ulterior împăcându-se cu pârâtul, iar, din cauza lipsurilor materiale, a  fost nevoită să plece la muncă în străinătate în luna august 2012, iar ulterior în martie, aprilie 2013. După revenirea în domiciliul conjugal, în data de 20.06.2013, a fost alungată din acest domiciliu împreună cu minora, fiind nevoită să locuiască la părinţii săi, fără nici o formă de venit, deşi trebuie să se preocupe de întreţinerea sa şi a fiicei majore. În această situaţie, se impune ca pârâtul să fie obligat să-i acorde prestaţii compensatorii sub forma unei cote procentuale în cuantum de 10-20% din venit.

De asemenea, a mai susţinut reclamanta că timp de 20 de ani s-a dedicat creşterii, îngrijirii şi întreţinerii copiilor şi a gospodăriei de care beneficiază momentan pârâtul, că a fost maltrată şi umilită de acesta astfel încât solicită acordarea unei despăgubiri în cuantum de 10.000 lei pentru prejudiciile materiale şi morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile articolului 373 Cod civil rap. la disp. art. 914-933 Cod procedură civilă şi coroborate cu dis. art. 379-404 Cod civil.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar în copie certificatul de căsătorie, cartea sa de identitate, certificat naştere minor, sentinţa civilă nr. 1205/2013 pronunţată în dosarul nr. 186/317/2012 de Judecătoria T.C., plângere penală, procură specială, mandate Western Union, taxă timbru în sumă de  40 lei,  solicitând încuviinţarea probatoriului cu martorii C.A, O.C.G.şi N.I..

Prin rezoluţia din data de 04.07.2013, s-a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 194 lit.d) şi 197 din Codul de procedură civilă şi, având în vedere dispoziţiile art.200 alin.2 din Codul de procedură civilă, republicat, i-au fost comunicate în scris reclamantei lipsurile cererii de chemare în judecată, cu menţiunea ca, sub sancţiunea anulării cererii, să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata unei „prestaţii compensatorii”, să precizeze concret cuantumul sumei solicitată cu titlu de despăgubiri materiale şi ce reprezintă acestea şi cuantumul sumei solicitată cu titlu de daune morale; să timbreze cererea cu 60 lei taxă de timbru pentru desfacerea căsătoriei, 100 lei taxă judiciară de timbru pentru daune morale şi, în conformitate cu dis. art.3 alin.1 din OUG 80/2013 pentru despăgubirile materiale şi să înainteze dovada achitării acestora. .

Reclamanta a primit comunicarea la data de 08.07.2013, iar la data de 16.01.2014 a depus o completare la cererea de chemare în judecată, taxele de timbru, acte medicale eliberate pe numele său.

Prin completarea la cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unei prestaţii compensatorii sub forma unei cote procentuale în cuantum de 10%-20% din venitul său lunar, întemeiată pe disp. art.373 lit.b Cod civil coroborate cu disp.art.390-395 Cod civ., raportate la disp. art.918 Cod procedură civilă, sub forma unei cote procentuale din venitul soţului.

A motivat că locuieşte cu fiica sa la rude, în prezent neavând nici o formă de venit, toate bunurile personale, mobila, grădina şi animale din gospodărie rămânând în vechiul domiciliu conjugal, iar lichidarea regimului matrimonial va conduce la dobândirea unor bunuri, însă o vor lipsi locuinţă, domiciliul conjugal fiind stabilit în casa bătrânească aparţinând familiei pârâtului, casă pe care cei doi soţi au renovat-o şi îmbunătăţit-o radical.

A mai arătat că pârâtul are venituri mari pe care le realizează din salariu, precum şi din prestarea; unor activităţi ca meseriaş, iar mijloacele sale materiale sunt susţinute şi de gospodăria pe care a întreţinut-o şi care i-a rămas în totalitate. Din cauza vârstei reclamantei de peste 40 de ani, calificării profesionale reduse, precum şi stării de sănătate precare, este îngreunată găsirea unui loc de muncă dar mai ales obţinerea unor venituri suficiente pentru întreţinerea sa şi a celor două fiice.

