Despăgubiri civile. îndrituirea recurenţilor reclamanţi, în calitatea lor de coproprietari, lipsiţi de un atribuit al dreptului lor de proprietate, de a solicita şi obţine fructele pentru perioada de după retrocedarea imobilului. h.g. nr. 1886/...

DREPT  CIVIL. DESPĂGUBIRI CIVILE. ÎNDRITUIREA RECURENŢILOR  RECLAMANŢI, ÎN CALITATEA LOR DE  COPROPRIETARI, LIPSIŢI DE UN ATRIBUIT AL DREPTULUI LOR  DE PROPRIETATE, DE A SOLICITA ŞI OBŢINE  FRUCTELE PENTRU PERIOADA  DE DUPĂ RETROCEDAREA IMOBILULUI.

Cu toate că valoarea folosinţei calculate conform chiriilor practicate pe piaţă era mai mare decât cea calculată conform  H.G. nr. 1886/2006 care se referă la stabilirea chiriilor pentru imobilele ce fac obiectul art. 16 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, recurenţii au înţeles a solicita despăgubirile conform acesteia, ceea ce  vădeşte buna-credinţă a  recurenţilor reclamanţi.

Dat fiind că pârâtul a folosit în întregime imobilul, deşi deţinea doar  o cotă parte  din acesta, cunoscând că există şi  alt coproprietar - recurenţii reclamanţi cărora li s-a retrocedat dreptul de proprietate -, aceştia  din urmă sunt îndreptăţiţi a obţine  folosul de tras, fructele cuvenite, calculate de expert pentru perioada de după retrocedare până la 31.12.2010 şi în continuare până la predare conform partajului.

H.G. nr. 1886/2006

Art. 16 alin. 2 din Legea nr. 10/2001

 DECIZIA CIVILĂ NR. 3123/2012-R

din 12.07.2012 (dosar nr. 7205/296/2007)

Prin sentinţa civilă nr.3431/25.05.2011 pronunţată în dosar cu nr. de mai sus, Judecătoria S M a admise acţiunea civilă astfel cum a fost precizata, formulata de reclamanţii B M, G L si G I, în contradictoriu cu pârâţii  MUNICIPIUL S M prin PRIMAR şi C DE C D Z S M şi în consecinţă, a obligat pârâţii să achite reclamanţilor suma de 183.565 RON reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă privind partea din imobilul construcţie şi teren folosit de către pârâţi, situat în mun.S M, str.C V, nr.2, începând din data de 01.06.2006 până la data de 31.12.2010, precum şi în continuare, până la predarea imobilului. Totodată, pârâţii au fost obligaţi  să achite reclamanţilor suma de 2.200 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că, potrivit CF nr.21766 colectiv Satu Mare şi CF nr.21767 ind.S M, proprietari tabulari asupra imobilului de sub nr.top 6, căruia în natură îi corespunde apartament nr.1, situat în Satu Mare, str.C V, nr.2, sunt reclamanţii asupra cotei de 4/6 parte din construcţie şi 1 parte din teren în baza sentinţei civile nr.191/D/2005 pronunţată de Tribunalul S M în dosar nr.3723/2004, respectiv Statul Român.

În urma înscrierii dreptului de proprietate în cărţile funciare de mai sus, reclamanţii au depus acţiune pentru ieşire din indiviziune, care a format obiectul dosarului nr. 4991/296/2006 al Judecătoriei S M.

Prin sentinţa civilă nr.2862/28.04.2010 pronunţată în dosar nr. 4991/296/2006 al Judecătoriei S M, rămasă irevocabilă prin decizia civila nr.621/R/25.10.2010 pronunţată de Tribunalul S M (filele nr.17-28, după repunerea pe rol a cauzei) s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra apartamentului nr.1, conform expertizei efectuate de către ing. exp.D V, fiind atribuit reclamanţilor, cu menţinerea indiviziunii, spatiile individualizate în schiţa nr.4, încăperile situate la parterul casei, având suprafaţa construita de 586,06 mp. şi suprafaţa utila de 480,03 mp., constând în încăperile numerotate pe schiţă cu nr.: 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 64, 65, 66, 67 si 68, colorate cu culoarea portocalie, inclusiv spatiul Casa de Cultura G.M. Z, constând în încăperile nr. 64, 65, 66, 67 si 68, având suprafaţa utila de 82,80 mp.; de asemenea, încăperile individualizate in schiţa nr.5, situate la etajul 1 al construcţiei, în suprafaţa utila de 125,81 mp. si suprafaţa construita de 156,72 mp., constând în încăperile numerotate pe schita cu nr. 5: 27, 26, 28, 29, 30, 31 si 32.

