Excepția este întemeiată pentru următoarele considerente:
Conform art. 997din NCPC „Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.”
Potrivit art. 114 din Codul de procedură civilă, intitulat marginal Cereri în materie de tutelă şi familie „(1) Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.”
Din interpretarea acestuia text de lege rezultă că se instituie o competență teritorială exclusivă în ceea ce privește soluționarea cererilor privind persoana ocrotită.
De altfel și ICCJ a stabilit că „ noțiunea de domiciliu al minorului se referă la adresa la care acesta locuiește, în fapt, în mod statornic minorul. În sprijinul acestei interpretări stă principiul interesului superior al copilului, reglementat prin art. 2 alin. 4 din legea nr. 272/2004, rațiunea pentru care legiuitorul a stabilit competența de soluționare a cererilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 272/2004 în favoarea instanțelor judecătorești în circumscripția cărora se află domiciliu minorului, ca adresă la care acesta se află sau locuiește în mod statornic, este acela că în respectivul loc probele pot fi administrate mai ușor (de exemplu, constatări la fața locului privind condițiile în care minorul este crescut și îngrijit).
În speță se observă că persoana ocrotită este minorul S M G, pentru care s-a stabilit locuința la tatăl pârât, care în prezent are reședința statornică în Bârlad, localitate care se află în aria de competență teritorială a Judecătoriei Bârlad.
Faţă de aceste considerente şi având în vedere şi dispoziţiile art. 129 alin.1 cod procedură civilă în referire la art. 132 alin.1 din cod procedură civilă instanţa urmează a admite excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Tecuci şi să decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bîrlad .
Tribunalul Iași
Liberarea sub control judiciar – condiţii de admisibilitate; „datele” la care se raportează judecătorul în aprecierea temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar; caracterul cert al datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe in...
Curtea de Apel Timișoara
Legea nr. 272/2004. Caracterul de excepţie şi temporar al măsurii.
Curtea de Apel Suceava
Criterii avute în vedere de instanţa de judecată la încredinţarea minorului unuia dintre părinţi spre creştere şi educare.
Curtea de Apel Suceava
Voinţa copilului – criteriu de încredinţare a acestuia unuia dintre părinţi
Judecătoria Corabia
Stabilire legaturi personale minor. Reducere pensie de intretinere.