Prin stabilirea pensiei de întreţinere într-un anumit cuantum nu se realizează un calcul matematic extraordinar de riguros, raportat şi la orele sau săptămânile cât se realizează programul de vizită al părintelui la care nu s-a stabilit locuinţa minorului. De asemenea, raportarea la nevoile celui care are nevoie de întreţinere presupune, în cazul minorilor, o evaluare de ansamblu în funcţie de vârstă, sex, activitate şcolară, petrecerea timpului liber, şi, din nou, nu presupune un calcul matematic realizat pe articol de îmbrăcăminte, aliment, rechizite, etc. Totodată, este evident că aceste cheltuieli legate de creşterea şi educarea minorului nu sunt matematic în acelaşi cuantum lună de lună, variind în funcţie de anotimp, ponderea activităţilor şcolare sau extraşcolare, starea de sănătate etc. Prin urmare, indiferent de timpul petrecut cu unul sau altul dintre părinţi, cuantumul pensiei de întreţinere este destinat să acopere într-o anumită măsură nevoile minorului, apreciate în medie şi pe ansamblu.
În ceea ce priveşte programul de stabilire a relaţiilor personale cu minorele, intervenţia instanţei nu trebuie să fie una rigidă, în sensul de a stabili în mod formalist toate aspectele care ţin de desfăşurarea relaţiilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ci, având în vedere gradul de disponibilitate al părinţilor, nivelul de instruire şi educaţie al acestora, trebuie să lase şi acestora libertatea de a interveni şi a modela programul, pentru realizarea unor relaţii armonioase, bazate pe încredere şi respect reciproc.
Prin sentinţa civilă nr.10597/29.09.2015, Judecătoria Constanţa a admis în parte cererea formulată de reclamantul G C, în contradictoriu cu pârâta G A-I şi a modificat în parte măsurile stabilite prin convenţia părţilor autentificată sub nr. 2028/04.10.2013 de Biroul Notarului Public V R M cu privire la minorele G M-R şi G D-Ş, în sensul că:
- programul de legături personale ale tatălui: prima zi de Paşte - în anii pari, a doua zi de Paşte - în anii impari, zilele de 24 şi 25 Decembrie - în anii impari, perioada 27 decembrie – 03 ianuarie şi ziua de naştere a minorei G M-R (timp de 5 ore în funcţie de programul minorelor) - în anii impari, ziua de naştere a minorei G D-Ş (timp de 5 ore în funcţie de programul minorelor)- în anii pari, ziua de naştere a tatălui (timp de 5 ore în funcţie de programul minorelor) şi perioada 01 august - 10 septembrie - în fiecare an;
- tata poate vizita minorele la şcoală în cadrul programului stabilit de instituţia de învăţământ şi poate participa la şedinţele cu părinţii ori alte acţiuni ale instituţiilor de învăţământ;
- în cazul în care copiii suferă de o boală, mama este obligată să îl anunţe pe tată în 24 ore din momentul în care a aflat, iar eventualele cheltuieli materiale sunt suportate în cote egale;
- regulile cu privire la educarea copiilor să fie aceleaşi în ambele case, privind creşterea şi educarea minorelor în domeniile importante din viaţa lor;
- problemele importante în legătură cu minorii asupra cărora părinţii decid împreună sunt: activităţile şi performantele şcolare, activităţi extraşcolare (excursii, tabere, cursuri, competiţii), starea de sănătate, grupul de prieteni, religia minorelor şi frecvenţa participărilor la serviciul religios;
- deciziile în legătură cu problemele curente ce vor fi luate separat - de părintele sub supravegherea căruia se afla minorele: rutina zilnică, efectuarea temelor, alimentaţie, cumpărături (îmbrăcăminte, încălţăminte);
- îngrijirea copiilor în lipsa părinţilor se va face de bunici;
- la ocazii şi evenimente speciale care le vizează pe minore vor participa ambii părinţi;
- transportul minorelor între cele două locuinţe se va face de către tată;
- menţinerea contactului cu minorele când acestea sunt cu celălalt părinte se va face prin telefon, nefiind impuse restricţii în ceea ce priveşte menţinerea legăturilor cu membrii familiei extinse.