Deşi prin cererea iniţială reclamanţii au solicitat calcularea contravalorii de folosinţă pentru spaţiul ocupat de către pârâta Casa de Cultura G.M. Z, pentru suprafaţa construită de 392,65 mp., aşa cum a fost identificată în expertiza si pentru cota de 1 parte de teren în suprafaţă de 550,50 mp., ulterior, prin precizarea verbala a acţiunii civile, reclamanţii si-au diminuat câtimea pretenţiilor in ceea ce priveşte terenul, limitându-se la a solicita doar suprafaţa terenului de sub construcţie.

Conform expertizei judiciare întocmite de expert P O D, astfel cum a fost completata, în realitate, construcţia folosita de către Casa de Cultura are o suprafaţă de 392,65 mp.; ca urmare, instanţa de fond a ţinut cont doar de valoarea terenului de sub construcţie, teren care are o suprafaţă de 392,65 mp. si nu de 550,50 mp., la ultima suprafaţă referindu-se raportul de expertiză.

În calitate de proprietari tabulari ai imobilului de mai sus, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să culeagă foloasele proprietăţii lor până la predarea acestuia, în temeiul art.480 Cod civ. care defineşte proprietatea.

 Reclamanţii nu au solicitat echivalentul lipsei de folosinţă privind imobilul din litigiu decât de la data de 01.06.2006, moment ulterior redobândirii dreptului de proprietate de către reclamanţi în baza sentinţei civile nr.191/D/2005 pronunţată de Tribunalul S M în dosar nr. 3723/2004.

Deşi prin expertiza judiciara mai sus arătata, s-au propus doua variante de calcul a contravalorii folosinţei imobilului: prima, conform H.G. nr.1886 din 21.12.2006, iar cea de a doua, conform metodei comparaţiei, prin compararea chiriilor reale practicate pe piaţa sătmăreană, reclamanţii şi-au însuşit prima varianta, deşi valoarea stabilita de expert este net inferioara valorii stabilite prin cea de a doua metoda de calcul.

Având în vedere prima varianta de calcul însuşită de toate părţile, prin expertiza s-a stabilit pe o perioada de 55 luni (începând din 01.06.2006 până la 31.12.2010) contravaloarea folosinţei construcţiei în suprafaţă construita de 392,65 mp. ca fiind de 129.574,50 RON;  în ceea ce priveşte terenul, prin anexa la expertiza (fila nr. 43) se stabileşte ca mp. de teren este de 2,5 RON; ca urmare, pentru suprafaţa de teren de 392,65 mp., in urma calculului matematic, valoarea folosinţei terenului pe o luna este de 981,62 RON, iar pe 55 de luni valoarea este de 53.990 RON. Totalizând valorile cu privire la teren si construcţie, reiese o suma totala de 183.565 RON reprezentând chiria aferenta spaţiului folosit de Casa de Cultura G.M. Z.

Instanţa de fond a reţinut că susţinerea Municipiului S M în sensul ca nu datorează reclamanţilor contravaloarea folosinţei imobilului, în condiţiile in care nu exista un contract de închiriere pentru spaţiul ocupat de către instituţia social culturala, este neîntemeiată, având în vedere dispoz. art. 673 ind. 5 Cod pr. civ., care reglementează: „instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia” şi „creanţele născute din starea de proprietate comuna pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii.”

De asemenea, literatura si practica juridica s-au pronunţat în sensul admisibilităţii unor astfel de acţiuni privind creanţe născute din starea de indiviziune.