De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în cuantum de 10000 lei pentru prejudiciile morale şi materiale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei, întemeindu-ţi capătul de cerere privind obligarea la plata despăgubirilor materiale şi morale pe disp. art.373 lit.b) Cod civil coroborate cu dispoz.art.388 Cod civil, raportate la disp. art.918 Cod procedură civilă, motivând că s-a dedicat peste 20 de ani creşterii, îngrijirii copiilor şi întreţinerii gospodăriei familiale, gospodărie de care a rămas să beneficieze exclusiv pârâtul, a îndurat multe bătăi şi umilinţe care au condus la degradarea stării sale de sănătate fizică încercând să continue căsătoria cu pârâtul. A mai precizat că s-a întors să locuiască în casa părinţilor săi bătrâni, împreună cu fiica minoră, având un statutul social de femeie despărţită, cu copii, fără cele necesare traiului, suferind un dezechilibru în condiţiile de viaţă.

Tot în acelaşi sens, reclamanta a mai arătat că viciul alcoolului, s-a accentuat la pârât în ultimii ani, creându-i suferinţe morale, întrucât acesta provoca mereu scandal şi era violent, iar injuriile şi reproşurile aduse permanent au determinat episoade constante de depresie în viaţa conjugală, demnitatea reclamantei fiind adesea lezată prin comportamentul pârâtului acasă şi în societate.

Pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile prev. de art.309 C.civ, nici în cea ce priveşte fidelitatea şi sprijinul acordat soţiei, infidelităţile sale constante determinau lipsa acestuia din domiciliul conjugal perioade de timp, cât şi lipsuri materiale, pârâtul refuzând să-şi sprijine material copiii.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat interogatoriul pârâtului, proba cu înscrisuri şi proba testimonială, martorii fiind cei propuşi prin acţiune.

Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în  condiţiile prev.de art. 451-453 Cod procedură civilă.

Prin rezoluţia din 17.07.2013 i-au fost comunicate pârâtului cererea de chemare în judecată, completarea la acţiune şi înscrisurile anexe, punându-i-se în vedere ca, în termen de 25 de zile de la comunicare să depună întâmpinare însoţită de toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în apărare, în atâtea exemplare câte părţi cu interese contrare sunt, plus unul pentru instanţă, sub sancţiunea art.208 alin.2 Cod procedură civilă, respectiv decăderea din dreptul de a mai propune probe şi de a mai invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.

Pârâtul a primit comunicarea la data de 25.07.2013 şi nu a  formulat întâmpinare.

Prin rezoluţia din 26.08.2013 s-a fixat primul termen de judecată pentru 17.09.2013 pentru când au fost citate părţile.

Pe rolul instanţei a fost înregistrată sub nr.3540/317/2013, cererea formulată de reclamantul N.A. privind desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâta N.T. din vina exclusivă a acesteia, cerere prin care se solicita ca instanţa să stabilească ca autoritatea părintească pentru minora N.E.I., născută la data de 26.07.1996, să se exercite în comun de ambii părinţi, iar domiciliul acesteia să fie stabilit la tată, să fie obligată pârâta la pensie de întreţinere în favoarea minorei în funcţie de nevoile sale şi de veniturile nete realizate de pârâtă, să dispună ca pârâta să-şi reia numele avut anterior căsătoriei, acela de „Cătănea”, precum şi obligarea acesteia la cheltuieli de judecată.

În expunerea stării de fapt,  a arătat reclamantul că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în comuna V., sat A. judeţul G., că din cauza comportamentului nejustificat al pârâtei care nu-şi mai îndeplinea obligaţiile conjugale fata de soţ, nu-i mai gătea şi nu-i mai spăla hainele, totul culminând cu părăsirea domiciliului de către aceasta împreună cu fiica minoră în timp ce reclamantul se afla la muncă, relaţiile de căsătorie s-au deteriorat în ultima perioadă de timp.  A mai susţinut că fiica minoră a revenit la domiciliu fără pârâtă şi că neînţelegerile dintre soţi durau de mai mult timp, anterior fiind chiar despărţiţi în fapt.