Prin aceeaşi sentinţă, au fost respinse celelalte cereri ca neîntemeiate.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 4665/212/2015 la data de 9 februarie 2015, reclamantul G C a solicitat, în contradictoriu cu pârâta G A–I, modificarea programului de vizită stabilit prin convenţia autentificată sub nr.2028/04.10.2013 de Biroul Individual Notarial V R M, în sensul de a-i permite reclamantului să ia minorele de la şcoală în timpul săptămânii şi a le duce la domiciliul său sau al părinţilor săi, până la terminarea programului de muncă al fostei soţii, precum şi posibilitatea de a petrece cu acestea jumătate din perioada fiecărei vacanţe şcolare de care beneficiază conform calendarului şcolar în curs, anume vacanţei inter-semestriale, de Paşte, de vară şi de iarnă; modificarea obligaţiei de întreţinere stabilită în sarcina sa prin convenţia menţionată, în sensul că obligarea la plata pensiei de întreţinere în lunile de vacanţă ale minorelor să se realizeze proporţional cu perioada în care minorele locuiesc cu mama lor.
În motivare, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta, iar din căsătorie au rezultat doi copii minori, G D-Ş şi G M-R. Conform certificatului de divorţ nr.11333 din 08.10.2013 emis de Biroul Individual Notarial V R M, căsătoria s-a desfăcut prin acordul părţilor şi s-a realizat acordul şi cu privire la aspectele prevăzute de art.375 alin.2 Cod civil, astfel cum rezultă din convenţia autentificată sub nr.2028/04.10.2013 de acelaşi notar public. Totodată, părţile au stabilit de comun acord ca exercitarea autorităţii părinteşti să fie efectuată în comun de ambii părinţi, s-a stabilit un program de vizitare a minorelor şi obligaţia reclamantului de a plăti în favoarea minorelor o pensie de întreţinere în cuantum de 1.000 lei.
În ceea ce priveşte programul de vizitare a minorelor, deşi în convenţia menţionată a stabilit cu fosta soţie ca minorele să stea cu reclamantul doar la sfârşitul săptămânii, reclamantul a arătat că, în fapt, s-a întâlnit cu acestea inclusiv în timpul săptămânii, cu acordul mamei, în sensul că obişnuieşte să le ia de la şcoală, să facă lecţiile în zilele în care fosta sa soţie lucrează, iar seara să le înapoieze la domiciliul mamei.
A susţinut reclamantul că are un program de lucru fix, respectiv între orele 8.00-16.00, astfel că, în multe după-amieze, are timp liber şi doreşte să se ocupe de creşterea şi educarea fiicelor şi să le ajute la activităţile şcolare, în condiţiile în care mama are un program încărcat, uneori până la orele 20.00, iar fiicele ar trebui să stea cu bunicii. Deşi nu contestă capacitatea bunicilor de a se îngriji de minore, a apreciat reclamantul că este oportun să se ocupe în mod direct de educaţia fiicelor sale.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt al cererii, a apreciat că se impune ca pensia de întreţinere, pe care o plăteşte lunar în perioada vacanţelor, să fie redusă corespunzător cu perioada în care minorele se află la reclamant şi asigură întreţinerea lor în natură.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.403, 401, 499, 504, 529 Cod civil, art.17 din Legea nr.272/2004.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că orice modificare a programului de vizită trebuie să se facă în interesul minorelor, susţinând că în prezent programul de vizită nu este rigid şi este de acord ca minorele să păstreze o relaţie afectivă şi de calitate cu tatăl lor. A mai arătat că este de profesie psiholog şi este calificată să susţină minorele din acest punct de vedere, nefiind implicată în nicio altă relaţie pe care minorele să o conteste, cum este cazul reclamantului. A susţinut, totodată că, nu s-a opus şi nici nu se opune ca reclamantul să ia minorele de la şcoală, cu condiţia să fie anunţată şi să se pună de acord cu privire la programul minorelor. În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, a arătat că reclamantul manifestă rea-credinţă, neţinând seama de faptul că reclamanta are cheltuieli mai mari cu minorele; acestea sunt în mediul şcolar şi se impune reînnoirea garderobei şi încălţămintei, achiziţionarea rechizitelor, precum şi alte activităţi, pentru care suma de 1.000 lei este neîndestulătoare.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că prin convenţia părţilor autentificată sub nr.2028/04.10.2013 de Biroul Notarului Public V R M, cu privire la minorele G M-R şi G D-Ş părţile au convenit, în ceea ce priveşte programul de legături cu minorele, în sensul că tatăl va lua minorele la domiciliul său în fiecare a doua şi a patra săptămână din lună, începând de vineri, de la orele 18, până duminică la orele 16, în fiecare vacanţă de vară, timp de două săptămâni şi în fiecare vacanţă de iarnă timp de o săptămână şi a fost stabilit cuantumul pensiei de întreţinere la 1.000 lei, care trebuie suportată de către tată.
