Ordonanţă preşedinţială - asigurare dovezi

Sentinţă civilă 2160 din 23.08.2016


SENTINŢA CIVILĂ NR. 2160

Şedinţa publică de la 23 august 2016

Deliberând asupra acţiunii civile deduse judecăţii, constată:

La data de … s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei … sub nr. … acţiunea civilă formulată de reclamanta …, în contradictoriu cu pârâţii … şi …, prin care a solicitat instanţei să dispună inventarierea de către un executor judecătoresc a bunurilor dobândite de părţi în timpul căsătoriei, bunuri ce se află la domiciliile pârâţilor, pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că există pe rolul Judecătoriei … un dosar având ca obiect partaj de bunuri comune şi un alt dosar ce are ca obiect restituirea unor bunuri proprii ale reclamantei, în contradictoriu cu pârâtul …. Acesta din urmă a dus bunurile supuse partajului la domiciliile celorlalte două pârâte din prezenta cauză, însă reclamanta arată că o parte din bunuri au fost aduse înapoi de către pârât, la fostul domiciliu conjugal.

În drept, reclamanta a indicat ca temei al acţiunii art. 996 şi urm. C.p.c.

În dovedirea cererii, nu s-au făcut propuneri de probe, însă s-a ataşat cererii o listă cu bunurile pentru care s-a solicitat inventarierea.

Pârâţii nu au formulat întâmpinare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei …, invocată la primul termen de judecată de apărătorul ales al acesteia şi al pârâtului …, instanţa o va respinge ca netemeinică, având în vedere că s-a solicitat a se face inventarierea şi a unor bunuri aflate la domiciliul acesteia. În măsura în care există un drept al reclamantei de a obţine inventarierea bunurilor în cauză, fără îndoială că acest drept trebuie apreciat corelativ cu o obligaţie a pârâtei …, astfel că aceasta are calitate procesuală pasivă.

Ordonanţa preşedinţială vizează o procedură specială care are ca obiect luarea de către instanţă a unor măsuri provizorii, în cazuri grabnice, dacă în favoarea reclamantului există o aparenţă de drept, potrivit art. 996 alin. (1) C.p.c.

Acest fel de reglementare a instituţie ordonanţei preşedinţiale relevă faptul că ea este privită de legiuitor ca o „schiţă” a unui proces civil de drept comun, care însă, datorită urgenţei necesităţii tranşării de către instanţă a conflictului dintre părţi, va fi cercetat de instanţa de judecată fără a fi aprofundat foarte mult, nefiind necesar să se stabilească existenţa sau inexistenţa dreptului pretins, ci doar existenţa sau inexistenţa aparenţei acestui drept.

Tocmai datorită acestei „superficialităţi” cu care legea prescrie să fie soluţionată cererea de ordonanţă preşedinţială, impusă de urgenţa deosebită a cauzei, măsurile dispuse de instanţă au caracter provizoriu şi ordonanţa nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii formulate potrivit dreptului comun.

Însă în ceea ce priveşte elementele acţiunii civile, se poate observa că acestea sunt comune cererii de ordonanţă preşedinţială şi cererii potrivit dreptului comun, inclusiv dreptul afirmat de reclamant, în baza căruia acesta ridică o pretenţie faţă de pârât.

Astfel, procedura ordonanţei preşedinţiale poate fi privită ca o schiţă a procedurii de drept comun, dar având în general aceleaşi elemente de bază.

În cauza dedusă judecăţii, cererea reclamantei nu are caracteristicile unei acţiuni civile în accepţiunea celor arătate mai sus. Prin această cerere nu se afirmă , nu se pretinde, vreun drept subiectiv propriu reclamantei, cum ar fi un drept real, drept de creanţă sau drept nepatrimonial, în virtutea căruia să pretindă pârâţilor o anumită conduită.

Dreptul avut în vedere de reclamanta din prezenta cauză prin promovarea acţiunii este un drept procedural, care, printr-o derogare prevăzută expres de lege poate fi exercitat în afara procesului în care ar fi trebuit exercitat în mod firesc.

Analizând cererea reclamantei, instanţa reţine că aceasta are toate caracteristicile unei cereri de constatare a unei stări de fapt, astfel cum este reglementată de art. 364 C.p.c. Prin această procedură specială legiuitorul dă posibilitatea exercitării unui drept procedural, anume acela de a cere administrarea unei probe, chiar în afara cadrului procesual obişnuit. Se observă că prin această procedură nu se pune în discuţie vreun drept material al reclamantului, ci doar interesul de a fi administrată o anumită probă, fapt care reiese din dispoziţiile art. 364 alin. (1) C.p.c. („la cererea oricărei persoane care are interesul să constate […]”).

Cu alte cuvinte, în timp ce ordonanţa preşedinţială urmăreşte apărarea unui drept subiectiv, chiar şi aparent, al reclamantului, cererea de asigurare a dovezilor vizează doar exercitarea unui drept procedural în afara cadrului procesual obişnuit, fiind necesară doar dovedirea unui interes şi nepunându-se problema existenţei vreunui drept.

Având în vedere că începând cu cererea introductivă de instanţă şi continuând cu concluziile puse în cauză prin apărător, reclamanta a calificat în mod expres acţiunea ca fiind cerere de ordonanţă preşedinţială, insistând de fiecare dată în această calificare juridică a cererii, instanţa nu are posibilitatea, potrivit art. 22 alin. (5) C.p.c., să schimbe calificarea juridică din ordonanţă preşedinţială în cerere de constatare a unei stări de fapt.

Ţinând seama de faptul că legea prevede procedura specială din art. 364 C.p.c. pentru soluţionarea unei cereri de tipul celei formulate de reclamantă, procedură care este incompatibilă cu procedura ordonanţei preşedinţiale (sub aspectul faptului că este necesară doar dovedirea unui interes, pentru a se putea exercita un drept procedural, iar nu dovedirea existenţei, chiar şi aparente, a unui drept subiectiv), instanţa va respinge acţiunea ca inadmisibilă.

Un argument în plus pentru incompatibilitatea acestor două proceduri speciale este şi acela că în timp ce ordonanţa preşedinţială se soluţionează prin sentinţă supusă apelului în 5 zile, cererea de constatare a unei situaţii de fapt este soluţionată prin încheiere, iar nu prin sentinţă, care nu este supusă nici unei căi de atac.

Pe de altă parte, prin ordonanţa preşedinţială se dispune întotdeauna o măsură provizorie, fiind interzis prin lege (art. 997 alin. 5 C.p.c.) a se lua măsuri care să rezolve litigiul pe fond. Ori în speţă efectuarea inventarului nu este o măsură provizorie, astfel că nu este întrunită nici această condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, prevăzută ca atare de art. 997 alin. 1 C.p.c.