A mai menţionat reclamantul că pârâta a întreţinut permanent starea de conflict şi nu a participat financiar la susţinere familie, cheltuielile familiei, ratele la bancă, facturi la întreţinere si utilităţi.

Minora este ataşată de reclamant, acesta fiind cel care s-a ocupat de creşterea şi educarea  fetei mai ales pe perioadele lungi de timp cat părţile au fost despărţite sau pârâta a fost plecată in străinătate. A mai arătat că stabilirea domiciliului minorei la tată este în  interesul acesteia întrucât deţine condiţii optime pentru creşterea şi educarea fetei oferind şi garanţii morale suficiente. Pârâta îi acordă fiicei minore o libertate exagerată, neverificând  unde pleacă minora, cu cine pleacă sau ora la care se întoarce.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 373 lit. b), 383 (3), 400 (2), 529, 499 C.Civil, art. 451-452 C.Proc.Civilă .

În dovedirea cererii a solicitat încuviinţarea probei testimoniale, interogatoriul pârâtei şi înscrisuri, depunând în copie cartea sa de identitate, certificatul de naştere al minorei, originalul certificatului de căsătorie şi a timbrat cererea cu 120 lei taxă judiciară de timbru.

Prin rezoluţia din 26.09.2013 i-au fost comunicate pârâtei cererea de chemare în judecată, completarea la acţiune şi înscrisurile anexe, punându-i-se în vedere ca, în termen de 25 de zile de la comunicare să depună întâmpinare însoţită de toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în apărare, în atâtea exemplare câte părţi cu interese contrare sunt, plus unul pentru instanţă, sub sancţiunea art.208 alin.2 Cod procedură civilă, respectiv decăderea din dreptul de a mai propune probe şi de a mai invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.

Pârâta primit comunicarea la data de 30.09.2013, iar la data de 29.10.2013 a  formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a arătat că vinovat de deteriorarea relaţiilor  de căsătorie este pârâtul care a fost întotdeauna agresiv atât cu pârâta cât şi cu fiicele celor doi, mai ales pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Mai mult, acesta ar fi întreţinut relaţii extraconjugale şi ar fi refuzat să ajute în gospodărie sau să contribuie financiar la întreţinerea gospodăriei.

A mai precizat că cele două fiice ale părţilor nu doresc să îşi mai vadă tatăl din cauza comportamentului agresiv pe care acesta l-a avut în familie şi că dispune, la domiciliul părinţilor săi, de condiţiile necesare creşterii şi educării fiicei minore.

Prin încheierea de şedinţă din 05.11.2013, instanţa a pus în discuţie conexarea dosarului cu nr. 3540/317/2013 la dosarul cu nr. 2661/317/2013, fiind conexat dosarul nr. 3540/317/2013 la dosarul cu nr. 2661/317/2013., iar în Camera de consiliu a fost ascultată minora N.E.I., declaraţia fiind consemnată şi ataşată la dosar după citire şi semnare ( f.79).

În aceeaşi încheiere de şedinţă s-a consemnat că părţile sunt de acord cu desfacerea căsătoriei însă fiecare dintre părţi solicită desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a celuilalt soţ.

În dovedirea stării de fapt care a dus la destrămarea relaţiilor de căsătorie, reclamanta a solicitat audierea martorilor C.A, O.C.G.şi N.I., ( aceasta din urmă fiind înlocuită cu martorul T.C.M.),  emiterea unei adrese către locul de muncă al pârâtului pentru a comunica veniturile nete lunare realizate de acesta precum şi emiterea unei adrese către Poliţia V. pentru a comunica în copie procesul-verbal încheiat la data de 13/14 septembrie 2013, ca urmare ca urmare a apelului minorei N.E.I. la Serviciul 112  întrucât, deşi a întreprins diligenţele necesare, organelor abilitate au refuzat să-i comunice înscrisul.

Pârâtul a solicitat încuviinţarea  probei testimoniale cu martorii S.I., R.M. şi S.A.I.

În faţa instanţei au fost ascultaţi martorii, declaraţiile fiind consemnate şi ataşate la dosar (f. 41, 42,49, 55, 103-108, 135, 41, 42,49, 55).