Potrivit art.403 din Codul civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copii lor minori, iar potrivit art.397 din Codul civil, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.
Potrivit noului Cod civil, părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri şi însuşirilor copilului. De asemenea, părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios. În acest scop, părinţii sunt obligaţi: să coopereze cu copilul, să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea, să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia, să ia toate masurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului şi să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului. Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinţi decât cu respectarea demnităţii copilului. Sunt interzise pedepsele fizice, precum şi orice alte măsuri care pot afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoţională a copilului. Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri în alegerea unei religii, în condiţiile legii. În acest scop, părinţii vor ţine seama de opinia, vârsta şi gradul de maturitate al copilului. Ei nu îl vor putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios. Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să-şi aleagă singur credinţa religioasă. Părinţii au dreptul şi îndatorirea de supraveghere a copilului minor.
Prin stabilirea în art.493 Cod civil a acestor drepturi şi obligaţii în sarcina părinţilor, legiuitorul a vrut să accentueze necesitatea unei implicări conştiente şi responsabile a părinţilor în îndrumarea continuă a copilului, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea sa intelectuală, cât şi conduita sa în societate, în mediul şcolar şi în relaţiile cu alte persoane. Această obligaţie este apoi preluată în art.494 din Codul civil, atunci când se punctează în mod particular limitele exercitării acestei supravegheri din partea părinţilor. Astfel, părinţii nu pot, în afara unor motive temeinice, să împiedice corespondenţa şi legăturile personale ale copilului cu bunicii săi ori cu fraţii şi surorile sale sau cu orice alte persoane, chiar dacă nu sunt rude cu el.
În ceea ce priveşte părintele cu care copilul nu locuieşte în mod statornic, acesta îşi păstrează dreptul de a avea legături personale cu minorul la locuinţa sa. În cazul în care este în interesul superior al copilului, instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept.
Este în interesul minorului ca ambii părinţi sa ia parte la procesul de decizie cu privire la toate deciziile importante pentru copil, iar aceste decizii trebuie comunicate copilului doar dacă părinţii s-au înţeles şi sub nici o formă copilul nu trebuie să asiste la neînţelegerile părinţilor în procesul decizional.
Copilul are dreptul de a avea doi părinţi pe care trebuie să fie lăsat să îi iubească fără frică sau fără a se simţi vinovat faţă de celălalt părinte, de a dezvolta în mod independent o relaţie de calitate cu fiecare dintre cei doi părinţi, de a nu fi expus la discuţiile în contradictoriu purtate de părinţi, respectiv de a nu fi pus să aleagă care dintre cei doi părinţi are dreptate, de a nu fi expus la comentarii sau comportamente negative din partea unui părinte cu privire la celalalt părinte, de a fi protejat de remarci alienatoare cu privire la celălalt părinte, precum şi de atitudini care desconsideră pe celălalt părinte, de a nu fi obligat să povestească despre activităţile pe care le desfăşoară cu celalalt părinte, respectiv de a fi obligat să spioneze pe celălalt părinte sau noua familie a celuilalt părinte.
Astfel cum prevede art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, principiul interesului superior al copilului va prevala în cauzele soluţionate de către instanţele judecătoreşti, iar în conformitate cu art.31 alin.1 şi 2 din acelaşi act normativ, ambii părinţi sunt responsabili de creşterea copiilor lor, iar exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.
Interesul superior al copilului se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt vârsta copilului, conduita fiecărui părinte, situaţia lor materială, posibilităţile concrete de a se ocupa de copil, iar aceste împrejurări, fără a fi determinante prin ele însele, sunt lăsate la aprecierea instanţei pentru a conchide, în raport de ansamblul criteriilor, care dintre părinţi poate oferi condiţii mai bune pentru creşterea şi educarea minorelor.
Dispoziţiile art.14 din Legea nr.272/2004 consacră dreptul copilului de a avea legături personale cu ambii părinţi, iar din acest text legal rezultă că legiuitorul a consacrat atât dreptul părintelui de a menţine relaţii personale cu copilul său, având in vedere că acest părinte are aceeaşi răspundere în ce priveşte creşterea şi educarea copilului, cât şi dreptul copilului, care, pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult şi a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menţine legături personale nu numai cu ambii părinţi, ci şi cu rudele sale şi cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropiate, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie şi acela de a creşte în familie, iar art.22 din Legea nr.272/2004 consacră dreptul copilului la protecţia vieţii sale de familie.