Faţă de cele de mai sus, instanţa de fond a admis acţiunea, conform dispozitivului sentinţei atacate. 

În baza art.274 Cod proc.civ, pârâţii au fost obligaţi să achite reclamanţilor suma de 2.200 RON cheltuieli de judecata, având în vedere că primii sunt căzuţi în pretenţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul M S M prin P, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 249/Ap din data de 05.12.2011, pronunţată în dosar nr. 7205/296/2007, Tribunalul S M a admis apelul M S M prin P, cu sediul în S M, P-ţa 25 O, nr.1, împotriva sentinţei civile nr.3431/2011 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr.7205/296/2007, în contradictoriu cu intimaţii B M, G L cu domiciliul procedural în Satu Mare, str. H nr.10/5, G I, cu domiciliul procedural în S M, str. H, nr.10/5, C DE C D.Z, cu sediul în S M, str. C V, nr.2.

A schimbat în tot sentinţa, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor B M, G L, G I împotriva pârâţilor M S M prin P şi Casa de Cultură D.Z, având ca obiect plata contravalorii folosinţei imobilului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin acţiunea înregistrată la data de 5.09.2007, reclamanţii, în contradictoriu cu M S M şi Casa de Cultură D.Z, au solicitat obligarea pârâţilor la plata contravalorii folosinţei cotei de 4/6 din construcţie şi de 1 din teren.

La data promovării acţiunii, după cum rezultă din extrasul CF, cât şi din însăşi cererea pentru sistarea indiviziunii promovată de reclamanţi, proprietari tabulari în indiviziune asupra imobilului erau, alături de reclamanţi, Statul Român, F G M, C N L R, U A.

Câtă vreme coproprietatea nu a fost sistată, iar cota ideală de proprietate a reclamanţilor nu a fost materializată prin delimitarea unei porţiuni din imobil, apreciem că acţiunea reclamanţilor pentru plata contravalorii dreptului de folosinţă, îndreptată chiar împotriva unui coproprietar, nu poate fi primită, întrucât nu este dovedită folosinţa exclusivă de către pârât asupra cotei reclamanţilor.

Or, câtă vreme reclamanţii nu ar fi putut cere pârâţilor predarea folosinţei unei părţi din imobil, considerăm că nu puteau solicita acestora nici contravaloarea folosinţei acestuia, cu atât mai mult cu cât mai există şi alţi coproprietari asupra imobilului în afara părţilor litigante.

În aceste condiţii, nu s-a putut reţine că pârâtul i-a lipsit pe reclamanţi de dreptul de folosinţă asupra cotei lor din imobil, respectiv nu putem reţine răspunderea delictuală a pârâţilor din perspectiva art.998 Cod civil.

Abia după sistarea indiviziunii, care s-a realizat prin sentinţa civilă nr.2862/28.04.2010, o astfel de chestiune ar putea fi pusă în discuţie.

Sistarea indiviziunii a fost finalizată prin procesul verbal de predare-primire încheiat de părţi la data de 2.06.2011.

S-a constatat însă că reclamanţii, deşi, iniţial au cerut sistarea indiviziunii şi asupra terenului, ulterior au renunţat la acest capăt de cerere. Cu toate acestea, ei pretind contravaloarea folosinţei terenului. Perpetuarea stării de indiviziune asupra terenului şi totuşi solicitarea în continuare a dreptului de folosinţă asupra terenului ridică suspiciuni asupra bunei credinţe a reclamanţilor în demersul lor procesual.

În virtutea considerentelor expuse, s-a apreciat că acţiunea reclamanţilor nu este întemeiată din perspectiva art.998 Cod civil.

În baza art.296 Cod proc.civ., tribunalul a admis apelul declarat de Municipiul S M prin P şi a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs intimaţii reclamanţi B M, G L, G I, solicitând  admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului, cu cheltuieli de judecată.