La solicitarea instanţei au fost depuse la dosar referatele de anchetă socială întocmite la domiciliile părţilor (f.64, 84-86), precum şi adresa cu veniturile realizate de părţi(f.115-116)

De asemenea, Postul de Poliţie V. a înaintat în xerocopie procesul-verbal încheiat la data de 13.09.2013 ca urmare a apelului minorei N.E.I. efectuat prin S.N.U.A.U.  112 ( fila 119-120).

Analizând probele administrate în cauză,  instanţa reţine următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de reclamantă cu privire la cererea reconvenţională formulată de pârât, instanţa o va respinge pentru următoarele considerente:

Participarea la şedinţa de informare privind avantajele medierii este reglementată ca o procedură prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată. Astfel cum s-a reţinut în doctrină, procedura prealabilă este o condiţie specială de exerciţiu a dreptului la acţiune, neîndeplinirea acesteia fiind sancţionată cu respingerea cererii ca inadmisibilă. Potrivit art. 193 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă  „Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii”, fiind aşadar vorba despre un regim juridic specific excepţiilor relative, aptă de a fi valorificată sau acoperită ca urmare a manifestării de voinţă a pârâtului.

Or, în prezenta cauză, reclamanta nu a invocat excepţia prin întâmpinare ci la ultimul termen de judecată cu ocazia concluziilor asupra fondului cauzei,  intervenind prin urmare sancţiunea decăderii

În ceea ce priveşte starea de fapt, instanţa reţine că:

Părţile s-au căsătorit la data de 13.06.1992 din căsătorie rezultând două fiice minora N.E.I., născută la data de 26.07.1996, şi N.  R. M., născută la data de  08.06.1993. 

Cei doi soţi nu mai convieţuiesc de mai mult timp, respectiv din anul 2012, de când reclamanta a plecat de la domiciliul conjugal, la domiciliul părinţilor săi, în F., judeţul D..

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, instanţa constată că relaţiile dintre soţi sunt în prezent grav vătămate întrucât nu se mai bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă, pe sprijin moral şi material, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, din culpa ambilor soţi.

Astfel, martorii propuşi de reclamantă, au precizat că soţii nu se mai înţeleg din cauza geloziei pârâtului care ar avea şi o relaţie extraconjugală de mai mulţi ani şi nu l-ar acorda fiicelor sale sprijin material.

Pe de altă parte, martorii propuşi de pârât, au arătat că soţii s-au înţeles bine, dar din cauza refuzului pârâtului de a-i mai permite mamei reclamantei să-i mai viziteze, refuz generat de împrejurarea că din cauza mamei reclamantei cei doi se certau mereu, pârâta a părăsit domiciliul conjugal. Au mai precizat că cei doi soţi s-au ocupat împreună de creşterea şi educarea fiicelor care erau ataşate de tată, dar din cauza influenţei reclamantei, care nu le supraveghea şi le dădea voie să facă ce doresc, acestea şi-au schimbat comportamentul faţă de tată.

Nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei în sensul că pârâtul ar consuma băuturi alcoolice în exces şi ar fi agresiv fizic şi verbal cu aceasta, având chiar o relaţie extraconjugală, întrucât,  cu excepţia mamei reclamantei care a declarat că a văzut când, în urmă cu şapte ani, pârâtul ar fi lovit-o pe reclamantă, ceilalţi martori audiaţi în cauză au afirmat că de la reclamantă cunosc că pârâtul ar fi agresiv şi nu ar ajuta-o financiar însă personal nu au observat ca pârâtul să o fi lovit vreodată pe reclamantă.

Prin urmare, având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, părţile fiind despărţite în fapt din anul 2012, neputându-se stabili o culpă exclusivă a vreunuia dintre soţi, instanţa urmează să admită în parte acţiunea şi cererea reconvenţională formulată de N.A. şi să dispună desfacerea căsătoriei dintre părţi din culpa comună a acestora.

Având în vedere că între părţi nu a intervenit nici o înţelegere cu privire la numele pe care reclamanta îl va purta după desfacerea căsătoriei, instanţa, în temeiul art.383 alin.1 C.civ.,  va dispune reluarea de către reclamantă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de "Cătănea"

Potrivit dispoziţiilor art.396 C.civ., instanţa hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra reporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor pe care îi ascultă.