Din probele dosarului, rezultă că tatăl reclamant a fost preocupat de contactele sale cu minorele, iar această preocupare şi grijă manifestată de părinte, care păstrează nu numai dreptul, dar şi obligaţia de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului, nu pot fi limitate, întrucât nu ar fi in interesul copiilor.
Legăturile personale cu minorii au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele căruia nu i-au fost încredinţaţi copiii, iar pentru realizarea efectiva a acestei legături trebuie să se ţină cont şi de durata de timp în care părintele are legături cu minorii, de interesul manifestat de părinte în acest sens, de vârsta copiilor şi de capacitatea acestora de a înţelege nevoia legăturilor mai strânse cu tatăl, specifică vârstei şi sexului.
În spiritul bunei-credinţe şi al înţelegerii, în interesul superior al copilului, principial ambii părinţi trebuie să manifeste o disponibilitate maximă şi o cooperare deplină, fiind excluse şicanele, de aşa manieră încât copiii să se bucure de prezenţa, afecţiunea, de grija şi de creşterea din partea ambilor părinţi.
La stabilirea în concret a programului, instanţa va avea în vedere relaţia dintre tată şi minore, disponibilitatea reclamantului, dar şi faptul că minorele trebuie să petreacă un timp suficient cu tatăl lor pentru o dezvoltare armonioasă. Totodată, se va avea în vedere vârsta copiilor şi faptul că aceştia trebuie să aibă un program bine stabilit la vârsta lor, stabilitatea fiind unul dintre elementele necesare unei bune dezvoltări a minorilor.
În consecinţă, se impune stabilirea unui program care să nu le afecteze pe minore, dar cu respectarea statuărilor CEDO din cauzele Monory vs. Romania şi Ungaria, Ignaccolo-Zenide vs. Romania şi Pini, Bertini, Manera şi Atripaldi vs. Romania, întrucât reclamantul şi minorele trebuie să se poată bucura reciproc unul de compania celuilalt, doar aşa fiind respectat dreptul la viaţa de familie prevăzut de art.8 CEDO.
Faţă de împrejurarea că, după încheierea convenţiei de către părţi, prin care au reglementat modalitatea de păstrare a legăturilor cu copiii, au intervenit motive noi, care au la bază neînţelegerile dintre părţi, prima instanţă a apreciat că se impune modificarea parţială a măsurilor stabilite prin convenţia părţilor autentificată sub nr.2028/04.10.2013, cu privire la minorele G M-R şi G D-Ş, în sensul că:
- programul de legături personale ale tatălui: prima zi de Paşte - în anii pari, a doua zi de Paşte - în anii impari, zilele de 24 şi 25 Decembrie - în anii impari, perioada 27 decembrie – 03 ianuarie şi ziua de naştere a minorei G M-R (timp de 5 ore în funcţie de programul minorelor) - în anii impari, ziua de naştere a minorei G D-Ş (timp de 5 ore în funcţie de programul minorelor)- în anii pari, ziua de naştere a tatălui (timp de 5 ore în funcţie de programul minorelor) şi perioada 01 august - 10 septembrie în fiecare an;
- tata poate vizita minorele la şcoală în cadrul programului stabilit de instituţia de învăţământ şi poate participa la şedinţele cu părinţii ori la alte acţiuni ale instituţiilor de învăţământ;
- în cazul în care copiii suferă de o boală, mama este obligată să îl anunţe pe tată în 24 ore din momentul în care a aflat, iar eventualele cheltuieli materiale sunt suportate în cote egale;
- regulile cu privire la educarea copiilor să fie aceleaşi în ambele case, privind creşterea şi educarea minorelor în domeniile importante din viaţa lor;
- problemele importante în legătură cu minorele asupra cărora părinţii decid împreună sunt: activităţile şi performanţele şcolare, activităţi extraşcolare (excursii, tabere, cursuri, competiţii), starea de sănătate, grupul de prieteni, religia minorelor şi frecvenţa participărilor la serviciul religios;
- deciziile în legătură cu problemele curente ce vor fi luate separat - de părintele sub supravegherea căruia se afla minorele: rutina zilnică, efectuarea temelor, alimentaţie, cumpărături (îmbrăcăminte, încălţăminte);
- îngrijirea copiilor în lipsa părinţilor se va face de bunici;
- la ocazii şi evenimente speciale care le vizează pe minore vor participa ambii părinţi;
- transportul minorelor între cele două locuinţe se va face de către tată;
- menţinerea contactului cu minorele când acestea sunt cu celălalt părinte se va face prin telefon, nefiind impuse restricţii în ceea ce priveşte menţinerea legăturilor cu membrii familiei extinse.