Prin motivele de recurs s-a invocat  că au susţinut  acţiunea în baza art. 675 indice  5 Cod procedură civilă conform căruia  instanţa va stabilit la împărţire calitatea de coproprietar, cota parte ce îi revine, creanţele  născute  din starea de coproprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii.

Urmare partajului, conform şi art. 998 Cod civil, s-a dovedit  că partea atribuită lor  a fost folosită de Casa de Cultură aflată în subordinea Primăriei, ei fiind privaţi de dreptul de folosinţă şi pentru care conform HG nr. 1886/2006 puteau beneficia de contravaloarea folosinţei, dispoziţii aplicabile doar la proprietăţi exclusive aflate în folosinţa instituţiilor publice.

Au solicitat contravaloarea folosinţei cotei de 4/6 părţi din construcţie şi 1  din teren cu începere  din 01.06.2006 la zi până la predarea imobilului, ei dobândind  dreptul prin sentinţa  civilă nr. 191/2005 a Tribunalului S M. Au solicitat ieşirea din indiviziune  cu Statul Român în dosar nr. 4991/296/2006 al Judecătoriei  S M, iar prin sentinţa civilă nr. 2862/2010 s-a dispus  partajarea ei privind partea din construcţie, parte, ocupată de Casa de Cultură şi 3 locuinţe  ocupate  de chiriaşi,  încăperile cu nr. 18, 19, 20, 21, 22, 23, iar din spaţiul de la etajul I încăperile  cu nr. 5, 27, 26, 28, 29, 30, 31, 32 ( două apartamente ocupate de B F şi P V), li s-a mai atribuit încăperile nr. 64, 65, 66, 67, 68 aparţinând Casei de Cultură, rămânând Primăriei alte spaţii ocupate  de chiriaşi.

A fost  individualizat spaţiul stabilit  ca fiind ocupat de Casa de Cultură şi patru apartamente de chiriaşi, ei solicitând  folosinţa spaţiului ocupat  de Casa de Cultură fără a pretinde  chiria  percepută pentru apartamente de Municipiul S M. Ei nu au invocat HG nr. 1886/2006 ci doar  au limitat nivelul despăgubirilor  la echivalentul folosinţei stabilită prin acest act normativ, neexistând un contract de închiriere pentru aceste spaţii – evaluate la 263.263 EURO, conform valorii de piaţă, creanţa  izvorând  din dispoziţiile art. 673 indice 5 Cod procedură civilă din starea de coproprietate comună.

Casa de Cultură nu a declarat apel iar faţă de ea sentinţa  este definitivă neformulând pretenţii pentru investiţii, a predata în folosinţă după pronunţare imobilului doar juridic, ocupându-l faptic şi în prezent, fără titlu. Este irelevant  că la data promovării acţiunii erau în indiviziune iar întrucât a renunţat la folosinţa pentru teren, raportul de expertiză a calculat separat folosinţa  pentru acesta şi folosinţa pentru construcţie.

În drept s-a  invocat art. 274 Cod procedură civilă.

Municipiul S M, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat  respingerea recursului, arătând că întrucât  nu era sistată coproprietatea, reclamanţii nu au fost lipsiţi de folosinţa cotei lor, nefiind imobilul fracţionat şi  doar la partaj se individualizează  exact partea materială ce se cuvine fiecăruia conform cotei de proprietate.

Casa de Cultură a funcţionat în clădire fără a exista  încheiat un contract de  închiriere. Nu s-a probat  prejudiciul suferit, nu este cert, ori, recurenţii au  prejudiciat municipalitatea prin neplata impozitului, taxelor, el nu a perceput  chiria, a realizat însă investiţii  neluate în calcul.

Casa de Cultură „D Z” S M, deşi legal citată, nu s-a prezentat şi nici nu şi-a comunicat poziţia  faţă de recursul declarat.

Examinând decizia  recurată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, instanţa constată următoarele:

Reclamanţii au calitatea de coproprietari ai imobilului construcţie situat în loc. S M, str. C V nr. 2, înscris în CF nr. 21767 Satu Mare în cotă de 4/6 părţi, şi 1 parte din teren, drept  redobândit  în baza Legii nr. 10/2001 potrivit sentinţei civile nr. 191/16.05.2005 a Tribunalului S M, Statul Român deţinând cealaltă cotă de 2/6 părţi.