Din dispoziţiile art.397 C.civ., rezultă că regula în materia exercitării autorităţii părinteşti este aceea că, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi.

Neexistând motive întemeiate pentru a dispune altfel, instanţa urmează să respingă capătul de cerere privind exercitarea autorităţii asupra minorei exclusiv de către reclamantă şi să dispună ca autoritatea părintească să se exercite în comun de ambii părinţi.

Din probele administrate în cauză a rezultat că, în timpul în care părţile au convieţuit, atât reclamanta cât şi  pârâtul s-au preocupat de creşterea şi educarea fetelor chiar dacă pârâtul a contribuit mai mult financiar, întrucât lucra, iar reclamanta se ocupa personal de  gospodărie.

 În ceea ce priveşte stabilirea domiciliului minorei, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art.400 C.civ. potrivit cărora ,, în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte  în mod statornic’’. De asemenea, vor favute în vedere dorinţa exprimată de minoră de a locui împreună cu mama  sa la locuinţa din  T.J., str.Slt. I. F., bl.1, sc.3, ap.50, judeţul G., şi concluziile anchetei psihosociale în cuprinsul căreia se arată la există condiţiile necesare creşterii minorei la adresa mai sus menţionată.

Potrivit art.499 C.civ., tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională,  iar în caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă.

Având în vedere că reclamanta contribuie şi va contribui în continuare în natură la creşterea minorei, instanţa îl va obliga pe pârât la plata unei pensii în favoarea minorei în cuantum de 400 lei lunar începând cu data introducerii acţiunii, 03.07.2013 şi până la majoratul acesteia.

Pensia de întreţinere a fost stabilită în raport de disp. art.529 alin.1 şi 2 C.civ, precum şi venitul mediu lunar realizat de acesta care este de 1.642 lei.

Instanţa urmează să respingă capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata unei prestaţii compensatorii şi a unei despăgubiri având în vedere că potrivit disp. art.388 şi 390 C.civ., atât dreptul la despăgubiri cât şi dreptul la prestaţia compensatorie sunt recunoscute numai în cazul în care desfacerea căsătoriei se face din culpa exclusivă a  celuilalt soţ or în prezenta cauză desfacerea căsătoriei se face din culpă comună.

 Va compensa cheltuielile de judecată şi va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

  Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale formulată de reclamanta N.T..

 Admite în parte acţiunea  civilă pentru divorţ cu copii minori formulată de formulată de reclamanta N.T., CNP …., cu domiciliul procedural ales în F., str. D., nr. 29, judeţul D., la familia C.F., împotriva pârâtului N.A., CNP …., cu domiciliul în comuna V., sat A., nr. 59, judeţul G., în contradictoriu cu autoritatea tutelară din cadrul Consiliului Local F., cu sediul în F., judeţul D. şi cu autoritatea tutelară din cadrul Consiliului Local V., cu sediul în comuna V., judeţul G. şi cererea reconvenţională formulată de N.A...

 Desface căsătoria încheiată între părţi şi înregistrată sub numărul 59/13.06.1992 în registrul de stare civilă al Consiliului Local al Oraşului F. din culpa comună a părţilor.

 Dispune reluarea de către reclamantă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de "Cătănea".

 Respinge capătul de cerere privind exercitarea autorităţii asupra minorei exclusiv de către reclamantă şi dispune ca autoritatea părintească să se exercite în comun de ambii părinţi.

 Stabileşte domiciliul minorei la mamă, în T.J., str.Slt. I. F., bl.1, sc.3, ap.50, judeţul G..

 Obligă pârâtul la plata unei pensii în favoarea minorei în cuantum de 400 lei lunar începând cu data introducerii acţiunii, 03.07.2013 şi până la majoratul acesteia.

 Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata unei prestaţii compensatorii şi a unei despăgubiri.

 Compensează cheltuielile de judecată şi obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei.

 Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

 Pronunţată în şedinţa publică azi, 19.02.2014.

Preşedinte,

I.M.

Grefier,

L.V.

Domenii speta

Spete similare