Astfel, instanţa a apreciat că nu este necesar a interveni în ceea ce priveşte legăturile personale ale tatălui cu minorele, la domiciliul acestuia, astfel cum a fost stabilit, în fiecare a doua şi a patra săptămână din lună, începând de vineri, de la orele 18, până duminică la orele 16, cererea reclamantului fiind neîntemeiată în privinţa modificării acestui interval. În acest sens, instanţa a avut în vedere că minorele trebuie să aibă un program bine stabilit la vârsta lor, stabilitatea fiind unul dintre elementele necesare unei bune dezvoltări a minorului.
În ceea ce priveşte modificarea obligaţiei de întreţinere în favoarea minorelor, instanţa a reţinut faptul că ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori. Fiecare dintre cei doi părinţi trebuie să pună la dispoziţia copilului alimente şi îmbrăcăminte, să suporte costurile pentru activităţi extraşcolare necesare dezvoltării armonioase a acestuia, conform nevoilor rezonabile ale copilului în cuantumul stabilit. Cu siguranţă, acest aspect va necesita o bună cooperare între părinţi, în sensul de a conveni asupra celor necesare şi a modului în care fiecare dintre ei urmează să le furnizeze. Din această perspectivă, se poate afirma că această modalitate de executare a obligaţiei de întreţinere “forţează” părinţii să devină rezonabili şi să coopereze. Astfel, manifestări extreme din partea unuia dintre părinţi, precum solicitarea unor produse alimentare “exotice” sau a unor produse de îmbrăcăminte “scumpe” vor putea fi blocate de opoziţia celuilalt părinte, însoţită de oferirea de către acesta a unor produse normale, fără ca prin acest mod de a proceda acest din urmă părinte să fie considerat a nu-şi îndeplini, cu rea-credinţă, obligaţia de întreţinere.
Pe de altă parte, sub aspectul cheltuielilor de educare, învăţătură şi pregătire profesională (“de şcolarizare”), executarea în natură pare a implica un element bănesc. Problema devine importantă atunci când pentru şcolarizare este necesară plata unor taxe sau contribuţii sau este necesară achiziţionarea unor obiecte cu un preţ ridicat. În rest, micile produse necesare în cadrul procesului de şcolarizare (rechizite, uniformă) pot, la fel de bine, să se încadreze în sintagma de “asigurare a celor necesare traiului”. Atunci însă când pentru şcolarizare este necesară plata unor taxe sau contribuţii sau este necesară achiziţionarea unor obiecte cu un preţ ridicat, se pune problema plăţii unor sume de bani de către fiecare dintre părinţii respectivi, fără ca prin aceasta să ne aflăm în prezenţa unei situaţii incompatibile cu executarea în natură sau de transformare implicită a executării în natură în pensie de întreţinere în bani. Dimpotrivă, dincolo de acoperirea acestor cheltuieli, fiecare dintre părinţi va continua să asigure cele necesare traiului în mod normal, în natură, ca şi anterior respectivelor cheltuieli. În măsura în care părinţii nu decid altfel, cheltuielile respective trebuie acoperite cu luarea în considerare a principiului proporţionalităţii avut în vedere de art.521 Cod civil şi posibilităţilor efective ale debitorului întreţinerii (conform art.527 coroborat cu art.529 alin.1 Cod civil).
Astfel, faţă de cele reţinute anterior, având în vedere şi cuantumul pensiei de întreţinere, stabilită în bani, prima instanţă a reţinut că reclamantul datorează pensia de întreţinere pe perioada în care copiii locuiesc cu acesta (chiar dacă această perioadă este una mai lungă).
Împotriva acestei hotărâri, atât reclamantul, cât şi pârâta, au declarat în termen legal apel.
În apelul declarat de reclamant, s-a susţinut că instanţa de fond s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, depăşind limitele investirii, în contextul în care niciuna dintre părţi nu a cerut ca instanţa să se pronunţe asupra acestor aspecte.