Starea de coproprietate asupra construcţiei s-a sistat prin sentinţa civilă nr. 2862/28.04.2010 a Judecătoriei S M, fiind atribuite recurenţilor reclamanţi  încăperile de la parter în suprafaţă construită de 586,06  mp, utilă de 480,03 mp constând în încăperile numerotate  cu nr. 1,2, 3, 4, 5, 7, 8, 9, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 64, 65, 66, 67, 68, inclusiv spaţiul ocupat de Casa de Cultură „D Z”, constând în încăperile  cu nr. 64, 65, 66, 67, 68 în suprafaţă utilă de 82,80 mp, de asemenea, li s-a mai atribuit de la etajul I o suprafaţă utilă de 125,81 mp, construită de 156,72 mp constând în încăperile cu nr. 5, 27, 26, 28, 29, 30, 31, 32, restul imobilului fiind atribuit Statului Român respectiv Companiei Naţionale Loteria Română, o încăpere de 19,25 mp suprafaţa utilă şi 23,50 mp suprafaţa construită.

Referitor la terenul aferent construcţiilor, s-a luat  act de renunţarea la judecata acestui capăt de cerere, sentinţa  devenind irevocabilă prin respingerea recursului potrivit deciziei civile nr. 621/25.10.2010 a Tribunalului S M.

Din cele expuse reiese într-adevăr faptul că la data promovării prezentului litigiu nu fusese sistată starea de coproprietate – 05.09.2007 -, însă, dosarul de partaj în care s-au pronunţat  hotărârile sus-menţionate fusese înregistrat la data de  01.06.2006 sub nr. 4991/296/2006. Nu a contestat Statul Român faptul că încăperile pentru care recurenţii au solicitat  despăgubiri constând în folosul de tras, erau în posesia Casei de Cultură D Z,  astfel că, acest aspect  nu va mai fi evocat.

Suprafaţa din construcţie ce a fost şi este ocupată de Casa de Cultură, conform expertizei întocmite de expert P O D – filele  41 – 48 dosar fond – este de  392,65 mp, iar valoarea folosinţei s-a stabilit  în două variante: una  conform HG nr. 1886/2006 = 129.574,50 lei pentru construcţie şi de  75.693,75 lei pentru teren, echivalent  total 205.268,25 lei sau 48.185 EURO pe anii  2007 – 2010, respectiv  7 luni din anul 2006 şi conform preţurilor  rezultate  din comparaţia chiriilor practicată pe  piaţa sătmăreană – 1.121.502 lei respectiv  263.263 EURO – teren şi construcţii. Cu toate că valoarea folosinţei calculate conform  chiriilor practicate pe  piaţă era mai mare decât cea calculată conform HG nr. 1886/2006 care se referă la stabilirea  chiriilor pentru imobilele ce face obiectul art. 16 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, recurenţii au înţeles  a solicita despăgubirile conform acesteia.

Din cele  expuse reiese  că valoarea despăgubirilor, a lipsirii de folosinţă pentru cei 392,65 mp construcţie şi teren era de 183.565 lei pentru perioada 01.06.2006 – 31.12.2010. Dreptul de proprietate comună se caracterizează prin aceea că un bun sau mai multe bunuri aparţin în proprietatea a două sau mai multe persoane care îşi pot exercita împreună, simultan, concomitent toate  prerogativele recunoscute de lege oricărui proprietar, fără ca bunul să fie fracţionat în materialitatea sa, ceea ce este fracţionat este doar dreptul de proprietate cu privire la  bun, fiecare având determinată doar o cotă parte  ideală, abstractă, matematică, ce se exprimă în fracţie nominală, zecimală sau în procente (cum este  cazul de faţă 4/6 – 2/6, din construcţie, 1/2 – 1 din teren). Doar la încetarea coproprietăţii se va stabili sau individualiza exact partea din bun ce corespunde cotei părţi din dreptul de proprietate aparţinând  fiecăruia şi astfel se transformă în proprietate exclusivă.

Coproprietarii nu au drepturi sau prerogative asupra  unei părţi determinate din bun în materialitatea sa, fiecare  copărtaş poate exercita  stăpânirea  materială a bunului simultan şi concurent  cu ceilalţi copărtaşi. Folosinţa materială a bunului poate fi exercitată de fiecare  copărtaş cu respectarea unor  reguli – neschimbarea destinaţiei, neîmpiedicarea exerciţiului simultan şi concurent al folosinţei celorlalţi copărtaşi -. Fructele  pot fi culese, percepute în proprietate exclusivă de către coproprietari proporţional cu cota parte ideală din dreptul de proprietate ce revine în exclusivitate  fiecăruia, ori, în speţă o parte  din construcţii au fost şi sunt folosite de Casa de Cultură aflată în subordinea Municipiului S M, împreună cu terenul aferent, recurenţii fiind  astfel lipsiţi de dreptul lor de-a culege fructele pentru cota ce o deţin în proprietate, criticile  fiind  fondate  referitor la acest aspect, greşit instanţa de apel constatând că atâta timp cât coproprietatea  nu a fost sistată până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti, nu puteau solicita contravaloarea folosinţei, dispoziţiile art. 786, 787, 788 Cod civil fiind incidente.

Este cert faptul că Statul Român prin Casa de Cultură a folosit  în întregime  imobilul în litigiu deşi din construcţii deţinea doar  o cotă de 2/6 parte şi 1 parte din teren, astfel  că, recurenţii fiind lipsiţi de  un atribut al dreptului lor de proprietate  - posesia, folosinţa -, sunt  îndreptăţiţi  a solicita şi implicit a obţine folosul de tras, fructele care li se  cuveneau şi care  au fost  calculate de expert conform celor  arătate mai sus, pe  perioada  după retrocedare 01.06.2006 până la  31.12.2010 şi în continuare până la predare conform partajului.

Buna credinţă a recurenţilor reiese şi din faptul că au solicitat fructele calculate nu conform preţurilor practicate pe piaţă ci conform HG nr. 886/2006 care  chiar  dacă nu este incidentă în cauză este însă favorabilă municipalităţii, contravaloarea fiind  de aproximativ  1.000.000 lei în loc de 183.565 lei cât a solicitat şi corect a acordat  instanţa de fond până la 31.12.2010.

Faptul că Municipiul S M nu a perceput  chirie de la Casa de Cultură pentru construcţiile  şi terenul aferent folosit, nu este de natură a determina inaplicarea celor  arătate  mai sus, fiind o chestiune de organizare internă a activităţilor culturale desfăşurate de  instituţiile  aflate în subordinea  sa, iar referitor la  investiţii, nu s-a formulat o cerere în acest sens, astfel că, din acest motiv  nu au fost  analizate şi nici dovedite de altfel în cauză.

După data la care recurenţilor li s-a retrocedat dreptul de proprietate, Municipiul S M  cunoştea implicit  faptul că alături de cota Statului Român asupra imobilului mai există şi un alt coproprietar ce are dreptul să folosească cota care îi revenea, să-i culeagă fructele, ori deţinând posesia  exclusivă implicit  şi-a asumat  şi riscul obligării la  plata acestora către celălalt  coproprietar.

Faţă de toate considerentele expuse,  fiind  incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanţa de recurs în baza  art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă a admis ca fondat recursul, a modificat în întregime  decizia, iar în baza art. 296 Cod procedură civilă a respins ca nefondat apelul, păstrând în întregime  sentinţa apelată ca fiind legală şi temeinică.

Reţinând  culpa procesuală a intimaţilor M S M prin P, C de C „D Z”, în baza  art. 274 Cod procedură civilă instanţa de recurs i-a obligat să le plătească recurenţilor  2.000 lei cheltuieli de judecată ocazionate în recurs, reprezentând  onorariu avocaţial, în apel nefiind  dovedit.

Domenii speta

Spete similare