În al doilea rând, instanţa nu a motivat respingerea primului capăt de cerere, prin care reclamantul a cerut modificarea programului de vizită în sensul de a-i permite să ia minorele de la şcoală în timpul săptămânii şi de a le duce la domiciliul său sau al părinţilor săi, până la terminarea programului de muncă al fostei soţii. Relaţia sa cu minorele este foarte apropiată, iar faptul că acestea ar petrece mai mult timp cu tatăl în timpul zilei nu este un element de natură a le afecta stabilitatea, având în vedere faptul că au o vârstă suficient de mare. Copiii îşi serbează în fiecare an ziua de naştere şi nu este normal ca tatăl să petreacă alături de ele, cu una în anii pari şi cu cealaltă în anii impari, ci vrea să fie prezent în fiecare an la ziua lor de naştere.
În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, a susţinut că motivarea instanţei de fond nu are legătură cu ceea ce el a solicitat prin cererea de chemare în judecată. Întrucât în perioada vacanţelor minorele petrec două săptămâni pe timpul verii şi o săptămână pe timpul iernii la domiciliul său, timp în care reclamantul prestează obligaţia de întreţinere în natură, mama acestora nu suportă nicio cheltuială în ceea ce le priveşte, astfel că este normal ca pensia de întreţinere să fie redusă corespunzător cu perioada în care minorele se află la el. A solicitat să se observe şi faptul că suma de 1.000 lei pe care a stabilit-o de comun acord cu pârâta depăşeşte oricum cota legală la care ar putea fi obligat, prin urmare el plăteşte oricum mai mult decât l-ar obliga legea.
În drept, a invocat disp. art.466 şi urm. C.pr.civ., art.403, 401, 499, 504, 529 C.civ., art.17 din Legea nr.272/2004.
În apelul declarat de pârâtă, s-a contestat soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte stabilirea programului de legături personale ale tatălui cu minorele. A susţinut că reclamantul nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin convenţie, în nenumărate rânduri lipsind de la întâlnirea cu minorele sau invocând telefonic motive personale pentru a nu se mai întâlni cu acestea, aspecte dovedite cu înregistrările telefonice transcrise şi depuse la dosarul cauzei. Din acestea rezultă, totodată, atitudinea şicanatorie a reclamantului şi purtarea sa abuzivă cu mama minorelor, prin limbajul ireverenţios utilizat. Pârâta nu s-a opus dezvoltării relaţiei dintre copii şi tată, ci chiar a susţinut această legătură, dar s-a opus întâlnirilor stabilite în mod individual de către tată, atunci când acestea se suprapuneau cu programul educaţional extraşcolar al minorelor sau în situaţia în care erau bolnave. Reclamantul doreşte să monopolizeze relaţia dintre el şi copii şi, totodată, doreşte să deţină control şi asupra relaţiei dintre mamă şi minore.
Comportamentul reclamantului afectează desfăşurarea normală a vieţii copiilor, din moment ce acesta a înţeles să închirieze domiciliul comun al foştilor soţi şi al minorelor către persoane necunoscute, iar acestea au fost nevoite să locuiască la bunicii materni. După reintegrarea minorelor alături de mamă în domiciliul anterior, reclamantul a înţeles să întrerupă contractul de furnizare a apei potabile, astfel încât o perioadă minorele nu au avut acces la apă potabilă, până când pârâta a reuşit să încheie un nou contract cu RAJA.
În ceea ce priveşte stabilirea programului de vizită în perioadele de sărbători legale, a apreciat că este oportun a se stabili câte 1 zi de Paști şi de Crăciun pentru fiecare părinte, în schimb prima sau a doua zi să fie stabilite la momentul respectiv de către ambii părinţi, de comun acord, aşa cum s-a procedat şi până în prezent.
În ceea ce priveşte zilele de naştere ale minorelor, a susţinut că nu este de acord cu programul stabilit de prima instanţă, respectiv luarea la domiciliu de către tată doar a copilului aniversat. Minorele sunt apropiate între ele, au dezvoltat o legătură strânsă, astfel că apelanta a arătat că este de acord ca minorele să petreacă timp cu tatăl în zilele aniversare, dar amândouă, în funcţie de programul lor.
Apelanta a arătat că nu este de acord nici cu soluţia instanţei referitoare la programul stabilit pentru vacanţa de vară, respectiv 5 săptămâni în perioada 1 august – 10 septembrie, fiind însă de acord cu majorarea acestuia până la 4 săptămâni. Cea mai bună soluţie ar fi aceea ca petrecerea vacanţei de vară la tată să se facă la începutul vacanţei de vară, deoarece spre final mama trebuie să pregătească minorele pentru noul an şcolar, situaţie care implică prezenţa acestora la domiciliul mamei.
În drept, a invocat disp. art.480 alin.2, 453 C.pr.civ., art.483, 487 C.civ.
La cererea de apel, pârâta a anexat adeverinţe privind activitatea educaţională extraşcolară a minorelor, sesizarea înregistrată la Poliţia V T sub nr.496252/16.07.2015, cererea înregistrată sub nr.16460/27.08.2015 la Primăria V T, adresa RAJA nr.84044/10.09.2015, factură privind taxa de debranşare, contractul nr.5238/20.10.2015 încheiat de pârâtă cu RAJA.
De asemenea, prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamant şi a anexat bilet de ieşire din spital, decont de cheltuieli, certificat de concediu medical, ghid aplicativ de evaluare clinică a copiilor şi adolescenţilor.
Analizând sentinţa apelată în raport de criticile formulate, tribunalul reţine următoarele:
Cu privire la apelul declarat de reclamant.
Critica privind pronunţarea primei instanţe asupra unor lucruri care nu s-au cerut este nefondată. Astfel, dat fiind că între părţi au intervenit neînţelegeri cu privire la programul de vizită, ulterior încheierii convenţiei notariale, instanţa nu a făcut altceva decât să concretizeze şi să detalieze drepturile şi obligaţiile fiecărui părinte în cadrul acestor relaţii personale cu minorele de după divorţ, cu respectarea prioritară a interesului superior al minorelor.
Contrar susţinerilor apelantului, hotărârea primei instanţe cuprinde motivele pentru care a fost respinsă solicitarea sa de modificare a obligaţiei de întreţinere pe perioada vacanţelor şi nu este străină cauzei.
Prin stabilirea pensiei de întreţinere într-un anumit cuantum nu se realizează un calcul matematic extraordinar de riguros, raportat şi la orele sau săptămânile cât se realizează programul de vizită al părintelui la care nu s-a stabilit locuinţa minorului. De asemenea, raportarea la nevoile celui care are nevoie de întreţinere presupune, în cazul minorilor, o evaluare de ansamblu în funcţie de vârstă, sex, activitate şcolară, petrecerea timpului liber, şi, din nou, nu presupune un calcul matematic realizat pe articol de îmbrăcăminte, aliment, rechizite, etc. Totodată, este evident că aceste cheltuieli legate de creşterea şi educarea minorului nu sunt matematic în acelaşi cuantum lună de lună, variind în funcţie de anotimp, ponderea activităţilor şcolare sau extraşcolare, starea de sănătate etc.
Prin urmare, indiferent de timpul petrecut cu unul sau altul dintre părinţi, cuantumul pensiei de întreţinere este destinat să acopere într-o anumită măsură nevoile minorului, apreciate în medie şi pe ansamblu. De altfel, dacă s-ar accepta punctul de vedere al apelantului reclamant cu privire la perioada de vacanţă de vară sau de iarnă, nu există nici un argument pentru a nu se aplica acelaşi raţionament referitor la fragmentarea matematică a cuantumului obligaţiei de întreţinere şi cu privire la celelalte perioade de vizită de 1 zi sau 2 zile, ceea ce contravine în mod evident scopului pentru care legiuitorul a reglementat legal obligaţia de întreţinere.
La aceste aspecte s-a referit prima instanţă în motivarea respingerii cererii reclamantului. Mai mult decât atât, o cheltuială neprevăzută care, în mod evident, nu poate fi avută în vedere ca şi componentă lunară, periodică, a obligaţiei de întreţinere, şi-a găsit un corespondent real în situaţia de fapt intervenită după pronunţarea hotărârii de primă instanţă. Astfel, potrivit înscrisurilor depuse în apel minora G D-Ş a suferit în perioada 6.04-8.04.2016 o intervenţie pentru spitalizare şi medicamente) şi luarea unor zile de concediu medical de către mamă pentru a o însoţi şi a avea grijă de ea ulterior, cheltuieli cu privire la care apelantul reclamant nu a făcut dovada că ar fi contribuit.
În ceea ce priveşte critica privind modificarea programului de vizită de către prima instanţă, având în vedere că şi apelul pârâtei cuprinde critici sub acest aspect, aceasta va fi analizată împreună cu apelul pârâtei.
Cu privire la apelul declarat de pârâtă.
Întrucât prima instanţă a expus considerentele de ordin teoretic care sunt avute în vedere în general la stabilirea programului de vizită cu copilul al părintelui la care nu a fost stabilită locuinţa acestuia, tribunalul nu le va relua în expunere, ci va proceda la analiza în concret a criticilor expuse de părţi.
Astfel, în condiţiile în care la data de 4.10.2013 părţile au convenit prin convenţie notarială asupra unui anumit program de vizită cu privire la minorele în vârstă de 7 ani, respectiv 2 ani şi jumătate la acea dată, reclamantul nu a făcut dovada schimbării împrejurărilor în sensul art.403 C.civ. pentru extinderea acestui program. Astfel, simplul fapt că reclamantul are programul de lucru 8-16 nu constituie o schimbare de împrejurare, dealtfel nici nu a susţinut că la data încheierii convenţiei notariale ar fi avut un alt program. De asemenea, faptul că mama a permis în anumite perioade de timp ca tatăl să ia minorele de la şcoală şi să facă împreună lecţiile, nu constituie o schimbare în sensul cerut de lege.
Modificarea programului, în sensul ca tatăl să ia minorele de la şcoală în timpul săptămânii şi să le ducă la domiciliul său sau al părinţilor săi, până la terminarea programului de lucru al mamei, este excesivă având în vedere vârsta minorelor, faptul că acestea sunt implicate în activităţi extraşcolare, aşa cum rezultă şi din înscrisurile depuse la dosar, fiind de natură să perturbe stabilitatea instalată în programul minorelor de aproape 3 ani (din momentul încheierii convenţiei notariale).
În ceea ce priveşte solicitarea de a petrece cu minorele jumătate din vacanţa de vară, adică 5 săptămâni în perioada 1 august – 10 septembrie a fiecărui an, aşa cum a stabilit prima instanţă, tribunalul apreciază că această măsură nu este judicioasă, în raport de faptul că locuinţa minorelor se află la mamă, că începerea anului şcolar are loc, de regulă, în intervalul 1-15 septembrie, variind în ultimii ani şi că mama se ocupă principial de pregătirea acestora pentru şcoală. În consecinţă, în raport de aceste aspecte, stabilirea programului de vizită în timpul vacanţei de vară se va face pe o perioadă de 4 săptămâni la începutul vacanţei de vară.
În ceea ce priveşte vacanţa de iarnă, având în vedere că aceasta se întinde pe o perioadă mai mică de timp şi variază ca întindere, în funcţie de programul stabilit de ministerul de resort (o săptămână în anii trecuţi şi două săptămâni anul acesta), tribunalul va stabili ca programul de vizită al tatălui cu minorele să se realizeze pe o perioadă de 5 zile, lăsând la înţelegerea părţilor perioada concretă, în funcţie de programul acestora.
Referitor la programul de vizită stabilit cu ocazia zilelor de naştere ale minorelor şi a tatălui, se constată că criticile sunt întemeiate. Astfel, se impune ca minorele să fie împreună cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere a fiecăreia dintre ele, precum şi împreună de ziua de naştere a tatălui. De asemenea, stabilirea programului concret în sensul numărului de ore sau al intervalului de timp, va fi lăsată la înţelegerea părţilor, în funcţie de împrejurarea dacă este vorba de o zi lucrătoare sau nelucrătoare şi de programul concret al minorelor sau al activităţilor ce urmează a fi desfăşurate. Tot la înţelegerea părţilor, având în vedere specificul sărbătorilor şi condiţiile de anotimp, va fi lăsată şi stabilirea programului de vizită constând în o zi de Paște şi o zi de Crăciun.
Intervenţia instanţei nu trebuie să fie una rigidă, în sensul de a stabili în mod formalist toate aspectele care ţin de desfăşurarea relaţiilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ci, având în vedere gradul de disponibilitate al părinţilor, nivelul de instruire şi educaţie al acestora, trebuie să lase şi acestora libertatea de a interveni şi a modela programul, pentru realizarea unor relaţii armonioase, bazate pe încredere şi respect reciproc.
Pentru considerentele expuse, în temeiul disp. art.480 alin.2 C.pr.civ. tribunalul va admite ambele apeluri şi va schimba în parte sentinţa civilă apelată în sensul celor expuse mai sus, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate. Faţă de admiterea ambelor apeluri sub acelaşi aspect, al programului de vizită, nu se impune acordarea de cheltuieli de judecată vreuneia dintre părţi.
Curtea de Apel Timișoara
Legea nr. 272/2004. Prioritatea creşterii copilului în familie. Caracter de excepţie şi temporar. Consecinţe.
Judecătoria Bârlad
Minori si Familie
Tribunalul Buzău
Plasament minor. Urgenta.Interesul copilului
Judecătoria Gura Honț
Divorţ cu copii
Tribunalul Bacău
Minori - legături personale cu minorul